Maica
Domnului plânsul și sărutul sufletului
Prof.
dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu, Cavaler de Clio
04
Mai 2024
„Plânsul
inimii teofore este sărutul sufletului hristic!” (Valahiel Monahul)
Dumnezeu - Treimea Atotcreatoare a chemat totul și
toate ale Cerului și Pământului la existență, la ființă, la grăire, nu din ceva
și nici din nimic, ci prin CuvântulL, prin Voința și prin Porunca Sa,
adăugându-le propria Sa energie necreată. „Pentru că de la El (Logosul) și prin
El și întru El sunt toate. A Lui să fie mărirea în veci! Amin!” (Sf.Ap. Pavel,
Epistola către Romani 11,36)
Dintre toate lucrurile, ființele, existențele Creației
Sale, cel mai apropiat de Dumnezeu este doar sufletul Omului. Cerul întreg și
Pământul cu toate ale lui nu au însă măsura și înălțimea unui singur suflet
omenesc aflat în comuniune cu Domnul și Fecioara Maria !
„Întreaga lume nu valorează cât sufletul, căci lumea
trece, în timp ce sufletul este nepieritor și rămâne nepieritor!” (Sf. Ioan de
Kronstadt, Scara urcușului dumnezeiesc, New York, Paulist Press, 1982, p. 179)
Sufletul Omului este nemuritor și nepieritor prin
harul lui Dumnezeu și nu prin firea sa!
Măreția sufletului poartă pecetea strălucirii Chipului
dumnezeiesc al Mântuitorului Hristos! Viața sufletului în toată plenitudinea
simțămintelor sale sacro-profane își are sălașul în inimă. Inima Omului
credincios, mărturisitor este Altarul sfânt unde mintea îL întâlnește pe
Dumnezeu și unde Acesta ni se descoperă prin Voia și Iubirea sa. Toate sufletele omenești au pecetea Chipului
lui Dumnezeu, dar numai cele care rămân în comuniune cu Atotcreatorul,
păstrează esența divină. Sufletele acestea primesc o moștenire dumnezeiască pe
pământ - o comoară de virtuți în care se naște dorul duhovnicesc, permanent
însetat și flămând după Mirele ceresc - Iisus Hristos, Care le înfiiază pururea
Sieși.
În aceste suflete odrăslesc harul, jertfa, martiriul,
dragostea, sfințenia, prietenia întru Hristos! Martirii, Apostolii și Sfinții
ajung prin măsura dragostei și a jertefei lor Prietenii lui Hristos! Unul
dintre acești Prieteni a fost și medicul geto-dac Sotirios Crotos, care s-a
numărat în Ceata Ucenicilor, Apostolilor Domnului, zugrăvindu-ne fidel Chipul
lui Iisus și-al Maicii Sale, Maria.
Pentru mântuirea Omului, respectiv a creștinului ortodox-mărturisitor,
jertfitor, Atotcreatorul-Sfânta Treime a voit ca Cerul dumnezeirii Lor, să-și
scrifice Fiul – logosul, înomenindu-L, iar Pământul Creației divine, cel al
Geto-Daciei, pe cea mai sublimă Fiică a sa - Fecioara Maria. Voința lui
Dumnezeu Tatăl și a Duhului
Sfânt au fost Iubirea Fiului și Dragostea Fecioarei
Maria.
Chipul lui Iisus lăsat nemuririi de Ucenicul Sotirios
Uimit de frumusețea acelui Bărbat preafrumos, ne-a
transmis peste timp, Izvorul Frumuseții.
„O cărare dreaptă îi brăzdează capul, despărțindu-i
fruntea în două. Un păr de aur, adevărate fire de aur, îi atârnă în bucle pe
umăr; un barbișon la fel; o frunte mare, albă, pe alocuri pârlită de soare,
puțin bombată la tâmple; un nas drept și frumos, cu vârful puțin acvilin,
fruntea și nasul de efigie denotă un bărbat dinamic, autoritar, voluntar,
entuziast, cu spirit de inițiativă, îndrăzneț, răbdător, plin de speranță,
eroic și curajos... idealul masculin. Ochii mari, negri - două raze de lumină,
pline de iubire și milă. Ovalul feței, pur feminin, o gură frumos arcuită,
sensibilă, tandră, sentimentală, ce exprimă blândețe, capacitate de atașament
și foarte mult devotament... idealul feminin. Fruntea și nasul sunt prin
excelență masculine, ochii, ovalul feței și gura, pur feminine. Este o
împletire excepțională de masculin și feminin. E cert că în EL, își găsesc
idealul ambele sexe, într-o îmbinare armonioasă și perfectă.
Vocea Lui, masculină, cu nuanțe muzicale și
catifelate, feminine, spune același lucru. O personalitate conștientă de ea;
știe cine este, știe ce vrea Tatăl de la EL. Are o misiune mare de îndeplinit,
pentru toată rasa umană și o va îndeplini cu orice risc, chiar cu riscul vieții
Lui. Alminteri, un om fără griji, fără necazuri, de un calm albastru-senin, cu
un surâs vesel pe buze.
Este îmbrăcat cu o haină albă de in țesut în casă,
lungă, cu mâneci lungi și largi; în jurul pieptului, un brâu de un lat de o
mână (17-18 cm), care se încheie la spate, tot din in țesut în casă, însă
vopsit în albastru, culoarea cerului senin. Pe umerii largi îi atârnă o manta
albastră din același material și culoare ca și brâul, iar în picioarele goale
poartă sandale.” (Sotirios Crotos, Ucenicul lui Iisus Hristos - Jurnalul
Doctorului Sotirios Crotos, trad. Din latină, Serva Cristi, Ed. For You - 2003)
În acest extaz divin l-a surprins ucenicul medic get
Sotirios, pe Mântuitorul Hristos, înainte de a rosti celebrele învățături
nemuritoare în Predica de pe Muntele măslinilor. Pe Sfânta Fecioară Maria -
Maica Domnului, Sotirios a vizitat-o acasă, imediat după ce Fiul ei l-a
vindecat pe bolnavul din Capernaum. Casa situată într-o curte, avea alături de
ea atelierul lui Iosif, o cameră curată, spațioasă, cu unelte de tâmplărie și
într-un colț, un război de țesut, cu pânza în el. Intrând în curtea puțin largă
l-a întâmpinat chiar Preafericita Maică a Domnului. „O Femeie, care, deși era
la aproape cincizeci de ani, era tot tânără și frumoasă. Avea o figură nobilă
și foarte distinsă: același oval al feței, aceeași gură, aceeași ochi mari –
numai că ai ei erau de un verde luminos - același păr auriu i se vedea pe
tâmplă de sub năframa albastră, același surâs, însă pios și umil. Fiind
sărbătoare, a găsit-o citind psalmi. Era îmbrăcată cu o rochie albastră, din in
vopsit și țesut în casă, largă, lungă, având drept cingătoare un șnur gros din
același material, care se înnoadă în față. Mânecile până la coate erau strânse
pe mână. Pe cap purta o năframă la fel cu rochia.” (Sotirios Crotos, op. cit.)
Plânsul serafic e lacrima inimii pure, iar sărutul
divin e surâsul celest al sufletului frumos!
Fecioara Maria a fost hărăzită de Dumnezeu cu toate
Darurile cerești și pământești, iar mai presus de toate acestea, cu Darul
dumnezeesc al Preacuratei Nașteri a Domnului nostru Iisus. Așadar, în ființa și
persoana Maicii Domnului s-au întrupat la modul desăvârșit: harul, smerenia,
bunătatea, adevărul, cumpătarea, credința, milostenia, jertfirea, nădejdea,
iubirea, frumusețea. Frumusețea Fecioarei Maria este ceva mai presus de
Frumosul celest în care se oglindesc deopotrivă Cerul și Pământul, Aștrii și Apele,
Cântul și Florile, Lumina și Armonia, Harul și Dorul! Fecioara Maria purta în
sufletul ei seninul cerului albastru și-n inimă verdele ierbii smerite! „În
seninul, în liniștea adâncă sufletească, (grăia Luceafărul Emin) acolo vei găsi
adevărata, unica frumusețe!” (Eminescu, Cugetări, Ed. Albatros, București-1979)
Ferestrele sufletului său mare și sublim sunt
permanent și larg deschise de lumina inimii Ei dumnezeești spre a cuprinde ca
într-o îmbrățișare de Mamă divină, întreaga omenire. Dorul Maicii Domnului
pentru mântuirea oamenilor nu are hotare, căci sufletul Ei cântă! Iubirea Fecioarei Maria pentru creștinii
mărturisitori n-are granițe, căci inima ei se roagă! Pretutindeni în cer și pe pământ se aude Fecioara-Mamă cântând. E cântec sau rugă? E
dor sau mărturisire? E plâns ori
îmbrățișare? E sărut sau surâs
dumnezeiesc! Ea spune fără cuvânt,
grăind fericirea Ei. Ea grăiește cum s-a găsit pe Sine și Dragostea Ei. Această
împletire de frumusețe și iubire, de durere și desăvârșire, de moarte și
înviere, de viață și naștere din nou.
Nimeni din omenire nu a vărsat lacrimile plânsului
sacru al Maicii Domnului, văzând Calvarul Fiului Ei care a urcat Golgota răstignirii pe Cruce,
pentru lume, împlinind astfel Jertfa divină.
Suspinul inimii ei avea lacrimi de jar, iar plânsul sufletului era
vâlvîtaie de foc, nemistuită! Plânsul
inimii și sărutul sufletului într-o sfâșiere a vieții, nu sunt numai o erupție
vulcanică, ce acoperă de lavă totul în jur, ci și căderea stelelor,
învolburarea apelor, potopul lor, cutremurul pământului, meteoritul care se
prăvălește din înalt într-o auroră a suspinului ce întunecă zarea ființei
jertfelnice cu un curcubeu de sânge.
În plânsul serafic al Maicii Domnului s-au adunat
toate lacrimile norilor albi ai Cerului!
În lacrimile celeste ale Fecioarei Maria s-au strâns
toate Apele senine ale pământului! În Răstignirea Domnului Iisus Hristos pe
Crucea Golgotei s-au răstignit și toți cei Dragi ai Lui! Atunci s-au deschis
toate mormintele drepților și toate așezările naturii s-au cutremurat! Atunci
s-a sfâșiat Catapeteasma templului rabinic și s-a deschis inima Fecioarei-Mamă
- Templul omenirii! Atunci nu s-a
răstignit doar Fiul, ci și Mama lui deodată cu El!
Atunci nu s-au răstignit doar Mama și Fiul, ci și
Tatăl ceresc și Duhul Sfânt! Atunci s-au
sfâșiat și inimile Ucenicilor-Prietenii Mântuitorului! Atunci nu s-a răstignit
doar Cerul cu cerurile sale, ci și Pământul cu toate cele curate ale lui! Când
Mântuitorul nostru Iisus Hristos a fost coborât de pe Crucea sfințită cu
Sângele Lui curat, dumnezeesc, pentru a fi înfășurat în giulgiu spre a fi
coborât în mormânt, „deodată pe cer, mărturisește medicul-ucenic Sotirios, a
apărut un nor în forma unui disc mare, în culorile curcubeului, care răspândeau
o lumină caldă și difuză. Acest nor s-a așezat deasupra gropii, iar din el
vibra o melodie armonioasă ca un ecou îndepărtat, iar voci îngerești cântau:
„Osana!”
Atunci Maica Domnului s-a apropiat, a îngenunchiat, și
noi odată cu ea. Mă uitam la ea, o adevărată Maică a Durerii. Câtă smerenie,
câtă supunere și ascultare la voia lui Dumnezeu, și în același timp câtă
decență, demnitate și noblețe de Regină în imensa ei durere!
Sufletul ei plângea! Plânsul sufletului nu se
manifestă material, nu sunt lacrimi, nici bocet, nici geamăt, dar este așa de
puternic și de cumplit că-ți spintecă inima în două. Maica Domnului a băgat
ușor mâna stângă peste giulgiu, pe la ceafă, și i-a ridicat puțin capul. S-a
aplecat și a atins obrazul ei, de al Lui. I-a dat sărutul sufletului! Sărutul trupului se face obișnuit pe buze.
Sărutul sufletului este pură atingere de la obraz la obraz. Este sărutul îngerilor
în Cer. I-a așezat apoi capul la loc și s-a retras în colțul stâng al gropii,
lângă Ioan.” (Sotirios Crotos, op. cit.)
De la complotul fariseo-saducheu, vânzare, arestare,
sărutul lui Iuda, începutul Sfintelor Patimi - Drumul Calvarului, tortură, până
la urcarea Domnului pe Cruce, Lucifer a fost câștigător. Dar pe Cruce, Iisus Hristos a învins moartea,
biruind-o cu Învierea Sa, devenind Mântuitor!
În ziarul Timpul, din 12 Aprilie 1881, redactorul șef
Mihail Eminescu își face public credința și mărturisirea în articolul de
Sfintele Paști despre Învierea și nemurirea Domnului nostru Iisus. „Duiosul
ritm al clopotelor ne vestește vechea și trista legendă că astăzi Hristos e în
mormânt, dar că mâine se va înălța din giulgiul alb ca floarea de crin,
ridicându-și fruntea sa radioasă la ceruri... Iată două mii de ani aproape de
când popoarele s-au ridicat din întuneric, s-au constituit pe principiul iubirii
aproapelui, două mii de ani de când biografia Fiului lui Dumnezeu e Cartea după
care crește omenirea...” (Arhim. Mina Dobzeu, Unde merge Biserica, unde merge
lumea, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2008).
Plânsul și sărutul sufletului, cu lacrimi de jar și
vâlvătaie de foc le-au îmbrățișat Mamele Neamului Dac și în mod expres toate
Maicile, Fiicele și Soțiile dacoromânilor în vremea celei mai cumplite prigoane
anticreștine a veacului al XX-lea, al regimului ateu concentraționar.Toți
eroii, martirii, cuvioșii, mărturisitorii, drepții și sfinții contemporani
răstigniți întru Crucea Mântuitorului, sălășluiesc în cerurile alb-albastre
întru Învierea Domnului nostru. Amin!
Trei cruci
„Pe Golgota e-o cruce întreită,/ Ai zice că și crucile
sunt trei,/ Așa e pe icoane zugrăvită,/ Așa se scrie-n duhuri chipul ei.// Pe
crucea ce-a din dreapta țintuită/ Prin dragostea de Fiul, Maria Maica Lui!/ Și
poartă grea în palmele-i sfințite/ Durerea toată a ranelor de cui.// Nu, Mama
nu-i sub cruce numai. Iată/ Că sângeră și Ea pe cruce sus./ Zdrobită și cu
spini încununată/ Icoana vie a dulcelui Iisus.// Și nu numai o cruce poartă
Maica milostivirii/ Ci-n unirea veșnicei iubiri,/ Cu Fiul Ei dumnezeiesc Ea
poartă/ în duh durerea-ntregii omeniri.// Și iată-n numele Treimii Sfinte/
Golgota astfel s-a desăvârșit./ A treia cruce, să luăm aminte/ E Crucea
Neamului iubit!” (Zorica Lațcu-Maica Teodosia, Poezii, Ed. Sofia,
București-2000)
Tuturor fiilor/fiicelor României Tainice !
Săptămâna Sfintelor Patimi întru Învierea Domnului -
Anul 2024
Hristos a Înviat
!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu