miercuri, 5 martie 2014

ora de caligrafie în chineza veche

Cătălin Afrasinei

mereu mi-am spus nu vei avea
bucurie mai mare pe faţa pământului
decât să-ţi vezi băiatul aşteptând cu emoţie
să-ţi spună cum a luat primul 10 la ora de caligrafie
cum desenează el cele mai frumoase ideograme
devenite litere şi uneori concepte în limba română
dacă pentru naşterea lui adevărată
nu m-am putut pregăti în niciun fel
având mai multe dispute în acest sens
uneori cu asfaltul umed alteori cu vântul turbat
pentru ora de caligrafie m-am pregătit
puţin spus ca old shaterhand karl may
sperând că winnetou să trăiască de-a pururi
în far west al literelor singura lui acasă &
exact când eu mă-ntrebam dacă i-am cumpărat
suficiente caiete în care să încapă grafemele & alfabetarul
de pe friguroşii pereţi & arta caligrafiei din tată-n fiu
exact atunci tocmai atunci potrivind mai bine-n mapa lui
tehnicile de caligrafie în toate stilurile circulare pastilate
romane capitoline monograme compas individualizate
de ceară umed pe umed cu crestături & înflorituri eminesciene
de mare efect sucombat pentru marcarea locului
pentru cadouri în gotică ex-libris pictate gesso 84
guaşe aurii cu margini neregulate arabice verzale
de scrisori cu antet japoneze translucide
în caz că nu-i aşa copilul meu al dumneavoastră
va deveni spion contraspion ştab peste lichele
având nevoie de un scris caligrafic cursiv modern din trestie
cu depăşita cerneală simpatică a sri-ştilor români
(orice părinte bine intenţionat imediat de la naşterea
viitorului româniei stă la coadă pe prispa sri-ului
să mai crească niţel cele mai mari salarii din românia
mai gigantice şi decât ultrasecretele de stat
intră în greva foamei până ce-şi vede progenitura reuşită – n viaţă
reuşită şi la pensie) talonaţi îndeaproape de miniştrii de externe
foşti & actuali niciunul VIITOR mihail kogălniceanu
care să facă să curgă mai repede milcovul
să-l sece la o adică de muchiile ferme netede
prea celtice pentru afişe topografice
până ce iese pulbere de bronz pentru poezii ronde
prin tamponare cu terminaţii bifurcate unciale
text aliniat la ambele margini
text mitralieră trăgătoare
domnule parlament doamnă guvern
exact când tocmai mă pregăteam
să – mi montez tunurile şi să mă apăr de înverşunata
invazie a literelor fiului meu de la clasa întâi
exact atunci tocmai atunci am aflat că prin decret prezidenţial
ora de caligrafie a fost abolită din limba română ca şi sclavia

cum m-au învăţat cei care au murit pentru mine
supunându-mă oprobriului public

                                                    d
                                             a              c
                                                    ă

NELSON                     MANDELA                      A      BINEVOIT
                       SĂ            MOARĂ                      PENTRU                  SCLAVIE
domnule preşedinte
domnule prim-ministru
domnule ministru al educaţiei naţionale

dumneavoastră de ce nu o faceţi
cu PUŢIN RESPECT  
pentru majestatea sa poporul român









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu