marți, 15 septembrie 2015

PROFESORUL Dumitru Mnerie – un pilon al învăţământului în Timişoara






„Sunt mulţi chemaţi - puţini aleşi”
(V. Vlahuţă)

Există în sud-vestul României o veche instituţie de învăţământ tehnic superior, una dintre cele mai vechi din România – Universitatea Politehnică din Timişoara, care în a.c. a împlinit 85 de ani de la înfiinţare. Acest an jubiliar pentru Universitate este unul jubiliar şi pentru prof.univ.dr.ing. Dumitru Mnerie, care împlineşte rotunda vârstă de 60 de ani. De fapt numărul „60” este unul magic. Citindu-l inversat va arăta vârstă de 90 de ani, care nu ar trebui să fie vârsta limită pentru prof. Dumitru Mnerie. Mai multe studii ştiinţifice arată că biologic omul este creat să trăiască până la vârsta de 110-120 de ani, vârstă însă greu de atins din cauza diferitor factori externi (viciile umane, degradarea mediului etc.). Oricum, profesorului şi prietenului Dumitru Mnerie îi doresc ca acest an să fie, într-adevăr, cel puţin mijlocul vârstei Domniei sale. 
Cine este totuşi Dumitru Mnerie? Voi încerca să-i fac un scurt portret. Este născut la 20 septembrie 1955 şi a fost botezat cu un nume predestinat – numele zeiţei Demetra, care este o veche divinitate a vegetaţiei şi a fertilităţii pământului, ocrotitoare a ogoarelor, cărora le dăruieşte rodnicie. A absolvit facultatea de mecanică a Institutului Politehnic „Traian Vuia” din Timişoara în a. 1980, obţinând calificarea de inginer mecanic TCM, şi Universitatea de Vest din Timişoara (2001) cu calificarea de economist licenţiat. Posedă o experienţă bogată la producere. După absolvire a activat în calitate de inginer mecanic, inginer principal la Întreprinderea de Construcţii Navale şi Prelucrări la Cald, Drobeta Turnu Severin, jud. Mehedinţi (1980-1991), apoi cercetător ştiinţific principal la Institutul de Cercetari ştiinţifice în Inginerie Tehnologii pentru Maşini-Unelte „Titan”, filiala Timişoara. Din 1991 până în prezent activează în calitate de cadru didactic la Catedra de Tehnologie mecanică a Facultăţii de mecanică, din cadrul Universităţii „Politehnica” din Timişoara, parcurgând calea de la asistent universitar, şef lucrări, conferenţiar universitar până la profesor universitar. Autor sau coautor a 20 cărţi scrise, 10 cărţi editate, peste 230 de lucrări ştiinţifice, 17 proiecte de cercetare, inclusiv 8 proiecte internaţionale. Este un foarte bun inginer, profesor universitar. Profesor invitat la: Universitatea Szent Istvan (Budapesta, 2003); Universitatea din Zagreb, Croaţia (2005, 2006), Universitatea South Bohemia Budejowice (2005, 2010), Universitatea din Godolo (Ungaria, 2009). Este membru al Asociaţiei Balcanice de Mediu (2004), membru al Asociaţiei Române de Tehnologii Neconvenţionale (1998), membru AGIR (1995), membru al Asociației Internațională de Liofilizare (2002), membru al Asociaţiei Orizonturi Universitare (1996). Profesorul Dumitru Mnerie este un mare animator al domeniilor interdisciplinare de cercetare, abordând probleme pentru generaţiile viitoare.
Domeniul pur tehnic ar fi prea neîncăpător pentru firea multilateral dezvoltată a prof. Dumitru Mnerie. Fiind un foarte bun manager didactic şi-a împărtăşit experienţa acumulată, aflându-se în funcţiile de Rector al Universităţii „Ioan Slavici” din Timişoara şi preşedinte al consiliului academic al aceleiaşi universităţi. Aptitudinile artistice înnăscute (este un formidabil clarinetist!) l-au adus la Asociaţia Pro Philharmonia, în care activează cu pasiune.
Portretul lui Dumitru Mnerie nu ar fi complet dacă nu am aminti despre o latură extrem de importantă cum este dragostea de neam, de Ţară. Are o serie de eseuri despre ,,demnitate”. Este animatorul periodicului de cultură şi educaţie „Demnitatea” editat de Fundaţia „Ioan Slavici” din Timişoara pe parcursul a 15 ani. „Fundaţia pentru Cultură şi Învăţământ „Ioan Slavici” din Timişoara doreşte să contribuie la apărarea DEMNITĂŢII NOASTRE, atât umane, naţionale, bănăţene, timişorene, dar în mod mai direct să apere demnitatea celor care vor să înveţe, a celor  deschişi la educaţie, dornici de perfecţionare a propriei pregătiri profesionale” formulează profesorul Dumitru Mnerie scopul major al acestei fundaţii. Este un scop nobil în sine, în special, în condiţiile globalizării de astăzi când se încearcă ştergerea a tot ce este naţional.
Acesta este scurtul portret al profesorului, cercetătorului şi patriotului Dumitru Mnerie. A spune doar aceasta despre dl Dumitru Mnerie înseamnă a spune mai nimic. Pentru activităţile sale excepţionale, pentru calitatea sa de Om cu literă mare, profesorul Dumitru Mnerie este venerat de cei care-l înconjoară. Este venerat de colegii de departament, de laborator, reuşind în scurt timp să formeze un valoros colectiv de cercetători. Este venerat de profesorii celor două universităţi, în care activează de mulţi ani, dar şi de foarte mulţi prieteni de pe ambele maluri ale Prutului, şi nu numai.
Este venerat de cei, pe care ia ajutat, îndrumat să-şi pregătească şi să susţină doctoratele. Este venerat de o întreagă pleiadă de foşti studenţi, pe care i-a educat pe parcursul celor apr. 25 de ani de activitate profesorală universitară. Este venerat de mulţimea de prieteni. Cei care l-au cunoscut ani în urmă menţionează că profesorul Dumitru Mnerie a rămas acelaşi: întotdeauna binevoitor, amabil, cu un surâs nelipsit pe buze.
            Şi, în sfârşit, este venerat de soția Gabriela-Victoria, de cei doi fii şi doi nepoţi, dar şi de mezina Andreea-Elena. Ei bine, cu certitudine profesorul Dumitru Mnerie este un om împlinit. Însă deoarece de la o anumită vârstă începem tot mai mult să înclinăm spre filozofie - filozofia vieţii să încercăm să nu ocolim şi noi acest frumos „viciu” uman. Cu timpul ne dăm seama că viaţa este tot ce avem pentru a putea înfrunta veşnicia, fiind o serie de experienţe ce se urmăresc una pe alta până când sufletul ajunge la ţintă. Trăind, ne căutăm calea, colindând nenumărate cărări dar până la urmă ne întâlnim pe acelaşi drum ce amestecă marmura cu noroiul. Aşa gândind, fericirea în sens augustinian înseamnă să ştii să-ţi doreşti ceea ce ai, însă nu-1 putem uita pe Kant care ne aminteşte că de fapt fericirea este un ideal al imaginaţiei, nu al raţiunii. Dar lucrurile se pot vedea şi altfel, gândindu-ne cât de fericiţi eram în tinereţe, la vârsta minunatelor greşeli. Acum, după trecerea timpului nu le mai regretăm, dar ne deranjează faptul că nu le mai putem repeta. De fapt, bătrâneţea este o trecere de la pasiune la compasiune şi atunci foarte puţine lucruri mai par absurde fiindcă chiar dacă tinerii cred că bătrânii sunt nebuni, doar bătrânii ştiu din experienţă, că tinerii sunt nebuni.
Fără să ne dăm seama, de fiecare dată, cultura te pune în cauză arătându-ţi limitele, şoptindu-ţi că eşti relativ, că eşti vulnerabil, obligându-te să fii modest. Dar tot ea îţi descoperă infernul şi-ţi arată că de cele mai multe ori, el este în tine. Tot cultura ne arată câte primejdii ascunde o lume fără întrebările care se nasc pe stradă, printre amintiri sau pe malul mării şi că, în general, nu mărturisim decât ce-am aflat de la viaţă, cu ajutorul inimii. Acest umanism ne apropie de gândirea lui Erasmus, acel învăţat curtat la vremea sa de toate capetele încoronate ale Europei - cel care a adus mari elogii inginerului şi creatorilor de nou. Acestea sunt reflecţii ale unui reputat profesor român, fost rector al Universităţii Tehnice din Cluj Napoca Radu Munteanu.
Dar să continuăm cu filozofările şi să ne întrebăm: ce este totuşi o viaţă de om? Răspunsul încerc să-l găsesc acolo unde, vorba românului, „s-a născut veşnicia”, adică la ţară. Nimic nu este mai caracteristic unei naţiuni decât ceea ce se păstrează şi dăinuieşte în timp – tradiţiile naţionale. Ţin minte spusele părinţilor mei, dar ei le-au preluat de la stră- străbunii lor, că pe parcursul vieţii Omul trebuie să aibă o familie şi să crească copii, să sădească cel puţin un pom şi să sape o fântână. Dacă e să pătrundem în esenţa acestei filozofii ţărăneşti atunci sensul direct este: să creşti copii ca o condiţie a perpetuării Neamului în timp, a continuităţii lui; să sapi o fântână pentru oameni, pentru drumeţul însetat. Cu cât fântâna este mai adâncă cu atât apa e mai bună; să sădeşti un pom pentru ca trecătorul obosit să se bucure de umbra lui. Profesorul Dumitru Mnerie în sensul indirect al acestui înţelept sfat a îndeplinit toate aceste condiţii. A săpat o fântână adâncă din care îşi vor potoli setea de cunoştinţe încă multe generaţii de tineri setoşi de carte. A sădit mulţi pomi. Miile de studenţi educaţi aplică cunoştinţele implantate de profesor la diferite instituţii din România şi de peste hotarele ei. Are o familie model. A crescut trei copii,  doi bravi brazi şi o frumoasă sălcioară. Creşte şi educă doi nepoţi. Din acest punct de vedere putem spune cu certitudine că profesorul şi cercetătorul ştiinţific Dumitru Mnerie este un om împlinit.
În finalul caracteristicii date aş termina cu cuvintele ilustrului cărturar şi om politic Nicolae Iorga „Ce puţini oameni respectabili poţi respecta”. Profesorul şi prietenul Dumitru Mnerie este unul dintre puţinii oamenii respectabili care este respectat. Personal îi port o deosebită stimă pentru profesionalismul de care dă dovadă, pentru cultura sa, pentru omenia şi patriotismul, care-l caracterizează.
De ziua naşterii Vă doresc D-le profesor în primul rând sănătate că pe celelalte le aveţi în surplus.
La mulţi ani, profesore!!!

Valeriu Dulgheru

PhD, Dr.Sc., prof.univ., şef Departament Universitatea Tehnică a Moldovei



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu