de Ioan Miclău
(In memoriam, Prof. univ. dr. IOAN ȚEPELEA)
Trecură anii cu vremile visării,
Luminile ţes molcom perdele de amurg,
Cum valurile mării se zbat mereu şi curg,
Cum drumurile toate in oase ne străpung,
Cum raze unduiesc pe zidurile zării,
La fel se trec şi anii, prezentul il adun!
Eu cuget la viaţă, ce-i rău şi ce e bun!
Azi sufletul mi-e ochiul ce veşnic nu inşeală,
Cu el pricep o lume ce-n jurul meu exală,
Spre vise-ăle mariri, la glorie, la fală!
Un sfat bogat nu pot nicicum să dau,
Si nici incerc, că-s plini de sfaturi toţi,
Ei au nu câte doi, ci câte patru ochi!
Oglinda oglindeşte doar sufletele mari,
Pe slăbănogii străzii de Iisus făcuţi tari!
Fântânile cu lespezi, izvoare nesecate
Ca undele luminii,
De Cârlova ne spune, de-ai noştri militari!
Pe-aceştia să-i cinstim!
Ca flori să-i primenim!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu