PROTESTUL unui profesor clujean față de posibila introducere a testelor grilă la proba de română de la Bacalaureat

PROTESTUL unui profesor clujean față de posibila introducere a testelor grilă la proba de română de la Bacalaureat

DE ANDREI NICOLAE

Zilele trecute, Ministerul Educației Naționale a anunțat că dorește introducerea testelor grilă la bacalaureat și la evaluarea națională, dar ulterior a revenit asupra deciziei.

Profesorul Bogdan Herțeg, cadru didactic de limba și literatura română la Liceul „Emil Racoviță” din Cluj Napoca, a trimis pe adresa redacției ActiveNews o scrisoare de protest față de posibilitatea introducerii testelor grilă pentru materia sa la proba de bacalaureat. Chiar dacă Ministerul Educației a anunțat că se mai gândește în privința oportunității introducerii testelor grilă, considerăm că scrisoarea profesorului Herțeg atinge mai multe puncte sensibile și profunde ale educației românești și merită cunoscută în integralitatea sa. (Andrei Nicolae).

Iată textul:

 În anul școlar 2018-2019 va fi introdusă, după cum se anunță, o nouă structură a subiectelor de bacalaureat la Limba și literatura română. Vor fi introduse și exerciții cu răspunsuri tip grilă. Această inepție nu poate decât prelungi absurditatea subiectelor de anul trecut. De altfel, proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul bacalaureatului din iunie 2018 vădește o degradare accelerată a educației în România. Subiectele acestei evaluări importante sunt și o consecință a dezastrului, și o modalitate de a-l amplifica. Se creează un cerc vicios în care procesul de predare-învățare este conceput defectuos, evaluarea trebuie să ascundă această mizerie prin promovabilitate crescândă, fapt ce produce standarde mizere ce duc la pregătire mizeră și așa mai departe.

Trasăm câteva puncte pentru a arăta unele probleme ale subiectelor date în 2018:

1. Posibilitatea promovării la Limba și literatura română fără a ști nimic la această disciplină

Și la profilul real, și la cel umanist, primele exerciții sunt pentru un elev de gimnaziu. Se dă un text ușurel și pentru 30 de puncte absolventul de liceu este întrebat dacă îl pricepe. Apoi pentru 20 de puncte trebuie să își dea cu părerea despre faptul că nu ne apreciem locul natal. Astfel, se poate lua nota 6 fără a se cunoaște niciun autor român și nicio noțiune de teorie literară. Limba și literatura română este totuși o disciplină. Ar trebui să aibă în continuare propriile conținuturi. Din păcate, acestea nu mai sunt necesare promovării. Trebuie doar să știi limba română cât de cât. Consecințele sunt ridicole – un elev de clasa a V-a poate lua bacalaureatul la română. Degradarea este accelerată. Acum șapte ani cerințele erau mai firești, erau vizate concepte de bază, era căutată valoarea expresivă a unor elemente gramaticale actualizate într-un text literar. Acum trebuie doar să pricepi un text de nivel mediu. Acest fapt întărește impresia că liceul de acum e noua școală generală, iar facultatea de acum e noul liceu. A crede că predai la liceu este o păcăleală; una la fel de mare cu a crede că predai la facultate. Ne amăgim cu denumiri ce nu mai au vechiul conținut.

2. Aplatizarea valorilor

Cerându-se atât de puțin, cei slab pregătiți primesc note mari în mod nejustificat, iar cei bine pregătiți nu mai pot face diferența. Valorile sunt pe această cale aplatizate. În acest mod la bacalaureat se încalcă două mari funcții ale evaluării: funcția de selecție și funcția de certificare. După cum se poate vedea, nici măcar limbajul de lemn al didacticii actuale nu se mai poate transpune în realitatea aceasta decăzută. Fiind periclitate cele două rosturi ale bacalaureatului, se reduce și funcția motivațională a evaluării. Devine tot mai greu să motivezi elevii să învețe conținuturi care la bacalaureat sunt ignorate.

3. Marginalizarea marilor autori

În mass-media nu se discută cele anunțate mai sus, ci se atacă subiectul al treilea de la proba scrisă la Limba și literatura română, cel care mai păstrează analiza unui text studiat. Motivul invocat este că elevii trebuie să învețe pe de rost. În primul rând, nu trebuie să învețe pe de rost, unii aleg acest drum aparent mai facil. În al doilea rând, ce este așa de rău în a folosi memoria în pregătirea școlară. Trebuie să fim oameni fără memorie, fără o cultură literară de bază fixată în conștiința noastră? E rău să știm o frază despre Mihai Eminescu și trei concepte literare aferente poemului „Luceafărul”? Dacă unii elevi învață pe de rost fără a înțelege, acest lucru se vede repede în corectură, apărând inevitabil greșeli tipice.

4. Corectura problematică prin trimiterea lucrărilor în alt județ, unul ce poate să nu facă față volumului primit

Un oraș mare, un centru universitar cu populație în creștere înseamnă numeroase licee. A trimite atâtea lucrări de bacalaureat într-un județ cu puține licee reprezintă un risc major evident. Dacă în județul respectiv nu sunt tot atâtea licee, tot atâția liceeni, cum vor fi chemați la corectat suficienți evaluatori cu experiență relevantă? Elevul stă îngrijorat la gândul că nu se va corecta bine lucrarea lui. Efectul este că la un liceu clujean valoros o treime dintre absolvenții clasei a XII-a au făcut contestație la bacalaureat numai la proba de Limba și literatura română. Și se poate înțelege ușor că și alții au avut de gând să depună contestație, dar nu au vrut să se reexpună riscului unei corecturi după criterii imprevizibile sau în spiritul descurajării numărului mare de contestații.

5. Procentul de promovabilitatea pare a fi fixat dinainte

Faptul că promovabilitatea nu se schimbă, chiar dacă nivelul de pregătire scade vertiginos de la an la an, este consecința unei strategii stupide de a ascunde realitatea. A oculta adevărul din realitate nu este o soluție. Nu se poate corecta o eroare sistemică ascunsă de o evaluare mincinoasă. Aceasta pare a veni din gândirea de a da bine până la viitoarele alegeri. Toată lumea e mulțumită, și elevii, și părinții, și școala, și ministerul. Prima plată e la elevi – mulți se vor duce să lucreze, iar în firme nu li se ascunde nepregătirea, fiind contrați dur, cu un șoc psihic puternic. Apoi plata e la nivel național – o țară care care rezistă din faptul că oferă muncă intelectuală ieftină produce tot mai slabi intelectuali.

Toate aceste vicii ale subiectelor actuale sunt generate de probleme de fond:

1. Politicile educaționale absurde

Premisele predării actuale sunt denaturate, iar starea actuală gravă este cauzată și de politicile educaționale impuse. Un element important este reprezentat de răsturnarea ordinii cognitive. Iată pe ce principii se încearcă formarea profesională a cadrelor didactice:

„Trecerea de la centrarea pe conținuturi la centrarea pe elev (co-autorul construcției didactice) presupune deplasarea accentului în activitatea didactică:

 de la aspectele teoretice (să știe despre) la cele practice (să știe cum), de la conținuturi spre competențe și valori și atitudini;

 de la cantitate (cât) la calitate (cum); trecerea de la un volum mare de informații la informații structurate, care să permită legături de sens între ele (conținuturile devin mijloace de a atinge obiectivele / competențele); de la informativ spre formativ;” (Florentina Sâmihăian și Mariana Norel, Didactica limbii și literaturii române, Formarea profesională a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar pentru noi oprtunități de dezvoltare în carieră).

Se nasc o serie de întrebări. Cum să faci un lucru dacă nu știi despre el? Cum poți să pictezi, dacă nu ai conceptul de pictură? Cum poți repara un mecanism, dacă nu știi teoretic cum funcționează? Teoretizarea, încă de la origine, înseamnă contemplație – a privi cu atenție, până la studiere. Cum poți fi practic cu un aspect la care nu vrei să privești cu atenție? În acest fel se ajunge la un amatorism ieftin, chiar la absurditate. De aici, ce valori și atitudini se dezvoltă? În fapt, prin teorie gândesc. Ca să facem o analogie cu rol ilustrativ, creierul este hardware-ul, iar cunoașterea (teoria activă) este soft-ul prin care se pot interpreta date aferente multiple. Degeaba am un hardware puternic, dacă nu am un software care să transpună această capacitate. În mod real, doar teoria de calitate permite elevului să reducă marea cantitate la calitate, volumul de informații, la informații structurate, volumul mare de exerciții negândite, la câteva exerciții bine gândite, înțelese în procesualitatea lor. Astfel, „deplasarea accentului în activitatea didactică” nu este o „reorientare a finalității” procesului de predare-învățare, ci o răstălmăcire, un haos care se vede și în conceperea noilor manuale. Omul gândește, în fond, prin deducție, prin inducție, prin analogie, prin metaforizare. În didactica actuală aceste procese sunt ignorate. Ca o consecință imediată conținuturile sunt trunchiate în asemenea hal, încât nu mai pot fi conectate de mintea elevului într-o structură cognitivă viabilă, explicativă. Dacă se urmează programa actuală este imposibil să se mai formeze gândirea copilului în cadrul demersului didactic. De exemplu, în clasa a V-a se predau câteva fragmente aleatorii despre verb, venite de nicăieri și orientate spre niciunde.

În spate este și o gândire schizoidă. Ani de zile am afirmat că elevii noștri sunt mai buni decât cei din occident, în timp ce sistematic am copiat sistemul occidental și l-am implementat cu acribie.

2. Neînțelegerea fenomenului literar

Planul de școlarizare pentru Limba și literatura română este trasat de oameni care nu înțeleg fenomenul literar, fiind imposibil să explici ceva ce nu înțelegi. Să vorbești despre „Literatura (care cuprinde atât texte literare, cât și texte nonliterare)” este un nonsens. E ca și cum ai spune că pictura cuprinde toate manifestările umane prin forme și culori. Se produce o diluare până la inconsistență. Paradigma comunicativ-funcțională ce animă din spate programa actuală înseamnă marginalizarea funcțiilor de bază ale literaturii, care sunt de natură ontologică și gnoseologică: opera literară adevărată îți îmbogățește cunoașterea pentru a te ajuta să îți lămurești existența. Din păcate, se ratează această esență, accentul fiind greșit pus pe lectură, pe o lectură exterioară actului literar. Se pornește de la premisa că elevilor nu le mai place să citească, că textele marilor autori români sunt perimate, dificile, de neînțeles, deprimante. Se consideră că ele trebuie înlocuite cu texte actuale, facile, accesibile, care să atragă. Se dorește păstrarea plăcerii de a citi. Introdusă în aria plăcerilor, opera literară este concurată inegal de produse care sunt și mai actuale, și mai facile, și mai accesibile, și mai atractive. Deci creația literară tot va fi în pragul dispariției după principiul să citim orice, numai să citim. Literatura se poate păstra nu ca o alternativă în obținerea de plăceri de rang inferior (caz în care se promovează fantezia frenetică, deșănțată, șocantă, magia, luarea în derâdere, psihedelisme, tocmai pentru a concura produsele video și halucinogenele), ci ca o alternativă la obsesia plăcerii, ca o ieșire din degringolada hedonistă. O literatură fără idealuri înalte, luminoase, e o mocirlă. Introducerea (reintroducerea) unor texte valoroase ale unor mari scriitori, precum Ion Agârbiceanu, Dimitrie Bolintineanu, George Coșbuc, este calea de a se pune problema altfel, la nivel sufletesc, la nivel profund uman, într-o înaltă ordine morală; copilul, fiind în formare, ar avea șansa unui model firesc, șansa unui model de rezistență. Accesându-l, urmându-l, copilul va salva în acest mod literatura salvându-se pe sine. Iar un copil puternic, rezistent contribuie la rezistența comunității. În schimb, o societate care își modelează copiii după cultul plăcerii este o societate slabă, unită doar în împătimire.

3. Epurarea valorilor naționale, subminarea identității românului

În pofida acuzelor acide din ultimii ani, istoria profundă arată că a fi român este un mod constructiv de a exista în lume. Românul este chemat a fi om bun în cheie românească. Modul de viață occidental, cu mirajul vieții plăcute din punct de vedere material, ne poate determina să renunțăm la identitatea și la rostul nostru. Spunea cineva că posibilitatea de a pleca din țară ne-a făcut să nu mai fim nevoiți să ne construim țara. Dar și să rămâi în țară fizic și să pleci din spiritul național este tot o plecare, o cădere din românism. Chiar orientarea de sus a învățământului actual încurajează acest fenomen maladiv.

Afirmăm toate acestea nu pentru a susține un extremism național, ci vorbim despre o minimă cunoaștere de sine, o minimă demnitate și responsabilitate a celui care se naște într-o familie care i-a lăsat multe daruri muncite din greu, neluate cu forța sau cu viclenia de la alte familii. Nu ne referim aici la mari eroisme, ci la faptul că trebuie să păstrăm la Limba și literatura română texte ale autorilor români. A crede că nu avem autori români valoroși și relevanți acum este o neînțelegere izvorâtă din spiritul hedonist, nihilist, depresiv ce animă neîncrederea în rostul nostru.

4. Periclitarea programatică a viitorului disciplinei

Toate schimbările ce se produc în structura disciplinei Limba și literatură română converg spre același punct. Prin urmare, nu pot fi făcute la nimereală. Haosul nu este produs haotic, ci programatic. Să avem în vedere câteva schimbări care contribuie la dispariția graduală a disciplinei. Până în clasa a X-a nu se studiază propriu-zis niciun autor român. În manualele noi apar texte ale unor autori străini – a se vedea manualele de clasa a V-a din 2017. În clasa a VI-a se dau evaluări naționale în care se amestecă româna cu engleza. În general, evaluările naționale întăresc starea de fapt. Mai mult, Olimpiada de Limba și literatura română funcționează în paralel cu așa-numita Olimpiadă de Lingvistică, care în câțiva ani, dacă nu se reacționează, o va înlocui. Ca să nu mai spunem că Olimpiadă de Lingvistică nu are nimic de a face cu lingvistica, sunt doar niște exerciții de logică aplicate pe material lingvistic, nimic de deschidere a unui nivel de înțelegere. Totodată, se tot elimină conținuturi valoroase. Tendința este de a reduce vechea disciplină Limba și literatura română la un biet curs practic cu denumiri de tipul „Lingvistică și comunicare”, „Competențe în limba maternă”, un curs bazat pe funcționalități de comunicare fără rădăcini, fără identitate, fără valori, fără orizont cultural, fără capacități explicative.

5. Îndepărtarea cadrelor didactice valoroase prin netitularizare și prin frustrare

Nu arareori orele strălucite sunt judecate obtuz după oarba corectitudine politică, după limbajul didactic de lemn, după strategiile moderne superficiale, după documentele fără noimă, după setea de note umflate. Pe acest fundal problematic suplinitorii de mare potențial sunt mai expuși. Dar cel mai mult ei se confruntă cu ignoranța. Vin și pleacă ca și cum n-ar fi. Sunt folosiți, apoi aruncați.

Astfel, tineri valoroși nu sunt titularizați, an de an sunt purtați ca debutanții la examene de titularizare în care nu sunt posturi titularizabile. Când pleacă din sistem nici nu trebuie să își depună o demisie; când pleacă, nu au senzația că au renunțat la sistemul de învățământ, ci că sistemul de învățământ a renunțat de mult la ei, poate chiar de la început. Ei, care sunt ca aurul pentru țară, pleacă atunci când sunt în plinătatea forțelor și nu mai este cine să-i înlocuiască pe măsură.

6. Disocierea universităților de pregătirea studenților ca viitoare cadre didactice

În plan universitar nu există o asumare serioasă a ridicării nivelului preuniversitar. Există cel mult o lamentare a profesorilor universitari cu privire la calitatea studenților ce încep studiile superioare. În loc să se responsabilizeze și să caute sistemice reclădiri, prea mulți universitari sunt foarte distanțați unii de alții, prinși în orgolii mărunte și în conflicte administrative, în sterile dispute între paradigme; prea mulți nu sunt în stare nici să producă un student valoros sau să îl promoveze, nici să reprezinte o elită intelectuală – nu au o finalitate reală în plan cultural, social, existențial. Pentru mulți nu există o preocupare pentru a inspira viitorii învățători și profesori pentru că nu au simț social, durere sufletească pentru bolile conceptuale ale celor mai tineri. Tinerii debutanți vin în esență neștiutori, neinspirați, fără pasiune pentru meseria lor, fără a avea drag de copiii despre care nici nu li s-a vorbit serios în facultate, modulul pedagogic fiind marginalizat.

Studenții de azi sunt tot mai lipsiți de mari modele în plan academic, fapt ce nu le conferă o țintă înaltă sau un punct de reper pentru a-și vedea adevărata măsură. Geniile ce caută cu sinceritate înțelegerea nu sunt chemate să predea la facultate, ci tot felul de oameni cu puteri de înțelegere limitate de o ignoranță adânc înrădăcinată în ființa lor. Vechea obsesie românească a postului bun îmbolnăvește neîncetat mediul universitar, consecințele fiind majore în calitatea educației întregului neam. În mediul universitar există și oameni valoroși, deși mulți sunt îngropați în treburi administrative și într-un spirit de lehamite combătut cu un entuziasm cel mult individualist. Ce lipsește în mod clar este o viziune implementată pentru salvarea învățământului românesc. De exemplu, rectoratul și inspectoratele școlare ar putea colabora pentru a identifica profesorii preuniversitari excepționali, care au nivelul intelectual necesar de a preda la facultate, care își cunosc meseria și au spirit de sacrificiu pentru elevi. Aceștia ar putea fi invitați să țină cursuri studenților pentru a insufla pasiunea necesară acestei ocupații de căpătâi. Multe strategii constructive ar putea fi concepute și aplicate pentru un viitor normal al educației.

Cadrele didactice care înțeleg cele notate mai sus și au o durere sufletească pentru acest proces de destabilizare a disciplinei Limba și literatura română, un pilon central al educației în România, pot susține protestul de față pe care îl văd o scrisoare deschisă instituțiilor, mijloacelor mediatice, părinților și elevilor.

https://www.activenews.ro/stiri-educatie/PROTESTUL-unui-profesor-clujean-fata-de-posibila-introducere-a-testelor-grila-la-proba-de-romana-de-la-Bacalaureat-153294