EROINE și MARTIRE valahe,
Mari și Mici în veacul al XX-lea
(partea a II-a)
„Trăirea mistică a fost salvarea noastră;
am acceptat suferința și, prin
aceasta,
durerea a primit un sens înalt,
sublim, salvator!”
(Aspazia Oțel Petrescu)
Există o triplă legătură în sânul
luptei, a diversității luptei unui Neam, a unei Nații, a unui popor: organică, spirituală și sacră, toate reflectate în virtuți
cardinale, religioase, suprafirești, pentru dreptul firesc de a exista, de a
continua, de a dăinui în istorie cu chipul său curat de icoană, specific aurei
lui, numai a lui, care nuanțează profan și sacru pământul și cerul său.
În Aura Eroinelor și Martirelor
noastre s-a zidit sufletește o parte dintre cele mai de seamă fapte ale
trecutului, ca o prezență vie pentru prezent și o cale luminoasă de urmat
pentru viitor. Conștiința și trăirea lor a fost un Rug aprins cu o dogoare
istorică în care s-au întețit flăcările naționale, religioase, morale, civice,
sufletești, răsfrânte într-o forță mistico-filocalică, ce a țâșnit în sfera cea
mai înaltă a trăirilor spirituale, aceea a eroismului
și martiriului hristic.
Aspirațiile conștiinței noastre însetate de Absolut sunt pur religioase
și pur naționaliste!
În ele se circumscriu PATRIA și BISERICA în care pulsează valorile
noastre supreme și sacre.
Creștinul ortodox dacoromân are o
dublă filiație: fiu deopotrivă al Patriei și al Bisericii. În ambele ne naștem,
creștem, ne definim, trăim și ne împlinim în sfera trăirilor pur spirituale.
Pentru creștinul valah
trăitor-mărturisitor, PATRIA, ca Vatră străbună dăruită de Dumnezeu,
îmbrățișează un mediu natural, religios, lingvistic, social, politic, moral și
spiritual, în care Neamul, respectiv Națiunea s-au afirmat cu sfera
creativității, realitățile etnice, datinile, obiceiurile, tradițiile sacre în
care pulsează idealurile, crezurile și energiile specifice genei ei.
Raportându-te la aceste idei
magistrale, însușiri a unor fapte de seamă, fenomene deosebite, respectiv
aceste valori supreme, urmăm și împlinim soarta sinelui, întru destinul
național-ceresc: IDENTITATEA-CONTINUITATEA-DĂINUIREA pentru care am fost
chemați și aleși.
Pantheonul spiritual al Neamului
în care strălucesc frumosul, binele, curajul, răbdarea, lupta, rugăciunea, sacrificiul,
fidelitatea, suferința, altruismul, dreapta măsură, crucea, înțelepciunea, dârzenia, cutezanța, perseverența,
libertatea, adevărul, dreptatea, solidaritatea, demnitatea, jertfa, atașamentul
față de locul natal, național, statalitatea, independența, unitatea,
integritatea teritorială, ce se cuprind în întregul Tezaur de tradiție,
folclor, legende, balade, doine, mituri, proverbe, povestiri, zicale, cântece
bătrânești etc, pun în evidență tocmai aceste valori supreme, marcând Calea
devenirii noastre prin spațiu și timp.
Secolul al XX-lea în spațiul
dacoromân, s-a înroșit jumătate de veac
cu sângele Eroilor și Martirilor, respectiv al Eroinelor și Martirelor,
sortite înjunghierii pe altarul
Patriei creștine, iubită cu ardoare filocalică, cu suferință sofianică, cu jertfă
mistică și cu demnitate hristică.
Secolul al XX-lea a fost comparat
cu primele veacuri creștine supuse persecuțiilor religioase, persecuții fără
precedent în istorie, numai că, satrapii românilor nu s-au atins de sufletele
creștinilor înfiate lui Hristos.
În secolul al XX-lea, persecuția
religioasă, deși a avut continuitate genealogică, privind tirania iudaică, a
fost realmente diabolică. „Generația 1948 însă a fost supusă unor metode satanice, foarte meticulos puse
la punct, ce urmăreau spargerea personalității. Spiritualitatea insului trebuia
distrusă, remodelată prin pierderea respectui de sine, coborât în abisuri de abjecție
blasfemică; nici o fiară n-ar fi putut rezista flagerării demonice.”
(Aspazia Oțel Petrescu, In Memoriam Spice,
Ed. Elisavaros, București-2008, p. 10)
Generația 1948 a avut o soartă tragică și, în același timp un destin de
sacrificiu sublim!
Eroinele și Martirele valahe ale veacului al XX-lea s-au împlinit prin
jertfa de sine într-o stare mistică, în care conștiința lor curată s-a absorbit
în Mântuitorul Hristos și în Fecioara Maria!
Eroismul, puritatea, frumusețea, demnitatea, martiriul au excelat în sistemul diabolic concentrațional,
conferind isihasmului carpatin, Filocalia întru Sofianismul Neamului ceresc.
Credința Eroinelor și Martirelor întru veșnicia vieții, le-a întrupat
demnitatea de jertfă!
ANI Onel
Ani Onel, făcea parte
din grupul de eleve de la Băiuș încarcerate, fiind cea mai frumoasă dintre ele.
Ți se părea o revărsare de mireasmă, de adiere, de cânt, de legănare, de
gingășie, o strălucire de chihlimbar
care te cuprindea în toate reflexele lui. „Ani
Onel, grăiește Aspazia Oțel Petrescu,
o mistică mărturisitoare a Crucii, era o perfecțiune. A lucrat în atelierul de
cusături românești coordonat de mine. Era o sărbătoare pentru ochi și pentru
suflet să o privesc plecată gingaș peste cămașa națională pe care o înflorea cu
pricepere, cu frumoasele noastre motive românești. Era de o frumusețe
desăvârșită, o primăvară diafană rătăcită în infern, chip de zână, mâini de
zână, destin de zână ferecată în peștera zmeului căpcăun.” (Aspazia Oțel
Petrescu, In Memoriam Spice, Ed.
Elisavaros, București-2008, p. 33-34)
Chipul de copil-de
înger, de adolescentă, de adultă în care era înrămat Icoana frumuseții din care
se răvărsa risipitor și sublim surâsul, bunătatea, blândețea, credința, iubirea
era un calvar pentru regimul torționar comunist, care refula prin urâțenie, imbecilitate,
ură și bestialitate.
Frumoasele valahe au pășit pe drumul dinlăuntrul lor presărat cu lumină
și har!
FLORICA Savu
Florica Savu, era o
întruchipare zeiască de om și înger, de Luceafăr al dimineții într-o pogorâre
de har, de închinare de foc și sărbătoare arzândă, de floare imaculată și stea
călătoare, de rază luminoasă și rosă aprinsă, de răsărit al tinereții și azur
monahal, de cânt doinit și cântare liturgică, de dorul dorului și dorința împlinirii,
de surâs angelic și susurul izvorului de munte, de mireasmă pascală și
binecuvântare cerească.
Florica Savu s-a născut într-o
familie cucernică și patriotică, la 23 Mai 1930, la două zile după Sărbătoarea
Sfinților Împărați Constantin și Mama
sa Elena, în localitatea Păuliș-Arad.
Părinții înclinau să-i pună numele Elena, numele celei mai mari Împărăteasă a
Neamului geto-dac, a pământului și a cerului, după Crăiasa Maria-Vlaherna-Carpatina, Maica Domnului și a noastră, dar
frumusețea ei de floare a înlesnit, a înmiresmat și a grăbit botezul, petală cu
petală.
„Elevă eminentă, de religie ortodoxă și de o moralitate desăvârșită. A
terminat clasa a VI-a a Școlii Primare de Stat din Păuliș cu media 9,10. Când a
fost arestată, pentru activitate anticomunistă, era elevă a Școlii Normale Ortodoxe Române de Conducătoare Beiuș. Avea 17 ani. Supusă torturilor timp de trei
ani, a fost asasinată în închisoarea Tg. Ocna la 28 Mai 1950. Certificatul de
deces a fost eliberat familiei în data de 22.09.1994.” (Constantin Totir, Catalogul Dascălilor și Învățăceilor uciși
în lupta împotriva comunismului 6 Martie 1945-16 Decembrie 1989, Ed. George
Coșbuc, Bistița-2004, p. 131)
Vestalele valahe au pășit pe covorul de jar ca pe o răcoroasă pulbere
de nea!
ELENA Stețiu-Popovici
Elena Stețiu-Popovici a fost sora
eminentului student Mircea Popovici, dârz luptător anticomunist, parașutat în
România cu grupul partizanilor, trădați de englezi și americani, fraților sovietici. Întregul grup de
parașutiști a fost așteptat, prins și executat la 31 Octombrie 1953 în valea
Piersicilor la Jilava. Pentru că nu și-a trădat fratele, profesoara Elena
Stețiu, un chip armonios, renascentist, un caracter de o demnitate
ireproșabilă, de o dăruire nemărginită,
a fost arestată și condamnată la 20 de ani muncă silnică. După chinurile
anchetelor a urmat tortura închisorilor Jilava, Mislea, Miercurea Ciuc. S-a
îmbolnăvit de cancer mamar și interzicându-i-se tratamentul a murit în spitalul
închisorii Văcărești în Aprilie 1958, însă, lumină în cerul străbun. (Constantin Totir, Catalogul Dascălilor..., op. cit., p. 141)
Miresele Iubirii și-au scuturat aripile morții, croind sufletelor
zborul lor către cer!
GABRIELA Moța era nepoata preotului erou, militant zelos, publicist
de marcă, înfăptuitor al Marii Uniri și fiica eroului – martir dr. Ioan Moța, marele naționalist-creștin, ucis
în Spania, alături de confratele dr. Vasile
Marin, soțul evreicei românce dr. Ana Maria van Saanen.
Gabriela părea o revărsare de har,
de frumos, de cânt, de poezie, de suferință, de lacrimă de sânge, un surâs de
lumină, o fulguire de zâmbet, un zâmbet blajin care se desprinde parcă dintr-o
icoană a lui Andrei Rubliov, răsfrângându-se în taina unei bunătăți serafice nemărginite.
Pentru viețile ilustre ale bunicului
și ale tatălui, demne de o sacră Filocalie dacoromână, trei ființe mărgăritare
suave, mama Iridenta și copii Mihai și Gabriela împărtășeau calvarul comunist, întemnițați religios în
odioasele închisori ctitorite de Maria Tereza, precum și la Canalul Morții, construit de Gh. Gheorghiu-Dej, cu morții-martiri și vii-eroi creștini ortodocși.
„Într-o zi a apărut în ușa cabanei, mărturisește Liana Pitrop
Nedelcu, camaradă de sacrificiu și creștină de jertfă românească, la penitenciarul
Ghencea, Gaby Moța adusă de la Canal.
Când i-am văzut figura parcă desprinsă din chipul spiritualizat al tatălui său
am simțit un fior care mi-a străbătut întreaga ființă și m-am simțit mândră că
trăiesc alături de unul din vlăstarii de aur ai lui Ionel Moța... La Văcărești
am dormit în același pat, urmărind cu emoție freamătul frunzelor din vîrful
unui plop înalt. Ne înțelegeam fără să vorbim. Din proprie inițiativă mi-a
povestit cum nu a putut uita niciodată ultima
baie pe care i-o făcuse tatăl său în ajunul plecării în Spania. Era tăcut și din toate gesturile lui parcă
se presimțea despărțirea cea mare. Povestind, Gaby avea glasul plin de
emoție, ca și atunci când era vorba despre rarele momente când, lucrând la
Canal, putea să întâlnească privirile îngrijorate ale mamei sau ale fratelui
Mihai.” (Lacrima Prigoanei, vol.
2, Pe Drum de Foc și Cer Izbăvitor, Ed.
Gama, 1997, p. 164, 176)
Ruga-aripă de Luceafăr le-a prefăcut Mironosițelor, celula într-o
candelă a veșniciei!
ILEANA Vasilescu
Ileana Vasilescu era
odrasla unei familii preoțești din Râmnicu Sărat, profund atașată de iubirea de
Patrie, de frumusețile ei și de cinstirea Strămoșilor acestui Neam ilustru. Licențiată
a Academiei de Arte Plastice – București, și-a ascuns fratele condamnat la ani
grei de temniță, purtându-l prin diferite case, sub o mulțime de peruci,
buletine și diverse meserii. Festivalul Internațional al Tineretului din anul
1953, era prilejul nimerit să-l scoată din țară. Chiar în ajunul plecării însă,
fratele deghizat a fost descoperit ori vândut. Tăvălugul bolșevic s-a izbit cu
furie de trăznet în casa lor măturând întreaga familie, într-un lot de 60 de
persoane, în bezna comunistă ce s-a prăvălit peste țara trădată de lașul rege Mihai.
Ileana și-a asumat întreaga vină,
suferind pentru tot lotul, dar lăcrima însângerat pentru sora Jana
Constantinescu, farmacistă, de două luni căsătorită și însărcinată, aflată la
câteva celule de ea și pentru tatăl, preotul abia eliberat din închisoare.
„Ileana, mărturisește aceeași bravă camaradă, Liana Pitrop Nedelcu,
era de o frumusețe fascinantă, sveltă,
părul negru ondulat îi acoperea umerii, ochii albaștrii profunzi, gura frumos
conturată, dantura impecabilă.”(ibid., p. 177)
Pentru tortura celor 17-18 ore de
stat pe marginea patului cu picioarele spânzurate în gol, a întemnițatelor
religios, Ileana a făcut greva foamei vreme de 19 zile. Era la un pas de
plecarea definitivă. A fost dusă pe targă la Văcărești, pe targă, aproape un
cadavru la sala de judecată, tot pe targă la spital, pe targă în Gara de Nord. „Au urcat-o într-un tren, continuă
povestirea Liana..., care mergea spre
Moldova și au rugat pe câțiva călători să o coboare le Râmnicu Sărat. Acolo o
aștepta securitatea cu o ambulanță. Au dus-o la casa părintească...”
(ibid., p. 180)
Purtarea de grijă a lui Dumnezeu,
răgăciunile de foc ale părintelui, suferința și lacrimile înroșite ale mamei, suspinul
fratelui, rugile camaradelor și dărnicia vecinilor au înviat-o.
Nebunia camaradelor întru Hristos și Neam le-a urzit frumusețea
caracterului!
ALEXANDRINA Pop
Alexandrina Pop era
originară din Bistra, născută în anul 1927. Fire energică, neînduplecată,
dîrză, demnă de neînfricata luptătoare Lenuța Faina. Era învățătoare cu har și
studentă strălucită, când s-a înrolat voluntar în luptele din Muntele Mare, în
grupul maiorului erou-martir Nicolae
Dabija. Zelul ei de amazoană a fost o înălțare pentru camarazi și o cădere
pentru securiștii proletari. În toiul luptelor a fost însă prinsă și arestată,
trecând prin mai multe temnițe, între care și celebra Mislea. Torturată
continuu ca să-și demaște camarazii neprinși a fost trimisă la Cluj și
împușcată la 2 Aprilie 1950. (Ioan Gligor, Memoria
nr. 39-2002)
Lumina din lăuntrul lor s-a prefăcut în scară către cer să poată urca
sufletul!
VALERIA Nicolescu
Valeria Nicolescu era
originară din Potlogi-Dâmbovița. Creștină habotnică, patriotă de cremene cu
aură de eroină și martiră a Neamului și a Bisericii. S-a înrolat în Rezistența
Anticomunistă în perioada de aur a vârstei ei, când era studentă în București.
Iudele roșii au prins-o, au arestat-o și-au torturat-o până la capătul suferinței,
stingându-se în închisoarea Mislea. (Constantin
Totir, Catalogul Dascălilor..., op.
cit., p. 106)
Pășind în credință prin pulberea de vis, s-au trezit mergând pe cărarea
de stele!
ECATERINA Gita
Ecaterina Gita era o întruchipare
de apă și rocă, de foc și răcoare, de adiere și cânt, de zori și azur, de
lacrimă și surâs, de rugă și har. Era o primăvară a tinereții studențești, dar
și o „remarcabilă luptătoare
anticomunistă. A fost arestată în anul 1946. Bătută, torturată fizic și psihic,
a murit în timpul anchetei. Călăii pentru a-și ascunde crima, au răspândit
știrea că s-a sinucis, aruncându-se în holul unei scări.” (idem., p. 59)
Neîncetat inima le-a bătut în suflet mereu: Neamul, Patria și Dumnezeu!
MARIANA Ionescu
Mariana Ionescu s-a
născut la 8 Decembrie 1930 în București. Terminase liceul cu brio și în drum spre studenție a fost
încadrată în „Lotul de la Ambasada
Franceză.” Secăturitatea de la Uranus s-a întrecut pe sine, chinuind-o 15
luni în anchete odioase, apoi condamnată la 3 ani de închisoare și întemnițată
la Jilava. S-a îmbolnăvit contractând o tuberculoză. Când a ajuns în ultima
fază, autoritățile inumane au transferat-o la Văcărești, unde a și murit la 24
de ani. (p.70)
Celula, carcera, cătușele, foamea, frigul, gerul,
căldura toridă, munca inepuizabilă, boala, uneori bătaia, izolarea, prigoana
permanentă, tortura psihică repetată, interzicerea contactului cu realitatea
fracturată din afară etc., toate aceste forme diabolice de distrugere și
dezumanizare mușcau precum fiarele sălbatice din carnea și sângele acestor
ființe angelice, care purtau Flamura Patriei și Crucea Învierii, cu îndârjire
în acel calvar neîntrerupt.
Și totuși minunea s-a produs!
Sufletul mistic din ființa
sublimă, înfiiat în Hristos a purificat viața într-o transcendere a luptei, a
rugii, a năzuințelor, a idealului, a crezului, a mărturisirii, a biruinței, a Învierii.
Viața fizică prinsă în malaxoarele
calvarului satanic a făcut ca suferința înnobilată de iubirea divină să se
întrupeze sublim într-o transfigurare a ei, devenind o asceză mistică și
serafică.
Toată COROLA Eroinelor și
Martirelor valahe ale veacului al XX-lea, prigonite și persecutate de regimul
diabolic, apocaliptic al Antihristului, au fascinat vremea lor prin sublimul
suferințelor fizice, psihice, morale, spirituale, religioase, între care și buchetul
de flori sacre, Nicoleta Nicolescu, Titi Gâță, Elena Faina-Crăiasa Munților, Marieta Iordache-Maica Mihaela, Maica Mihaela
Portase, Vasilica Gurău-Maica Veronica, Anastasia Popescu-Mama Sica, Ecaterina Codău-Maica Patricia, Victoria Răduleț-Monahia
Tatiana, Maria Grancea-Monahia Maftidia, Zorica Lațcu-Maica Teodosia, Monahia
Filofteia Grunzișor, Maica Pangratia Mureșan ș.m.a.
Aceste ființe valahe, mirifice, prigonite, persecutate, torturate de
schimonosiții slugoi ai diabolicului Rău, au odrăslit într-o schimbare la față dintru frumusețea de
basm a tărâmurilor milenare strămoșești, dintru fâlfâirile angelice ocrotitoare,
dintru roua harului picurat fără măsură din Candela Dorului Preacuratei
Fecioare Maria și din Potirul sublimului dumnezeesc!
Adevărul,
viața, dreptatea, patria, străbunii, demnitatea, credința, eroismul, lupta,
iubirea, pământul, cerul, martiriul, crucea, jertfa, sfințenia, dăinuirea-au
fost marele lor Crez!
CREZ
„Cred
într-unul Dumnezeu,/ Tatăl ziditorul,/ dar mai cred și-n neamul meu,/ înfrățit
cu dorul.// Cred în sfinți, dar și-n voinici,/ cred în flori și-n cremeni,/
căci tăcuții mucenici/ cu haiducii-s gemeni.// Dar mai cred că într-o zi,/
aspru din furtună,/ neamul meu se va trezi/ cu securea-n mână.// Și-atunci
ierte Cel din cer/ liftele spurcate,/ căci prin sânge și prin fier/ ne-om croi
dreptate.// Cred într-unul Dumnezeu,/ Tatăl ziditorul,/ ce-a-nfrățit în neamul
meu/ sfântul crez cu dorul!” (Radu Demetrescu Gyr, Poezia în Cătușe, Omniscop-Craiova,
1995)
Supremă cinstire Eroinelor și
Martirelor noastre!
GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU
6 August 2023 + Schimbarea la Față
a Domnului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu