luni, 23 octombrie 2023

Mircea Dorin Istrate - SARMIGEZETUZA

 





SARMIGEZETUZA

 

 

~*~

 

Cetele de zei coboară din străfundurile lumii,

Pe largi streșini de lumină până jos pe fața humii,

Martori încă să îmi fie la cea nuntă-mpărătească

Ce-i prilej de bucurie pentru lumea pământească,

Dintre SARMIS, prințul dacic și GETUZA, de la mare,

Preafrumoasa fată dacă, ce pereche-n lume n-are.

Vint-au neamurile dace de prin lume adunate,

Împărați și-mpărătese din-prejururile toate,

Martori încă să îmi fie la unirea celor doi,

Ce va fi pe aste locuri, ziua vremurilor noi.

 

*

 

Vechile povești ne spus-au, că cea nuntă a ținut

Vre-o trei zile adunate și-ncă patru de-mprumut,

Că pâraie curs-a vinul, iar bucatele alese

Fost-au nesfârșite rânduri, zi și noapte pe la mese.

Patru boi s-au frip pe jaruri, ciute, căpriori și o turmă

De berbeci cu coarne-ntoarse, ce mâncatu-s-a la urmă,

Potârnichi vreo două stoluri, gâște, rațe pântecoase,

Ca să sature de-acuma guri ce fost-au pofticioase.

S-a jucat în multe feluri, s-a cântat de bucurie,

S-au rupt corzile lăutei și arcușuri cam o mie,

Mi s-a întrecut în lupte tinerimea cea focoasă,

Spusu-s-au povești bătrâne dintr-o vreme vânturoasă,

Supărări și mari necazuri, pentr-o clipă s-au uitat,

Cât cea nuntă-mbucurat-a, de la rob, la împărat.

 

**

 

Eu, n-am fost atunci acolo, dar îmi spus-a încă muza

Că aminte la cea nuntă este SARMIGEZETUSA,

Locul sfânt a vechii dacii, ce a fost cândva în fală,

Dar în mine am speranța, c-o renaște-odată iară.

 

***

 

Voi, urmași ai vechii dacii, la nepoți le spuneți dară

Ce-a poveste minunată, cît mai des în fapt de seară,

Să nu uite că pe-aicea, într-o vreme-ngloriată

Au trăit străbunii noștri, neamuri toate laolaltă.

Ei, lăsatu-ne-au avere, dragul cel de libertate,

De unire pe vecie în gândire și în fapte,

Că cei zei aici ne pus-au peste-ntinsa aștă tină,

Ca-ntr-o ziuă să o facem, sfânta Maicii cea grădină.

 

~*~

23.10.2023

Mircea Dorin Istrate



















COMENTARII:

O poezie de zile mari, a unui Poet de geniu, Mircea Dorin Istrate, primită azi, pe care doresc să o împărtășesc cu domniile voastre. ca un semn de respect și unitate românească. IOAN MICLAU







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu