Mircea Dorin Istrate - ZIUA ARMATEI ROMÂNE

 

ZIUA ARMATEI ROMÂNE

 

~*~

VOI OȘTENI AI ŢĂRII MELE

 

Motto:Voi oșteni ai ţării mele, însemnaţi cu stele-n frunte,

Voi îmi sunteţi vii exemple de tărie şi virtute,

Când în focul unor lupte, viaţa voastră dat-ați vamă

Pentru-a noastră veşnicire, pentru-a ţării încă fală.”

Din a vremii adâncime, când în aste locuri sfinte

Domnul ne-a făcut cuibarul să fim lumilor aminte,

El ne-a dat în grijă ţara, bună ca o-mbucătură,

Să o ţinem veşnicită, vremi ce vin, din ce trecură.

Voi cu dragostea de ţară fost-aţi stâlpi de lumânare,

Care ardeţi să-nsfinţească tâmpla marilor altare,

Preaştiind că libertatea, dacă vrei s-o încinsteşti,

Viaţa ta o dai ca vamă, către lumile cereşti.

De-asta-mi sunteţi nemurire în a pietrelor Columne,

Să-nsfinţiţi ţărâna ţării cu a voastre sfinte urme,

Iar în suflete şi braţe să ne puneţi cea tărie

Să putem a trece-n pace, vremi haine ce-or să vie.

*

Risipiţi din mal de mare, până sus pe ’nalte creste,

Voi înnobilaţi pământul, ca ‘nălţimile celeste

Să îmi cearnă neuitare peste-a voastre plânse nume,

Ce duc ţara înainte, ca în vremile străbune.

**

Noi, în zi de sărbătoare în pomelnic vă vom pune

Şi cu inima cernită vă vom face-o plecăciune,

Ca să ştiţi că încă suntem în cel suflet întristaţi,

Şi gândind la voi o clipă, ochii noştri-s lăcrimaţi.

Mircea Dorin Istrate

 

NECUNOSCUTULUI EROU

Tuturor celor care s-au jertfit în cele două

Războaie Mondiale pentru neam şi ţară.

În ţintirim cu albă cruce

Îşi doarme-n veci, somnul cel dulce

Viteaz oştean, plugar de-o viaţă,

Plecat în sfântă dimineaţă

 

Să-şi apere pământ şi-avutul

Ştiind că ţării, el îi scutul.

Şi-a sărutat pruncii de-o şchioapă

Neştiutor de ce-1 aşteaptă,

Şi-a mângâiat nevasta-n tindă

Ştiind că doru-o să-1 cuprindă,

A zis în gând un ,Tatăl Nostru

Şi a plecat să-şi facă rostul.

Cu suflet greu de supărare

Ea 1-a privit cum piere-n zare,

Simţind cum inima-i se frânge

Şi lacrimi n-are a mai plânge.

Avut-a parte de cu toate,

De veri fierbinţi, de ger şi moarte,

A străbătut o-ntreagă lume

Şi locuri cu străine nume,

L-a mistuit dorul de casă,

De vita lui, de iarba grasă,

Iar seara când să-nchidă ochii

Mi se vedea în şura popii

Cu-a lui de-o samă la-nvârtită,

La nunţi cu vinuri de ispită,

La clacă-n seri de blândă toamnă,

La crâşmă-n sat, la vreo pomană.

Şi-o mai vedea pe-a lui frumoasă,

Copiii roată după masă,

Cum le punea fiertură-n oală,

Cum lacrimile-i curg în poală,

Cum se ruga la Născătoare

Să-i scape omul din bătaie,

Cum da duminici de pomană,

Cum săruta Sfânta icoană.

Ăi mici tot întrebau de sine,

Pe unde îi, de-i merge bine,

Simţea că o sfârşeşte jalea

Şi se topea ca lumânarea,

Că pruncii săi ce dorm pe vatră

N-or mai avea nicicând un tată.

Aşa gândea şi-n ziua-n care

Un glonţ, venit din larga zare

La frânt în două ca pe-un pai

În luminată zi de mai.

Ştiind c-atât i-a fost norocul

Şi-acolo i-a venit sorocul,

 

Simţind cum moartea-i intră-n carne

A zis în gând un : Iartă-i Doamne !

Săpatu-i-au acol’ mormântul,

Lui, care-a fost braţul şi scutul

Acestei ţări mereu robită,

Prea mult de vremuri urgisită.

Ca el atâţia mii căzură,

Stau risipiţi peste măsură

În ţări cu cimitire reci

Unde îşi dorm somnul de veci.

*

Ar fi avut dulce dorinţă,

La cap să aibă o troiţă

În care arde-o lumânare

În sfântă zi de sărbătoare.

Mormântu-i fie cu crăiţă

Şi în miros de romaniţă

Să-şi doarmă somnul în credinţă.

Un popă spună-i vorbă dulce

Şi facă-i dreaptă, Sfânta Cruce,

Şi nu i-ar fi cu supărare,

Dacă la mare sărbătoare,

Aşa cum dat ne este rostul

S-audă-ncet, un Tatăl Nostru

Şi-n limba lui.

 

~*~

Mircea Dorin Istrate

 

 

Recomandate de IOAN MICLAU