ÎN
BRONZ
Nicolae Davidescu – Andrei Ciurunga –
Gabriela Tănase – Doina Boriceanu – George Theodor Popescu – Constantin Mosor –
Ben Todică – Valeriu Dulgheru – Constantin Teodorescu – Octavian Mihalcea –
Carmen Brăgaru – George Anca
NICOLAE DAVIDESCU
Umbra camerelor
Sunt camere de-acelea ce sunt pline
De noi, şi-n care sufletele noastre
Se-mprăştie tăcute şi senine
Şi se deschid ca florile prin glastre
În mijlocul tăcerii lor depline.
În draperia mobilelor grele
De pulberea nostalgicelor vise,
Şi-n galbenul masivelor perdele
De-a pururea uşor întredeschise,
Ne risipim ca nişte vechi dantele.
De-aici, al nostru suflet, când
se-adună
Se furişează pentru-ntâia oară
Prin draperii, discret, şi se-mpreună
În leneşele nopţi de primăvară
Cu strălucirea razelor de lună.
Apoi nimic; puţină poezie,
Închisă-n ritmuri de epitalame,
Se-mprăştie pe-a umbrei trândăvie
Şi caută ca, pe minore game,
Să prăfuiască tot ce-a fost să fie.
ANDREI CIURUNGA
Aşteptare
Iubito, astă seară te aştept
cu stelele pe cer îmbobocite
şi ca să poţi intra pe nesimţite,
deschid fereastra care dă în piept.
Să nu te temi că sârma dimprejur
Va sfâşia în ghimpi mătasea rochii.
Tu treci hotarul dincolo de ochii
Înveninaţi ai paznicului sur.
Aşa cum ştiu că poţi veni acum
Eşti o lumină numai, o părere,
Întruchipată toată din tăcere
Când pleacă magii somnului la drum.
Am văruit pereţii cu argint,
În aer simt aripi de libelulă
Şi-acum presar goaroafe prin celulă
Cu bucuria crudă că te mint.
Aşează-te uşor şi nu-ncerca
Să rupi cu şoapta armonia sfântă.
Claviatura sufletului cântă
Când o atingi cu-apropierea ta.
Dar zorii bat în gene. Mă deştept,
Acelaşi gol din adâncime suie
Şi ca să pot ascunde tot ce nu e,
Închid fereastra care dă în piept.
GABRIELA TĂNASE
Noaptea
Cine mai poate să spună
că are un deal numai al lui
nu foarte mare dar suficient pentru a
vedea
lumea în toate anotimpurile și în
toate luminile
verde sau galbenă...
violet, aramie, albă sau roz
dimineata, la amiază, în asfințit și
uneori noaptea
că dansează pe spatele lui de urs
prăbușit
mângâidu-i blana ierboasă și zburlită
de plăcere
că adoarme înfășurat într-un cocon de
gânduri
pe botul namilei care linge luna
cu haloul ei de sare lichidă
împrăștiată pe urmele pașilor întorși
din cer
și se trezește singur
cu spatele arcuit în toate
anotimpurile
sub toate luminile
verde sau galbenă
violet, arămie, albă sau roz
dimineata, la amiază, în asfințit
și uneori ...
DOINA BORICEANU
Trupul meu de forma îndoielii
trec printr-o vâlvătaie de îndoieli
că asta n-ar fi iarna de azi-ieri,
că vara bate repezit la ușă,
că fructelor le-au crescut
șoldurile...
iar marea a lene clătinată pe vară,
cum se știe a vis de îmbrățișare
înfiorată...
și-o ninsoare-scânteiere țâșnet de pe
boltă
ca viață troznind cerului smulsă,
apoi se închide cerul în sine
și zici că nimic nu e!
marea ne traversează în spaima
că dincolo de iubirea noastră
ninge cu zăpăceală încropită din
precepte
dar cine în palme să le
prindă-accepte?!
ochii tăi nu-mi răspund,
ochii-ți de sete se tulbură, iubite,
îți lași capul în piept
și te afunzi clipei.
când răsufletu-ți -văl mă cuprinde,
ai bea toate izvoarele din ființa-mi.
vino, vino cu mine!
stăm iubindu-ne la gura focului,
pierduți norocului.
-ce-ar fi norocul? suferind o babă
dosnic întreabă
călătoare pe strada tăiată
în neaua gândurilor.
zăpezi se colorează în gândire,
marea își înghiață vântului suspine,
ca o viață de om.
brusc, nu mai sunt cu tine,
îmi cresc ramuri de iubire-pom,
mă aplec peste prăpăstii de timp
și mă oglindesc subțire
și ție mă-ncerc să-ți dau chip
în bălțile adâncului.
am închis lumina oglinzii,
nu răsare în ea decât o unduire,
mă interpretează stelele ninsorii
când noaptea de vară cu rouă plânge.
nu știu dacă acolo eu,
dacă altcineva s-a pus pe desenat,
dacă pipăi cu degetul în frică
oglinda...
apare o formă aparte
de așteptare.
căci te aștept iar în iarăși,
peste apele-ape oglinzii vin alte ape
de câte ori îmi întreb pașii
unde să fie, să nu clocot de
izvoare...
mă întreb unde izvoarele ce zbor,
unde sărutul sorbit de suflet,
unde fug durerile de nu mă mai dor,
de ce aproape-ți încingere, ba
îngheț.
pe obraz de anotimp cresc răstimpuri,
smalț de flori,
stau coborâte duioșite-n ierburi
când roua - cârcei la picioarele
mele.
trupul meu bolnav de rouă prin
colțuri,
ea ajunsă prin vene la adumbritele.
atunci am unghere tot mai luminoase,
cobor în ziua sângerie alături de
tine,
sunt catifelate trepte îndesate-n
iederă-iubire.
de sângele iernii - chiag în
destinu-mi,
ziua asta cutezând stă să mă zvânte.
GEORGE THRODOR POPESCU
Zicere I
! cum treci,
învrăjbind aerul acestei seri
spaima își face cuib în oasele mele,
și-mi adumbrește ochiul,
uit cuvintele,
îmi asum visele,
las- să-mi plângă nenorocul în
streșini
! ești viața mea care se amână
și-mi doresc șansa aerului pe care-l
respiri
- o respirația ta
în care totuși atât de blând se moare
-
CONSTANTIN MOSOR
Cere-i pământului iertare
Cândva, demult, când eram blânzi
Ca ochii soarelui de-amiază,
Când le dădeam celor flămânzi
Din când în când un colț de rază,
Când haina noastră, cea cârpită
I-o întindeam celui ce n-are
Nici mămăligă și nici pită,
Nici ghemotoc prin buzunare,
Când lumea nu era pierdută
Pe sub frânturi de nelumină,
Când n-alerga după cucută
Care să-i cânte în surdină,
Și Dumnezeu era mai vesel!
Acum privește și suspină.
Ia harul Său, pe tot și țese-l
Chiar nu ți-e sete de Lumină?
Cere-i Pământului să-ți deie
Iertarea ca pe-o mare taină.
Nu-l amăgi cu o scânteie.
Du-te și cumpără-i o haină!
BEN TODICĂ
Omul secolului, sclavul tehnologiei
și al dormirii?
Nu îmi aduc
aminte să-mi fi fost așa de bine ca acum. Am fost copil de miner sărac. Sărăcia
te învață să furi sau să devii un mare artist. Am încercat să învăț să visez
zâne și prinți din imaginație și când am stăpânit arta, nu a mai fost nevoie de
ea. Azi nu mai știm să visăm pentru frumos și liniște. Puțini mai știm să citim
în suferință și vânt pentru a afla direcția spre adevăratul destin. Asta i-am
cerut Domnului ca și copil; să mă ajute să arat fratelui meu crăpătura din zid
spre strălucirea soarelui, lucru deloc ușor de văzut din spatele urâtului și al
mizeriei. Nu-i mai vedem pe cei de lângă noi, incluzând părinții, frații,
surorile și chiar prieteniile adevărate câștigate cu greu de-a lungul istoriei
prin educație, dăruire, îngăduință, iertare și iubire. Toți vorbim în van sau
criticăm pe ascuns viața, însă viața construită azi și impusă este lipsită de
conștiință și responsabilitate. Suntem și acceptăm dezumanizarea în masă,
bătând cu ușurință din palme și strigând “uraaa!” la pocnitul biciului politic,
apoi fugim acasă, în singurătate și egoism, lăcomie și minciună, hoție și
trădare. Am fugit de dracul și am dat peste taică-su, îmi spunea mama: “de la
Ana la Kaiafa!” Societățile cu astfel de caracteristici nu pot duce la un final
fericit. Golanii și trădătorii, vânzătorii de țară nu sunt eroii aleși de
părinții noștri pentru a ne conduce în eternitate. Turnătorii din comunism sunt
aceiași și azi în democrație. Omul secolului 21 este mai amorțit ca niciodată,
“SLUJITORUL dumnezeilor de lemn” de care Iisus ne îndemna să ne ferim; banul,
tehnologia și ciomagul etc. Omul are urgentă nevoie de suflet, de cuvânt bun și
lumină divină pentru a se trezi.
VALERIU DULGHERU
Rusul își schimbă părul dar năravul
ba
„De ce să tragi ca la galeră/
Să-nveți atâtea fără rost,/ De vrei să faci o carieră,/ Ajunge numai să fii
…PROST//”.
(Florentin Smarandache. Cine râde la
urmă e mai încet la minte).
Dar tocmai
acest scop l-au urmărit toate regimurile de ocupație rusești (țarist, sovietic,
rus putinist!) în teritoriile ocupate. Dar cel mai oribil a fost totuși regimul
stalinisto-comunist rus care în „republicile unionale” ocupate și țările
socialiste satelit din estul Europei promovau în funcții de răspundere puține
cadre naționale, dar majoritatea „mai încete la minte”, coruptibile sau
compromise pentru a fi mai ușor dirijate. În acest scop pcus și organele de
securitate rusești au elaborat un plan special, aflat și astăzi în uz.
Mai mulți
analiști politici, politicieni vorbesc acum despre o anumită scădere a
interesului Rusiei față de Republica Moldova, în special, după ce s-a căpătuit
cu Crimeea. Ar putea să aibă puțină dreptate însă ținând cont de năravul
acestei specii asiatice nu prea cred. Pur și simplu în situația ei economică
deosebit de precară Rusia încearcă să „scoată jăraticul cu mâna altora”: în
Basarabia cu mâinile unor cozi de topor gen Dodon. În alte foste republici, de
asemenea, prin cumpărarea liderilor. Este probabil cel mai vechi mod de ați
atinge scopul într-o anumită zonă, folosit de toate imperiile.
La
începuturile ei Rusia, prin cumpărarea conducătorilor popoarelor est-siberiene,
cu ajutorul unor cazaci răzvrătiți precum Ermak și Habar, încetul cu încetul au
ieșit la Oceanul Pacific, au ajuns să domine, să țină în jug o șesime din glob.
Un jug cu mult mai crunt ca cel otoman l-au simțit și românii din noua gubernie
rusească – Basarabia, ocupată la 1812 cu concursul trădătorului cumpărat
Moruzi. Pe parcursul a peste 100 de ani guvernul țarist a folosit cele mai
declasate elemente rusești și cozi de topor naționale. Rusia Sovietică (urss)
și-a băgat hoardele, impunându-i și pe sateliți (cu excepția României!), în
Cehoslovacia în a. 1968 la „cererea guvernului de la Praga” (s-au găsit câteva
cozi de topor și acolo!) prin cumpărarea liderilor țărilor satelit din Europa
de Est, implementarea unui plan special pentru aceste țări privind controlul
mișcărilor de opoziție regimurilor. Îmi aduc aminte o scenă a umoristului rus
M. Zadornov: „Dacă ai aptitudini în medicină te duci la medicină. Dacă ai
aptitudini în inginerie te duci la politehnică. Dacă nu ai niciun fel de
aptitudini te duci în komsomol”. Așa era crescută nomenclatura sovietică. Fidel
mentorilor săi (țariști, sovietici!) Putin, ca un adevărat rus, continuă
aceeași tactică în raport cu foștii supuși, astăzi rebeli.
Recent în
rezultatul spargerii de către hackerii ucraineni a poștei consilierului lui
Putin Vladislav Surkov a ajuns să fie cunoscut planul de destabilizare a
situației în Ucraina cu denumirea „Șatun” (o specie de urși-n.n.). Sunt sigur
că și în privința Republicii Moldova a existat un asemenea plan, luând în
considerație fauna politică care s-a perindat la Chișinău pe parcursul acestor
peste 25 de ani de așa numită independență. Și evenimentele din România
(porcăria rusească de la Craiova, mai multe acțiuni antieuropene ale stângii
dragniste, înroșirea Moldovei (de peste Prut!) și fortificarea campaniei
antieuropene ș.a.) fac parte dintr-un alt plan de destabilizare a situației în
România. În document se vede cu ce cinism Rusia își atinge scopurile geopolitice
în regiune.
Când
ultranaționaliști ruși gen Jirinovskij, dar și Putin, declară că Republica
Moldova ar putea să se unească cu Rusia (dar doar în cazul când România nu ar
fi dușmanul Rusiei!) ar trebui să ne îngrijoreze. „Mărul otrăvit” ar trebui
refuzat fiindcă scopul adevărat se ascunde în spatele lui. De menționat că
principiile de bază incluse în acest plan nu diferă de cele ale urss în primii
ani de după război practicate în „democrațiile socialiste” din estul Europei.
Se spune că Stalin iar fi propus lui Adenauer să se unească cu Germania de Est.
Mărul otrăvit a fost refuzat, punând în prim plan libertatea și democrația.
Să spicuim
câteva „pierle” din acest plan putinist. „Minoritățile rutene din Ungaria,
Slovacia și România ar trebui să ceară autonomia rutenilor din Transcarpatia”
(observați mărul otrăvit. După ce rușii staliniști au hăcuit după bunul lor
plac spațiul din Carpați acum iar durea problema rutenilor), acesta fiind
elementul de destabilizare în Transcarpatia prin intermediul statelor vecine,
inclusiv România)… Planul acțiunilor concrete privind realizarea statutului
federal al regiunii Transcarpatia… Organizarea lucrului în diverse grupuri
sociale, politice și structuri regionale...activizarea grupului „Rusinskaia
Rodina” (aripa de stânga a comunității rusinilor)”. Dar parcă în Basarabia
minoritatea găgăuză nu a avut același rol! „Există posibilitatea ca Donbasul să
fie restituit Ucrainei, fapt ce va permite intrarea în parlamentul ucrainean a
persoanelor loiale Rusiei care, ulterior, vor bloca integrarea în UE și
colaborarea cu NATO”.
Dar parcă
activizarea lui Dodon (zilele trecute a plecat la Moscova unde s-a întâlnit cu
consilierul special al lui V. Putin, D. Kozak, (a doua oară în ultimele trei
luni!), iar astăzi se afla la Istanbul!) nu face parte dintr-un plan similar.
„Împreună vom fi mai puternici (desigur, cu cele câteva sute de mii de voturi
din regiunea transnistreană + autonomia găgăuză vei fi mai puternic!). Avem
deja o bună ancoră a statalității (într-un limbaj mai popular se numește
talaghir la căruță) – Găgăuzia…” declarase recent „marele integrator Dodon”. De
menționat că planul Kozak I pentru Voronin includea o cameră a senatului cu un
număr de 26 de locuri, împărțite egal între Republica Moldova și regiunea
transnistreană + autonomia găgăuză. În planul Kozak II pregătit pentru Dodon
numărul lor este de 27 de locuri împărțite: 13 - Republica Moldova și 14 –
regiunea transnistreană + autonomia găgăuză. Observați diferența între obtuzul
Voronin și cățelușul, care se gudură mai bine, Dodon!. „Informațiile despre
actele de corupție ale lui Poroșenco și ale oamenilor din anturajul său trebuie
să fie adevărate, complete și să fie propagate de către sursele noastre din
străinătate – Europa și SUA”. Documentul mai stipulează intenția de a adopta
anumite schimbări în constituție, pentru oferirea unui statut economic deosebit
regiunilor (similar planului de federalizare în Republica Moldova!): alegerea
guvernatorilor, minimalizarea influenței Kievului asupra situației economice și
sociale. O altă direcție a destabilizării situației va fi ridicarea
criminalității la Kiev, stimularea conflictelor interconfesionale, infiltrarea
oamenilor „necesari” în mișcarea voluntară și Forțele Armate ale Ucrainei
(scenariu deja realizat în Basarabia prin Roșca ș.a.).
„…A duce
discuții cu reprezentanții business-ului mare despre un suport economic din
partea statului rus pentru întreprinderi și politicieni, dar și unul mediatic,
în Ucraina și Rusia”. În Basarabia se realizează metodic acest plan. Este creat
un imperiu mediatic prorus. Autonomia găgăuză, nemaivorbind de regiunea
transnistreană, sunt zonele „preferate” de investitorii ruși. „Crearea unor
grupuri operaționale mobile, care vor putea fi folosite în timpul
manifestațiilor de amploare…”. „…A se organiza marșuri ale crucii (la noi mai
nou a fost organizat „marșul familiei tradiționale”, marșul „soldatului
necunoscut”), unde credincioșii vor purta portretele lui Nicolai al II-lea
(împușcat la ordinul mentorilor lui Putin și Dodon!), panglicile Sfântului
Gheorghe și alte atribute iritante”. „…O atenție deosebită trebuie acordată
afirmațiilor politicienilor din Uniunea Europeană și SUA: majoritatea
materialelor trebuie să înceapă cu cuvintele acestor politicieni și nicidecum
cu afirmațiile politicienilor ruși…”. Chiar dacă acest plan a fost scris pentru
Ucraina să fim siguri că a existat (și mai există!) un plan similar și pentru
Basarabia. Este vizibil cu ochiul liber, văzând cum decurg lucrurile.
Scriam
anterior că comportamentul Centrului basarabean devine uneori
imprevizibil. Pe 18 octombrie Partidul
Democrat propune în parlament modificarea constituției prin introducerea
opțiunii de integrare europeană, care nu a trecut, iar peste doar trei zile la
„marele show democrat Plahotniuc a declarat despre o a patra cale pentru
Republica Moldova”. Vorbind în stilul „marelui geometru și geograf” D. Moțpan
PD s-a întors la 380o în politica sa. Este clar pentru orice om treaz la minte
că este vorba de o campanie electorală, o a patra cale pentru Basarabia neputând
exista. Este o cale–opțiunea europeană. A doua cale este opțiunea euroasiatică
(în frunte cu Dodon), oricât ar trâmbița el despre moldovenismul lui. A treia
cale ar fi independența Republicii Moldova în această zonă geopolitică. Căi
reale sunt doar primele două. Aici se duce lupta cea mare. Cea de a treia cale
și-a demonstrat imposibilitatea pe parcursul celor 27 de ani de așa numita
„independență”. Actualul stat Republica Moldova este unul falit fără o doctrină
națională clară, fără niciun viitor. Cât de independenți suntem înțelege
oricine care are o cât de cât brumă de logică.
Pe parcursul
ultimilor ani am văzut mai multe piruiete politice ale centrului democrat: de
la orientarea totală proeuropeană (așa au declarat PD pe parcursul ultimilor
doi ani!) la așa numita a patra cale proMoldova care este de fapt o trambulină
spre orientarea proRusia. Aceasta se va întâmpla îndată după alegerile
parlamentare din anul viitor dacă PSRM și PD vor lua majoritatea. Plahotniuc nu
iubește ca cei care-i dau bani să mai întrebe cum sunt ei utilizați. Putin,
dacă o să-i dea (doar că n-are de unde), nu-i va cere socoteală.
Apare însă o
întrebare logică: până unde va merge binomul? Până când o să-i permitem acestui
„păpușar” să ne considere drept o turmă. După developarea completă a lui Iu.
Roșca în 2009 trebuia găsit printre naționali un nou cal troian. Acesta, se
pare, e V. Plahotniuc. Vă mai amintiți cum M. Lupu, devenit proaspăt președinte
al PD, îl blama pe Plahotniuc ca fiind membru al familiei Voronin ca doar după
o lună să apară pe locul doi în lista PD-ului în alegerile repetate din iulie
2009. Sarcina pusă în fața lui era ca în lipsa pcrm, a lui Roșca, să fie
distruse noile partide democratice promițătoare – PLDM și PL. Să-i dăm
cezarului ce-i a cezarului: a reușit. Nu mai avem astăzi PLDM-ul de la 2010,
când a luat 32 de mandate, și nici PL-ul cu 15 mandate. Există o nebuloasă cu
multe așchii pe dreapta.
Nicolae Steinhardt scria la 1937 în „Trei fenomene
ale timpului” (timpul parcă s-a oprit. Cât de actuale sunt și peste 80 de ani!)
despre „Invazia verticală a barbarilor, domnia proștilor, trădarea oamenilor
cumsecade”. „Primul: năvălesc nu barbarii
din alte continente ci, de jos în sus, derbedeii. Barbarii aceștia preiau
locurile de conducere. Al doilea: au sosit - pur și simplu, în sensul cel mai
categoric - proștii și inculții la putere și în ciuda tuturor legilor economice
și tuturor regulilor politice fac prostii, ca niște ignoranți ce se află. Al
treilea: în loc de a se împotrivi, oamenii cumsecade adopta expectative
binevoitoare, se fac că nu văd și nu aud, pe scurt trădează. Nu își fac
datoria. Imparțiali și încrezători înregistrează și tac. Sunt cei mai
vinovați”.
Să nu dea
Domnul să ne simțim și noi, dragi prieteni, „cei mai vinovați” după alegerile
din 24 februarie 2019. Nealegerea doamnei Maia Sandu președinte al Republicii
în anul 2016 este în mare parte vina intelectualilor. Acum se pare că suntem pe
calea de a mai călca o dată pe greblă prin alegerea majoritară a partidului lui
Dodon la parlamentare.
CONSTANTIN TEODORESCU
Maria-Daniela Pânzan și poetul
Dumitru Ichim
În sfârşit,
o carte despre poezia lui Dumitru Ichim(1), o carte ieşită din
„responsabilitatea primei modelări de sinteză a unui univers liric atât de
original”(2). Pentru mine este „o mare satisfacţie”, o contribuţie importantă
la definirea vocabularului sacralităţii. Demersul eseistic porneşte din
convingerea că „Temele şi motivele religioase, simbolurile şi metaforele
revelatorii se închid şi se deschid cititorului într-un tumult de frumuseţe
copleşitoare”(3) şi constată revelarea sacrului în creaţia poetică, ceea ce îmi
aminteşte de cuvintele lui Lucian Blaga: „... sentimentul religios, indiferent
de obiectul spre care este îndreptat, nu se poate concepe fără sentimentul sacrului”(4).
Cercetarea
eseistică se dezvoltă pe motivele şi simbolurile poeziei lui D. Ichim.
Cartea
cuprinde secvenţele: Poezia începuturilor (care poartă pecetea timpului ca
„totalitate semnificativă”(5) ; Poeme tanka şi poeme haiku sau Grădina cu
îngeri a fiinţei; Marile sărbători creştine şi trăirea în ritmul liturgic al
vieţii; Coordonatele spaţiului liric: grădina cu livadă, calea iubirii;
Ipostaze lirice definitorii: îngerul, îndrăgostiţii, Mirele şi mireasa, regina,
dreptul Iov; Peisagistică literară unică: apa, cireşul şi mărul, crinul,
melcul; Poezia-rugăciune; Concluzii, fiind o cercetare aplicată care descoperă
imaginea „structurii lirice moderne”(H. Friedrich) în creaţia unui mare poet.
Organizarea
consistentă demonstrează expresia unei viziuni: înţelegerea motivelor care
animă poetul prin convergenţe tradiţionale, moderniste şi postmoderniste în
constituirea unui univers liric bogat în semnificaţii, de o mare densitatea a
expresivităţii, cu valenţe cognitive şi constante liturgice.
Maria-Daniela
Pănăzan nu rămâne la simpla decodificare a simbolurilor şi metaforelor. Prin
deschiderile culturale şi estetice, literare şi lingvistice propuse de poet,
autoarea pătrunde în semnificaţii creştine şi general umane, stabilind elemente
funcţionale în poeme: formele spaţiului liric, ipostaze lirice, elemente de
peisagistică literară. Toate acestea se constituie, fără îndoială, în concepte
ichimiene urmărite în eseul monografic cu precizia informaţiei şi cu
profunzimea analizei, prin care descoperă o patetică ardere culturală creativă,
o îndrăzneaţă împlinire a valorilor cu dimensiune de simbol în convieţuire
artistică pe baza unor „afinităţi elective”.
În „Notă
asupra ediţiei” se precizează: „Am păşit în templul divin al poeziei lui
Dumitru Ichim cu multă sfială. Şi am rămas în rugăciune, realizând cu adevărat
că mă aflu în faţa uneia dintre cele mai profunde şi originale creaţii lirice
prin care autorul devine o voce excepţională în literatura română de azi.”
La sugestia
cărturarului şi scriitorului N. D. Petniceanu, încă la prima vizită în Canada,
am căutat familia de poeţi Ichim, apoi, prin stabilirea în Kitchener, devenit
membru al Cenaclului literar Florica Baţu Ichim, m-am bucurat de o sinceră prietenie,
care m-a determinat să văd, în dumnealor, o autentică pasiune pentru cuvântul
românesc, o îndrăzneaţă împlinire a valorilor, dimensiune de simbol,
convieţuire artistică pe baza unor simţiri comune.
Eseul este o
(re)construcţie a.existenţei unei lumi trecute în creaţie lirică, cu aspect
monografic, care pătrunde adânc în ramele monografice ale portretului poetului
propus de Savatie Baştovoi: „Atemporal ca Shakespeare, fără a părea o icoană;
îndurerat ca Voiculescu, fără a fi un militant; zbuciumat ca Arghezi, fără a-şi
pierde credinţa; ermetic şi muzical ca Barbu, fără a fi sedus de joc, Dumitru
Ichim, acest nume prea puţin cunoscut din pricina smereniei autorului, este,
prin aceste sonete, ultimul mare poet român în viaţă carte se înscrie în cea mai
solemnă tradiţie a poeziei moderne universale”(6).
Venind cu o
bogată experienţă în cercetarea poeziei religioase(7), Maria-Daniela Pănăzan
descoperă în poetul Dumitru Ichim o fiinţă cu viaţă de preot şi o creaţie. Cu
alte cuvinte un întreg, deoarece analiza estetică nu putea fi fragmentară.
Astfel se va vorbi despre paradigma Dumitru Ichim, un original complex
tradiţional-modern în care sufletul poeziei supravieţuieşte trecerii timpului,
dacă există asumarea rolului de profet.
Se surprind
cu fineţe originalitatea mijloacelor de exprimare ale unui magician al
cuvântului şi structurile adânci ale semnificaţiei lirice.
Semnificaţia
existenţei în lume este iubirea. Poet modern, Dumitru Ichim depăşeşte
înţelegerea iubirii, prin cunoaştere şi trăire, ca mod caracteristic de
existenţă. Iubirea e originea creaţiei. Se recuperează existenţa umană a
timpului prin poezie
Calea
transcendenţei din timpul universal e arta. Prin artă e ceea ce putem fi mai
departe.
Neîndoielnic,
locul lui Dumitru Ichim este între marii poeţi români. Merită mai mult decât îi
acordă această primă carte de cercetare valoroasă.
----------------------------------------
(1) Pănăzan,
Maria-Daniela, Poezia lui Dumitru Ichim. Eseu monografic, Prefaţă de Anca
Sîrghie, Editura CronoLogia, Sibiu, 2o17
(2) Ibidem,
Prefaţa Acrobaţia imaginarului în poezia lui Dumitru Ichim, de Anca Sîrghie, p.
6
(3) Ibidem,
p. 134
(4) Blaga,
L., Despre gândirea magică, Editura Garamond, Bucureşti, 1992, p. 167
(5)
Tohăneanu, G. I., Dicţionar de imagini pierdute, Ed. Amarcord, Timişoara, 1995,
p. 189
(6) Vezi
Prefaţa volumului de versuri, Ichim, Dumitru, Tu ştii că te iubesc, 150 de
sonete prefaţate şi ilustrate de Savatie Baştovoi, Ed. Cathisma, Bucureşti,
2017
(7) Pănăzan,
Maria-Daniela, Poezia religioasă românească. Analize şi comentarii eseistice,
Editura CronoLogia, Sibiu, 2017 (prima ediţie la editura Reîntregirea din Alba
Iulia, în 2006
OCTAVIAN MIHALCEA
Peceți luminoase
Poemele lui
Dumitru Ichim fundamentează perpetua căutarea a Adevărului, apropierea de cele
sacre, inexpugnabile. Astfel ne aflăm pe drumul ce are ca finalitate contopirea
cu Fiinţa, cu Numele Focului mereu invocat. Asistăm la integrarea în fecunda
atmosferă care învăluie esenţiala problematică proprie acestor maximale
pătrunderi în lumea Esenţei. Decriptând mai întâi misterele contingenţei, putem
accede în arealul subtil unde primează criteriul diferenţei de nivel ontologic.
Aici, sacrul nu mai poartă aparenţa unui misterium tremendum ci se înfăţişează
eclatant, conform regulilor Transcendenţei: „Şi mie îmi este dor de zborul pur/
fără de aer, fără aripă,/ fără de umbră din nou ca să fiu,/ numai luminii
spunându-i numele,/ fără ieri, fără mâine, fără târziu/ totul atât de rotund,/
însă pe muche de clipă”. În lumina
acestor adevăruri putem înţelege mai uşor traseele existenţiale pământene.
Chiar şi
negativitatea are rolul ei bine integrat în cadrul logicii supramundane, greu
de pătruns în stadiul nostru de fiinţe aflate considerabil sub influenţa unei
durate relative: „...şi deodată cele văzute şi nevăzute/ s-au transformat în
ceasuri:/ ceasuri de foc, de aer, de apă/ ceasuri de jder, ceasuri de frasin/
Poveştile se strâmbau în ceasuri de faianţă/ şi toate păsările dădeau ocol unui
imens cadran./ pretutindeni ceasuri, ceasuri, ceasuri...// Nu mă preschimbaţi
în orologiu,/ rogu-mă vouă cu izvoare şi biserici de lemn!/ Braţele mele nu le
pot îndrepta spre orele nopţii.//”.
Pentru elevare, se impune evadarea din universul opacităţii şi căutarea
neîntreruptă, aflarea pe Cale, reamintirea.
Versurile
propuse de Dumitru Ichim oglindesc înaltele precepte religioase, sublimarea
artistică invitându-ne la ample introspectări soteriologice. E vizată refacerea
metafizicelor legături primordiale şi treptata reamintire a bazelor fiinţării.
Natura perisabilă ce caracterizează materia contribuie la complexitatea
procesului de pătrundere a tainelor, suferinţa umană purtând o misterioasă
pecete în tot acest demers iniţiatic: „Crezi tu?/ Cred, Doamne ajută
necredinţei mele/ şi dacă poţi,/ să nu mă mai pândească/ nici iarba şi nici
steaua,/ iar peste florile-mi de gheaţă,/ ce vor să Te cunoască,/ trage la
noapte, când mă rog,/ ca pe-un amin – perdeaua//”. Fiorul divin, consubstanţial omenescului, va
trebui să primeze în raport cu atât de cronicizatele drame ce compun imprevizibila condiţie umană. Cu toate că
uneori seamănă cu o vale a scurtei plângeri, parafrazându-l pe Teodor Pâcă,
semnele imaculatei spiritualităţi sunt peste tot.
Oamenii
trebuie doar să aibă puterea de a le recunoaşte. Urmărim idealul redempţiunii,
integrator. Nelogodirea invocată de Dumitru Ichim e starea de la care trebuie
să plecăm pe calea dobândirii darului Christic: „Veniţi de luaţi lumină!/ toată
lumea se închină./ Inimi – clopotele bat/ că Hristos a înviat./ Îngerii în
ceruri cântă/ către Născătoarea Sfântă/
bucuria ce-au aflat/ că Hristos a înviat./ Ziua Paştelui vă fie/ sănătate,
bucurie/ şi cu noi cântaţi frumos/ Azi a înviat Hristos!//”. Toată această
căutare a fundamentelor e învăluită de Dumitru Ichim cu adierea pregnantă a
verbului poetic. Acesta poate ilustra şi dureroase frământări existenţiale
aflate neabătut pe drumul aflării Adevărului: „Mi s-a rătăcit inima/ atât de
departe/ că tare mi-e frică/ dar nu de prăpastie -/ că am căzut destul,/ şi
nici de moarte -/ că i-am dormit destul în pătul -/ ci de Tine//”. Prin re-întemeierea sacramentală, omul îşi
află Rostul, bucuria comuniunii întru Logos.
CARMEN BRĂGARU
Muzica lui Paul Polidor în casa
Familiei Tarkovski
Într-o după
amiază de octombrie mieros, neaşteptat de cald, mă îndrept spre casa familiei
Tarkovski din cartierul de sud-vest al Moscovei. În faţa acestei spectaculoase
toamne aurii, toţi copacii fac parcă reverenţe adânci, cu crengile până la
pământ. Nimic nu pare să se fi schimbat: aceeaşi linişte în părculeţul din faţa
blocului, aceeaşi voce caldă răspunde la interfon, aceeaşi bucurie sinceră a
revederii mă întâmpină în prag. Printr-o fericită coincidenţă, întâlnirea de
anul acesta s-a nimerit chiar de ziua Marinei Arsenievna. În timp ce o ascult
povestind despre ce a mai scris de când nu ne-am văzut, completată mucalit din
când în când de soţul său, regizorul Aleksandr Gordon, mă umplu din nou de
atmosfera tarkovskiană ce irumpe din fiecare obiect al apartamentului: din
portretul tatălui, poetul Arseni Tarkovski, privind din ramă sever-scrutător
prezentul, din fotografia mărită a fratelui, celebrul regizor Andrei Tarkovski,
din puzderia de poze din care te urmăresc ochi de copii şi nepoţi cu chipuri de
îngeraşi, din oglinzile devenite simbol în filmele fiului şi amintirile fiicei.
————————————–
(1) Corect:
compozitor-interpret
(2) Discul
conţinea muzică de Paul Polidor pe versuri de: Serghei Esenin, Mateja Matevski,
Mihail Sinelnikov, George Coşbuc, Miljurko Vukadinović, Grigore Vieru, Bahtiar
Vahabzade, Anna Ahmatova; aranjamentul muzical şi interpretarea în limbile
rusă, română şi sârbă – Paul Polidor
GEORGE ANCA
Pe toți i-am turnat în bronz
16 ianuarie
1998 (de-aia şi 1989). Ne-om covârşi deritmat, ca eonii. M-aş specializa iar în
nonsens. Viaţa impopularităţii ne maicasmarice.
Căciula nu
ţi-e şi pe capul meu, reproşaţi-mi acoperişe acoperiţi-mi reproşuri, unde vă
voi găsi adresele, prieteni şi duşmani la răscruce, salvat pe computerul
disperării voastre. Sufletul tânăr în somn pe zbor acum cu biete vapoare
încărcându-ne amurg argo nautic tic împământenească-şi decât să se prefacă tot
suferinţă, el este tatăl meu ea a fost mama mea, te-a urat întâi pe tine, în
Liubliana altei sirene şi de acolo iar în Kalamata scrisurile mele rarefiindu-se.
Bachus
românii tot ca racu-s, croitorie nedezbrăcată geamăn la naştere ultimul
nasture, cine ce să-ţi mai năruie sfârşitei peşteri rugul în ecou. La vârsta
morţii mamei a căderii tatălui încotro s-o apuc spre ea sau spre el de două ori
despărţiţi soru-mea omorând.
La ce-aş mai
întrerupe hazardul obiectiv cu atingeri nisipoase de sunete netransmisibile
ecou ori amintire avatar ori catabază, hibernare capetele şerpilor în diagonală
vacile îngerilor din leprozerie.
tu pe mine nu mă chemi
eu îţi vin şi fără nume
în fiinţă după vremi
până-n cealălaltă lume
să-mi fii mamă mai bătrân
m-ai născut nu mai murii
în mormânt pe datul sân
tot învii şi tu şi vii
Caricatura de
educaţie pe care o faceţi voi în şcoli e un pic ambiguă entropică. Pe toţi i-am
turnat în bronz fel de fel de proşti atitudine provincială să sacralizezi pe
Eminescu. Nu te-ntoarce el e-ntors tot timpul, toate cărămizile sunt dizidente,
aquila non capit muscam, senilism şi sete de puţ, arătam atât de bine de
dimineaţă încât era să fac onanie, o să-ţi crească negi pe nas, omorâm
pornograf, vorbeşte de undeva dintre omuşor şi creierul mic, trei zile în
bocanc de spirt dizolvată în alcool cea mai masculină romancieră senzuală
precisă fără prejudecăţi, Severus nu severnâi unu plus unu.
S-a dus şi
Elvira ce început de an nefast, nici englezii nu confirmară, securiştii se
dezlănţuie de aproape şi de departe, la loc comanda premiu de la Severin, mai
rămâne să-mi găsesc buletinul. Rugăm d-nii chestori să roage pe cei de la
presă, moratoriu din birourile permanente, suntem singurii competenţi, aplaudat
de ai noştri, mă simt indignat, protest vehement, să-şi ceară scuze, se
contează prea mult pe naivitatea noastră, aibi răbdare, abuz de interpretare.
I-ai respins că mă respingi niciun destin clar mai stăm de vorbă multul
amorului pe-a târziului delăsare nu numai biologie nu numai psihologie atunci?
e ţara plină
de sindicate ca surda pe mormânt one may say things became difficult mai
gândeşte-te gogoşile viscol pe laudă nu mânca pe ochite am jucat ulcerul pe
bătute scuzele în jumătate de păr şi iar pe mâine altă avalanşă noro ce uichend
fără Vârjoacă a nu mai fi capabil nici de depresie coparalizia părintelui
fiului când lumânarea pâlpâie între apă şi aer moarte şi ardere puţinul
răsculat planetă răsturnată antichitate mormântală ca la joc încinşi ne
despărţirăm în diagonala armaghedonului desprinderea deprinderii de prindere
textualismul femel testemel muieri adiacent ondulaţiei spirala nebuniei
spaţiu-timp în Uzdin de-o fi nins părinteşte copiii din Boian de-or fi corni
podul ascuns cetate cu soare promoroacă entuziasme de retuş mai lasă-ne
croncane.
joimăriţe flutur ape
curţi eliptice firmate
bleumarin liceu nu proz
verde uscat pe bani
mai mici peste premiu
cu împrumut fără mese
ce oboseală pe cap de paj
daţi cu banul de prag
imemoriale vedenii trucate
starea de vorbă a zarurilor
în parkinsonul tablagiilor
poate o netiradă prin
îngheţul bostănăriei
plâns traficul iernii
a trebuinţă ancestrală
Eşecul de
aseară nu a fost (numai) al meu, al lui Rajiv şi al lui Marga, iar ambasadorul
Malaeziei şi un fost ambasador al Indiei mi-au căutat compania. Nu l-aş suna pe
Sântimbreanu, că doarme Plata. Mi-ar vedea costumul pe premiu, la a doua
îmbrăcare, după indieni. Mulţumesc, tată, că ai venit, şi eu ţie că n-ai băut.
Mateescu, dacă i-a citit jurnalul. Aveţi sprâncenele lui Nae Ionescu – da, dar
ale lui nu erau încărunţite. Spre monseniorul Robu lume. D-na – eu mai de sus
din Maramureş – oţi fi evreică – aţi văzut evreu catolic? - sunteţi frumoasă –
acum 30 de ani, poate. La aromâni, de dragul cernăuţenilor.
numai tu şi
întuneric neamuri înăsprindu-ne vise nevisându-ne arhaică etnia oii nu vezi
decât racul retrocunoaşterea nu ştii n-ai fost nemaifiind cu capul înapoi pe
dreapta ce alte mituri negative la lăsatul serii ancestral urma soartei soarta
turmei încet învăţul beznei suprapuse poeţii racii şamanii macii ouă roşii în
yoga singuraticilor de mâncare ţinte însnopate ruguri igrasie omenească
puşcăriile plan dediplomatizat pictorul se va face tablou în depresivitatea
tinereţii minoritare du-te timp nu te mai respir chiar m-aş plimba al soarelui
de după viscolul siberian
Nu mai am
răbdare să mă liberez. Nu te juca cu viaţa mea, de astăzi nu mai sunt a mea. Tu
eşti roua dimineţii, fără tine simt că mor, te iubesc, te iubesc, te iubesc,
vreau să fii a mea. Am mai tradus, am mai bătut la camsată, iar ne-au dat
copiii afară de la tv – că aşa făceam şi noi părinţilor noştri, făcuse Plata. Weekend-viscol,
soare, frig, no news, scandaluri de ecran. Quand le corp est calme, le mentale
est calme; Quand le mental est calme, le monde est calme.
greşeala ta doamne şi eu
din a toate-ţi urmă
parcă păstorşte azeu
cu mine neînturmă
răsfăţ zvântat te ajung
d'aur pritocul prin şiră
care orb care ciung
decapitat Yudishtiră
oprit în vâsc dus pe copcă
nu te mai aştept nu mai vii
trage tata să moară hop că
lumânare-i aprind la vii
celule în ziduri în aer
psihologie la metru
mortua est cu Baer
îmbiindu-ne salpetru
Uitate
ceasul, cravata – pe băuta de azi-noapte. Stalingheţ, se uita careva, oi fi
mort, femeile mă fantomau şi s-or fi lipit între ele, foste şolduri personale.
Ţiganca tânără tot ştergea inexistenţa. De ce am închis geamul. Nu iau ziarele
ucraineni. Cozonacul pe engleze. Onorariu de postumi. Vatamaniuc, „tati” vine.
Sântimbreanu are pneumonie. Văideanu va face două conferinţe. Cernăuţenii
bumbăciţi de sindicat. Mahmur, cernăuţenit, sindicizat, Chatterjee, că
ambasadorul e nefericit cu quotation-ul şi să-i cer scuze în scris. Am păţit ca
Vinod cu ţiganul nostru, numai că eu nu sunt certăreţ. Abia-mi pot reveni.
Brăila, cu navaliştii şi Lupaşcu facem manualuţ alternativ. Săptămână de
schizofrenie femelo-hindusă. Împinse amintiri peste tinereţe şi rezistenţă.
Bine că tot mă mai face careva aiurit. Nu-ţi mai citesc niciun ziar de bine
ce-a venit Tavi. Nici poezie, poate psihologie japoneză.
trezeşte-te
şi lasă-te de meserie ori adnotează poeziile lui Ion mare ţi-e tristeţea doamne
singur în atâţia agoni suferi oriunde bucurie că mori tot soarele pe toată
zăpada ieri şi azi doliul topind s-or fi ştiut iarbă corăbierii sunt lacrimi
creieru-m' a câta oară pe mâncarea focului nisip fără întoarcere munţi şi
oceanului nici că-i pasă
O mare
eroare – am crezut că este filosoful Mircea Vulcănescu (nr. 46). Este Romulus.
Chiar el? Sunt emoţionată. Îl ador. Un reportofon. N-am unde să public.
Publicăm noi. El a scris mitologia? Da. Voiam să fac o carte de poezie pe
mituri româneşti – vedeţi care este. Falangele Herăstrăului mă reîncarnau. Eşti
aşa de puternic – gras – că unul singur discută cu mata. Ce să mai fie,
Somadeva. O să-l felicite pe nea Romică la 86 de ani. Regula jocului cu sumă
pozitivă.
acum îşi
intra în mână ca o ieşire din comă ce-l apuca a muzicalitate prin toate sferele
ubicuu ţestele poeţilor şi Saturn înconjurându-i alambicu la loc în paradis
inconştient până se mai poate muri pe toboganul oaselor în jos decapitare
scrisă capăt.
când argumente dacă-au fost
scapătă sâmbăta prin bătrâneţe
m-aş întoarce în Creta abia cost
viaţa asta Cnosos crete creţe
măslinii o brumă rari ierarhi
de-o măcelărire turcească
de la Viena vină plutarhi
istoria s-o ziărească
noua vară din ce colonii
paşi a ne covârşi în târziu
Malone dies Polonius colo ni-i
Ieraklion ba Williamsburg fachiu
câtă
dispariţie românească nu mai e voie sufletul nici la purtător darmite la vatră
toată româna e greşeală seminţele mărului pocnesc în ciocul papagalului
cuţitele se ascut în tocilărie mi-e frică să te întreb ţi-e frică să faci
ceva n-o să faci nu mai fac lăsaţi-mă-n
pace.
timp sepie gen Eugenio
la scala duminică-n dom
arhanghelul sabie genii o
însângerează om genom
ochi cărbunar la nava va Giosue
căpitănia plai de vedenii
sufletul tuturor morţilor sue
argo azi matelot al gheenii
Potcoavele
s-au rânduit. Mme Ivanciu ne-a dat cafele la zece inşi, ca ziariştilor
pensionari – se laudă cu Elveţia şi pe urmă îţi cer de lucru. Nestor face 80,
vrea la mine. Îl serbează pe Geo la 90. Ciel sans couleur, fleur sans odeur,
femme sans pudeur. Femeile şi eu, încă doi ambasadori. Să facem un seminar,
suntem într-o conspiraţie. Venise şi Caius, apoi Dogra – Marga iar telefonase
că are şedinţă. Am trecut la masă, în sufrageria dinspre Dacia. Creveţi, pui cu
mazăre, orez-sos, sarailie, vin alb şi roşu, gargară, ospătar creol şi o grasă
românească. Mai las-o, domnule, că e şi ea mică şi proastă, cu ruşi, nu cu
americani. Cea mai mare prostie e să ne lăsăm comparaţi cu belgienii cei
proşti, că pentru ei şi portughezii le sunt belgieni, în NATO, în UE, mai mici,
mai săraci, saudad. Nu prea avem vaci în Brazilia, au adus din India, iar
păşuni din Africa – stau acum foarte bine. Rajiv nu e pentru triunghi, ci
pentru sangha. Eu dezvoltasem shanti şi ahimsa. Ieronimo îi trăgea cu proiectul
Gandhi-Eliade-Lobos, se băteau turcii la gura lui, şi în franceză. Tot dădea că
dacă-l avem pe George Anca, directorul Macovei (de la Pleşu), Monica, abia apoi
ambasadorii, e, iar Rajiv, că are el infrastructura şi seriile libertăţii, să
nu-i zică marginalităţi fertile, ci moştenire şi viitor (heritage and future),
pe la începutul lui martie. La marginalite fertile – istorie conjuncturală;
retour du sacre; adult cultures; Cow in Columbia; usable past; BRI
(Brazilia-România-India) cultural sangha. Descoperind Brazilia, o civilizaţie
tânără, o perspectivă a timpului în viitor. Nu rezultate materiale, ci aventură
intelectuală. Deviation of focus. Laser enegy. The Romanians don't like small
things. Selfrespect. Heritage and future. Change of politics of image.
Romanians (Tzara) in Brazil. You need strategic elites. Reagan Kantian.
Marginal people enlarge your horizons, your azimouts. Brazilian-Indian
solutions (both on the fourth place). Invasion of the minds – no more of
territories, cultural imperialism, globalisation. România tratată de WB precum
Costa Rica ori Brazilia. Romania is condemned to prosperity. El senhor GA.
Romanians not to be against Romanians, not to commit suicide. You are the best
(or the worst?) geographically. Portugal, an anecdote country. A, aţi luat bovine
indiene şi le-aţi pus în coride, nu, în Portugalia şi nu se omoară taurul, iar
în Brazilia coridele sunt interzise. Bombe de pace. Germania. Nu există UE. PM
indian s-a dus direct la WH că ajută contra Iraq. Pe ici, pe colo, delir după
cafea, creolul înfoiat, în alb, mi-a adus şi un coniac, de-l refuzasem (al
doilea, la garnizoană – unde mai citisem citate masonice unu' şi unu').
Cam mulţi
sperjuri în guvernul ăsta. Dacă ei iau arma în mână, o s-o iau şi eu. Noi nu am
luat un tren din mers. După Greuceanu şi Pupăza din tei, vine o vreme când
trebuie să citeşti şi literatură sud-americană. Jucaţi tenis de picior când eu
făceam legi, ce se întâmplă acum e apocalipsă, domnule. Eu am muniţie de bună
calitate, domnule, plecaţi de la uşa mea, eu la furat n-o să merg niciodată cu
hoţii. Dacă-ncepem cu istoria, n-o să ajungem niciodată în ziua de azi. Margini
de timp, incest cultural, de la 1 la 3.30, o conversaţie în viteză de bhajan şi
samba – ca la lecţia de engleză de dimineaţă la artilerişti, căpitanul îşi adoră
mama adoptivă, pe cea care l-a făcut n-o vede în Vânătoru. Îi mai duce o pâine,
are discuţii cu nevasta, da' ia gâsca, ai ei nu sunt demni de respect., e, ce
să facă, s-o aducă la armată, pe bani mai buni, lângă el, că eu sunt fin
psiholog, şi şase are-n pat, şase acasă, acum opt aici, de n-o fi prea mult,
depinde, după zece ani, cât se mai vor, problema era cu pâinea pentru mama. Un
colonel l-a anunţat să facă rost de cazare pentru 70 de angolezi. Maiorul suna
că să nu fiu eu supărat că plătise puţin. M'apuc de meseria englezei pentru
ofiţeri.
opioide
neuronale percepţie dermooptică stranietăţi paraoniric dragobetiene cum ai fixa
pe ecranul orei-zbor etern rescrisa nonsurpriză ziarele citite vinul băut boa
prin temple cu ochii închişi a ne declara de-ai ritului spusă spuză rugăciune
de lapte aplecarea păcatului pe cadavre toaca în turlă morţii pe lumânări
chipuri sângerânde sfâşiate de lilieci ceara cerului fânuri cânepii sânge
închegat în cărămidă arborele vieţii pe covoare neînnoptarea de după moarte ciclopi
ambliopi compoziţia şi-a trăit
decompoziţa nu ne mai apucăm de nimic de teamă că iar vin ruşii nomura tăcere
orice cuvânt un denunţ.
O croazieră,
ca pe Dunăre, pe după girul lumii, cu trenuri şi avioane, eu cu Plata, mieroşi,
crystelici (tot n-am făcut mult în viaţă, n-am condus maşină). Mai mult vom fi
discutat, boiereşte, peisajele. Coborâsem ca la o defecţiune şi conversam
într-o cameră, hai să ne plimbăm prin parc, iarbă, arbori înalţi, alei
geometrice, am luat-o la fugă, eram în chiloţi, luasem viteză, palmele
desfăcute, uuiam cât să şi zbor, unde e Plata, am luat-o în partea cealaltă, am
şi alăturat-o, pe străzi vag portugheze, favelas, ceva, jenă de înfăţişare,
bazar, coastă, cartofi, română cu accent, careva cu defect la mână, vapor,
ocoleşti pe acolo şi întrebi de Titan, ca port, ca vapor, cine ştie, repede jos
să nu mă facă ăştia poştă, da' cumsecade, niscai femei, niciun Titan, m-ar fi
păcălit ăia, într-o hală, careva că Titan, da? m-a luat cu el şi, suiţi pe
scară, mai mult femei, spânzuram de nişte inele pe care trebuia să le împingem
în sus, să le lipim de zid, în timp ce ne ţineam, impoderabili, de inelele din
stânga, eu, parcă se şi plătea, vaporul trebuie să fi plecat, Plata şi fata,
era şi ea, câte nu şi-or fi zis, prin câte, pe unde, cu ce, în Băneasa, o
staţie de unsoare, Miu în inspecţie, eu doar mă interesam ce şi cum, ăla l-a
mânjit pe şef pe toată faţa cu vaselină, şi pe mine şi pe el, pe toţi, mai apoi
tot aşa mânjit eram când v-am ajuns, ca şi'n casă, de v-am povestit, când a fost?
am întrebat.
Diplomaţia
înseamnă politică, militărie, economie, iar cultura abia ajută uneori să meargă
celelalte mai plăcut. Repede o teorie pe Iran, îl fascinează, scrie articole,
arian ca şi India, preindoeuropeni, mai sunt şi alţii, plus emfaza – mărirea
pedepsei lui Rushdie e parte din sistem, chiar dacă noul preşedinte încearcă
noutăţi, că ce puteai face sub Ceauşescu, beh, Kamenei. Parcă se înfiinţaseră
şi Vlad cu Natalia. Ne-a dat o copie – făcută de noi – după un articol al lui
publicat în Calcutta, de vizita lui Emil, cu poza palatului poporului, pe lângă
care trece Dunărea. Părea că nu ştie că Nehru ar fi intervenit, prin U Thant,
pentru eliberarea deţinuţilor politici – că să căutăm documente, ori
Radhakrishnan, la rugămintea lui Eliade, pentru Radu Gyr. N-aveam vreun interes
să-i fac impresie, nici el nu mă impresiona. Venise Sântimbreanu cu vin, mi-a
mai lăsat, a gustat şi Gajendra – Diaconu, nu, un pic Hilohi.
Lectură
sigură, suspans-secret. Două câmpuri luminoase ce se rotesc invers. Centuria
Turya. Muşchi secretomani, tempo anihilant. Confirmarea minutei anterioare.
Informalitate. Nu ameninţaţi niciodată dacă nu aveţi nicio modalitate de a vă
retrage. Agende ascunse. Avocatul diavolului, chiar dacă este de acord,
acţionează ca un oponent. Urmăreşte-mi gândul, nu vorbele. Cea mai absurdă
întrebare este aceea care nu este pusă. Lecturi pe după creier, săpăligi de
mătrăgună, roza cruciană – geaba apărarea lui Pandele. Trec pagina spre mirosul
tot de ceapă.
autohipnoză
întoarsă pe dos căptuşeala feţei copitele îmi flutură urechile falanga valul
fresca unghia turla valul varul vopseaua fresca buricul zidul falanga zgârii
mângâi undui zgâlţâi năclăieşti mângâi tencui sângeri zgârii vălureşti ondulezi
undui
The Idea as
World. Lowendal era aristocrat şi iubea ţăranii noştri. Ceilalţi prizonieri, cu
antropologia lor. Editorul neînţelegând nimic. N-o să mai ţin nici jumătate din
hârţoage, oricum la moarte vor fi aruncate. Le-am adunat, hârciog, să mă ocup
vreodată de ele pe îndelete. Great Writers and the Golden Mumbay. Mai an şi
crâng în Puntul Stâng. Există plăceri şi sub ameninţare. Păcat de paralizia ta,
tată. Gigi Zamfir, cetăţean al Găeştiului cu un concert între ai lui. Spuneai
că nu eşti beţiv, că nu-ţi place să bei singur, tocmai, toată proza mea e
transcrierea pălăvelilor voastre în timp ce mă dădeam inspirat, asta la trecut,
cât despre acum, n-aţi rămas nici geloziei. Mamă indigo reginei. Ce spirite mă
vizitaţi aici staţi. Dacă merită să trăieşti, dacă trăind degeaba nu ţi-ai
ajutat duşmanul care nici nu te bagă în seamă, cum ai fi mintean de străin.
Atunci pe aici se rachetează în neant, nepăsarea, neapăsarea până poc
casapăsarea, fermecătură, staţi dracu' la un loc, ar zice bocitoarele fiilor
lor, întorcându-se spre ucigaşii fiilor lor la care mă gândii azi.
locul ne
ţine graţie mâţei viaţa ni s-a arătat la refuz nu voi rima făina tărâţei m-oi
concesiona te dezacuz ţine-o-mi radioestezezi lasă-şi capra din iezi cine
atunci animale pe la tâmplele matale dacă e pe-aşa bestii ne bată cu vleştii
mila de noi nu există de existăm pe pistă obsesiile nu se decontează duşmanilor
patriei presă uleiului metresă perverşi dervişi reverşi vârf de ac te atac
cărţi nejucate voce o cenuşă poate lumea are nevoie de încă o sincopă cum îi
spunem ce nu-i spunem nu te gândi la istorie personalitatea expresiei vezi că
nu suntem proşti prostule cât de puţin mă respecţi criminalule pus de criminal
să-mi tulburi existenţa în inexistenţă cât plictis în normalitate altul în cerc
altul în sionism oamenii mai pariază pe cămile dispare povestea din capul
vinului eraţi şi voi o haită fiind politicos biblie neîbătat întrebatul de-oi
vedea această caligrafie idei peste orice justiţie idiotizantă cât vă voi fi de
recunoscător pentru condamnarea la moarte oicine-aţi fi în compania-mi smeură
greură mie-mi place prostia voastră mai mult decât a mea deştepţilor e
nenorocire câtă dezicere oceanelor nu ne crezurăţi os mai ca voi crezând în
Hristos persoana neom Ionică Hrisostom precum în comparaţie aşa şi pe pământ nu
mă mai bucur nu mă mai înspăimânt mi se pare mesajul suprem al tuturor
sugarilor muribunzi în toată actualizarea puerocentrică vorbele ne căşunară
Sahară un rând corundând
students of verossimilitude
thunder masks down poem
by Eminescu in Thule
forgotten statue for tear
joyfully remembering heroes
humorous wounds of mother
mankind in youthood
look at you as for the first time
meet you from side of so many
names fuller like on internet
at least real sound
everything more than real
just beautiful out of jail
long sad story to change
give an idea of happiness
not too much for boring
be it survival with holidays
take this encounter as number
in time of rediscovery
you having your life before you
let me have a good landscape
of advancing silhouets
also hope will turn a sight
for who first time enjoys say
what you will what you did
I heave a word of the same beauty
selfdiscoverylike prayer egocentric
don't mind parents like you
young with no sameness
let the oldest member of you
he may tell an Indian story
on a blond princess as
Eminescu have seen a
Sweedish girl under Himalaya
so happened to him to translate
first from a Sweedish last
from an Indian and us
the bearded sculptor then
ended in endless column
even destroyed now a days
by old finance or so
arts are no more find
a way to save them
o divine craftmanship gone
come with something in place
as Stockholm seen for the first time
by comers from other places
by people of the place even more
Stockholm whatwever I have
to give you would be nothing
but perhaps my love un to God
my love un to beauty may
glitter a while in your air
rememberance of king reaching us
students in spring with big
minds clearing the continent
for our group an Eminescu token
poets of others in encounter
how beautiful the difference
as revelation together
beyond self and other
beyond this century
I will copy this line
and recite in front of you
you will pretend that you like it
then I will sing your eyes
your ears your countries
everything known only to you
and you will forgive the aed
who foolishly took himself
in lineage of Homerus
if not of all jailed poets
translate the light in a photograph
from the unseen before sight
sing rain by sea a rock
on golden ring in paradise
hands flying body constelation
eyes oblivious of cosmos
a day and hour a minute now
what a surprise to exist here
yeasterday as if in dream
tomorrow what a rememberance
how to get to such hereness
providing it is the most beautiful
what a prize of providence
what diluted tragedy of being
an aesthetic return from former pain
an imagination beyond salvation
may the avalanche move us back
yet reflexes would light area
of human quality in photograph
deer dance of the multitude
Ultima
marţi, soldă Thunder în Berceni. Lecturi onirice pe cimentext, detenţie în
criptare. Îl omorârăm pe căpitan. Bine că n-am scris eu. A venit unchiul Marin.
Îl omorârăm pe Iorga. Firmă de retraducere, retrădare. Am iubit o singură
actriţă, aceeaşi pe care o urăsc infinit. Mi-a distrus fiica, dacă ea nu vrea
să răspundă. Nenorocire, fata are părul gras, după belgian. Nu te avem decât pe
tine şi să te decimeze Olgaguy. Te duci oriunde, la bibliotecă nu vă certaţi.
Jignito. Pe urmă, îţi dai seama cam cum o ducem. Fata mândră, noi pleoştiţi,
nici mustaţă, nici arciţi. Mai bine luptă – pierzi – dobândind caracter cum pluteam
pe actoria decapitată de Olga tu basta altă decapitare îţi dedic o pagină
precum şi viaţa poate se-alege praful uite-te la iubirea-ne reacţia te onorează
oi duce-o mai departe fără de teatru egalul nu există şi poate nu murim mi-am
dat ceasul în urmă nesigur nici pe al tău dar trebuia să te împac să ierţi şi
câinele când spui că dormeai şi nu-ţi aminteşti bombănelile când unul când
altul te pândeam a explozie ne-om fi plimbat în uitare tenebra undească vecinii
iconice spaime cu plugul în electron ne iubim de nu ne mai prinde seara vârful
de ac o ţară depopulată mor nu ne-ar târâ elocinţa pe eşafod de dragul capului
izbit de zid încă o tiradă la pas caii pe iarbă copitele plutesc în amintirea
unei călătorii.
Cele mai multe derivate au cuvintele faţă (35),
moş (31), prost (20), colţ/dascăl (15), şoim (13), tipar (12), turc (12),
chiabur (12), pic (23), şurub (11), calic (7), franţuz (8), cazac (5), cavaler,
lipovean, mojic, poştă (4). Irina vrea şef de doctorat pentru popa Dumitru.
Molecula dopamină a plăcerii. Proletcultismul era mai onest decât dilematismul
cu pretenţii de ton oceanic prin răgălii - Popa din popice, popicăria se
prăvale, păpădii şi săpun pe murdăria satanismului amator. Irodiada. Când colo,
o vizitasem. Ne-a Ion plecase la groapă când ne-am întors. Am dormit.
Ptreceam Anul Nou în cel mai mare hotel, în cel mai luxos apartament – făceam
familie cu Plata, Mialaret şi Aurelia Diaconu, am început cu bere, aproape
uitând şampania, şi ne-am culcat, cu lumina stinsă, femeile vorbeau între ele
de câtă lume e, dacă nu şi de când am fost pe munte, afară se dansa în horă,
burghez, a mai fost vorba de şampanie, parcă am băut, ştiam bine hotelul, din
alte dăţi, ne plictisisem de lux şi-l dormeam. Vederea n-a ieşit rău. Am primit
tablourile franceze, faza pre-violoncel, enciclopedia de cronţănit cu ochii.
Câinele blând, da' nici să-l mângîi. Şi băiatul era manierat, dublu inginer,
iar părinţii te-au făcut serioasă după primele vorbe, nu era să te dai tu, am
zis eu, da, a copilărit în India, s-a interiorizat. Ştia de Rim. Nu cumva să
rămână în America, nu-şi mai vede familia. La ducere îi pupasem pe bătrâni, la
întoarcere şi pe băiatul bătrân da' simpatic, feciorelnic, de vrea taică-său să
aibă copii cu zdrahoana noastră. Ne-am dus pe Atena încolo până pe Victoriei
unde-or fi fost maşinile alea. Ne salutaseră de pe balcon, toţi trei, ce-o fi
fost în mintea lor, e rândul lui, s-o ceară, vorba Platei. Îi plăcuse trataţia,
că se simţise ţărancă, Plata văzuse amestecul ăla oriental.
cârcei în
ochi de cioară scriu printre elice ai fost povestit vergi de patos de nu ne mai
ştiusem ani de zile lefter proletcult pauză la crimă nu vă deranjaţi n-ai de ce
să te impacientezi nu fă valuri să nu pui mâna pe pahar cuci ruseşti cumperi
câte cranii vrei de la cimitire îţi pui pe birou îţi faci lampă reacţii la
desecraţii post-coloană ţeastă-mască tonusul mortificării
https://georgeanca.blogspot.com/2018/11/in-bronz.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu