Mai bine nu citiți! De ce să vă afecteze conștiința!

Statul român – Stat mafiot! (I)

A început noul sezon politic. Toamnă-iarnă. E normală o analiză a scenei politice românești, așa cum o vede țugulanul din Piața Universității. Implicat, plin de speranță, în evenimentele din decembrie 1989.

Semnele mafiotismului în România sunt vechi. Chiar de pe timpul dacilor, dacă tot susțin unii exaltați că am fi urmașii acelor triburi cu trăsături comune! Deși, la câți au stat migratorii peste noi cu sutele de ani, miram-aș!

În timpurile pe care le trăim, mafiotismul este resuscitat după celebra vizită, din mai 1971, a „iubitului conducător” în țările asiatice. Frățești! Mai trec patru ani și se încheie programul de modernizare a României, declanșat în 1960. Cu finanțare și susținere Occidentală! Industria lor poluantă este transferată la prețuri, mici-mici, pe plaiuri mioritice. Puțini mai știu aceste adevăruri.

În cei patru ani și jumătate, sub pretextul declanșării energiilor național-naționaliste, se pun la cale proiecte industriale megalomanice, falimentare, puțini specialiști îndrăznind să atragă atenția asupra ineficienței lor economice.

În 1975, echipa de tip mafiot, deja constituită în jurul primului analfabet, ridicat la grad de „geniu al Carpaților”, trece la acțiune. Între conducere și popor se ridică un zid bine securizat de serviciile secrete (intern și extern). Mass media, atât cât exista, cânta pe o singură voce.

Deși exista a nemulțumire difuză, chiar și în rândul „aparatului de partid”, ea era abil controlată, rarii tovarăși care își exprimau nemulțumirea, ori se retrăgeau, ori erau retrași. Unii, erau chiar „sinuciși”. Vezi Virgil Trofin, Petru Enache. Alții trimiși la muncă în teritoriu. Vezi Ion Iliescu. Cârtitorii din rândul maselor, declarați nebuni, iar reclacitranții internați prin ospicii. Încet-încet se constituie rețelele mafiilor locale. Firește, de partid și de stat! Rețele politico-economice, comerciale, culturale, sportive ...

Descurcă-te, române! a fost sloganul anilor 1975-1989. Bunurile alimentare și materiale curente dispar de pe piață, creându-se și multe crize locale artificiale (pentru sporirea profitului). Aprovizionarea, cu aceleași produse, se făcea prin spate! Adică, ți se făcea o favoare! Capturarea unei jumătăți de baton de salam era o mare victorie, găinile din rezerva de stat congelate de cinci ani ți se păreau un deliciu, coada de o oră la ce s-a băgat părea socializare de cartier ... Relațiile interumane de tipul „nu știi pe cineva” la primărie, la spital, la școală, la telefoane, magazine ... erau la ordinea zilei. Da, da, și la biblioteca publică îți trebuia o relație pentru a citi ultima carte bună ce fulgerase prin librării. Încă se mai citea!

De informat, nimeni nu se informa! Doar persoanele în formare (elevi, studenți) obligate de cursul vieții. Ca și acum. Pe acest fond al „epocii de aur” serviciile publice s-au degradat cu viteză cosmică. Pachetul de kent, ajuns în anii '80 la nivel de cartuș, sticla cu ceva tare și nessul Amigo erau cheia rezolvării oricărui serviciu. Cât de mic.

Nu se mai bea nici măcar o bere din prietenie! Doar din pur interes.

România era din plin pe drumul construirii societății socialiste multilateral dezvoltate. Nici nu bănuiam ce ne mai așteapta în anii plății datoriei externe (1980-noiembrie 1989). Una din cele mai mari greșeli ale analfabetului din Carpați. A neglijat, premeditat, retehnologizarea industriei și agriculturii, timp de 10 ani, suficient ca întreaga economie românească să se prăbușească. Puțini înțeleg acest lucru simplu. De fapt, în 1989 România era, deja, pe ... drumuri! Bineînțeles, cu ajutorul și largul concurs al structurilor mafiote comuniste tot mai adânc înrădăcinate peste tot.

Revoluția anticomunistă, stabilită de cei mari, a fost la nivelul întregii Europei de Est. Fiecărui popor i s-a dat libertatea să-și aleagă singur căile de înlăturare a structurilor totalitare și pedepsirea vinovaților. S-a acționat funcție de inteligența colectivă a fiecărui popor, înglobat cu forța în fostul „lagăr comunist”. Cum a fost, am trăit cu toții!

Nu întâmplător, am rămas ultimii în gestionarea acestei mari oportunități. Pe care am ratat-o din plin în Duminica Orbului. România nu avea o masă critică revoluționară ce ar fi trebuit creată de intelectualitate și studenți. Eram doar o masă de descurcăreți, veșnic cârtitoare, greu de amorsat. S-a încercat la Iași. Unde fusese Iliescu!?! Degeaba! S-a mers la Timișoara. Unde fusese Iliescu!?! Degeaba! Abia când armata și securitatea au început să tragă în revoluționarii cărora li se dăduse arme (sic!) s-a aprins fitilul Revoluției! Cine a avut vreodată o armă în mână, chiar și de jucărie, știe ce beție instant te apucă! Crime peste crime! Cele mai multe premeditate de FSN-ul ilegalist! Mă puteți contrazice, tov. Ilici?

Eram în plin film de Sergiu Nicolaescu. Unii spun că așa a și fost! Convingerea mea e alta. Pe fondul unei revoluții autentice, pornită din dorința sinceră a înlăturării structurilor comunisto-mafiote, contrarevoluționarii lui Ion Iliescu, proveniți din elemente de nădejde din liniile a II-a, a III-a, a IV-a, a V-a din fostele structuri ale statului totalitar (partidul unic, armată și securitate) au intervenit organizat și la ordin, după evacuarea lui Ceaușescu de la Comitetul Central. A fost suficientă câte o mână de contrarevoluționari, sub acoperirea banderolei tricolore, pentru fiecare județ.

Confiscarea Revoluției s-a încheiat pe 13 ianuarie 1990. Apare, oficial, FSN. Urmașul PCR. La Revoluție nu mai puteai veni decât dacă aveai acordul comitetului oamenilor muncii de la instituția / fabrica / uzina la care lucrai, unde, deja, exista tovarășul care veghea ca „revoluția” să învingă!?! Cu Bucureștiul a fost puțin mai complicat, dar prin trădări repetate, la nivelul grupărilor de revoluționari s-a rezolvat.

Geaba, proteste! Geaba „FĂRĂ COMUNIȘTI!” Geaba Piața Universității!

Mineri, împreună cu cei îmbrăcați ca ei, au realizat înconștient (!) idealurile noii mafii românești. Minierii au dispărut, au rămas doar acoperiții ! Unii bine ascunși, și-n zilele noastre, prin posturi grele.

În 31 iulie 1990, prin desființarea CPUN-urilor dispar și puținii revoluționari. Legitimați de acțiunile lor din zilele 14-23 decembrie 1989.

De reținut! Țara a fost predată noilor structuri alese „democratic” fără nicio pierdere. Revoluționarii sunt istorie, ca masă critică revoluționară și factor evolutiv, odată cu legea de mituire și cumpărare a tăcerii. Au fost împrăștiați, premeditat, în zeci de organizații, controlate, rând pe rând, de fratele FSN, care dădea case, credite, pământ, magazine ... mulți foști revoluționari fâcând pactul cu diavolul, dovedindu-și lipsa de caracter și condiția de mafiot pe linie politică, ajungând în structurile de vârf ale Puterii centrale (Guvern, Parlament, Președinție) sau locale (consilii și primării).

Au rămas doar câteva voci, ușor de ridiculizat prin asmuțirea poporului împotriva lor prin mass media de partid. Revoluționari = Profitori! Mulți români sunt încredințați și acum că revoluționarii sunt marii profitori ai Revoluției! De fapt, marii profitorii ai Revoluției române au fost contrarevoluționarii ! Gașca lui Iliescu capătă proporții monstruoase.

În scurt timp, în România strucuturile administrative sunt „stabilizate”. Totul părea atât de normal, încât trecerea la un nou nivel de organizarea a mafiei comuniste românești a fost floare la ureche. „A treia cale” propusă de Ion Iliescu capătă contur. „Nu ne vindem țara!” Noi „aleși” își marcaseră, deja, teritoriul. Cunoscuți și recunoscuți, inclusiv de slugile din justiție / poliție / servicii. Bișnițari, care își lua „dreptul” și asigurau securizarea jafului național. Furturile, privatizările și retrocedările ilegale se țineau lanț. Flota dispare, economia cât de cât performantă este privatizată, contra șpagă grasă, marilor concernuri străine. Est și Vest. Nu interesa pe nimeni. Statul român intră în disoluție.

Cheia lui Constantinescu (1996-2000) a fost un episod trist al neputinței conștiinței colective a românilor. Manipularea grosieră a intrat în funcțiune, iar Emil a fost învins de Sistemul Cripto-Mafiot (SCM). Cu țigarete, fără țigarete!... Și, din nou, minierii!

Regele, părea o speranță reală. Însă, „omul de tip nou”, sub conducerea vajnicului FSN, a respins oferta. Europeană. Regele a fost pus pe fugă de însuși „democratul” Ion Iliescu.

Distrugerea țării atinge a doua culme în timpul guvernării arogantului Năstase. La orgă, de fapt, tot Ion Iliescu&echipa! Atât de variate ajunseseră structurile mafiote în România, încât de întrebai, dacă nu cumva și tu faci parte din vreo rețea și nu conștientizezi.

Să nu vă închipuiți că a fost foarte ușor pentru Iliescu și ciracii săi. Dacă s-a ajuns până la chemarea trupelor sovietice, a minierilor, a îmbrăcării propriilor securiști în minieri, a uciderii a sute de oameni, crime fără sens de nimeni judecate ... înseamnă că a existat o masă importantă de români, care s-a opus cu adevărat instalării regimului Iliescu. Știam cine sunt!

Marile puteri ne-au lăsat să ne descurcăm. Ăsta e un adevăr, pe care unii vor să-l coafeze. E mult mai ușor să dăm vina pe alții. Asta am tot făcut de-a lungul istoriei noastre milenare. Adevărul fiind de fiecare dată altul. Ca și acum. Rușii erau în corzi. Nu se puteau amesteca pentru că așa a fost înțelegerea. La Malta!?! Să nu fi sesizat Occidentul că la noi, de fapt, nu a fost comunism, ci un sistem comunisto-mafiot pe fondul îndobitocirii românilor? E drept, Occidentul a dat numeroase semnale, dar ne-a lăsat să hotărâm ce vrem noi. Poporul. Când au văzut ce turmă dezorientată și manipulată suntem, au acceptat intrarea noastră în U.E. (2007), deși nu eram deloc pregătiți. Practic s-au speriat ce se întâmpla pe fondul „democrației originale” a lui Iliescu. Emigraseră, deja, milioane de români.

A fost perioada în care structurile securiste, specializate în maniplare, s-au dezvoltat exponențial. Apar zeci de partide „democratice” infiltrate cu zeci de oameni de tip nou de „bună credință”, ziarele erau pline de jurnaliști de atitudine, care serveau a treia cale, apar zeci de posturi de radio și televiziune curat „independente și de atitudine”. Cu cațavenci dornici de ascensiune politică. 99% dintre ele fiind ale Sistemului Cripto-Mafiot, servind și diverse clanuri mafiote colaterale. De rezervă! Cine știe cum bătea vântul!?!

Mimarea democrației, este arma secretă a sistemului mafiot român. Criteriile seculare a scării valorilor sunt ignorate, pe scenă fiind promovați, premeditat, analfabeți infatuați. șantajabili, ușor de manipulat. Mârlânia și grobianismul invadează societatea românească. Totul se tabloidizează. Nimeni nu se opune. Revoluționarii sunt ca și inexistenți. Conștiința multora fusese cumpărată!

Imoralitatea domnește peste tot!

Sistemele civilizatoare ale societății, în special, sănătatea și învățâmântul, intră în sevraj. După primele crize de la sfârșitul anilor '70, apar, generații după generații, de români zombi, „oameni de tip nou” creați în „epoca de aur” și după. Impotenți economic, reduși educațional, cu o sănătate precară, aduși la limita subzistenții, devin nostalgici firești ai regimului defunct. Apar câteva milioane bune de români, incapabili să se descurce în condițiile economiei de piață. Alte milioane își depășesc condiția de legumă și iau calea străinătății, reușind să se impună în condițiile concurenței acerbe, trimițând acasă miliarde bune de dolari / euro. Așa s-a menținut România ani buni, devenind, însă, tot mai vulnerabilă. Moral, psihic, economic.

Românii sunt îndemnați, prin exemplul oferit de conducători, să fure, să mintă, să distrugă, să înșele, să încalce legile.

Nu străinii au făcut asta, ci „aleșii” români, care au jucat pe piața social-politică românească cu dublă măsură. Traseismul politic în timpul jocului, altă invenție diabolică, a distrus și ultima fibră morală. Este permis orice!

Trădarea tradițională a devenit o virtute, onoarea fiind trimisă la cimitir!...

Ne-am manelizat, tabloidizat, idiotizat! În masă!... (va urma)

Toate bune,

Sergiu Găbureac