PANDEMIE
MORALĂ
Vasilica
Grigoraș
„Din punct de vedere estetic lumea pare un
muzeu de caricaturi, din punct de vedere intelectual e casă de nebuni, iar din
punct de vedere moral un han de tâlhari”. (Arthur Schopenhauer).
Oare aşa să fi fost şi la începutul
secolului al XIX-lea, ori marele filosof german a fost un vizionar profund? Nu
putem să nu recunoaştem că aserţiunile sale sunt emblemă a lumii de azi. Citesc
relatările din presă, vizionez ori ascult varii emisiuni TV şi radio şi sunt
oripilată de ştirile îngrozitoare prezentate. Ne confruntăm cu o Pandemie
provocată de virus, dar şi cu o gravă Pandemie morală, cu efecte nefaste asupra
populaţiei. Pe zi ce trece se accentuează starea de alertă a unui cutremur pe
toate planurile vieţii sociale din ţară. Mă nelinişteşte gravitatea şi asprimea
timpului prezent, de azi. În ciuda timpului fizic scurtat pe zi ce trece
(dovedit stiinţific), timpul pe care-l trăim se lungeşte şi se îngraşă precum
prostia generalizată în strategii conform cărora se conduce ţara. Bravii pioni
ai prostiei, pentru privilegii personale sau de grup se lasă mutaţi, manipulaţi
de regi încoronaţi şi încornoraţi din ţară şi din străinătate. Ei sunt
liniştiţi, parcă oarecum miraţi neînţelegând ce are lumea cu ei, de ce sunt
criticaţi, înjuraţi, de ce sunt demonstraţii în stradă… pentru că „nici usturoi
n-au mâncat, nici gura nu le miroase”. Mă cutremur văzând cum prostia se
multiplică tot mai mult în „vip-uri” rostuite de demnitari, devenind ultima
mândrie naţională, în timp ce inteligenţa şi cultura pălesc şi îngroaşă mereu rândul
anonimatului. În acest context încărcat de mizerie şi prostie, minciună,
sfidare, cât de multă sfidare, – e şi firesc să asistăm la un amplu proces de
deghizare a nonvlorilor în valori, de excomunicare a inteligenţei şi bunei
credinţe din sala de spectacole a bâlciului politic, jenant şi oneros,
triumfaslist şi agresiv, găunos şi ţipător. Mai abitir mă îngrijorează
discursurile unor „viteji” demnitari, ce-i drept aleşi de noi, ce s-au căţărat
pe piedestalul puterii absolute până în vârful vârfului ierarhiei politice.
Niciun soi de coerenţă, nicio logică a argumentaţiei, nici pe departe discurs
oratoric gramatical corect. Mă înspăimânt până dincolo de toleranţa şi clemenţa
cu care bunul simţ acceptă eroarea de limbaj şi chiar de rigoare logică. Dureros,
cumplit de dureros este faptul că aceşti demnitari insignifianţi în
discursurile şi apariţiile pe ecranele tuturor televiziunilor terfelesc limba
română în fel şi chip. De multe ori sunt surprinşi folosind un limbaj suburban,
trivial… Nu trebuie să ne mai mirăm, deoarece nu e vorba doar de ignoranţă
crasă, ci numai şi numai de prostie ca unic şi neiertător fenomen natural. Şi
mă uit plină de durere, cum cuminţii noştri compatrioţi se arată smeriţi în
faţa poporului doar în pragul alegerilor, în rest n-au nicio vagă inteligenţă
de a se supune voinţei neamului din care se trag. Consideră patriotismul un
sentiment învechit de care trebuie să dezbrăcăm şi să golim inima, să-l
abandonăm şi să-l aruncăm la coşul de gunoi. Şi procesul este în plină
ascensiune, văzând că oraşele sunt pline de gunoaie care sufocă locuitorii
acestora sub privirea nepăsătoare a celor care sunt edili şi administrează bani
publici. Decidenţii politici, pe zi ce trece se transformă în blânde insecte
diogenice, „muşte de-o zi, pe-o lume mică, de se măsoară cu cotul…”, dar îşi
construiesc propriile statui, la propriu, dar şi în cap şi bărbi şi epoleţi de
mareşali în rezervă. Închipuindu-se cu valoare inestimabilă, pierd pentru
totdeauna sensibilitatea şi responsabilitatea graiului şi faptei. Ajung la
alienare sub toate aspectele, însă această stare a lor ne afectează pe noi,
întreaga naţie. Pandemie morală cu efecte fatale… O altă durere covârşitoare
este marea spaimă culturală provocată de administratori, manageri ai unor
instituţii de cultură, nişte minţi betege iau măsuri anticulturale şi
promovează nonvalorile, dar stau bine proţopite în fotoliile (tronuri înalte)
obţinute pe criterii politice, crezând că le va da şi lor înălţime. Ori, îşi
construiesc singuri o înălţime şubredă prin CV-urile îngrăşate şi umflate cu
aditivi artificiali şi toxici de diplome false, doctorate cu teze plagiate…
Alţii, se consideră copaci falnici, veşnic verzi, fără a şti că dintotdeauna
codrul a fost frate cu românul. Fără strop de raţiune şi milă au dat cu semnătura
analfabetă aprobare pentru a-l doborî cu sânge rece cu un singur scop,
înavuţirea fără muncă, fără să conştientizeze aceste minţi înguste, din lemn
moale că distrug ecosistemul României pentru multe generaţii viitoare. Un alt
flagel, e drept mondial, tot mai pregnat şi în România este consumul de
droguri. Şi cum să nu se amplifice, dacă unii din aleşii neamului intră în
şedinţele din cele mai importante instituţii ale statului cu buzunarul de la
piept plin cu droguri. Fac parte din tagma aurolacilor ţării, dar se consideră
şmecheri pentru că nimeni nu-i întreabă nimic. Un fenomen abominabil este şi
cârdăşia funcţionarilor la stat şi la stat degeaba cu pungaşii financiari care
şi-au agonisit averi colosale prin contracte oneroase cu statul. Masca pandemiei
virotice este o nimica toată faţă de masca deghizărilor mai marilor ţării
(crezându-se astfel doar, după criterii profund incoerente şi injuste ), în
realitate fiind micimea societăţii, brotaci care cântă în nopţi târzii pe lac,
a se înţelege în baruri şi restaurante luxoase. România este aşezată într-o
zonă geografică, geologică având un risc mare de cutremur de pământ. Acesta nu
poate fi prevăzut şi are loc din când în când, uneori cu urmări dramatice. Ne
înfricoşează această idee, însă cutremul politic, social, economic, cultural…
poate fi prevăzut de specialiştii în domeniu, (se tot trag semnale de alarmă)
şi se pot stabili pârghii de oprire a derapajului şi schimbarea direcţiei spre
mai bine. Din păcate, ţipă toată lumea „vine lupul iar şi iar la oi…”, dar
ciobanii nu-s acasă, ci în locurile cele mai exotice din lume pentru
distracţie. Cred că este o singură explicaţie raţională a acestei situaţii.
Factorii de decizie sunt, în primul rând incompetenţi, rău intenţionaţi,
dornici de înavuţire peste noapte fără muncă „sugând din sângele poporului”
până la golirea visteriei ţării. S-a creat o caracatiţă în ţară, cu tentacule
în străinătate. Or, cine este cuprins în această maşinărie mafiotă, prinde
gustul traiului ghiftuit şi nu mai au puterea de a da înapoi. Opera lui Arthur
Schopenhauer a fost descrisă ca o manifestare exemplară a pesimismului
filosofic.
Viaţa noastră poate fi etichetată ca un
imens pesimism existenţial. Şi nu putem să nu ne întrebăm: totuşi, cum rămâne
cu starea ţării care se deteriorează de la o zi la alta? Ce-i de făcut? Cum
putem doborî „MICIMEA” celor care se dau „mari”?
https://gradinaculecturi.wordpress.com/2022/01/18/vasilica-grigoras-pandemie-morala/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu