În
întâmpinarea Marii Sărbători a Învierii Domnului, fiecare dintre noi primeam,
nu cu mulți ani în urmă, un mesaj de suflet, cald, apropiat și înțelept, de la
Artur Silvestri, însoțit și de câte o scriere, mai succintă sau mai extinsă, o
„cărticică”, cum spunea el, despre o temă religioasă, sau despre viața unui
ierarh, sau despre o mânăstire. Era darul lui la marile sărbători, dar care ne
însoțea trecerea, chiar și numai pentru puțin timp, din stresul și praful
cotidianului distrugător, către sărbătoarea spirituală.
Și în Săptămâna Mare a Patimilor
2014, cuvintele lui Artur Silvestri se aștern într-o confesiune despre fapta
bună, despre neam, despre limbă, rudenii și loc, adică despre misiune și despre
patrie, despre credință și introspecție, despre smerenia cu care noi, oamenii
simțindu-ne „făpturi mai mărunte decât bobul de nisip” ne îndreptăm către
Învierea Domnului, sperând că în curând, peste numai câteva zile, bucuria va
învia și sufletele noastre, când vom spune: „ Hristos a înviat!” și vom
răspunde „Adevărat a înviat”.
Ne gândim că și în acest an ne
sunt de folos cuvintele lui Artur Silvestri, de aceea vi le trimitem, spre
reamintire, adăugând urările noastre, ale Doamnei Mariana Brăescu și ale mele:
Sărbători fericite, pline de
Lumină și bucurie la auzul Sfintei vești „Hristos a înviat”!
Cuvinte la zile mari:
Sf. Paşti 2008
Găsesc
de folos ca, în Zi Mare, să recapitulez pentru mine câteva din chipurile şi
prezenţele care îmi sunt un reazem şi argument pentru a spune că în ceea ce fac
nu este o greşeală şi că, dacă am pornit într-acolo unde socoteam că trebuie să
pornim, înseamnă că a venit timpul să reclădim şi să renunţăm la distrugerile
sinucigaşe de până acum. La aceasta ne îndeamnă felul însuşi cum suntem
constituiţi şi, deopotrivă, ecourile ce
ne vin din vechime în forme şi cuvinte care ne sunt inteligibile și pe care, la
rândul nostru, ne străduim să le facem înţelese şi altora, pentru a fi utile
azi, mâine şi în timpul nedesluşit ce ne
aşteaptă. Căci, la drept vorbind, altă cale nu ar putea fi. Să ne facem că nu
le auzim ar însemna să ne arătăm ne-aşezarea şi să ne recunoaştem nevrednici;
să le uităm ar fi să nu mai avem
principiul însuşi de alcătuire; să le schimonosim nu se poate închipui,
căci am trăi degeaba. Destul că sunt unii, si nu puțini, care, în indefinitul
compoziţiei lor sufleteşti mărunte, nici măcar nu mai ştiu de unde vin si unde
se duc şi a căror înclinație către urât şi
rău stă nu doar împotriva celulei originare, negând întreaga istorie de
unde au ieșit ca întocmiri, ci și in
contra Naturii însăşi, cu pecețile ei ce le sunt ininteligibile, străine si de
sens abscons.
Noi,
însă, avem legitimitatea faptului trăit și a lumii de origină cu mesajele ei
imodificabile, pe care ni le-am însușit .
In
anii de până acum, mulți sau puțini, așa cum o vrea Dumnezeu, nu am avut decât
năzuința de a privi în jur cu atenție și cu bună-voire, înțelegând că, dacă
viața ne-a fost dată ca un mister inexplicabil, nimic nu o face mai bine purtătoare
de înțeles ireductibil decât rezultatul viu și definit, Fapta de orice
greutate.
De-aceea,
atât ieri cât și azi – și, dacă voi avea zile, și mâine – am simțit că, dacă
dincolo de orice prejudecăți, reținere nepăsătoare și individualism sterp, voi
afla, precum în nisipul râurilor mari, pepita de aur si o voi arăta și altora,
ajutând, pe cât pot, să se scoată mai lămuritor în evidență, nu voi fi trăit
fără rost; și nădăjduiesc că nu am greșit.
Mulți
cred și îmi spun că astfel de îndemnări,
deși în esență lăudabile și poate că si creatoare de efect pozitiv, nu vor duce
decât la suferință și dezamăgire, căci ștergerea din memorie a celor bune ce ți
s-au făcut este o lege ireductibilă a
umanului și că gratitudinea apasă de
obicei ca o boală grea și nu se suportă decât de către cei cu adevărat
puternici. Însă dacă aș gândi la fel, ar însemna să nu mai pot înainta cu
lărgime si să cad cu totul pradă deznădejdii închipuindu-mi că, în timpul ce va
veni, lucrarea noastră, de oricâtă anvergură, nu va mai însemna nimic și că, în
locul sufletelor dedicate, vor exista numai creaturi definite de o stricăciune
insondabilă unde apucăturile rele ar fi doar cele mai de îngăduit. Această
concluzie este de neimaginat. Viața noastră nu se desfășoară în măsuri ce depind
de noi mai mult decât de însăşi Firea căreia îi aparţinem, iar in enigma ei insondabilă nu încap decât principiile ce conduc la
întocmire, creând organisme cu sens interior şi nu arătări neconţinutistice .
Suntem,
deci, în firea lucrurilor, adică acolo unde esenţiale sunt locul de unde venim,
limba ce o vorbim, rudeniile ce ni s-au dat, sufletele însoţitoare, întregul ce ne înconjoară şi
până la urmă – Părinţii, adică Neamul, alcătuind o realitate nesfârşită şi
inaccesibilă pentru înţelegerea noastră, făpturi mai mărunte decât bobul de
nisip .
Hristos a înviat! Adevărat
înviat!
Artur Silvestri
Cuvinte la zile mari, Sf.Paşti 2008, a fost ultimul mesaj scris şi
trimis de Artur Silvestri ca de obicei, prietenilor şi colaboratorilor, în
ajunul marii Sărbători a Învierii Domnului Iisus Hristos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu