Invierea

Mihai Eminescu

Prin ziduri innegrite, prin izul umezelii,

Al mortii rece spirit se strecura-n tacere;

Un singur glas ingana cuvintele de miere,

Inchise in tratajul stravechii evanghelii.

C-un muc in mani mosneagul cu barba ca zapada,

Din carti cu file unse norodul il invata,

Ca moartea e in lupta cu vecinica viata,

Ca de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-si prada.

O muzica adanca si plina de blandete

Patrunde tanguioasa puternicile bolti:

"Pieirea, Doamne sfinte, cazu in orice colt,

Inveninand pre insusi izvorul de viete,

Nimica inainte-ti e omul ca un fulg,

S-acest nimic iti cere o raza mangaioasa,

In palcuri sunatoare de plansete duioase

A noastre rugi, Parinte, organelor se smulg".

Apoi din nou tacere, cutremur si sfiala

Si negrul intuneric se sperie de soapte...

Douasprezece pasuri rasuna... miez de noapte...

Deodata-n negre ziduri lumina da navala.

Un clocot lung de glasuri vui de bucurie...

Colo-n altar se uita si preoti si popor,

Cum din mormant rasare Christos invingator,

Iar inimile toate s-unesc in armonie:

"Cantari si laude-naltam

Noi, Tie unuia,

Primindu-l cu psalme si ramuri,

Plecati-va neamuri,

Cantand Aleluia!

Christos au inviat din morti,

Cu cetele sfinte,

Cu moartea pre moarte calcand-o,

Lumina ducand-o

Celor din morminte....