Cristina Balaj Mihai
Festivalul limbii romane,
desfasurat in aceste zile pe continentul nord-american, este menit sa ne tina
treaza iubirea si interesul pentru limba noastra , pentru traditiile si
valorile romanesti.
Patria mea e limba romana,
declara atat de profund Nichita Stanescu, iar pentru Alexei Mateevici , limba e
o comoara ce trebuie dezgropata si ingrijita cu strasnicie. Turneul, organizat
de catre Ala Mindicanu, presedinta Comunitatii Moldave din Quebec, de Asociatia
Culturala Romana, din Montreal, cu sprijinul Institutului Cultural Roman de la
New York , al ambasadelor Republicii Moldova si Romaniei la Ottawa si a unor
inimosi membri ai comunitatilor noastre, s-a bucurat de un real succes. Pe
scena au cantat, individual si impreuna, maestrii Eugen Doga si Vasile Iovu,
fiind acompaniati si de tanara soprana Marina Negruta.
Naiul lui Vasile Iovu te incanta
si te poarta pana hat, departe, in adancurile plamadirii noastre, pe locurile
pe care multi le numim, cu tandrete, acasa. A primit mirificul instrument de la
regele naiului, nimeni altul decat Gheorghe Zamfir, cand acesta era intr-un
turneu si el, la Vilnius, in 1971. Anii si-au urmat nu numai cursul firesc, dar
si drumul ascendent profesional, Vasile Iovu fiind, actualmente, profesor
universitar la Academia de Muzica din Chisinau.
Vasile Iovu nu este numai dascal,
dar si un cerber al adevaratelor nestemate ale folclorului nostru si ale limbii
romane.
“Sa stiti ca folclorul nostru e
foarte bogat. Nu ne intrece nimeni ”, marturisea, cu mult patos, maestrul. De
fapt, el ne-a incantat nu numai cu piese din vechime, ci si cu o interpretare
de exceptie, in duet cu maestrul Eugen Doga, a Horei Unirii.
“Ce facem insa, cu poluarea, atat
a muzicii traditionale, cat si a portului popular?”, ma arunc si eu cu pasiune
in discutie.
“Eu, la clasa mea, nu accept
deformari. Nici manele, nici turcisme, nici indienisme sau altceva. Daca e sa
canti folclor, atunci sa fie curat. Daca cineva vrea sa compuna, folosind un
amestec de genuri si influente, e altceva. Dar sa prezinti drept folclor, adica
traditie, un amestec de genuri, de influente, sunt total impotriva!”
Vorba maestrului Iovu este
molcoma, chiar daca are principii ferme.
“Ma impresioneaza limbajul
dumneavoastra, atat de frumos si de bogat si de…corect. Cum se face ca nu v-a
atins accentul tipic pentru cei care au studiat in limba rusa?
“Sa va spun cum a fost. Mie mi-a
placut de mic limba noastra si am vrut s-o invat asa cum trebuie. Eu ma duceam
vara la niste rude care stateau langa Prut si, acolo, ascultam Radio Bucuresti.
Sa stiti ca noi avem o limba foarte frumoasa , mustoasa”, mi-a adaugat cu multa
duiosie Vasile Iovu. “Nu inteleg, de ce si in Romania, multi nu mai vor sa
vorbeasca romaneste cum trebuie? Azi un cuvant englezesc, maine unul
frantuzesc, rusesc, german , ce-o mai fi si, uite asa, suntem pe cale sa ne
pierdem limba. Mare pacat ar fi!”
Vasile Iovu a fost si el parte
dintre cei care s-au luptat, la sfarsitul anilor ’80, pentru limba romana si
pentru revenirea ei la grafia latina.
“Si la facultate ma stiu toti.
Colegii le si spun studentilor: vedeti ca Iovu stie bine romaneste si, cum va
aude ca gresiti, cum “va atinge”! Eu, unul, nu accept ca studentii mei sa nu
vorbeasca bine limba romana”, mi-a declarat acest mare virtuoz al naiului.
Ma uit la naiul care a recucerit
inimile milioanelor de spectatori si ma intreb daca am putea sa-l numim chiar
un instrument romanesc? (Cu toate ca il au si cei din America de Sud si, in tot
spatial balcanic, in vechime, era considerat “fluierul lui Pan”).
“Amerindienii il au sub o alta
forma. Are alt acordaj si anumite limitari din punct de vedere tehnic, dar e
foarte bun pentru genul lor de folclor“ , ma lamureste domnul profesor.
“Al nostru insa, e curbat si
tocmai aceasta forma ii da artistului capacitatea sa abordeze un repertoriu
variat, de la folclor la clasic si, chiar…jazz. Naiul nostru este acordat in
sol major si are pana la 4 octave, ceea ce e imens pentru un instrument,
aparent, primitiv”.
“Dar au fost artistii nostri, mai
ales Gheorghe Zamfir, care l-au scos la rampa, in toata lumea”, ma incapatanez
si eu, cu bucurie patriotica (sa nu va fie cu suparare!).
“Asa este. Pana la Regele
Naiului, as aminti si pe Fanica Luca, Radu Simion, Stanciu Simion, Damian Luca
si altii”
Convorbirea de dupa spectacol a
fost scurta, pentru ca maestrul Iovu era pe picior de plecare la New York,
impreuna cu maestrul Eugen Doga, Ala Mindicanu , sotii Margineanu si toata
echipa care i-au insotit. Asa ca, ultimele cuvinte s-au agatat tot de iubirea
pentru limba romana si cum transforma ea sufletele.
“De unde acest curaj pe care
l-ati avut atatia in anii ’80 ai secolului trecut, cand dincoace de Prut , inca
mai stateam sub papuc?”, il intreb avand in memorie si in inima simtamintele
din acea perioada, cand respiram trezirea nationala din Basarabia ca pe un aer
proaspat pentru noi, toti romanii.
“Ai nostri au fost dusi in
Siberia, in lagare, au murit…Stiti, cand esti batut, te calesti tot mai tare si
curajul se face tot mai mare. V-am spus ca, atunci cand eram copil,
flacaiandru, mergeam in satele de langa Prut ca sa ascult romaneste la radio,
pentru ca altfel, nu aveai voie. Nu puteai sa vorbesti romaneste in public, in
Chisinau, pentru ca erai privit ca un dusman [de catre nou- venitii instalati
de puterea comunista, imediat dupa Al Doilea Razboi Mondial, n.r.]. De mic
copil insa, am visat si m-am incapatanat sa vorbesc bine romaneste si, nu m-am
lasat.
Si nu ma las!”, ma asigura
maestrul Vasile Iovu.
8/30/2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu