Interviu cu Teofil Ciortuz, pastorul Primei Biserici Române Baptiste din Melbourne

Sunt Ben Todică, realizator de emisiuni in limba româna la postul de radio 3zzz 92.3 fm din Melbourne, Australia. Bine ati venit la noi!

Teofil Ciortuz: Bine v-am gasit!

Ben Todică: Spuneţi-ne câteva cuvinte despre dumneavoastră. Am auzit că sunteţi noul pastor al Bisericii Baptiste din Melbourne.

T.C.: Da, săptămâna trecută s-au împlinit şase luni de când am venit ca pastor al bisericii baptiste, prima Biserică Baptistă Română din Australia. Acesta este numele ei oficial şi este localizată în Endeavour Hills. Am venit din România; acolo am fost pastorul bisericii din Lugoj, acolo am locuit vreme de nouă ani. Am venit împreună cu soţia şi două fete. Mai avem o fată, cea mare este căsătorită în Germania. Eu am absolvit facultatea de matematică, la bază sunt profesor de matematică, dar am avut parte de o chemare de la Dumnezeu să schimb profesia şi să devin pastor. Deci, am făcut prima facultate, matematica, la Timişoara, la Universitatea de Vest, apoi am făcut Seminarul Teologic în America, am primit o bursă şi am făcut acolo studiile teologice. Am stat în North Carolina şi am făcut din 1997 până în 2003 studii de teologie la Southeastern Baptist Theological Seminary. Apoi am fost pastor al Bisericii Române din New York, Biserica Maranatha , din anul 2000 până în 2005, iar în 2005 m-am întors în ţară şi am păstorit la Lugoj. Aşadar, din punct de vedere profesional, atât matematica cât şi teologia, din punct de vedere al familiei – soţie şi trei fiice. Fetele mele sunt încă la liceu, în clasa a 11-a şi a 10-a şi am venit aici în Australia la chemarea Bisericii din Endeavour Hills, cu ocazia pensionării pastorului precedent, Belciu Busuioc, care a slujit vreme de 17 ani în Biserica Română Baptistă. Ne aflăm aici la Biserica Harul în virtutea unei relaţii bune pe care o am cu pastorul de aici, Dorel Brândaş şi cu ceilalţi enoriaşi, membri ai comunităţii româneşti baptiste din zona aceasta. De asemenea mă bucur de relaţii foarte bune cu ceilalţi pastori baptişti, cum este Daniel Nicolici, care slujeşte la Biserica Speranţa şi cu Cornel Ghiţă care este pastorul Bisericii  Maranatha, tot biserică baptistă română. De asemenea, am relaţii bune cu ceilalţi pastori ai bisericii penticostale, cu Biserica Betania, cu Biserica Philadelphia şi Biserica Tabor. Eu m-am bucurat să vin aici şi să găsesc oameni care sunt interesaţi în spiritualitate, în relaţia cu Dumnezeu şi, de asemenea oameni care simt româneşte. Ca unul care am mai umblat prin lume şi am fost la New York slujind comunitatea românească de acolo, eu consider că acest lucru este şi un plus pentru mine. Faptul că am habar de diaspora românească din America (umblând mult în America) şi cunoscând în special ce s-a întâmplat la New York . De asemenea, venind aici şi având contact cu românii din Melbourne şi de asemenea cunoscând şi Brisbane, Sydney şi Adelaide când am fost la aceste biserici în vizitele mele precedente în Australia, cred că aici întâlneşti români care gândesc româneşte, care simt româneşte la mare distanţă de ţară, totuşi şi-au păstrat românitatea şi asta este un lucru bun să te simţi printre ai tăi şi să te simţi acasă în Australia, în comunitatea românească.

B.T.: Am vrut mai demult să întreb; asta-i o nedumerire pentru mine, dar aş putea s-o asociez cu domnitorii ţării, mi-am pus întrebarea: la o biserică baptistă sunt atât de mulţi pastori care aşteaptă să ajungă în poziţia asta, cum de n-a fost ales unul dintre ei şi aţi fost ales dumneavoastră, care veniţi din afară? Există un mecanism de procedură când se alege un pastor? Şi cum aţi fost găsit dumneavoastră?

T.C.: În privinţa primei observaţii pe are o faceţi, nu aş zice că sunt pastori în aşteptare. Sunt oameni capabili, sunt unii care au şi studii teologice, dar vă spun cum a fost în cazul meu, cu alegerea mea. Eu am mai fost aici, în trei vizite precedente, l-am cunoscut pe pastorul Belciu Busuioc, dânsul m-a cunoscut pe mine şi din ţară şi în timpul vizitelor şi, în momentul în care s-a pus problema aducerii unui nou pastor al bisericii, dânsul şi conducerea bisericii au analizat în primul rând nevoile pe care biserica le are şi, doi, eventualii candidaţi care ar putea să-mplinească nevoile acestora. Li s-a părut nimerit, sau aşa au considerat că eu aş fi un candidat posibil pentru împlinirea acestor nevoi. Acum, va trebui să admit şi să recunosc lucrul acesta că în cazul bisericii, noi nu putem să facem ca într-o companie. Să zicem: compania are următoarele nevoi, căutăm un şef de companie, cineva care să fie director.

B.T.: Şi are întâietate cineva care lucrează acolo.

T.C.:  O biserică ar putea să facă lucrul acesta să acţioneze din punctul de vedere al unei corporaţii, al unei companii, chiar şi o şcoală sau oricare alt serviciu, spital sau altceva, căutăm un om care să umple un anumit loc. Şi-i dăm un accept şi să se ţină de el. Atunci n-am mai fi biserică, am fi companie, am fi spital, şcoală, am fi guvern, am fi altceva. Fiind biserică, noi avem alt statut, avem o relaţie pe verticală cu Dumnezeu şi Dumnezeu este stăpânul bisericii. Biserica s-a rugat, a căutat prin scriptură voia lui Dumnezeu, a încercat să înţeleagă care este călăuzirea lui Dumnezeu. În cele din urmă au votat, deci sunt cele două aspecte: în primul rând vertical, comunicarea cu Dumnezeu şi apoi, sigur a fost şi un vot democratic. În urma acestui vot democratic am trecut pragul pe care statutul bisericii îl impune şi aşa am ajuns să fiu pastorul bisericii. Desigur, am acceptat. Am fost întrebat: Accepţi? Am răspuns: Da, accept! În urma rugăciunii personale şi a comunicării cu Dumnezeu, m-am sfătuit cu familia mea şi am venit.

B.T.: V-aţi făcut valabil pentru poziţia asta.

C.T.: În 2012, în luna martie, aprilie am fost aici şi am avut o discuţie cu pastorul Busuioc Belciu şi în urma discuţiei, dânsul mi-a spus: în câţiva ani voi ieşi la pensie, cred că am putea să colaborăm bine şi cred că ai putea fi un câştig petru această biserică. Gândeşte-te la acest lucru!

B.T.: Şi v-aţi făcut prezentă intenţia.

T.C.: N-am fost eu să-mi depun candidatura că sunt valabil sau să pun pe inernet: vedeţi că pot să fiu preotul bisericii. Nu! A venit din partea dânşilor, din partea bisericii.

B.T.: Aţi terminat Facultatea de matematică la Timişoara, aţi lucrat ca profesor de matematică ?

T.C.: Da, am lucrat, am predat timp de şapte ani la un liceu din Timişoara.

B.T.: Şi cum a apărut schimbarea, chemarea? Eraţi profesor, şi?

T.C.: Deci, eram profesor. Eu provin dintr-o familie de credincioşi baptişti. Părinţii şi bunicii mei au fost cu toţii baptişti. Am crescut în partea de est a ţării, la Brăila, apoi am venit la facultate în Timişoara. Am făcut facultatea acolo, însă filonul acesta al credinţei a fost de când m-am născut eu în familia noastră cu acentul acesta. Faci şcoală, îţi formezi caracterul, înveţi, îţi faci meseria pe care o ai, dar nu uita de stăpânul tău care este Dumnezeu. Dacă vorbeşti cu un om de pe stradă, cu un om simplu, ar spune: Nu înţeleg ce vorbeşti! Pentru mine este o altă concepţie de viaţă. Spre exemplu: De ce ar veni cineva şi s-ar face pastor? El are o chemare, şi nu una de la biserică, ci una de la Dumnezeu. Acum, am terminat facultatea de matematică, predam şi…

B.T.: Da, dumneavoastră nu vă duceţi într-o direcţie raţională, ci într-una spirituală.

T.C.: Da, sigur. Dar şi matematica este ştiinţă exactă, este frumuseţea lui Dumnezeu, dar eu eram frământat de lucrurile acestea: În ce mă investesc? Sigur, mă investeam în copiii mei de la şcoală, eram profesor…

B.T.: În ce an se întâmpla asta?

T.C.: Asta se întâmpla în 1992-1993.

B.T.: Da, după revoluţie.

T.C.: Da, după revoluţie. Eu terminasem facultatea, eram în Timişoara când s-a petrecut revoluţia. Am terminat facultatea în 1991. Trebuia să terminăm în 90, dar s-a mai prelungit un an, am câştigat un an, se făcea şi anul cinci.

B.T.: Aţi pierdut un an la revoluţie?

T.C.: Nu, nu s-a pierdut, dar au zis că putem să facem o specializare. Ei, anul acela a fost specializarea noastră. În fine, am terminat, eram deja profesor, dar în adâncul meu, în conştiinţa mea erau întrebări de genul: cum să slujesc eu mai bine lui Dumnezeu şi ce pot să fac pentru sufletul oamenilor. Copiii aceia învăţau, aveam o relaţie foarte bună cu ei, cu părinţii lor, cu şcoala. La un moment dat, eram profesor şi eram membru într-o biserică din Timişoara. O biserică baptistă, simplu membru, începusem şi vroiam şi eu să predic din când în când. Pastorul bisericii era un fost inginer care şi el şi-a lăsat ingineria ca să fie pastor, tot la chemarea lui Dumnezeu şi la un moment dat vine la mine şi-mi spune. El trebuia să fie operat pe inimă. Mai avusese o operaţie la Târgu Mureş şi acum trebuia să aibă a doua operaţie şi a venit la mine şi mi-a spus: Te-am văzut şi te-am observat, gândeşte-te dacă vrei să vii să lucrăm împreună. După luni de rugăciune, Dumnezeu mi-a vorbit personal. Sigur, n-a fost o voce din cer care să răsune, dar versetul din Timotei,  capitolul doi, care spune aşa: Niciun ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii dacă nu vrea să placă celui care l-a scris la oaste. Eu am cunoscut şi am înţeles din acesta că Dumnezeu are pentru mine ceva mai înalt, o slujbă mai înaltă decât a fi profesor, deşi mi-a plăcut enorm să fiu profesor, dar în relaţia mea, în legătura mea cu Dumnezeu am înţeles că este momentul ori Dumnezeu a creat o răscruce pentru mine - drumul cu profesoratul s-a încheiat şi acum eram la alt nivel, şi anume, păstorirea, să fiu pastor. O vreme am funcţionat bivocaţional, ca profesor şi pastor, ca la un moment dat să abadonez profesoratul şi să fiu cu totul pastor.

B.T.: Unde aţi studiat teologia?

B.C.: În America.

B.T.: Cum aţi ajuns în America?

T.C.: În timp ce eram profesor, eram traducător pentru un misionar care venise din America şi preda la liceul nostru discipline teologice. Eram profesor la Liceul Baptist din Timişoara. După revoluţie s-au înfiinţat două licee evanghelice: Liceul Logos care este penticostal şi Liceul Baptist.

B.T.: Asta contează cât de important este să-ţi păstrezi relaţiile cu oamenii. Pentru că văd că totul merge pe relaţii în destinul dvs.

T.C. Da, Dumnezeu  foloseşte oamenii. Ne-am întâlnit noi în seara aceasta, Dumnezeu a vrut. Nu v-am întâlnit până acum şi nici dvs. pe mine, Dumnezeu are oamenii lui. În fine, traduceam pentru acest profesor american şi la un moment dat,  el cunoscând că eu aveam terminată matematica, dar nu aveam teologia. Eu intrasem deja ca să slujesc ca şi pastor, dar eu nu aveam o educaţie formală, o formaţie oficială. Eu ce-am studiat a fost ‘undergound’ în timpul lui Ceauşescu sau a fost educaţia pe care eu am deprins-o singur, ca autodidact sau în grupurile noastre de studenţi. Şi el îmi zice: Nu vrei să studiezi teologia?

B.T.: Interesant! Şi aici tot voia Domnului.

T.C.: Eu zic: Ba da, vreau. Simt nevoia pentru că mă văd cu un handicap faţă de ceilalţi pastori, eu nu am teologia studiată oficial, nu neaparat pentru diplomă,  document, ci pur şi simplu cunoştinţele însuşite, acumularea aceea de informaţii. Şi-mi zice, nu vrei să studiezi? Ba da, zic, dar sunt căsătorit, am deja un copil şi nu mă pot duce la Bucureşti, la Institutul Baptist de acolo. Îmi zice: Dar, nu la Bucureşti, ci să studiezi în America. Păi, cum să ajung eu în America? Îmi spune: Mă duc eu în America şi încerc să-ţi rezolv la un seminar unde poţi să studiezi. După doi ani am reuşit să ajung acolo, am primit bursă şi în felul ăsta am putut să-mi fac studiile şi să iau şi familia cu mine pentru că altfel n-aş fi plecat să studiez acolo şi să las familia în ţară. La Bucureşti erau cheltuieli mari, trebuia să plătesc naveta, cum întreţineam familia, cum o sprijineam? Dar a fost porunca lui Dumnezeu, a fost intervenţia lui Dumnezeu în destinul meu care s-a dezvoltat.

B.T.: Şi după şcoală aţi continuat să faceţi practică în America?

T.C.: Da. După ce am terminat teologia în anul 2000, până în 2005 am fost pastor la Biserica română din New York.

B.T.: Cum aţi ajuns înapoi în România?

T.C.: Cum am ajuns în România? Iarăşi…

B.T.: V-a chemat cineva sau…

T.C.: Să vă spun cum. Eram pastor la biserica din New York şi am înţeles din Biblie că modelul mentoratului sau modelul în care Dumnezeu a gândit relaţia în conducerea bisericii este după exemplul Apostolului Pavel. El îl ia pe Timotei care este mai tânăr şi-l învaţă. Eu n-am avut parte de o relaţie ca aceasta de mentorat, să fie cineva care să mă înveţe. Eu ştiam teorie, dar tânjeam în inima mea şi mă rugam: Doamne, Dumnezeule, trimite-mi şi mie un om de la care să învăţ, un Apostol Pavel de la care să învăţ. Eram în anul 2004. Şi rugându-mă în felul acesta, invităm la noi la biserică un pastor din România. Cineva de la noi din biserică îl cunoştea şi l-a invitat pe acest pastor bătrân din ţară, pe David  Nicola de la Lugoj. El a venit şi a petrecut o lună cu noi şi la terminarea acestei luni de stat cu noi, el spune: Teofile, nu vrei să vii la Lugoj să lucrăm împreună? Instantaneu, în acel moment, am ştiut că Dumnezeu îmi răspunde la rugăciune, pentru că eu m-am rugat la Dumnezeu să-mi dea un mentor în vârstă de la care să învăţ. Am venit în ţară, am vizitat biserica din Lugoj şi apoi, am zis: Da, vin în Lugoj. În felul ăsta am lăsat America şi am venit în România.

B.T.: Şi pe urmă?

T.C.: Din România, aici.

B.T.: Când aţi crezut că aţi terminat mentoratul sau apostolatul, aţi zi: acuma sunt gata de misiune.

T.C.: Nu-i chiar aşa. Deci cine ne-a ascultă pe noi sau cine citeşte materialul acesta pe care dvs. îl veţi pregăti va trebui să înţeleagă că pentru un om al lui Dumnezeu, că-i pastor, preot, călugăr sau cine ştie ce-o fi, dacă nu-l respectă pe Dumnezeu, el nu poate să facă o mişcare în care poate să zică: Eu pot pleca acum şi mă duc în lumea largă.

B.T.: Nu merge raţional.

T.C.: Nu merge aşa şi nu merge prin iniţiativă proprie. Întotdeauna am gândit şi am zis aşa: Dumnezeu ştie telefonul, Dumnezeu ştie unde sunt, Dumnezeu are un plan cu mine.

B.T.: Dumneavoastră nu credeţi în planuri, nu faceţi planuri?

T.C.: Eu fac ce zice apostolul Iacob, care spune aşa: Ascultaţi voi care ziceţi- Anul viitor ne vom duce în oarecare cetate, vom face negustorie şi vom câştiga… şi Iacob continuă spunând : Voi ar trebui să ziceţi - Dacă va vrea Domnul, vom face cutare sau cutare lucru. Şi ca să revin la răspunsul întrebării dvs, a fost aşa: M-am rugat întotdeauna şi am zis: Doamne, unde mă chemi Tu, unde mă trimiţi Tu, acolo vreau să merg, pentru că eu ştiu că dacă eşti în locul în care Dumnezeu te vrea, e cel mai bine. S-ar putea să nu fie bine din punct de vedere material, să nu am lucrurile pe care le-am avut în România, s-ar putea ca Dumnezeu să zică: Du-te în Irak sau în Africa. Dar, dacă sunt în locul în care Dumnezeu mă vrea, este cel mai bine. Şi cu această rugăciune în minte, vine chemarea din Australia. Şi eu încep să mă rog mai intens şi spun: Doamne, ce să fac, ce să răspund acestei chemări? În toată viaţa mea de credinţă, Dumnezeu mi-a vorbit prin Biblie pentru că ăsta este cuvântul lui Dumnezeu. Şi cred că Dumnezeu în timpul călătoriei noastre pe pământ, în viaţa noastră ne răspunde la diferite momente, în diferite părţi din scriptură.  Mie , în cazul meu, mi-a vorbit prin mai multe pasaje, dar, ca răspuns la rugăciunea mea: Doamne, ce să fac? Răspunsul a fost unul din ultimele versete din Evanghelia după Matei, care spun aşa: Duceţi-vă şi faceţi ucenicie! Aha, deci răspunsul este: să mă duc, mă duc Doamne, dar am şi un mandat. Am spus şi la biserică, la serbare, în serviciul de instalare: Am venit aici la porunca lui Dumnezeu. El mi-a zis: Duceţi-vă ! Dar, scopul cu care eu sunt la Melbourne, la prima biserică baptistă din Australia este să fac ucenicie. Asta înseamnă, eu la rândul meu să mă investesc în alţii. Au fost mentorii mei care au investit în mine şi eu să am ucenici după mine, adică oameni care să rămână în urma mea, oameni pe care să-i învăţ să studieze cuvântul lui Dumnezeu, să-i învăţ ce înseamnă ascultare de Dumnezeu şi cu ajutorul lui Dumnezeu se ridică alţii după mine care să-mi ia locul. Este ca un profesor care se uită în clasă şi zice: Măi, tu ai putea să ţii lecţia viitoare, vreau să te cresc, vreau să te fac să fii urmaşul meu. Lucrul acesta este comun pentru oamenii credinţei. Uitaţi-vă la apostolul Pavel care i-a crescut pe Timotei şi pe Tit, Petru care l-a avut pe Marcu, şi aşa a avut Cristos ucenicii lui. Trei ani şi jumătate, 12 ucenici, 70, 120, cam asta a fost cifra în Cartea apostolilor… De asta sunt aici, ca să fac ucenici.

B.T.: Da. Sunteţi într-o biserică baptistă. Ce credeţi despre credincioşi?

T.C.: Le-am spus duminica trecută: Dumnezeu să fie lăudat, aici este un mare potenţial. Să vă dau câteva aspecte de potenţial: Am început un curs de studiu cu bărbaţi din biserică. Păi, când ne-adunăm, 15, 17 bărbaţi în fiecare joi seara şi când fiecare împărtăşeşte ce citeşte el în Biblie şi cum înţelege, acolo este potenţial, eu văd în bărbaţi potenţial. Când un bărbat este sănătos, familiei lui îi merge bine, copiii lui privesc la el ca la un lider, el este un preot în familia lui. În biserica din Endeavour Hills este potenţial în privinţa bărbaţilor. În al doilea rând: ieri am avut la biserică o conferinţă a femeilor. Este un mare potenţial la femei. Să vedeţi ce creativitate, cum se mişcau toate şi ce bine a ieşit conferinţa! Vreo 65-70 de femei este potenţial. Acum vreo două vineri, ce-mi vine mie prin minte: se împlinesc şase luni de când am venit în Australia, am să dau la copii câte-o punguliţă cu bomboane şi alte dulciuri. M-am pregătit cu 20 de pacheţele, am fost ruşinat să văd că au fost vreo 23 de copii şi n-am avut pentru toţi. Acolo e un potenţial de copii. Deci, copii aceştia care cresc, dacă îi vezi sunt minunaţi. Sunt vreo 6-7 pianişti în biserică, e potenţial muzical acolo. Este potenţial în familii, avem familii tinere, în perioada de vârstă între 32 şi 40 de ani, la vârful carierei lor, oameni care sunt în stare să crească şi mai mult. Nu sunt servicii suficiente în care să punem oameni să predice, oameni care pot să predice şi ăsta este lucru mare. Trebuie să predic eu de 3 ori pe săptămână, vineri seara, duminică dimineaţă, duminică seara, eu predic duminică dimineaţă şi vineri seara conduc studiul biblic, iar în rest am oameni care pot să predice. E un potenţial acolo extraordinar. Nu pot uita de potenţialul clădirii. Avem proprietatea clădirii, avem săli de studiu, avem facilităţi pe care alţii nu le au şi stau în chirie, avem harul unui potenţial material al bisericii. De asemenea este un potenţial misionar. Avem misionari care slujesc în lume, avem o fată care tocmai a plecat în Cambogia pentru vreo doi ani de misiune acolo, avem de asemenea misiunea din Uganda, oameni care au investit acolo. Biserica din Brisbane este biserica din Endeavour Hills în miniatură. Oameni de aici, din biserica asta, ca să vedeţi ce potenţial este, creativ, constructiv, au construit biserica din Brisbane. Ăsta e lucru mare. Şi Endeavour Hills este prima biserică română baptistă din Australia, biserica aceasta este mama celorlalte biserici pentru că toate celelalte, într-un fel s-au format de aici. Pastorul Crişan, a plecat din Melbourne, s-a dus Perth şi a format biserica baptistă de acolo.

B.T.: Ce plan aveţi pentru această biserică? Ce viziune aveţi pentru această biserică? Unde credeţi că puteţi ajunge?

T.C.: Viziunea mea este formarea de oameni. Eu chiar am dat tema aceasta la persoane din conducere, zicând: Hai să găsim un logo. Un logo pentru biserica aceasta care să capteze viziunea noastră. Şi suntem în perioada asta de căutare, dar eu am găsit unul cum ar fi: Vestim Evanghelia, investind în oamenii. Noi vrem să investim în câţiva tineri care pot să crească şi să devină ei înşişi predicatori la rândul lor. Sunt de  22-24 de ani. Eu vreau să-i cresc pe ei. De asemenea, ridicarea de oameni. Eu mă gândesc la bărbaţii aceştia cu care am început să lucrez şi vreau să-i formez şi să crească şi ei la rândul lor, ca, mai târziu ei înşişi să se multiplice la alţii. Este ideea asta de multiplicare. Dacă eu mă investesc în 10 oameni, şi aceştia la rândul lor se investesc în alţi 10, iată sunt 100. Şi la rândul lor, cei 100 vor deveni lideri, este mare lucru. Este modelul lui Cristos de investire în alţii, este modelul apostopului Pavel care îi zice lui Timotei: Ce-ai primit de la mine, încredinţează la oameni de încredere care să fie în stare să dea mai departe. Deci, principiul multiplicării funcţionează. Am venit aici şi asta este viziunea mea: multiplicarea.

B.T.: Şi acum, în final, un cuvânt pentru ascultătorii noştri, românii din Melbourne, Victoria!

T.C.: Pentru mine este o bucurie să pot să lucrez cu românii din Australia aşa cum a fost şi cu cei din New York, America şi desigur din ţară. Am observat peste tot mai multe metehne ale românilor: unii dintre ei nu vor să mai ştie de ţară, vor să se topească cu totul în acest creuzet al străinătăţii şi îşi pierd limba, tradiţiile, cultura, se australienizează, se americănează şi se pierd cu totul. Eu apreciez faptul acesta când rămânem români într-o cultură străină doar păstrând lucrurile bune pe care le-am moştenit noi de-acasă şi învăţând lucruri bune de la alţii, învăţând lucruri bune din cultura în care ne-a a dus Dumnezeu. Aşadar pentru cei care ne-ascultă, şi ascultă/citesc materialul acesta, dorinţa mea este cu ajutorul lui Dumnezeu, cu câtă sănătate ne dă Dumnezeu şi concentrându-ne pe puterea pe care Dumnezeu ne-o dă este să continuăm să fim oamenii pe care El ne vrea în această mare de străinătate şi totuşi neuitând ţara noastră, locurile frumoase de acolo şi oamenii de acolo, dar fiind oameni în străinătate. Şi acest lucru îl spun gândindu-mă la ceea ce spune apostolul Pavel într-un verset: Fiţi oameni! Oricum suntem, că nu suntem animale, dar aici înseamnă altceva, adică: fii om de caracter, fii om integru, fii om de care să-ţi fie drag să te uiţi la el sau pe care Dumnezeu să-l aprecieze, ca la sfârşit, cum s-a spus la slujba din seara asta să poată să spună Dumnezeu: Bine rob şi credincios, ai fost credincios!

B.T.: Noi o să vă urmărim cu drag şi vă urăm succes în continuare!

T.C.: Mulţumesc foarte mult!

B.T.: Şi, Bine aţi venit la noi!

T.C.: Mulţumesc, mulţumesc foarte mult! Să ne binecuvânteze Dumnezeu! Doamne ajută! La revedere!

B.T.: La revedere!