ATELIERUL CREATIEI
Sfantul Vasile cel Mare
Noi, pe care
Domnul, Marele Facator de minuni si Mester, ne-a chemat sa ne arate operele
Sale, sa pregetam oare sa le privim sau sa sovaim sa ascultam cuvintele
Duhului? Sa nu vedem oare frumusetea universului? Sa nu stam în fata acestui
mare si variat atelier al creatiei dumnezeiesti? Sa nu ne întoarcem fiecare
mintea la vremurile cele de mai înainte când ele s-au creat? De vei face asa,
vei vedea cerul asezat, dupa cuvântul profetului, ca o bolta (Isaia 40, 22);
pamântul nemarginit; nemarginit în marime si greutate, întemeiat pe el însusi;
aerul, revarsat pretutindeni, moale si flexibil prin natura lui, dând continuu
celor ce-l respira hrana proprie, iar din pricina simplitatii lui se da la o
parte înaintea celor ce se misca; si-i înconjoara din toate partile, ca sa nu
fie nici o piedica celor ce merg; vine în urma celor ce îl taie si se asaza cu
usurinta în jurul lor. Vei vedea apoi apa, cea buna de baut si hranitoare, pusa
în slujba noastra si pentru alte trebuinte, adunata cu buna rânduiala în
locurile rânduite ei, potrivit cuvintelor din Scriptura.
Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la
Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p.
110-111
Dragii mei enoriași!
Blestemul
morților. În Duminica a XXII-a după Rusalii este rânduit a se
citi la Sfânta Evanghelie pilda Bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr(Luc., XVI, 19-31). Sunt convins că cititorii noștri cunosc această pildă: un oarecare
bogat trăia în huzur, în petreceri și dezmăț, în timp ce la poarta lui trăia un
cerșetor, Lazăr, sărac lipit pământului și grav bolnav. Lazăr avea nevoie de
câteva firimituri de mâncare, de niște haine cât de zdrențuite și de niște
leacuri pentru rănile și bubele de pe trupul lui, pe care i le lingeau câinii.
Bogatul nu avea nici o milă față de cel în lipsă și suferință și-și vedea de
viața lui, de fericirea lui. Au murit amândoi. Bogatul a fost dus în iad,
iar Lazăr în rai. Aflat în iad, bogatul
se ruga de strămoșul Avraam, care nu era altul decât Dumnezeu, să-l lase pe
Lazăr să-și ude doar degetul și să i-l pună pe buze. Mai mult, să-l lase pe
Lazăr să se ducă la cei cinci frați ai lui rămași pe pământ și să le spună
care-i situația lui, pentru ca ei să ia măsuri și să nu ajungă și ei în iad.
Rugăciunile celui din iad nu au fost împlinite. El avea nevoie de rugăciunile și
faptele bune ale celor rămași în viață. Acestea, dacă ar fi fost, l-ar fi putut
scoate din fundul iadului.
Rugăciunile celor din rai pentru cei de pe pământ sunt
ascultate de Dumnezeu. Dovadă rugăciunile sfinților, care sunt locatari ai
raiului fără doar și poate. Sfinții, prietenii lui Dumnezeu, se roagă pentru
pământeni, duc rugăciunile acestora la Dumnezeu și le adaugă și pe ale lor.
Tocmai de aceea Biserica le-a rânduit sfinților zile de sărbătorire, le-a
închinat biserici și mănăstiri, le-a compus slujbe, rugăciuni și cântări, le-a
zugrăvit chipul în icoane, le cinstesc Sfintele Moaște și foarte mulți creștini
poartă numele sfinților. Dar avem noi, oare, convingerea că știm numele tuturor
sfinților? Nu. Categoric nu. Ei sunt mult mai mulți decât sunt înscriși în calendarele
creștine. Numai Dumnezeu le știe numele și le alintă sufletele la sânul Lui. Au
fost nenumărați creștini, care au fost uciși pentru credința lor, care au
suferit schingiuiri, temnițe grele,
care au fost alungați din funcții, li s-au confiscat bunurile pentru simpla
vină că erau creștini. Au fost nenumărați creștini, care au trăit o viață
sfântă, creștinească, care au
respectat cu sfințenie poruncile lui Dumnezeu, care au făcut mult bine
semenilor, care au fost sfinți cu adevărat, dar, în smerenia lor, au trecut
neobservați. Dacă nu i-a cunoscut Biserica și nu i-a canonizat(deocamdată!),
fără îndoială că Dumnezeu i-a primit în împărăția Lui ca pe niște sfinți
adevărați. Poate și dintre părinții, moșii, strămoșii, rudele, cunoscuții
noștri au avut unii viață de sfinți adevărați. Nu vom găsi niciodată în
calendarele noastre numele milioanelor de copii nenăscuți, avortați de mamele
lor și aruncați la gunoi. E destul să
amintim că de la Revoluție până acum, conform statisticilor, s-au săvârșit
peste 30 milioane de avorturi numai în țara noastră. Și asta oficial,
înregistrat! Oare, mai putem întreba unde s-au dus sufletele acelor copii,
chiar nebotezați fiind? Fără doar și poate că în rai. Împreună cu îngerii sunt
și ei în preajma lui Dumnezeu.
Dacă rugăciunile sfinților pentru pământeni sunt
ascultate de Dumnezeu, mă cutremur la gândul că acești sfinți necunoscuți de
care am vorbit mai sus vor vorbi despre noi lui Dumnezeu! În bunătatea
sufletului lor nu ne blestemă, dar vor pune întrebări, cu siguranță, și întrebările
lor vor fi ca un blestem asupra noastră. Încerc să reconstitui câteva întrebări
de acest gen: ,,- De ce m-a ucis, Doamne, că nu i-am făcut nici un rău?” ,,- De
ce, Doamne, nu m-au lăsat părinții și pe mine să-mi trăiesc viața? Aș fi avut
acum douăzeci și cinci de ani, aș fi terminat facultatea, aș fi iubit, m-aș fi
căsătorit, aș fi avut și eu copii, mi-aș fi împlinit și eu rostul meu în lume?
Le-aș fi fost stâlp la bătrânețe!” ,,- De ce nu m-au lăsat, Doamne, să trăiesc?
Aș fi învățat și aș fi descoperit leacul pentru mai multe boli dintre cele care
ucid milioane de oameni în fiecare an? Aș fi alinat atâta suferință!” ,,- De
ce, Doamne, m-au uitat copiii și nepoții mei și nu mai fac o rugăciune pentru
sufletul meu, nu mai dau de pomană o bucată de pâine unui sărman? De ce au
lăsat mărăcinii să crească pe mormântul meu? De ce mă înjură și-mi batjocoresc
memoria? I-am iubit, i-am crescut ca pe-o floare, i-am ajutat să se realizeze
în viață, le-am lăsat toate câte am avut și acum nu-mi dau nici măcar o
lumânare sau o floare de pomană? De ce, Doamne, s-au înstrăinat ai mei atât de
mult?” Și întrebări de acest fel sunt multe!
Sfinții nu
blestemă, dar asemenea întrebări stârnesc mânia lui Dumnezeu. El este însăși
Dreptatea întruchipată și Instanța Supremă spre care se îndreaptă speranța
tuturor celor nedreptățiți de aici și de acolo. Sunt multe cazuri când vedem
semeni de-ai noștri că trag barca pe uscat toată viața și nu mai ajung la
liman. Sunt bântuiți de boli, de nenorociri, de necazuri de tot felul. Își
blestemă viața și soarta, caută tot felul de motive pentru starea lor. Se
consideră nedreptățiți, urgisiți. Poate! Mă întreb, însă, și-i întreb în
același timp? Sunt împăcați pe deplin și cu sfinții din neamul lor plecați mai
demult la Dumnezeu? Nu cumva întrebările acelora sunt tocmai blestemele ce se
abat asupra lor? Sau consecința lipsei
rugăciunilor acelora pentru ei?
*
Suflet călător(VI). Cel care
pleacă în lumea de dincolo primește îndrumări foarte amănunțite din partea
celor rămași, prin gura bocitoarelor. Sufletul va avea de parcurs un drum lung,
care străbate un peisaj foarte asemănător cu cele pământești. Ținta spre care merge sufletul este Domnul
Hristos: ,,Să se ducă la
Hristos,/C-acolo-i locul frumos./Acolo-s mesele-ntinse/Și făcliile aprinse.” Până a ajunge acolo are de trecut mai multe
capcane, tocmai de aceea trebuie să fie foarte atent la îndrumările ce i se
dau: ,,Că ești, dragă, călător/Dintr-o
lume-n altă lume./Ești pe-o cale-ndelungată,/Pe unʼn-ai fost niciodată./
Iaʼacum vrei să vii/Și sama bine să-ți iei,/Să vezi pe ce cale să dai./Să n-o
iei la mâna stângă,/Că pe-acolo-i calea strâmbă/ Și-s tot arături arate/Și cu
spini îs semănate./Tu s-o iei la mâna dreaptă,/C-acolo-i calea curată/Și-s
arături arate/Și cu grâu îs semănate,/Iar grâu-n răzorele,/Se plimbă lumea pe
ele!”
Uneori apar și animale sălbatice, care se regăsesc și pe
pământ și-l îndeamnă pe suflet s-o ia pe anumite cărări lăturalnice, care-l duc
în iad, la pierzare; altele îl îndeamnă pe drumul cel bun. În călătoria lui,
sufletul întâlnește cete de oameni care au decedat mai înainte. Aceștia sunt de
diferite vârste și așteaptă ca să primească ceva de la cei vii, ca un semn că
nu au fost uitați: ,,Și-nainte-ți vor
ieșire/Iar cete după cete,/Iar cete de trei mâini,/Mai tineri și mai
bătrâni./Iar în ceata dinainte/Acolo-i dorul fierbinte,/Că-s băieți și fete
mari/Și mai sunt și militari;/Iar în ceata din mijloc,/Acolo-i mai mare
foc./Sunt neveste tinerele,/Și-a rămas copii de ele,/Multe-multe legănele;/ Iar
în ceata de pe urmă/Acolo-s ale bătrâne,/Cu copilașii de mână./ Iar ei te-or
întreba,/Dacă le-am trimis ceva?/ Iar tu, dragă, să le spui,/ Că noi le-am
trimis lumini/Și cu flori de prin grădini./Lumini galbene de ceară/De-aici de
la noi din țară,/Lumânări de luminat/Și cu flori de mirosat!”/ Aceste daruri le sunt date celor decedați ,,Să se lumineze,/Să se-mpodobească,/Să nu ne
dorească.”/
Între lumea de aici și cea de dincolo există o strânsă
comunicare. Cei plecați sunt invitați de către cei de aici: ,,La noi să veniți/Sâmbătă-n Rusale,/Că-i ziua mai mare/Și doru-i mai
tare,/Că noi v-așteptăm/Cu mesele-ntinse,/Cu făclii aprinse,/Cu colaci de
grâu/Și-un pahar de vin,/Ca să ne cinstim!”/ Observăm că sâmbătă de dinaintea Rusaliilor
este Sâmbăta morților, Sâmbăta Moșilor de vară(Va urma).
*
Cuvinte duhovnicești. Din îndemnurile Sfântului Tihon de Zadonsk, spicuim câteva:
,,Vezi că de la căldură unele lucruri se înmoaie și se topesc – cum ar fi
ceara, untura, untul și celelalte asemenea –, pe când altele se întăresc sau se
usucă – cum se întâmplă cu lutul, lemnul, iarba și așa mai departe. În acest
chip, felurimea lucrărilor ce se petrec din pricina căldurii ține de acele
lucruri care o primesc, ci nu de căldura în sine, căci ea pe toate deopotrivă
le încălzește, atât pe unele, cât și pe celelalte. Asemenea și oamenii: prin
căldura bunătății și a îndelungii răbdări a Domnului, unii se înmoaie, se
încălzesc, se umilesc și se smeresc întru pocăință și întru „întristarea cea
după Dumnezeu” (II Cor., VII,
10), iar alții se învârtoșează și tot mai
mult se întăresc în cele rele. Către aceștia Apostolul grăiește așa: „O, omule!
Sau disprețuiești tu bogăția bunătății Lui și a îngăduinței și a îndelungii Lui
răbdări, neștiind că bunătatea lui Dumnezeu te duce la pocăință? Dar după
învârtoșarea ta și după inima ta nepocăită îți aduni mânie în ziua mâniei și a
descoperirii dreptei Judecăți a lui Dumnezeu” (Rom., II, 1, 4-5). O astfel de felurime a lucrării ce se
petrece în inimi nu este izvodită de bunătatea lui Dumnezeu, ci de inima
omenească ce se folosește întru cele rele de blândețea Domnului și nu voiește a
se căi, pe când bunătatea Sa pe toți deopotrivă îi îndeamnă spre pocăință.
Astfel s-a învârtoșat și Faraon care, deși a văzut atâtea minuni făcute de Dumnezeu,
tot nu s-a îndreptat, ci a pierit. Asemenea se împietresc și astăzi mulți – cei
care-și lasă pocăința de pe-o zi pe alta –, însă moartea îi răpește atunci când
ei nu se așteaptă și îi trimite în veacul celălalt fără nădejdea mântuirii. Din
aceasta înveți, creștine, să nu amâni pocăința ta, ci sculându-te, îndată să te
îndrepți și să te căiești, urmând îndemnul Sfântului Duh: „Astăzi de veți auzi
glasul Lui, nu vă învârtoșați inimile voastre” (Ps., XCIV, 7-8).
*
Mi se duc
vecinii, Doamne! Redăm mai jos o poezie cu acest titlu,
semnată de Claudiu Văduva, care
zugrăvește foarte bine realitățile multor sate din zilele noastre. Iat-o:
,,Mi se duc
vecinii, Doamne, lăsând satul tot mai gol,
Plâng copiii,
plâng nepoții după amintirea lor;
Plânge coasa
după fânul, ce-a rămas uscat pe vale,
Iară sapa
ruginită după tine, țață Floare!
Peste poarta
aplecată stă un lacăt fără chei,
Iar gutuia din
fereastră nu mai e la locul ei.
Cărămida din
cuptoare prinde formă iar de lut
De când vatra nu
mai coace pâinea ce-o ungeam cu unt.
Urlă câinii-n
Dealul Mare…. Îi auzi, bădie Ioane?
Parcă strigă la
matale să vii să le dai mâncare!
De când ne-ai
lăsat în urmă și-ai plecat fără să spui,
Toată munca ta
de-o viață a rămas a nimănui!
Mai la deal cu
patru case parc-o văd pe baba Leana
Cum stătea-n
genunchi, săraca, udând florile cu cana,
Le-ngrijea ca pe
copiii ce-i plecaseră în lume
Să își facă
fiecare câte-un rost și câte-un nume!
Pe băncuța de la
poartă nimeni nu mai stă un ceas,
Că din toate
câte-au fost, doar Măria-a mai rămas!
Îmi aduc aminte
vremea, când se încălzea afară,
Ieșeau toate la
povești până mai târziu în seară.
Tot mai gol mi-e
satul astăzi și mai gol mă simt și eu,
Mi s-au dus
vecinii, Doamne, și îmi este tare greu!
Au plecat să-și
doarmă somnul la biserica din vale
Și m-așteaptă să
mă duc să le-aprind o lumânare”.
*
In memoriam –
Acad. Ștefan Pascu(III). La 11 Mai 1981 m-am dus din nou la Cluj.
Deși, când i-am dat telefon de la Bârda, mi-a spus că mi-a găsit lucrarea și
pot să mă duc, acum mi-a spus că n-a găsit-o încă. A început să caute cu
minuțiozitate prin dosare, deși eu îi explicam clar că e dosar mare, format
editorial, dosar care s-ar fi văzut de la ușă. Mi s-a părut foarte dubioasă
poziția dumnealui de data aceea. Când fusesem data de dinainte, mi-a motivat că
e lucrarea acasă, că a făcut curățenie etc. Acum doar într-un târziu și-a dat
seama de cele spuse înainte și a zis că s-ar putea să fie și acasă, dar n-a
avut dumnealui timp să caute mai bine. Mai mult, a dat telefon soției, rugându-o să caute dânsa ,,chiar două ore”
lucrarea mea dacă e cazul, ,,în colțul acela cu hârtii” ,,fiindcă știe mai bine
rostul!” Mereu căuta să devieze discuția de la subiectul cu pricina, vrând să
mă convingă că e foarte amabil. A dat un telefon la Biblioteca Academiei din
Cluj, altul la Arhiva de Folclor, deși acolo nu era program decât până la ora
15, iar atunci era 18.30. În final mi-a promis că imediat ce va ajunge acasă,
va căuta și dumnealui lucrarea.
În seara aceea m-am dus la Operă. S-a jucat Lucia de Lammermoor de Gaetano
Donizetti. A fost un spectacol excepțional. În rolul Luciei a jucat Doina
Neculce, tânără absolventă a Doamnei Lizeanu. Blondă și frumoasă ca o
primăvară, a fascinat sala cu glasul, jocul și întreaga sa prezență. La aria
,,nebuniei” a fost, într-adevăr,
genială. Nu mi-am putut stăpâni lacrimile. Ce fericiți clujenii și toți
orășenii care au asemenea instituție! La noi, la Bârda, ,,Opera” nu
funcționează. Nu se aude doar, decât din când în când, câte o ,,canțonetă”
între unele vecine.
Culmea ironiei, la spectacol era și Domnul Pascu împreună
cu Doamna. Spectacolul s-a terminat pe la ora 22, așa că a fost foarte intensă
,,căutarea” manuscrisului meu după această oră!
Mă gândeam dacă nu cumva ,,pierderea” aceasta nu este o
înscenare. Probabil și-a dat seama că s-ar putea compromite prefațând lucrarea
unui popă, sau că lucrarea nu a fost bună și e prea manierat ca să mi-o spună
verde-n față, deși aș fi dorit să-mi spună mai bine adevărul, dar să-mi dea
manuscrisul.
A doua zi, de dimineață, m-am dus la o frizerie de m-am bărbierit, să nu mă creadă nespălat
și la ora 8 am fost la Domnul Pascu. Mi-a precizat că ,,a căutat aseară peste
tot” și a tras concluzia ,,că n-am avut succes”, în sensul că nu mi-a găsit
manuscrisul. Îmi venea să urlu de ciudă. Mi-a cerut numărul de telefon al
Editurii ,,Scrisul Românesc” din Craiova, ca să vadă dacă nu cumva mai are
editura un exemplar, deși îi precizam mereu
că un singur exemplar am predat acolo. Dumnealui credea, totuși, ,,că
poate l-au dactilografiat la editură”. Domnul Ilarie Hinoveanu nu se afla de
dimineață în editură. A rămas vorba ca să revin după 12.30, ca să încerce din
nou.
După cum stabilisem de dimineață, pe la 12.30 m-am
reîntors la Domnul Pascu. A dat telefon la Craiova. După mai multe încercări, a
reușit să prindă Editura ,,Scrisul Românesc”. Domnul Hinoveanu încă nu mai
venise. În schimb, a vorbit cu Domnul I. Rusu-Șirianu, redactorul de
carte.
Când a dat Domnul Pascu telefon lui Rusu-Șirianu la
Craiova, i-a spus: ,,- Domnule Rusu, sunt profesorul Pascu de la Cluj. Am văzut
în planul dumneavoastră editorial o lucrare a Domnului Stănciulescu, cu Nicolae
Iorga. Mă interesează care este situația acestei lucrări, în ce stadiu se
află?” Rusu i-a spus că e încă în manuscris și că se gândește chiar să i-o
trimită Domnului Pascu pentru ca să-i facă dumnealui referatul. Așadar, deși în
ianuarie îmi spusese mie că i-a trimis-o, nici până în mai nu i-o trimisese. Și
această amânare ținea din mai 1980, de când am fost prima dată la Domnul Pascu.
Domnul Pascu a tresărit de bucurie, aflând că mai au la Craiova manuscrisul și
că dumnealui reținuse greșit de undeva că-l primise. I-a spus lui Rusu: ,,- Eu
cunosc pe înaintașii dumneata, știu ce fel de oameni au fost și ce rol au jucat
în istoria țării și de aceea mi-ar părea rău să te oltenizezi! În orice caz,
când voi veni la Craiova, și asta cât de curând, îți promit că te voi căuta, ca
să-ți spun o vorbă de-a noastră ardelenească. Spune-mi, te rog, când îmi
trimiți manuscrisul? Imediat? Pe cuvânt de onoare? Vreau să te văd! Îți promit
că le voi lăsa pe toate de-o parte și
voi face atât referatul, cât și prefața. Eu cunosc pe autor, i-am văzut unele
materiale și am toată stima față de el!”
După ce a așezat telefonul în furcă, Domnul Pascu a avut
un moment de bucurie copilărească. Mi-a spus că se simțea foarte jenat de
pierderea materialului. Nu i s-a întâmplat așa ceva niciodată. Nu știa cum să
rezolve problema. Știa cu câtă greutate am realizat lucrarea respectivă, știa
câtă încredere îmi pusesem în dumnealui și cât de mare îmi era dezamăgirea.
I-am spus ce gândeam în legătură cu această ,,pierdere”(varianta compromisului
sau a proastei calități a lucrării). Mi-a relatat atunci că dumnealui publică
la reviste bisericești, a scos o monografie a episcopiei de Vad, Feleac și
Cluj, a colaborat la niște lucrări scoase de Episcopia de Oradea. Mai mult,
mi-a relatat că a avut un incident cu patriarhul Justin Moisescu în legătură cu
o serie de materiale. Patriarhul îi cerea să ponegrească reprezentanții Bisericii
Greco-Catolice, ceea ce dumnealui n-a admis, ci, dimpotrivă, și-a exprimat
indignarea față de o asemenea atitudine. Patriarhul ar fi cerut chiar
Departamentului Cultelor să ia măsuri împotriva dumnealui prin organizația de
partid.
Domnul Pascu m-a solicitat să-i dau un material până la
40 de pagini pentru ,,Anuarul
Institutului de Istorie și Arheologie – Cluj”. De asemenea, m-a invitat să
particip vineri, pe 15 mai, la un simpozion, care urma să se țină la Biblioteca
Academiei Române din Cluj. Și-a exprimat chiar dorința de a-l mai vizita până
vineri. I-am relatat indignarea față de recenzia ce a făcut-o Nicolae Stoicescu
volumului său de Bibliografia istorică a
României. Mi-a spus că a apărut deja răspunsul cuvenit, că n-au fost niște
greșeli deosebite, ci doar niște inerente scăpări, firești de altfel, având în
vedere volumul imens de material. Mi-a dat sugestia ca să fac o Bibliografie a Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română” selectivă,
fără a prezenta criteriile de selecție. În felul acesta voi putea evita
materialele referitoare la dinastie și la o serie de personalități încă ținute
la index, cum ar fi Nichifor Crainic, spre exemplu(Va urma).
*
File de jurnal –
6 Aug. 1982. ,,De
dimineață am fost la Malovăț și am făcut slujbă. Fiindcă azi-noapte a plouat,
Pleșuva s-a umflat. Podul la Malovăț l-au demolat, urmând ca până în vara
viitoare să facă altul. E o problemă foarte dificilă. Nu se mai poate trece
prin apă cu mașina. Apa e destul de mare după ploi, mai cu seamă toamna, iarna
și primăvara. Au făcut un fel de punte, dar foarte periculoasă. Ca să ajungi pe
punte trebuie să te cațări pe niște scări improvizate din lanteți, ori pur și
simplu sari de la trambulină de doi metri. Această punte rudimentară, foarte
îngustă, nu are balustrade. Eu, care sunt în puterea vârstei și fără boli de
inimă sau de nervi și tot simțeam că amețesc pe la jumătatea punții. Ferească
Dumnezeu de vreun accident!
Am fost la
Severin după trestie. Ne trebuie la Malovăț, pentru reparația arcadelor. Ieri
am fost la Șantierul Naval și am luat legătura cu zidarul Milcu Barbu din
Dudașul Schelei, care urmează să vină duminică dimineața pentru a contracta
lucrarea.
În seara aceasta
am făcut acatist la Bârda. A venit puțină lume(…).
*
File de jurnal –
10 Aug. 1982(I). ,,Sâmbătă dimineață am fost la Severin și
am adus cinci baloți de stuf pentru tencuielile arcadelor bisericii.
La Bârda,
după-amiază, s-a lucrat la gardul cimitirului. Luca Pantelie(Telă) a reușit să
ia o echipă de ,,oșeni” de la Ferma
Bârda, care să facă această muncă. Soția lui Telă, Marioara, este gestionară la
cooperativa din sat. Telă a tocmit cu ,,oșenii” să le dea zahăr și ulei în
valoare de 1.200 lei, iar aceștia să monteze gardul la cimitir. Au venit vreo
zece flăcăi, care au făcut mare ispravă. A venit acolo și Părintele Ionică și
Bădiță Luca(Ciocârlan), care au fost mulțumiți de lucrare.
La ferma de la
Bârda vin în fiecare an grupuri de muncitori din țară. Ei sunt angajați de câte
un ,,șef”. Acesta contractează lucrări la acord, deși pe oameni îi plătește
,,la înțelegere”, restul rămânându-i lui. Șeful le asigură muncitorilor casă și
masă. În echipele respective intră muncitori pescuiți din toată țara. La
cimitir au lucrat, spre exemplu, băieți din Ilfov, Ialomița, Buzău, Suceava,
Botoșani și Bihor. Fiindcă ,,șeful” era din Satul Mare, li s-a spus de localnici ,,oșeni”. Aceasta și pentru
faptul că în anii trecuți majoritatea au fost din Oaș.
La ferma de la
Bârda au venit 11 absolvente de liceu agricol, care pretind că sunt tehniciene.
Nu lucrează, dar sunt retribuite după studii. Având în vedere că acum
retribuțiile se fac în funcție de realizări, situația e delicată. Cei 11
muncitori trebuie să lucreze pentru 20 de ,,șefi”, iar ce ,,iese” să împartă
,,tovărășește”. Muncitorii sunt foarte nemulțumiți”.
Ajutoare și
donații. În această perioadă parohia noastră a primit câteva
ajutoare și donații, astfel: Domnul
Mucioniu Petre din Tr. Severin, fiu al satului Bârda: 300 lei; Doamna Lizi Leferenz din Nürnberg(Germania): 240 lei; Domnul Tănase Aurel din
München(Germania), fiu al satului Bârda: 210
lei; Doamna Leonte Daniela din Buzău(BZ) și Domnul Mema Dumitru din Balș (OT), fiu al satului Bârda: câte 150 lei; Domnul Cristian-George Nicolau din
Simeria(HD): 120 lei; Domnul Pană Liviu din
Tr. Severin, fiu al satului Bârda și Domnișoara
Asist. Cosmina Baltac din Timișoara, fiică a satului Malovăț: câte 100 lei; Domnul Drăguș Valerică din Tr. Severin: 50 lei;
Domnul Curea
Gheorghe(Gicu) din Bârda a mai donat 100 lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 200 lei; Domnul Mema Ion din Bârda a
mai donat 50 lei pentru contribuția
de cult, totalizând până acum 180 lei.
Doamna Drăghia Maria a mai donat 50
lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 160 lei.
Dumnezeu să le răsplătească tuturor!
*
În cursul lunii Octombrie am donat pâine credincioșilor
participanți la slujbe, astfel: 4 Oct.(Bârda): 128 pâini; 11 Oct.(Malovăț): 120
pâini; 14 Oct.(Malovăț): 135 pâini; 18
Oct.(Bârda): 112 pâini; 25
Oct.(Malovăț): 128 pâini; 26 Oct.
(Bârda): 86 pâini. Așadar, în luna
octombrie s-au donat 709 pâini. De asemenea, s-a vândut pâine la prețul de achiziție de 0,70 lei/buc., astfel: 4 Oct.(Bârda): 622 pâini; 11 Oct.(Malovăț): 80 pâini; 14 Oct.(Malovăț): 65 pâini; 18 Oct.(Bârda): 638 pâini; 25 Oct.(Malovăț): 72 pâini; 26 Oct. (Bârda): 114 pâini. Așadar, în luna octombrie
s-au vândut 1591 pâini.
*
Cartea Viața Cuvioasei Teofana Basarab se află
în lucru la tipografie. Doamna Dr.
Ionescu Mihaela-Aritina a achitat întreaga sumă necesară publicării acestei
cărți. Lucrarea va fi dăruită tuturor
familiilor din parohie(celor care vor s-o ia!), cât credincioșilor și
celor din afara parohiei, care ne-au ajutat parohia cu cel puțin 100 lei în perioada 1 decembrie 2019-30 noiembrie 2020.
*
Plăți. În
cursul lunii Octombrie s-au făcut câteva plăți mai mari, astfel: 4.850 lei tipografiei pentru cărți; 636 lei impozit; 312 lei pentru hârtie de scris; 230 lei protoieriei pentru cărți; 298 lei poștei pentru colete; 280
lei poștei pentru timbre; 130 lei pentru
toner; 100 lei transport cărți de la
Craiova; 60 lei curentul electric; 58 lei internetul și altele mai mici.
*
Publicații. În
această perioadă, preotul Dvs. a reușit
să mai publice câteva materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală” – 430, pe
blogul Domnului Ben Todică, directorul postului de radio în limba română din
Sydney(Australia), 1 oct. 2020(http://bentodica.blogspot.com/2020/10/alexandru-stanciulescu-minilectura-cu.html);
Ofertă de carte – noiembrie 2020, în ,,Armonii culturale”, Adjud(VN),
2 nov. 2020, ediție on-line(http://armoniiculturale.ro);
pe blogul Domnului Ben Todică,
directorul postului de radio în limba română din Sydney(Australia), 1 nov.
2020, (http://bentodica.blogspot.com/2020/11/parohia-malovat-carti-rare-noiembrie.html);
,,Scrisoare
pastorală” – 431, pe blogul Domnului Ben Todică, directorul postului de
radio în limba română din Sydney(Australia), (http://bentodica.blogspot.com/
2020/10/al-stanciulescu-barda-scrisoare.html); în ,,Armonii
culturale”, Adjud(VN), 19 oct. 2020, ediție on-line(http://armoniiculturale.ro); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”,
Baia Mare(MM), 20 oct. 2020, ediție și on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com);
în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 23 oct. 2020, ediție și on-line(http://www.observatorul.com); Nu ne furați sfinții(I), în ,,Obiectiv
mehedințean”, Tr. Severin, an. XXII(2020), nr. 1051(22 oct.), p. 11; Omu-n lume-i ca o floare, în
,,Națiunea”, București, 22 oct. 2020, ediție on-line(https://ziarulnatiunea.ro/
category/religiespiritualitate); Nu ne furați sfinții(II), în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin,
an. XXII(2020), nr. 1053(29 oct.), p. 11; Rugă
pentru Basarabia, în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXII(2020), nr. 1053(5 nov.), p. 11; în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 6
nov. 2020, ediție și on-line(http://www.observatorul.com);
Cartea Ascultă-ți
inima! a fostului cântăreț al parohiei noastre, publicată de către parohie,
a fost recenzată de către Domnul Dragoș Cojocariu în ,,Observatorul”,
Toronto(Canada), 15 oct. 2020, ediție și on-line(http://www.observatorul.com); în ,,Națiunea”, București, 20 oct.
2020, ediție on-line(https://
ziarulnatiunea.ro/2020/10/20/cristian-stanciulescu-barda-asculta-ti-inima); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”,
Baia Mare, 22 oct. 2020, ediție și on-line(https:// ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.
com/2020/10/22/cristian-stanciulescu-barda-ascultă-ți inima).
Parohia noastră a publicat cartea preotului Dvs. Jurnal, vol. I(1966-1981)(550 pag.).
Primul volum, asemenea celor ce
vor urma din Jurnal, se constituie ca o frescă de epocă, un document
memorialistic inedit, care are menirea să reînvie nu numai tinerețea unui preot
hotărât să realizeze ceva în viață, ci și o lume și o epocă politico-socială de
tristă amintire. Este un prim volum dintr-o serie, care va constitui o
adevărată cronică a prăbușirii unui sistem politic, o cronică a unei Revoluții,
o cronică a unor speranțe mărețe, care s-au vestejit apoi ușor-ușor.
Oricum, Jurnalul devine
un ,,reportaj” asupra lumii prin care am trecut și asupra mea însumi!
*
Zâmbete. Spicuim
câteva glume legate de pandemie: ►Trăiesc
ca un papă. Ies la balcon și fac cu mâna la oameni; ► Am resetat câinele, acum latră dacă iese cineva din
casă; ►Din cauza
închiderii saloanelor de înfrumusețare, în curând o să rămânem fără blonde; ►Acum nici certurile conjugale nu mai au farmec. Nu
mai poate omul să plece de-acasă trântind ușa; ► Cei care nu aveți cei șapte ani de acasă, o să-i
faceți acum; ► Guvernul
lucrează la cel de-al treilea model de declarație pe proprie răspundere. De
mâine aveți nevoie de dosar cu șină…; ► ,,– Cum îți petreci ziua?” ,,– Păi dimineața nu fac nimic, iar după-amiaza
mă odihnesc!” ► Dacă muncești
de acasă, ai voie să-ți aduci și secretara? Că mă tot contrazic cu nevasta!
*
Botezuri.
Înmormântări. În ziua de 24 octombrie am oficiat Taina Sfântului
Botez pentru Dura Antonia-Andreea, fiica
Doamnei Dura Daniela din Iași. Să
trăiască! În ziua de 29 octombrie am oficiat slujba înmormântării pentru Voican Ion(73 ani) din Malovăț.
Dumnezeu să-l ierte!
*
Program. În luna
noiembrie avem următorul program de slujbe: 1 Nov.(Bârda); 7 Nov.(Malovăț-Bârda);
8 Nov.(Malovăț); 14 Nov.(Malovăț-Bârda); 15 Nov.(Bârda); 21 Nov.(pomeniri dimineața, la Bârda; slujbă la Malovăț); 22 Nov.(Malovăț); 28 Nov.(Malovăț-Bârda); 29
Nov.(Bârda); 30 Nov.(slujbă la
Bârda; pomeniri la Malovăț, la 12.30). În restul timpului, la orice oră din zi
sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724.
99. 80. 86, ori pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com. Sănătate, pace și bucurii să vă dea
Dumnezeu!
Pr. Al.
Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu