Autori: Pr.
Stelian Zoican, Pr. Al. Stănciulescu – Bârda
„Cât
de frumoase sunt cărțile care readuc la lumina zilei prezente, oameni și fapte
din vremile trecute, aducându-ne nouă celor de azi, amintiri ale continuității
mereu reînoite a vieții, dinspre străbuni la nepoți și strănepoți! Așa
percepeam eu cartea despre care doresc să scriu aceste rânduri, cum se zice
azi, a scrie o recenzie. Hotărârea am luat-o tocmai in prima zi de Primăvara australiană,
adică 1 septembrie,2015, aceeași dată cu prima zi de toamnă europeană, iar eu
și nevastă-mea vorbeam despre vremile copilăriei noastre, în timp ce intindeam
pe uscător hăinuțele spălate ale nepoțeilor! Fiindcă părintii lor erau la
servici, fiind deci o binecuvântare dumnezeească să ai părinți, bunici alături!
Știam acest adevăr de aceea îl și infăptuiam cu mult drag!
„Auzi
tu nevastă,încep eu vorba, îmi vin în minte versurile unui cântec de pe vremea
când eram copil de vrea 9-10 ani; auzit și invățat de la niște fete din satul
Homorog, lucrând noi la niște grădinării din zonă; pliveam morcovi, ardei și
roșii, care, auzeam noi că vor fi trimise rușilor. ”Doamne apără, zice nevasta,
dar cum poți ține minte astea?” „Așa bine! Am început să i le repet chiar prin
cântec:
”Cucuruz
cu frunza-n sus,
Țucu-i
ochii cui la pus,
Că la
pus cu patru boi,
Țucu-i
ochii amândoi;
Și la
pus cu patru vaci,
Țucu-i
ochii cei bărnaci;*
(*căprui).
Ne-am
bucurat împreună!
Priveam
la cartea „Oamneni, Fapte, Întâmplări” editată la Editura ”Cuget Românesc”,
2015, de către eruditul Preot Prof. Dr. Al.Stănciulescu-Bârda, carte ce o aveam
pe masa din fața mea, primită doar cu câteva zile în urmă, și pe care o și
citisem, adânc pătruns de atâtea varietăți și valori sufletești cu care porneau
pe calea vieții lor, copiii de tărani din zonele muntoase mehedințene! In acel
moment am simțit cum mă inundă acea energie îndemnătoare pe care o sesizez
întotdeauna când mă bântuie ideea unei fapte bune, a poeziei, sau a lucrului
prin grădină!
Așadar,
să prezentăm structura acestei cărți minunate. Cu un ”Cuvânt înainte”, semnat
de editorul Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, prin care de fapt vom afla despre
contribuția comună a celor doi autori la realizarea cărții, Pr. Stelian Zoican,
Pr. Al.S tănciulescu-Bârda. Vom afla despre valoarea și talentul de creștin
desăvârșit al Preotului Stelian Zoican, căruia îi aparțin povestirile, iar editorului,
extraordinarul merit de a fi salvatorul acestor amintiri și fapte, prin
tipărirea lor într-o carte.
Pr.
Stelian Zoican, ne spune domnul Bârda, era un foarte bun povestitor, atractiv,
intotdeauna plin de sperantă și optimism, a făcut cinste misiunii sale
preoțești, stâpân întotdeauna in cele ce împlinea. Era dintr-o familie de
creștini adevărați, doar că nu prea se îndemna la scris, deșii bunul său prieten
din Malovăț, îl îndemna să nu lase aceste fapte și întâmplări nescrise, spre a
rămâne în continuare niște oglinzi de referințe pentru generațiile viitoare.
Sunt acolo adunate istorii ale unei lumi, care asemenea celei de azi, se bucura
de viață, de bucurii, oameni ce îndurau cu tărie și speranțe de mai bine, toate
greutățile vieții lor. Era viața părinților și a străbunilor noștri!
În
continuare, structurarea cărții se realizează prin șase Părți bine definite dar
in același timp organic legate!
Partea I-a.
ÎNAINTAȘII
Partea a II-a.
COPILĂRIA
Partea a III-a.
AMINTIRI DIN SEMINAR
Partea a IV-a. DIN
VIAȚA DE PREOT
Partea a V-a. OAMENI,
FAPTE, ÎNTÂMPLĂRI
Partea a VI-a.
CHIPURI ȘI ICOANE
Meritul
editorului Pr. Al. Stănciulescu-Bârda devine cu atât mai substanțial, cu cât in
final Pr. Stelian Zoican reușește să-și aseze faptele vieții sale, așa cum au
fost ele in realitate, pe mai multe discuri de înregistrare, rămânând
co-autorului și editorului cărții, marea sarcină a le asculta, rescrie,
regrupa, îndrepta, ca totuși să nu se piardă aceste valori spirituale, fapte
reale, și demne de învățătură,demne de a cunoaște noi, cei de azi, suferințele
și bucuriile părinților noștrii, obiceiurile lor, felul lor de a trăi și
întrajutora, și mai ales valoarea unui Preot dăruit misiunii sale sfinte,
folosul acestuia în conduita vieții satului românesc!
Ca
să vedem și să înțelegem cât mai profund valoarea acestei cărți noi apărute, să
ascultăm ce ne spune editorul acesteea, Pr. Al. Stănciulescu-Bârda:
- ”De cele mai multe ori când il întâlneam,
îmi dădeam seama că e un foarte bun povestitor. Avea o memorie excepțională și
se obișnuise să-și presare conversațiile pe care le avea cu mici istorioare din
viața personală, ori din cele cunoscute de la alții, pentru a fi mai
convingător în ceea ce susținea”. (pag.9)
- ”Cartea de față, ”Oameni,fapte, întâmplări”,
este o realizare a Părintelui Stelică, alături de numeroasele CD-uri, pe care a
înregistrat muzică populară din zona de munte a Mehedințiului. Contribuția
subsemnatului e minoră, în sensul că am repovestit piesele părintelui”. (pag.11)
Este
aci desigur o împreunare de modestie si sinceritate!
Oricum,
trebuie observat și adevărul căci
ascultând, descifrând și legând relatările de pe CD-uri, nu era o muncă prea ușoară,
și cred că nici nu s-ar fi angajat oricine la o asemenea treabă! Doar puterea
unei chemări interioare, de credință și iubire, al frăției prin profesie și
origine de vatră putea să ducă la această hotărâre, spre a intocmi cartea
aceasta. Fapt ce trebuie recunoscut.
Și
ne mai spune Editorul: ”Părintele Stelică Zoican retrăiește și ne face să trăim
cu dânsul momente din copilăria, tinerețea și viața sa de preot, cu bucuriile
și necazurile ei, cu înălțările și poticnirile ei. Prin acestea, Părintele
Zoican dovedește încă o dată, dacă mai era nevoie, cât de mare este rolul unui Preot într-o comunitate, cât
de mult a iubit Biserica, oamenii locului, valorile lor spirituale, cât s-a
străduit sa salveze ceea ce se mai putea salva de la pierire din comorile
artistice ale zonei. Găsim aici tipuri puternice de personaje, precum părinții
și bunicii părintelui, fratele său Nicolae, învățători și profesori din satele de
munte, oameni din satul Balta și altele învecinate”. (pag.11).
Mai
aflăm din această carte despre faptul că Pr. Stelian Zoican era un maestru al
fluierului, ajungând la perfecțiune, căci copil fiind încă, tatăl său îi
cumpărase un fluier drept cadou, pentru că a ieșit premiant la școală. Păzind
caprele le cânta acestora încât, precum în poveștile noastre românești, acestea
il urmau oriunde se indrepta micul păstor cu fluierul său.
Dar
crescănd și ajungând ”Păstor de credincioși adevărați”, Pr. Stelian Zoican cu
fluierul său, formează o echipă de fluierasi, in satul Balta, câștigând multe concursuri
culturale, ducându-si fluierașii săi la profesionalism, astfel ajungând a se
situa pe locul I, pe Tară, cu ocazia unui festival național. Povestirile,
întâmplările povestite cu atâta entuziasm, și in culorile vremii sale dă cărții atracție de la care cititorul greu
se mai poate opri, odată începând cititul!
Să
dăm câteva exemple întradevăr istorice, din Partea I-a, ”Înaintașii”. Despre
”Căpitanul Nicolae Zoican” din Balta, care era căpitanul lui Tudor
Vladimirescu. Acesta era negustor de vite, bogat, care aproviziona pandurii cu
arme din Banat, dar și cu multe altele necesare revoluției lui Tudor! Apoi
aflăm despre vestita Zoica. Aceasta era căpitan de plai pe la 1700 și avea sub
comanda ei o ceată de plăieși din satele din nordul Mehedințiului. Cu aceștia
apăra aceste sate de turcii care periodic navăleau de la Ada-Kaleh. Zoica avea
o moșie imensă, se întindea de la Balta până la Gornenți, moșie numită Ponorel.
Zoica umbla îmbrăcată in haine de bărbat! Ca preot creștin Stelian Zoican era
un adevărat apostol al credincioșilor săi. Lumea îl iubea și avea incredere în
el, fiindcă povățuia cu înțelepciune pe oricine îi cerea sfatul și ajutorul.
Purtarea sa era demnă, dar știa, si avea un mod popular de a convinge, cum s-ar
zice în stil oltenesc, astfel în Partea a II-a Copilăria, ne povestește despre
o amintire ce o trăise la bunicii săi! Era vremea Postului de Paști! ”Baba Lena
Zoican era o mare postitoare”, așa că având în vizită pe fiul ei Ioniță Zoican
cu nevastă-sa Anica și copii, între care și Stelian, îi intrebă:
”Da voi postiți
anul ăsta?”
”Postim și noi,
mamă, i-a răspuns noru-sa Anica, dar nu putem tot postul, că avem de muncă.
Postim prima și ultima săptămână și zilele de miercuri și de vineri!”
”Înseamnă că mă
lăsați iar numai pe mine să postesc!” a răspuns baba cu amărăciune.
”Postesc și eu cu
matale!” a sărit de colo nepotul Stelian, o mogâldeață de om de vreo șase
anișori”. (pag.37)
Așa
a a rămas nepotu cu bunica să postească și el! A spălat bunica și oalele de mai
multe ori ca să nu rămână fărîmă de untură pe ele, ba chiar și clanța de la ușă
a sters-o cu cenușă. Postiră ei bine, dar după mai multe zile lui Stelian îi veni
foamea, așa că doar duminica bunica îi dădea lapte, ouă și brânză, căci trebuia
să crească! Într-o zi cu ploaie multă, se nimeri să dea pe la casa bunicii Lena,
părintele Gogâltan ce venea de la Costești, cerând adăpost pe așa vreme! Lena
Zoican il întrebă de indată dacă vrea să-i pună ceva de mâncare! Dar fiind Post,
ea îi spune că are acum numai ”niște fasole cu mălai!” ”N-ar fi rău, mamă
Leno”, raspunse părintele Gogâltan uitându-se la copil, dar acum aș dori eu
altceva!” Zice: ”Ia frige dumneata ceva de la grindă, că băiatul ăsta nu
trebuie să țină post. Copiii sub șapte ani au voie să mănânce! mai zise el, privind-o
pe bătrână cu înțeles. Mai pune acolo și o căpățână de varză acră și un păhărel
de țuică și ne descurcăm noi!” (pag. 39)
Masa
fiind așezată, părintele zice că nu mănâncă dacă nu mănâncă și Stelian; și
bineînțeles că Stelian nu a mai așteptat să fie învitat de două ori! Se
ospătară ei frumos, ”copilul înghițea hulpav trandafiri și muschiuleți”, și
nici nu observa că părintele Gogâltan se ospătase numai cu mălai și varză acră!
Peste ani, Stelian Zoican își amintește cum niciodată nu mâncase așa gustoasă
mâncare ca atunci cu Părintele Gogâltan. Deosebit de plăcută este amintirea cu
”Prima zi de școală”, despre care printre multe altele, Stelian își amintește
cum taică-său, pe la jumătatea anului, venise pe la școală să vadă cum îi
învață ”ficiorul”. Vorbise el cu învățătorul dar Stelian nu știa ce? Vorbiseră
între patru ochi! Așa că îl intrebă pe taică-său: ”Tăticule, ce-ți spuse
învățătorul?” ”Îmi spuse că dacă tu ai învăța mai bine decât înveți acum, s-ar
putea să iei chiar premiul întâi! Dacă vei lua premiul întâi, eu îți voi da un
fluier!” Copilul s-a bucurat foarte mult, fiindcă tot își dorea să aibă un
fluier!
Fiecare
amintire, povestire, intradevăr dovedesc darul inegalabil al Preotului Stelian
Zoican de a povesti, de a da atâta farmec și autenticitate acestora, încât, repet,
gestul editorului de a salva aceste amintiri/înțelepciuni și folclor popular,
merită tot respectul și aprecierea! Doar să amintim despre ”Rușinea lupilor”,
”Marea hotărâre”, ”Lacrimile mamei”, ”Concentrarea”,”Testul de inteligență”,
”Viclenia”, ”Prima pedeapsă”, ”Nota buclucașă”, ”Prima iubire”, și multe, multe
asemenea amintiri ce te face să te gândești la propria-ți copilărie, la labirintul
căutărilor tinerilor spre realizarea căilor vieții și visurilor lor! Recomand
această carte de valoare, plină de exemple și înțelepciuni, despre truda prin
care se ajunge la împliniri, prin morală creștină ce duce la iubirea muncii , la iubirea aproapelui tău,
căci același Duh dumnezeesc ne ține pe toți în viață! O carte ce se poate
cântări numai cu inimă și mintea!
07.09.2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu