Alesandru Duţu - Drama României! Ocuparea Basarabiei și a nordului Bucovinei de către Uniunea Sovietică a provocat indignarea tuturor românilor

 

Drama României! Ocuparea Basarabiei și a nordului Bucovinei de către Uniunea Sovietică a provocat indignarea tuturor românilor

Col. (r) Prof. univ. dr. Alesandru Duţu

09 Iulie 2025

 

Liviu Rebreanu: „Până deunăzi, grandilocvenţa şi fanfaronada, pornite de sus, de pe tron (regii oratori totdeauna sunt demagogi) – nicio brazdă de pământ, linia Carol e siguranţa hotarelor, armata noastră etc. Ultimatumul rusesc, cumplit de jignitor, ne-a luat Basarabia şi nordul Bucovinei în patru zile, fără să tragem un foc de puşcă, pierzând probabil mari cantităţi de arme grele, depozite şi echipamente militare, fără a mai vorbi de cele civile. Şi am trecut în extrema cealaltă: desperarea completă, neîncrederea profundă în viitorul ţării, o spaimă totală care vede pretutindeni dezastru, destrămare, anarhii, ceea ce nu împiedică pe unii limbuţi oficiali să se mai bată în piept despre vitejia românească şi celelalte vorbe goale patriotice, care vor să înşele pe alţii, fără a izbuti să ne înşele şi pe noi înşine. Situaţia României nu e de invidiat, evident. Dar tocmai de aceea ar trebui să fim mai calmi, să privim lucrurile mai serios şi să căutăm a tolera ce se poate...În cei douăzeci de ani de România Mare ne-am putut întrema ca omul care a dobândit bogăţie nemuncită şi neaşteptată; am căutat să trăim bine, uşor, am fost mândri şi ţanţoşi, ne-a îmbătat de mărimea noastră, nu ne-am asigurat viitorul. Am crezut că tratatele care ne-au creat vor dura infinit şi am desconsiderat geografia. Ne-am făcut sateliţii unor puteri îndepărtate în loc să căutăm prietenie şi apropiere la puterile de care depindea soarta noastră... Acuma, după ce am pierdut un sfert şi mai bine din ţară şi după ce Germania e victorioasă, ne-am întors brusc la Hitler, punându-ne tot în el speranţele. Asemenea întorsătură e totdeauna puţin suspectă şi lipsită de eleganţă. Oricâtă nevoie ar avea Germania de noi, adică de produsele noastre, nu poate să trădeze de dragul nostru Ungaria, care i-a fost totdeauna devotată. Unele ziare străine afirmă că ne-am găsi în situaţia Cehoslovaciei după München. Nu. E exagerat. Dar nici departe nu suntem. Va trebui să facem concesii ungurilor şi bulgarilor. Cât de mari? Depinde de Hitler. Ieri ar fi fost mai mici şi ne-ar fi adus prietenii. Azi, Dumnezeu ştie!”.

I. Simionescu, în articolul „Să fim români” publicat în „Timpul”: „Năprasnica tragedie trăită în zilele din urmă nu e cea dintâi din zbuciumul neamului sortit parcă prin aşezarea lui să cunoască prea puţine zile senine, prea dese izbucniri de vitejie. De data aceasta durerea e mai adâncă, lovitura fiind dată fără pic de justificare. Dimpotrivă înseamnă răsturnarea oricărui suflu de dreptate în vremurile când se trâmbiţează întemeierea statelor după caractere etnice. E ruptă, fără nicio vină, o parte din trupul ţării, locuită, dintr-un capăt la altul al ei, de blajini moldoveni... Forţa a rupt brutal legea dreptăţii. Prutul a fost iarăşi râu blestemat în vadurile căruia curg potop de lacrimi ale fraţilor despărţiţi de fraţi”.

În final, distinsul academician atrăgea atenţia că „durerea fără margini nu trebuie să înăbuşă nici speranţa, dar mai ales nu trebuie să ne copleşească energia de care avem nevoie pentru a ne apăra ţara”.

Cezar Petrescu, în ziarul „România”: „Numai întorcându-ne la tradiţia vremurilor noastre voievodale, la ierarhiile şi disciplinele care ne-au păstrat, la abnegaţia individului încorporat naţiei, la izvoarele vii autohtone, numai la atât de ne-am învrednici şi încă am descoperi calea tuturor mântuirilor”.

Ion Agârbiceanu: ,,Retragerea din Basarabia - Moldova străveche dintre Prut și Nistru - și din partea de miazănoapte a Bucovinei ne pune din nou în fața sfârtecării neamului românesc, unit în stat național român în temeiul dreptății, al realității entice și al voinții liber arătate de frații noştri de acolo. Doliul de azi și de mâine nu e numai al fraților noştri din provinciile răpite, ci al întregii națiuni românești, care a ajuns, după lupte și jertfe crâncene, la unitate firească. Junghiul tragicului nostru destin s-a împlântat încă odată până în prăsele în rărunchii ființii noastre naționale. Pus în drumul tuturor năvălirilor barbare și al ciocnirilor de interese ale marilor puteri vecine, poporul și Țara Românească n-au avut niciun răstimp de pace și siguranță statornică”;

R. Șeianu își îndemna compatrioții (în „Universul”) să nu se resemneze, să nu dispere, ci „să aibă tăria morală de a înfrunta adversitățile, luând în seamă realitatea și ceea ce le impune onoarea, demnitatea și datoria supremă în asemenea vremuri de grele încercări” deoarece „numai națiunile slabe se resemnează, se pleacă, și săvârșeșc abdicațiuni de conștiință și de drepturi”. În continuare arăta că ,,dreptul nostru asupra acestor străvechi ținuturi românești rămâne imprescriptibil. El a putut fi nesocotit, dar nu și înlăturat printr-o simplă expediție de operațiune militară, executată într-o împrejurare excepțională creată de starea de război din Occident, de situația nefavorabilă în care s-a găsit România - lipsită de alianțe, de prieteni și deci izolată în fața U.R.S.S.… Niciun titlu de drept n-a putut și nu poate fi invocate de U.R.S.S. în legătură cu cesiunea forțată de împrejurări a celor două ținuturi românești”.

Nicolae Iorga, în articolul „Ce se duce cu noi din Basarabia”: „Se poate ca la ieșirea din Basarabia să plece cu noi unele greșeli de administrație, pe care le plătim așa de scump, dar care vor fi întrecute, fără îndoială, de regimul social, și mai ales national, care se așează acuma, dar împreună cu noi pleacă de acolo însușiri a căror lipsă, pregătind alte vremuri, se va resimți de îndată. Așa cum eram în acea țară, care făcea parte, după orice judecată dreaptă, din casa noastră, noi reprezentam Apusul. Un fel de a gândi și de a lucra, care nu are a face cu ce vine în loc. Apusul altei libertăți decât a celei de azi, o libertate care, în ciuda jandarmilor și a unor teorii mai noi, se simțea în toate. De acum înainte asupra întregii vieți, și asupra celei casnice, până în intimitatea ei, se lasă perdeaua de fier. Ca în Galiția, despre care de zece luni nu se aude nimic. Pleacă împreună cu noi o religie de două ori milenară, pe care o împărtășeam și o respectam. Vor tăcea clopotele între Prut și Nistru. Vor tăcea cu toate până la … Până la cea de-a doua Înviere, care va veni!”.

A.C. Cuza, în articolul „Sus inimile”: „Nemărginita durere care sfâșie sufletele românești în ceasul acesta să nu slăbească energia cu care se cere să luptăm pentru a redobândi ceea ce ni s-a răpit. De sute de ani am stăpânit pământul care ni se ia astăzi. Sute de ani, de va fi nevoie, vom lupta de acum înainte, ca să-l recâștigăm. Din toată convingerea și fără a mă lăsa amăgit de vreo iluzie trecătoare prezic: Pământul Moldovei, rășluit astăzi, va reintra în stăpânirea nației românești, chiar în cursul generație noastre. Acesta să fie gândul stăpân pe cugetele noastre până la înfăptuirea lui definitivă. Frați Români! Trăiască România! Sus inimile! Izbândă!”.

Nicolae Herescu: „Fiți tari în durerea ca și în nădejdea voastră. La încercări asemănătoare, părinții voștri și-au pus credința în Dumnezeu Iisus și nu s-au îndoit că după noaptea Răstignirii vine lumina Învierii. În această zi de mâhnire și de înfrângere să nădăjduim și noi cum au nădăjduit și ei”.

Aranjament grafic – I.M.