Dacă
la Bruxelles plouă, la Cotroceni, Victoria și Casa Poporului se deschid
umbrelele!
Ion
Măldărescu
11
Septembrie 2022
„Luni, 5 septembrie 2022 o doamnă (foto) a
făcut senzație în politica U.E.! Numele ei este Segolene Royal. Mulți ani a
lucrat în funcții ministeriale în guvernul francez, reprezentând Partidul
Socialist, este soția lui François Hollande, fostul președinte al Franței, care
a semnat Acordurile de la Minsk.
Pentru prima dată în U.E. la acest nivel
de politică s-a spus „Zelensky este un mincinos, povestea maternității din
Mariupol și «tragedia» Bușa sunt false și e timpul să punem capăt propagandei
militare ucrainene care este o minciună completă”. Trebuie să fii incredibil de
curajos să spui asta public sub actuala dictatură europeană anti-rusă. O vor
persecuta, e de înțeles, dar că aceste cuvinte îi vor găsi pe cei care îi vor
susține este un fapt de necontestat” (Pavel Krajči Emilovči).
Vătafii U.E. din colonia România sunt
trădători ai poporului român
Încălcând toate tratatele internaționale,
capetele patrate de la Bruxelles impun țărilor din lagărul concentraționar
numit Uniunea Europeană o politică distructivă pentru țările arhipelagului
Gulag - versiunea secolului al XXI-lea.
Groparul surselor energetice ale României,
vânzător (la ordin) al Termocentralei Mintia în plină criză energetică,
actualul Ministru al Energiei, Virgil Popescu, a participat, vineri, 9
septembrie 2022 la reuniunea
Extraordinară a Consiliului Energiei, organizată la Bruxelles în contextul
discuţiilor la nivel european privind preţurile ridicate la energie şi
pregătirea pentru iarnă de unde a venit cu „indicații prețioase”. Consecința:
pentru români urmează era întunericului, a frigului și a privațiunilor.
Solidaritate sau trădarea intereselor
naționale ?
Se spune că mister N. (Mă)Ciucă, mare
performer campion ar fi jucat „la simultan” trei „meciuri” imposibile:
- mercenar în trupele românești locate în
Afganistan (de unde acestea au plecat pe coadă de mătură și au defilat sub
Arcul de Triumf din București, de parcă ar fi cucerit Planeta Marte);
- studii militare superioare în S.U.A.;
- doctorat în Ştiinţe militare, cu
lucrarea „Dimensiunea angajării armatei României în operaţiuni întrunite
multinaţionale” (2003) contestată și reclamată ca fiind lucrare plagiată. De
reținut: „Chiar și fără conținutul plagiat identificat, teza de doctorat a
premierului Nicolae Ciucă nu are nicio relevanță academică. Nu are o
metodologie de cercetare și nici o parte de cercetare, elemente obligatorii
pentru o teză de doctorat”[2].
După sesizarea depusă de curajoasa
jurnalistă Emilia Șercan (foto) la Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor,
Diplomelor si Certificatelor Universitare, pentru că așa se procedează în
„democrația (Mă)Ciucii”, repercursiunile asupra ei nu au întârziat să apară…
Așa se respectă legile și se reprimă adevărul în „România educată” !
„Dacă-i ordin, cu plăcere!”
Personajul în cauză cu epoleții plini de
stele căzătoare (dacă România ar fi fost angajată într-un război real, probabil
acum ar fi purtat însemnele și bastonul celui de- al patrulea Mare-Șal al
României), după ce a ascultat indicațiile prețioase ale Bruxelles-ului transmise
prin groparul V.P. execută ordinele fără
să pună întrebări, anunţând că „în România vor fi impuse restricţii pentru
reducerea consumului și că, din solidaritate cu Uniunea Europeană, «România
trebuie să stingă lumina la orele de vârf»”. Motivul? Economie de curent.
„Dacă-i ordin, cu plăcere!” , dar, întreb eu: sew justifică o astfel de
procedură de dragul U.E.?
Cu alte cuvinte, putem spune fără riscul
de a greși că atât de obedienți față de
de Diktatorii Lagărului Concentraționar au ajuns Președintele, Guvernul și Parlamentul
mâinilor dâmbovițene ridicate, încât Dacă Ursula spune că la Bruxelles plouă,
la Cotroceni, Victoria și Casa Poporului slugile deschid umbrelele!
Pentru a întregi imaginea realității
occidentale a cărei sclavă jefuită este România, vă propun să parcurgeți
declarația jurnalistului belgian Michel Collon:
„- Occidentul este doar o civilizație a
hoților!
- Dacă Spania și Franța în 17 secole s-au
îmbogățit, a fost pentru că au furat aur și argint din America Latină și au
ucis indienii fără să plătească nimic.
- Franța, Anglia și SUA s-au îmbogățit
atât de mult datorită sclaviei și furtului de ființe umane din Africa fără să
plătească nimic.
- La fel, Belgia și Olanda sunt de 19
secole foarte bogate pentru că au furat materii prime din Africa și Asia.
- În ultimii 500 de ani societățile
noastre occidentale au jefuit averea lumii a treia fără să plătească.
- Putem face grafice pentru toate țările
sărace din Africa și să arătăm cine le-a jefuit și cum.
- Pe scurt, suntem - sau mai degrabă -
unii dintre noi sunt, hoți, și deci am devenit țări bogate pe seama altora”![3]
Acesta este Adevărul!
Aranjament grafic - I.M.
--------------------------------------
[1]
https://4media.info/comunisul-era-parfum-premierul-ciuca-anunta-ca-romania-stinge-lumina-la-orele-de-varf-din-solidaritate-cu-ue/
- 9 septembrie 2022.
[2]
https://pressone.ro/premierul-nicolae-ciuca-a-plagiat-in-teza-de-doctorat-printre-sursele-copiate-se-numara-alte-doua-teze-de-doctorat
- 18 ianuarie 2022.
[3]
https://www.facebook.com/100000763146151/posts/pfbid0CBGWxnWG43V8JLvw3FnDDHapmtUmyKnDETMgzQhNLHjmSgbbUg9Sj4qQcqWApbsNl/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu