ARTUR SILVESTRI, O FLOARE A
CULTURII
~*~
Când în câmpii răsare o
floare a Naturii,
Îmbogățind cu noile-i culori,
E semnul Providenței, puterii
creatoare,
Ce ne-nsenină fruntea de
veșnici trecători!
ARTUR SILVESTRI o floare a
Culturii,
A-mbogățit o Țaraă și sufletul
de Neam,
Gândirea-i era geniu, izvor
de adevăr
Istoriei române din vremi de
când eram!
Când în câmpii răsare o
floare a Naturii,
Îmbogățind mireasma ce cu
zefirul vine,
Trezește și adună mulțimi de
harnice ființe
Culegătoare de nectar,
iubitele albine!
ARTUR SILVESTRI e semn
arhetipal,
Iar Duhu-i pătrunsu-ne-a în
trup,
A fost Românul, o harnică
albină,
A fost și zeu, si leu, și
lup!
Simbol de-nțelepciune El ne
este,
Lumina tricoloră pe Carpați,
Ca sa lumine calea cea
creștină,
Calea Unirii între Frați!
Aduce-ți-i ganduri sfinte,
flori
Semănate pe orice suflet tânăr,
Și spre Ceahlau să îndreptăm
privirea,
Iubirea, Cântări fără de număr
!”
~*~
IOAN MICLAU
2019
ARTUR
SILVESTRI ÎNTRUCHIPAREA OMULUI
INTEGRU MORAL
ȘI VIZIONAR ÎN
IDEI!
Încercând a pătrunde universul personalității
lui Artur Silvestri o imediată recunoaștere pe care o încerci va fi caracterul său
integru și vizionar, prin care cu o limpezime și inteligență sclipitoare,
identifica efectul din legătura multiplelor cauze ce concur la nașterea
acestuia. De altfel un expert în materie de piață imobiliară nici nu ar fi
putut exista fără aceste dăruiri naturale înspre studiul domeniului respectiv.
Pornind însă de la cele două calități, a fi
integru moral și vizionar in idei, vorbim de fapt de niște calități specifice
unei minți superioare, prin care ne vom explica, într-o măsură oarecare,
realizările ulterioare ale mecenatului și ilustrului patriot Artur Slilvestri.
Trecând însă prea de timpuriu la numai 55
ani acea linie de aur dintre viață și
moarte, Artur intra in eternitate alăturandu-se marilor suflete ale Neamului
său Daco-Român, așa cum bine știm. Nu am avut fericirea a ne întâlni în timpul
vieții, așa că numai când voi trece și eu acea “linie de aur” ne vom întâlni. În
Universul Cerurilor!
Nu mi-a fost prea ușor să intuiesc în mintea mea această formidabilă personalitate a lui Silvestri, doar datorită trudnicei experiențe proprii aici la Antipozi, editând de circa zece ani revista româneasca “Iosif Vulcan”, ajunsesem la concluzia, că \pentru a scoate o publicație cu adevarat de artă și cultură, în primul rând editorul acesteea trebuie să fie un om integru moral. Apoi un vizionar înspre viitor, un căutător de idei care puse în practică să avanseze civilizația omeneasca! Răutatea și invidia nu au ce căuta în procesele de educație, etc. Căutam deci echilibre sufletești într-o lume nouă, într-o viață de emigrant desprins de cultura si tradiția maternă. Aveam 39 ani.
Ulterior, auzisem de Fondatorul Asociației Române Pentru Patrimoniu, prof.dr.Artur Silvestri. Acest Om mi-a devenit un fel de zeu adorat, tocmai pentru aceste calități pe care le-am găsit întruchipate în ființa sa. Nu m-am înșelat. Vizionarul ideilor celor mai înălțătoare a fondat revistă după revistă, umplea un gol în chiar istoria neamului românesc realizând legăturile românilor de pretutindeni prin intermediul revistelor on-line. Difuzarea cărților românești prin biblioteci de asemenea on-line. Publicarea de cărți pe hartie devenise o preocupare curentă, dăruiri de stocuri de carte bibliotecilor sătești era o placere aleasă a Familiei Artur si Mariana Braescu Silvestri, fondatorii și finanțatorii Asociatiei.
Asociatia ARP-Bucuresti deveni în curând o
inimă tânără a culturii române, al cărei pulsuri erau înregistrate în orice
colțișor al Terrei unde supraviețuia o comunitate românească. Despre
corespondența mea cu acest om de geniu al culturii am mai scris în unele articole ale mele, am încă unele ce vor
forma subiecte plăcute amintirilor
viitoare, căci prof. dr. Artur Silvestri este între noi pentru veșnicie,
așa cum este și Eminescu. Sfintele suflete ale Drepților noștri așezați sub
glie sunt râuri cu albii ce merg paralel cu noi cei vii, și împreună mergem
spre viitorul viselor lor si ale noastre ale românilor!
Nu sunt eu cel mai în măsură a cântări și valorifica opera imensă a
enciclopedistului român, doar pot spune ca era un om de o erudiție aleasă, un
cercetător cu pătrundere luminată înspre cele mai umbroase vremi ale istoriei și
preistoriei daco-române și universale. Asemenea marilor gânditori ai lumii avea
întotdeauna înclinare spre izvoarele
mitice și a conexiunii acestora cu științele sacre ale popoarelor lumii, precum
cele egiptene si indiene, asemenea lui Mircea Eliade, George Anca, Adrian
Botez, Pr.Al.Stănciulescu, Ben Todica, ș.a.m.d.
Observăm cum
vizionarul Artur Silvestri, depistează cărări taince ce duc și vin dinspre un
adevăr umbrit de vremuri și timpuri, acel adevăr despre străvechimea istoriei dacilor-vlahi.
A credinței și religiei lor, in pamântul și vatra lor de atunci și de azi
aceeași fiind.
Noi
nu am dezmoștenit pe nimeni. Noi suntem mai vechi decât sumerienii, așa cum ne
spune istoricul N.Săvescu, și mulți alți
cercetători de seamă a istoriilor antice și care țin calea și lumina adevărurilor.
Deci, cu un asemenea Om la cârma culturii și
valorilor de patrimoniu românesc, era din capul locului asigurat un success
Asociatiei fondate, si pe care a numit-o Asociația Română Pentru Patrimoniu, și
nu altfel. Patrimoniu înseamna avuția națională a statului român, începand de
la Talpa Țarii, Țăranul cu uneltele sale,
sapa și plugul, caii și boii, carul și furca, râurile, munții și câmpiile,
inclusiv bibliotecile cu universitățile și academicienii lor, știința, folclorul,
artele, scolile, bisericile, totul se cuprinde in această noțiune de Patrimoniu
național, având un spirit și inimă vie Omul , acest spirit viu pus de Dumnezeu
veghetor și îngrijitor al acestora!
Alt nume nu putea avea, deci știa prea bine
Fondatorul Asociatiei ARP, la ce lucrare
se angajează. În același timp Artur Silvestri era un cărturar cu prea bună
știință ce înseamnă să muncești în cooperare cu cei din jur. Cerea cu orice
ocazie părerile oamenilor care i se alăturau. Bună, rea, idea sugerată el o
cântărea, răspundea cu bunătate și fără batjocură, folosind si zidindu-și opera
pe principiul credinței sale crestine pe care o respecta adanc si curat, inălțandu-și cugetul și gândirea până
pe creștetul Ceahlaului, Kogaionului cel sfant al lui Zalmoxis. Cum spuneam, nu
brusca pe nimeni, nici pentru anume
nepotriviri în felul de a privi unele aspecte ale muncii creatoare a fiecăruia,
lăsând fiecaruia timpul necesar spre a se înțelege pe sieși.
Din această atitudine, mai rar întâlnită
azi in lume, ni se servea nouă tuturor o lectie, întradevar cu finețe dar de
bună credință. Bineînteles că tot cu finețe primea uneori și dânsul epistole cu sfătuiri îndoielnice, pentru care suferea
dar nu se plângea niciodată, fiindcă el cunoștea bine structura ființei omenești,
faptele lui erau de întronarea iubirii și înălțării omului român, nu a
invrăjbirilor veșnice. Inteligența sa sclipitoare o folosea pentru a ne reda
viziunea si încrederea în adevarurile istorice atât de înălțătoare și astea din
vremi străromâne, cu o percepere tot mai
lucidă prin miezul miturilor si simbolurilor istoriei universale.
Un
semn de recunostință pe tot restul vietii mele acordat geniului vizionar al lui
Artur Silvestri originează în aceea că a
fost omul care a recunoscut imediat valoarea de inspirație din scrierea mea atunci când
pornisem a publica primele capitole din nuvela “Fiica lui Faraon”, așa cum procedasem
și la nuvela ”Fiica zeiței Vesta”.
Punerea
versurilor lui Eminescu dedicate Nilului și egiptenilor în interiorul
nuvelei mele nu era o nebunie, ci mai degrabă o revelație la ceea ce se referă azi
cercetatorii istoriei noastre. Mai mult, atunci cand Eminescu lucra la
versurile poemei “Cavalerii Danubieni”, au sărit și atunci frunțile locale să-i
infirme idea! Ce cavaleri domnule, cand erau niște primitivi! Dar, ce auzim azi
despre civilizațiile pelasgilor, a etruscilor pelasgi, a castelelor de aur din
Corona Montium(Transilvania), despre Sarmise- dacul rege-Soare din Dacia
supranumit “slujitorul Soarelui”,
despre Helis cetatea veche a Daciei unde
domnea Sarmise(in Nordul Dunarii), nu face oare legatura bună pentru ai numi cavaleri danubieni? Sumerienii,
scribii universităților Soarelui din On, oare cine erau? Găsim răspunsul in Cartea
Istoriilor-Cartea cea Sfantă-Biblia, pe care mecenatul Artur Silvestri
și-a ales-o drept cale a înțelepciunii
sale. Fapt pentru care va rămâne înțeleptul vremurilor noastre în vecii
vecilor!
Se zvonește prin lumea cercetătorilor
hermeneuți că însăși Isus Hristos între acești Cavaleri Danubieni a fost a fi
născut!
Asadar Cartea Sfanta a Istoriilor stravechi, la“2
Imparati -Capt.23, Verset 5. Spune despre
cei ce ardeau tămâie pe înălțimi și se rugau lui Baal si Soarelui.
Versetul 25 il arată pe același Imparat Iosia care pedepsește pe iudeii atașați
lui Manase!
Dar cine era
Manase? Nu era altul decat cel mai vestit Faraon al Egiptului antic, cel care
ridicase imperiul său la cea mai stralucitoare înflorire economica și
expansiune.
Tocmai pe
acesta și-l alesese Regina
Hatshepsut(Fiica lui Faraon), model al Dinastiei sale (18), cerându-i fratelui
și soțului ei Tutmes II a călca pe urmele predecesorului.
Tânărul faraon
însă moare subit, iar viitoarea regina a celor doua împărății de Sud si de
Nord, plină de amărăciune se va mângâia, în nuvelă, prin versurile geniale ale
lui Eminescu dedicate aproape profetic soartei istoriei universale antice, dar
tot profetic istoriei universale moderne! Putem spune că Mihai Eminescu este un
trimis mesianic al Divinității, iar Artur Silvestri cu siguranță
călcătorul urmelor predecesorului său Mihai Eminescu prin lumile așezate sub
nisipuri, sau prin cerurile Luceafărului eminescian inspirator.
Cu această deplină convingere, mai am a
păstra încă multe amintiri frumoase ce țin tot de personalitatea de geniu a lui
Artur Silvestri. Cărțile sale se găsesc și la biblioteca familiei mele. Deși
superior prin gândire și fapte, nu se ridica prin mândrie personală deasupra
semenilor săi, deși nu ducea lipsa dușmăniilor și geloziilor confraților săi, el
doar reafirma starea sa de oboseală în
ultima vreme. Incheia însă adresele sale dorind binele tuturor, fără a se
răzbuna și fără a se apăra! Doamne ce OM MARE am pierdut!
Înțeleptule, roagăte pentru noi toți cei
rămași fără de tine!
Ioan Miclău-Gepianu
2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu