de Ben Todică
Am descoperit pe You tube o
româncă extraordinară, o actriţă cu talent Shakespearean dacă vizionezi pe
adresele https://www.youtube.com/watch?v=poBpN8oapvE
şi https://www.youtube.com/watch?v=Ri-WUOShcqA
vei fi transportat de vocea şi de interpretarea artistei Lidia Lazu în lumea
Ofeliei, sora prinţului Hamlet din piesa cu acelaşi nume, în care ea recită de
această dată poezia „Amurgul violet” a lui George Bacovia. Am rămas, vorba lui
Ţuţea: PERPLEX. O frumoasă Elena din Troia rătăcind în lumea marelui
Shakespeare. Amurgul violet al lui Bacovia, în lumea Lidiei Lazu. Apoi, curios
să o cunosc mai bine am intrat pe adresa https://www.youtube.com/watch?v=nuYJmrnJu_k,
unde printre ruinele Acropole am găsit-o pe actriţa Lidia Lazu interpretând un
cântec olimpic cu o pasiune şi-un entuziasm de mamă şi iubită, de fecioară şi
copilă, o zeiţă a bucuriei şi fericirii cerului şi a pământului. Un cântec al
inimii nu al raţiunii şi desigur pentru ascultătorul nepregătit întâlnirea
şochează şi nu se poate abţine să nu replice cu: “O femeie care are nevoie de
tratament serios. Nici nu e de mirare că au expediat-o ăia de la Românii au
talent în 5 secunde”. Şi atunci nu te poţi abţine să nu fugi cu gândul la toţi
marii artişti excentrici ai lumii care au avut curajul să intre în lumea
nebuniei şi s-o împărtăşească cu noi: Van Gogh, Dali, Picasso, Yoko Ono, Bjork,
George Anca, Frida Kahlo, Andy Warhol, Michelangelo etc., doar câţiva din
mulţii care au avut curajul să rupă barierele normelor impuse. Nu ştiu încă
dacă Lidia Lazu este cu adevărat unul dintre ei, însă cu certitudine m-a izbit
la prima întâlnire cu acest impact.
O admiratoare care o cunoaşte mai
îndeaproape scrie cu pasiune despre poeziile compuse de Lidia Lazu: „Dacă în
cele anterioare am remarcat o fiinţă gata să-şi împărtăşescă bucuriile cu
întreaga natură, văzută ca un mediu al jubilaţiei interioare, de data aceasta
remarc permanentul apel la ea prin prisma capacităţii sale de vindecare, de
regenerare, de simbol vital pentru întreaga existenţă („Trovanţii lui Ionu”,
„Leac”, „Tremurătoarele puteri”, „Ajutor nepreţuit”). Toate florile sălbatice ale câmpului, puful
plopilor, trovanţii găsiţi de soţ, buruienile din jurul ruinelor stau mărturie
sau îşi aduc obolul în lecuirea sinelui mereu aflat sub o „Cercetare serioasă”,
avid de „iubirea adâncă” „dătătoare de pace divină” sau aşteptând înfrigurat
„clipa călătoriei necunoscute/nedorite şi mereu amânate”. Urgenţa „spălării de
păcate”, închinarea şi rostirea unei rugăciuni par că răscolesc tot adâncul
fiinţei. Nici un sprijin uman nu se dovedeşte prezent sau în cel mai bun caz
util. Până la urmă fiecare din noi este singur în faţa acestei experienţe
ultime. Dar pregătirea pentru ea dvs. nu o lăsaţi să se întâmple decât la
adăpostul acestor creaţii aparent fragile, minuscule, delicate care par a fi
înzestrate doar pentru redarea frumuseţii acestei lumi. Ca un culegător de
leacuri din vechime apelaţi la ele nu neaparat pentru întremarea trupească, ci
pentru cea spirituală.
„Duşmanul cel mai de temut” îl
reprezintă propriile „gânduri răzleţe şi rele”. Ele aduc mereu „neliniştea care
soarbe toată vigoarea”. Autoanaliza atât de precisă, minuţioasă a eului
ambivalent („Agurida parfumată”) caută mereu răspunsuri la ceea ce Divinitatea
ar dori să vă transmită, unde de fapt vina cea mare există.’
AGURIDĂ PARFUMATĂ
Deşi sunt aceeaşi fiinţă
de când m-am născut
şi acelaşi suflet mă
răscoleşte şi m-alină
cu aceeaşi tărie
privesc cu strângere de inimă
cum devin o arătare
stafidită pungită uneori
adevărată aguridă
alteori vin vechi parfumat
văzut prin sticla prăfuită
bănuit dar negustat
rămas un vis
cu farmecul
de altădat
20 mai 2014
‘În Creştinism Sfântul Antonie
cel Mare, a cărui viaţă a fost permanent îndreptată către autodesăvârşire încât
a atras răutatea nespusă a diavolilor, a dat ca leac nepreţuit pentru propriul
nostru parcurs duhovnicesc următoarea pildă: „Aminteşte-ţi mereu că vei muri şi
nu vei mai păcătui”. Demersul dumneavoastră pare clădit pe acest tip de
calapod.
Apoi am fost cucerită de emoţiile
desăvârşite reliefate în relaţia cu fratele dvs., cu propriul nepot sau în
raport cu frumuseţea valurilor „indigo tuciurii gălbioare”. Toate se amestecă
parcă cu văzduhul, cu sunetul frunzelor sau cu miresmele florilor. Sunt un tot
care alcătuiesc starea de bucurie aproape extatică care vă înfioară sau vă
ameţeşte cu tăria ei, ca într-un final să influienţeze timpul prezent
dilatându-l la maxim- „să simt înmiit/ fiecare secundă/ ca şi cum am nimerit/
într-o buclă de timp/ neclintit” sau „am fi trăit intens o mulţime de ani/ şi
trebuia să ne / reobişnuim să măsurăm/ corect timpul care/ ne-a mai rămas”.
Este o demonstraţie de facto a relativităţii momentelor trăite. În câteva
secunde se pare că aţi acumulat întreaga
viaţă.
Cred că guvernanta tuturor
acestor emoţii desăvârşite, pline de elanul reveriei, o reprezintă Luna, capabilă
să traseze acele „cărări” neştiute altor cercetaşi decât celor captivi în
mreaja iubirii.
Impresionat este totuşi acest
poem „Fără început”, care pare să redea o stare misterioasă de dematerializare,
însă cuprinsă de amărăciune-nerecunoaşterea propriului eu. Oare să reprezinte o
altă „buclă temporal” sau pur şi simplu ieşirea din timp, titlul fiind foarte
sugestiv.’
FĂRĂ ÎNCEPUT
Amară-i clipa
când te priveşti
ca şi cum n-ai fi tu
şi tot ce te-nconjoară
devine aleanul cel fără-nceput
care atât de curând
te prefiră printre frunzele
pomilor
spre cerul înalt rece
şi părelnic precum lumina
care nu poate veni de la valuri
dar te poate orbi
24 iunie 2014
‘Dar „Adevărata poveste” a
trecerii noastre prin lume ne-o spune numai „firicelul de putere/ al bobului de
nisip”, singurul capabil să ne smerească prin fluiditatea lui ce denotă atât
continuitatea perpetuă a tuturor ciclurilor vieţii, dar în acelaşi timp şi
efemeritatea lor. Cum am putea afla mai bine propria noastră infimă importanţă,
parte dintr-un întreg atât de imens cum este Universul, decât asemănându-ne cu
acest bob de nisip şi realizând „cum toate în jur/ se transformă special/
pentru ca plecarea noastră/ să nu fie luată în seamă”.
ADEVĂRATA POVESTE
Nisipul mărilor
ne povesteşte mereu
jucându-se cu noi
cu blândeţe
în copilărie nu-l auzim
din pricina seriozităţii
cu care construim fortăreţe -
la tinereţe năvala
sângelui ne face sublimi
nu ne oprim
nu ascultăm
suntem înconjuraţi de Olimp
şi toate ni se cuvin
dar vine ea vremea
când firicelul de putere
al bobului de nisip
ne smereşte
şi ne rugăm
Bunului Dumnezeu
să ne mai îngăduie -
să aflăm cât suntem
de mici
să simţim cum toate în jur
se transformă special
pentru ca plecarea noastră
să nu fie luată în seamă -
precum castelele de nisip
risipite de-un val
repetând şi povestea
într-un limbaj cristalin
5 iulie 2014
Şi chiar dacă etapele vieţii ne
fac pe mulţi dintre noi orbi la această realitate, vine o vreme când Bunul
Dumnezeu ne preînchipuie dinaintea vederii noastre această chemare către
ispăşire.
Prin contrast parcă, poemul
„Păzea” reflectă o altă dimensiune cu care noi oamenii suntem înzestraţi,
capacitatea de a ne apăra odraslele prin iubirea enormă ce le-o purtăm. Mama
este în stare să-şi salveze fiul în faţa puterii distrugătoare a mării tocmai
datorită acestei devoţiuni înăscute. Efemeritatea firicelului de nisip pare
neputincioasă în faţa ei.
PĂZEA
Lângă copilul care
încearcă să înoate
din braţele mamei
marea se face mică
şi neajutorată
9 iulie 2014
Şi dacă totul ar decurge
„Altfel”, aşa cum aţi dori ca toate poemele dvs. să preschimbe faţa lumii, a
civilizaţiei noastre, sau să o creeze dintr-început cu o nouă plămadă, poate că
nu am fi sortiţi pieirii, efemerului, ca un castel de nisip spălat de valurile
mării, şi ne-am deştepta facultăţile noastre cu adevărat importante, cele
spirituale, de curăţie şi lumină”.
ALTFEL
Toate vor fi ridicate la cer
iar de-acolo amestecate
cu praful interstelar -
vor da naştere unui
alt tărâm fermecat
locuit de fiinţe noi
mult mai generoase
mai curate
mai înţelepte
care nu vor şti absolut
nimic despre civilizaţia
aşa zis umană
a cărei evoluţie
s-a bazat exclusiv
pe putere
şi
s-a isprăvit
10 mai 2014
Lidia este poetă şi actriţă şi
s-a specializat în recitaluri de poezie din Blaga, Bacovia, Eminescu, Iulia
Haşdeu, precum şi din poezia proprie. Ultimul volum de poezie al Lidiei se
numeşte „În voia luminii” şi conţine câteva poezii scrise de Lidia în timpul
şederii ei în California cu ocazia invitaţiei prof. Univ. Ileana Costea CSUN la
Los Angeles. Cu acel prilej, Lidia a dat patru recitaluri în California de Sud
şi de Nord, la comunităţi româneşti şi unui grup de americani.
Alte aprecieri :
“Poemele ei se aseamănă cu
lucrările acelor artiști care pictează după natură, dar nu copiind-o, ci
recreind-o, reinventând-o. Adesea în aceste picturi, alături de compoziția în
sine, pot fi trecute un vers, sau chiar o strofă, spre a sugera starea de
spirit, gândul, emoția, sentimentele ce au născut lucrarea.” Lactanția Iordan-Constantinescu
“Lidia este “un fenomen al
muzicii și poeziei” care susține
“recitaluri de exceptie” (Ioan Barbu). Actrița recită din diverși poeți români
cunoscuți, Blaga, Bacovia, Eminescu, Iulia Hasdeu sau din propriile poezii. “Versul,
sub trilul vocei sale, capătă o metaforă în plus, se înalță, ca și cum ar fi
îmbrățișat de lumina cerului” ...dând la iveală, „din preaplinul firii sale”,
sentimente îmbrăcate într-o metaforă caldă, care o plasează ca liric unicat în
peisajul poeziei românești. “ (Ioan Barbu)
Aprecieri aparute in Poeziile
Californiene ale Lidiei din revista OMNIGRAPHIES:
Scurtă biografie
Lidia Lazu s-a născut la 20
februarie 1953, în comuna Smârdioasa, judeţul Teleorman, satul Şoimu. A
absolvit liceul din Alexandria şi cursurile Şcolii populare de Artă din
Bucureşti, clasa prof. Cornelia Mănescu. A debutat în România Literară, în
februarie 1994, cu un grupaj de poezii prezentat de Mircea Ciobanu. A colaborat
la revistele România literară, Luceafărul, Viaţa Românească, Poesis, Argeş,
Cafeneaua literară, Meandre, Curierul de Vâlcea, Spaţii literare. Este prezentă
în Antologie de la poesie roumaine contemporaine, coordonator George Astalos,
Editura Europa, Craiova, 1999 şi în antologia Poezia pădurii, coordonator Radu
Cârneci, Editura Orion, Bucuresti, 1999.
Initiaţive culturale:
spectacolul de autor Destine
bizare; recital din poezia lui Lucian Blaga, Izvor sonor, în română şi
franceză, Vreau să joc, în română şi engleză, prezentat şi în S.U.A. (2008);
recital cu corul Preludiu, dirijat de Vlaicu Enăchescu; recitalul Amurg violet,
din lirica lui George Bacovia, împreună cu actorul Petre Moraru, cu participarea
pianistei llinca Dumitrescu şi a fagotistului Vasile Macovei; recitalul Blaga
fagotissimo, cu un trio de fagotişti; recitalul Mihai Eminescu - Frumoasa fără
corp, susţinut la Casa Eminescu din Iaşi-Copou, la 120 ani de la moartea
Poetului (2009). A susţinut recitaluri la Bucureşti, Slatina, Satu Mare,
Braşov, Câmpina, Buzău, Rm. Sărat, Galaţi, Alexandria, Rm. Vâlcea, Călimăneşti,
Sebeş-Lancrăm etc.
Colaboratoare în ultimii 12 ani
la Radio 3 Tineret, Radio România Cultural (emisiunile Diotima, despre iubire,
frumos şi adevăr din literatura universală, împreună cu Dragoş Pâslaru şi
Claudiu Romila, Imago mundi, realizator Maria Urbanovici), şi la Radio
Actualităţi. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, ASB, secţia Poezie,
2007.
A publicat volumele: Poezii de
care uitasem, Editura Vinea. 1995 (cu o prefață de Mircea Ciobanu); Continuarea
cuvântului, poezii, Editura Vinea, 1999; Balansoarul umbrei, poezii, Editura
Vinea, 2004; Cuvântul care stă să mă nască / The word poiset to birth me,
poezii, Editura Vinea, 2008; În Voia Luminii, poezii, Editura Ideea Europeană.
(Scurtă biografie a autoarei, apărută în volumul de poezii În voia luminii,
Editura Ideea Europeană, 2010.) “Scurtă biografie” de Prof Ileana
Costea/OMNIGRAPHIES
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu