vineri, 18 aprilie 2014

ceţuri de primavera

Catalin Afrasinei

am şi acum emoţiile din declaraţie de dragoste
visam să urmez medicina
pentru a-i vindeca pe ai mei
de toate bolile
în casa lor
fiind mai multe medicamente decât mâncare
ora de a le lua rivalizând cu ziua
în care de la abator câteva pile
arătându-şi isteţimea
soseau cu precizie de ceas elveţian
vinerea la ora 18
tata le pregătea o ţuică
mama un nechezol fierbinte
cântărind kilul de umilinţă şi datoriile achitate
am şi acum emoţiile
prin care trecând pe lângă blocul alor tăi
ştiam că nu eşti acasă
deşi pe atunci nu învăţasem
să mă rog de oameni ca de DUMNEZEU
la care eu nu am acces
decât genetic fără falsă infatuare
am intrat la morgă
la lecţia despre disecţia sufletului
şase luni m-am visat mort ca dr. moody
mortul acela despre care se vorbea
cu dezinvoltura omului care nu are nimic de pierdut
şase luni mi-am văzut sufletul înceţoşând clipa
nu mi-a fost frică de moarte şi nici de veşnicia ei
m-am cutremurat numai de lipsa de sens
în care se scufundă lumea înotând prin neantul umed
ca şi cum ar fi proba de o sută de m fluture
după apologia lichelismului
te-ntrebi ce urmează
dacă vei şti cum să scapi




***



alt cânt al însinguratului

Catalin Afrasinei

apoi
am voit să stau singur
                                        în faţa celui singur
                                                                       care stă în faţa celui singur
nu te aşeza prea aproape
                                                                  mi-a spus vocea
oameni răi           vor veni                        şi vor săpa

şanţuri dreptunghiulare lungi -prelungi
                                                                   ca la suplacul de barcău
sperând că aurul negru – n care le-a fost dat să moară
le va fi aceeaşi nevăzută groapă comună
vor săpa numai vor săpa
nu va mai fi tobie
care să le facă un fel de înmormântare
nici sâmbăta lui lazăr
cea mai mare zi
dinainte de ÎNVIERE
de vrei să trăieşti
învaţă să pierzi
de nu vrei să ţi le petreacă alţii
învaţă să-ţi trăieşti viaţa şi moartea
în catedrala apelor flămânde
urmează lui paul claudel
cândva am cunoscut pe cineva
care îmblânzea apele
cum iubitorul de mamba
dansează şi trebuie să moară 
să ucidă viaţa
fără să se apere
să scuipe
acolo
unde
nu
se
scuipă
să trăiască
acolo unde nu se poate trăi
să poetizeze lumea
acolo unde nu se poate muri
nu-mai-de-cât





***



la scăldat. meditaţiile humuleştene ale preşedintelui statelor unite despre păcatul fără de păcat de la pagina infinită

Catalin Afrasinei

spicuind la teza de doftorat a lu mister obama
am putut constata
europa a fost decimată
magna cum laude
în săptămâna patimilor
m-am făcut a nu observa
judecătorii acestei lumi în anul 2014
se perfecţionează
se perfecţionează
se şlefuiesc
se transformă într-o piatră strălucitoare de râu
pe care eu şi mister o
într-o zi cu soare humuleştean
ne-am aşezat hainele la scăldat
fiecare a strigat a strigat după mama lui
A-S-T-R-I-G-A-T
                                să descânte lumea
noi credem numai în minuni
î-n-f-r-u-p-t-â-n-d-u-NE           din păcatul acesta
                                                                                păcatul fără de păcat
mister o îmi spune că a făcut totul
având cele mai bune intenţii aseară
preşedintele meu a fost TOT
la realitatea tv să mă asigure
că nu am ieşit complet din realitate
irealitatea mea cea mai profundă 
                                                       fiind pâinea cea spre fiinţă 
a ne-
fiinţei
care se-ndârjeşte asupră-mi
ca un fel de invazie de care nu-ţi mai e frică
la intrarea în moarte
împreună
începuserăm
a ne plânge
cât mai puţin
greul trecuse
pentru a mi se da dreptate
fuseseră devalizate state întregi bănci sute de mii
miliardari adevăraţi îmi învăţaseră cusururile pe dinafară
mai puţin unul singur
cel la care nici eu nu am acces decât foarte rar
şi despre care papa francisc a spus că este aidoma
cu un fel de bibliotecă borgesiană
cu o pagină de nisip
cu un fel de dincolo
                                     pagina infinită
despre care borges însuşi
spunea că nu poate decât divaga la infinit
muşc din ea ca dintr-o livadă medievală de citrice
mister o.
ca pe cărţi poştale dintr-o altă viaţă
mister o.
o tot culege
mister o.
o aşează în lădiţe
mănâncă şi tu
să vezi ce frumos ev mediu muşcă din mine
foarte târziu dar nu atât de târziu
încât nimeni din est
să nu mai aibă viaţă personală
mister o.
înţelege mitul veşnicei reîntoarceri
în apa ozanei
în pulberea deasă a marilor invazii
în ţărână
în kandahar
până la linia de pauză de pe terenul de fotbal american   












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu