Gheorghe Constantin Nistoroiu
„Cele îndurate cu propriul sânge
se aştern pe hârtie ca un document al
sufletului transfigurat şi luminat de
flacăra talentului.”
(Varlam Şalamov)
Omul
creştin-ca expresie ziditoare a Chipului Atotcreatorului său, trebuie să se
reflecte ca experienţă a vieţii sale ortodoxe în icoana inimii, în lumina
cuvântului odrăslit din Adevăr, Credinţă, Libertate şi Iubire. Altfel, spus:
toate darurile duhovniceşti să rodească în el ca un spic bogat de virtuţi
creştine în faţa ispitelor torenţiale ale vieţii, zămislind Luptătorul creştin al lumii Ortodoxe.
Gândurile sale
albe cu reflexe albăstrii de azur, dăltuiesc fruntea de zenit cuprinzând soarta
sa sub povârnişurile destinului Neamului.
Vieţuirea Luptătorului creştin în această lume
trebuie să fie eonul ceresc al dăruirii sale pentru Crucea lui Hristos, întrupându-se
harului hristic al Piramidei Fericirilor, ca taină mistică a Axis Mundi, asumându-şi
menirea permanent ca vocaţie a martirului.
Harul primit
de credincios ca Dar dumnezeiesc înrâureşte destinul creştinului în lupta sa
pământească pregătindu-l pentru suişul serafic al mântuirii ca sens al vieţii
cereşti.
Purtând
pecetea logosităţii lui Hristos, Luptătorul
creştin este purtătorul deplinei mărturii divine, celei privitoare la
Dumnezeu şi la Creaţia Sa: „Mărturia lui Hristos s-a adeverit întru voi.”
(Sf. Ap. Pavel, I Corinteni 1, 6)
Mărturia Luptătorului creştin este crezul
inimiii sale, mugurele înflorit în mireasma nădejdii cugetului, care dă rodul iubirii
sufletului îmbrăţişat la Sânul comuniunii dumnezeieşti: „Comuniunea noastră cu Hristos
Mântuitorul constituie mântuirea; comuniunea cu El ca Sfinţitor este sfinţenia;
comuniunea cu El ca Dumnezeu este îndumnezeirea; comuniunea cu El ca Nemuritor
este nemurirea; comuniunea cu El ca Înviat este învierea; comuniunea cu El ca
Înălţat la cer este înălţarea la cer şi şederea de-a dreapta lui
Dumnezeu-Tatăl.” (Sf. Iustin Popovici, Omul şi Dumnezeul-Om. Abisurile
şi culmile filosofiei. Trad. Pr. prof. Ioan Ică şi diac. Ioan I. Ică jr. Ed.
Sofia, Bucureşti, 2010, p. 219)
Idealul Luptătorului creştin s-a realizat şi se
realizează în Persoana Dumnezeului-Om, Iisus Hristos, prin sinergie, conlucrare,
comuniune, împreună-lucrare a credinţei şi faptelor bune în lumina harului
primit: „Căci noi împreună-lucrători cu Dumnezeu suntem.” (Sf. Ap.
Pavel, I Corinteni 3, 9)
Creştinul prin
harul Duhului Sfânt devine astfel, un mod propriu de viaţă, de existenţă, de
acţiune, de gândire, transformându-se pe sine din luptător al vieţii în Erou
al Dreptăţii, al Libertăţii, al Conştiinţei, călit şi desăvârşit prin curaj,
suferinţă şi jertfă ca Mărturisitor al
Crucii, al Adevărului şi al Iubirii întru Dumnezeu şi Neam.
Numai Duhul
Sfânt-Mângâietorul ca Martor dumnezeiesc realizează în creştinul
luptător spiritualizarea ortodoxă a
Evangheliei, în care se recapitulează tot Cerul Vieţii lui Hristos şi Pământul
Întrupării Sale, săvârşite ca taină a mântuirii omului.
Finalitatea
creştinului ca luptător al mântuirii proprii în cadrul mântuirii Neamului său,
trece prin meridianul Eroului
încununat de apoteoza Martirului: „Cel
care în cele din urmă se va mântui, spunea Arhimandritul Simeon Kraiopoulos, va trebui să treacă mai întâi
prin martiriu.” (Arhim. Simeon
Kraiopoulos-Taina suferinţei. Trad. Pr. Victor Manolache. Ed. Bizantină,
Bucureşti, 2007, p. 15)
Aşadar, Luptătorul creştin ortodox se recapitulează
în Iisus Hristos ca martor, erou, mărturisitor şi martir.
Un astfel de luptător, martor şi mărturisitor este eroul nostru băcăoanul Petru C. Baciu, trăitor la venerabila
vârstă de 93 de ani.
Sub purpuriul
unei zile de Cuptor, la 12 Iulie
1922, ca un zâmbet la ecoul Mişcării Studenţeşti de la ’22, a venit pe lume
aducând o undă de bucurie în familia Baciu, viitorul luptător şi erou Petru.
Familia creştinului
ortodox Constantin Baciu şi Aguriţa au dăruit lui Dumnezeu şi Neamului
dacoromân 7 copii: 2 fete sprintene, frumoase şi 5 băieţi, toţi luptători
voinici şi viteji: Ioan, Petru şi Emil-veterani de război, iar Aurel şi Vasile
alături de Petru, deţinuţi politici.
Luptătorul-veteran
Petru a pătimit 15 ani de temniţă, iar fraţii mai mici, Vasile, 5 şi Aurel 6
ani.
După
absolvirea Liceului Comercial, Petru s-a căsătorit cu frumoasa studentă Aurica
Munteanu, fiică de învăţător.
Educaţia
creştină primită de la părinţi şi bunici l-au crescut, întărit şi înflăcărat în
mărturisirea dreptei credinţe, călăuzindu-l pe drumul onoarei şi demnităţii,
fapt pentru care nu a fost graţiat de
arestările regimurilor totalitare, sub Antonescu de 2 ori: 3 Noiembrie 1941-28
Februarie 1942, la Galaţi şi Aprilie-Iunie 1942, la Văcăreşti, iar sub
comunişti tot de 2 ori: 30 Nov. 1948-28 Iunie 1961 şi Oct. 1975-Aug. 1977,
însumând o cruntă persecuţie şi prigoană prin purpuriul celor 20 de închisori
înfiorătoare la: Galaţi, Văcăreşti, Suceava, Iaşi, Jilava, Piteşti, Bacău,
Rahova, Craiova, Aiud (celular şi zarcă), Canal, Poarta Albă, Peninsula, Capul
Midia, Grindu, Periprava, Constanţa, pe Bac la stuf, Borzeşti şi Oneşti.
Conştiinţa de
Român i-a purtat paşii şi sufletul în lupta Neamului pentru neatârnare şi dezrobire
înnobilându-l cu meritul de erou în
campania de eliberare a Ardealului de Nord. După război, urmează cursurile
Academiei de Inalte Studii Comerciale şi Industriale din Bucureşti, întrerupte
de vicisitudinea evenimentelor nefaste care populau ţara la vremea respectivă.
Luptător zelos
pe altarul Patriei şi al Bisericii străbune, Petru C. Baciu a primit de la Bunul Dumnezeu şi talantul scrisului,
zămislind cu propriul sânge cremenea
mărturisirii în vadul cugetului prin care se prelinge propria viaţă ca un susur
cristalin al poeziei sau ca un surâs înlăcrimat al destinului.
Literatura
concentraţionară a deţinuţilor politici-pătimitori, slujitori ai Adevărului este
în fapt un document rar, dar mai presus de el, ea este o memorialistică şi un
îndem sacru al spiritului creştin de jertfă.
„Suferinţa, spunea marele Părinte
Arsenie Boca, pe lângă durere, este şi
ascultare şi această ascultare binecuvintează chemarea.” („De dincolo am să vă ajut mai mult”-Mărturii
despre Părintele Arsenie Boca. Ed. Agaton, Făgăraş, 2014, p. 20)
Creştinii
trăitori ai dreptei credinţe în libertate sunt nişte luptători iscusiţi, dar
îngrădiţi de libertate devin circumscrişi libertăţii harice, devin eroii
temerari ai spiritului mistic care trăiesc profund suferinţa, sacrificiul
suprem, jertfa, pe cea mai înaltă treaptă a iubirii: martiriul.
„O,
voi eroi şi martiri, mucenici ai luptei pentru Hristos, care aţi urcat
vitejeşte Drumul Golgotei biruind moartea pământească între zidurile de sânge
ale temniţelor, sau pe crestele de foc ale munţilor, călăuziţi de lumina
biruitoare a Sfintei Cruci aţi trăit zguduitoarea dramă a sfintei chemări,
răspunzând prezent la supremul apel al Mântuitorului Iisus Hristos, întru
apărarea sfintei Sale aşezări.
Din
carnea voastră răstignită pe lemnul Crucii, sau străpunsă de pumnalul trădării
şi mişeliei, vor creşte glorii mari de noi mucenici care vor sta scut în faţa
potrivnicului-biruinţă ascunsă când zidul de ură şi mişelie se va prăbuşi.” (Răstigniri ascunse-mărturii- vol. I,
Editura Fundaţia culturală „Buna Vestire”-Bucureşti, 2004, p. 504)
În acest
context scriitorul nu mai este nevoit să facă deplasări de cercetare pentru a
strânge materialele documentării, ci pe conştiinţa luminată de adevăr,
zugrăveşte cu propriul sânge Icoana mărturisirii.
Memorialistica
creştină mărturisită ca taină ortodoxă trăită de erou, urcă deasupra
evenimentului literar, ca apoteoză a unui monument al veacului în care
strălucesc destinele unor generaţii, în care se bucură însăşi destinul Neamului
său.
În clipele de
cugetare creştină ale tumultului răgazului rămas, luptătărul Petru Baciu a depus
mărturie în scris pentru răstignirile ascunse ale Neamului sub regimurilor
totalitar-torţionare în operele:
-Răstigniri ascunse-mărturii- 2 vol. Editura Fundaţia culturală „Buna
Vestire”-Bucureşti, 2004, 2009;
- Sunt strigătul din urmă. Editura Babel-Bacău, 2012;
- Veşnic osândiţi. Editura Babel-Bacău, 2014;
A creat două
volume de poezii: „Cine?” şi „Inimi Zăvorâte”, conducând într-un colectiv ales de pătimitori <<Crezul nostru>>, revistă de atitudine creştin-românească.
În volumul I
al Răstignirilor ascunse, luptătorul-erou Petru Baciu mărturiseşte
povara şi destinul atâtor milenii de încercări ale Neamului dacoromân
concentrate în cel mai diabolic secol, al omenirii, veacul XX, în care lui şi
camarazilor săi li s-au mutilat sufletul, li s-au schingiuit şi frânt trupul, li
s-au impus pervertirea conştiinţei, li s-au asaltat credinţa, li s-au asediat
nădejdea, li s-au alterat trăirea, li s-au zguduit din temelii dragostei întru
Hristos şi iubirea creştină pentru Neam şi lume.
Dar, în
iezerul de foc al încercărilor, Dumnezeu le-a binecuvântat suferinţa
împletind-o din tăria faptelor lor măreţe, mistice, deosebite, într-o Scară a
biruinţei spirituale rezemată cu capătul de cer, ipostază harică ilustrată în
poezia de răsunet patriotic, NOI:
Suntem
pământul roditor al unui dacic neam/ Profeţii marilor căderi de azi/ Cuvânt
pustiu ce am rostit când sângeram/ şi ne-ngropam martirii camarazi. // Noi
suntem oseminte risipite mii/ Şi glas de clopot ce-am vestit furtuni/ Când
tulnicele sunau jale pe câmpii/ Noi deşteptam chemarea din străbuni. // Noi
celor drepţi le-am înălţat un steag al lor/ Necoborât de-atunci spre învieri/
Cu el am străbătut prin mlaştini sau ogor/ Şi l-am sfinţit cu jertfele de ieri.
// Noi suntem mărturia unei lumi ce-a fost./ Cu sânge cald roşit-am caldarâm şi
flori, / Noi am slujit vecia neamului şi-un rost./ Pe fruntea ţării pus-am
aurori. //Legenda noastră stă şi azi ascunsă-n lut,/ Ne pângăresc martirii,
alţi strigoi/ Ne toarnă mărăcini peste mormântul mut/ Şi numele ni-l scuipă cu
noroi. // Noi am căzut răpuşi, dar înviem mereu/ Prin mucenicii, care se întorc
prin prunci,/ Sorbim luceferi din genuni spre Dumnezeu/ Şi-ajungem iar la El
când sângerăm pe cruci.
Sensurile
trăirii profunde se găsesc doar într-un mare destin.
Numai Adevărul, Credinţa,
Dragostea şi Libertatea se plătesc cu viaţa, restul se rabdă.
Numai dacoromânul, nemuritor
fiind, păşeşte în timp peste veşnicie.
În Suferinţă, Eroul învinge. În
durere luptătorul moare.
Trăirea ortodoxă este să răspunzi
permanent lui Dumnezeu: prezent!
Suferinţa şi ruga depăşesc
dimensiunea unei Biblioteci în cunoaştere.
Luptători ai
Credinţei, mărturisitori ai Adevărului, eroi ai Libertăţii, martiri ai
Dragostei au făcut din Suferinţa lor, o Icoană a Crucii biruitoare: „căci
forţa
ai cărei slujitori ei vor să fie, este etern invincibilă, iar rănile căpătate
în luptă pentru Hristos sunt mărturii care vorbesc despre măreţia luptei lor.”
(Răstigniri
ascunse-mărturii- vol. II, Editura Fundaţia culturală „Buna
Vestire”-Bucureşti, 2009, p. 296)
Strigătul
din urmă al lui Petru Baciu este o chemare la demnitatea întru Neamul dacoromân, o cinstire a memoriei
memorabililor noştri Străbuni, un îndemn la alegerea unei Elite
spiritual-creştine, călăuzitoare a multor generaţii spre un destin asumat
mântuirii, un apel la conştiinţa harică ce se întrupează misiunii de
mărturisitor şi vocaţiei de martir.
Ecoul
strigătului luptătorului, eroului şi mărturisitorului Petru Baciu se răsfrânge asupra multor chemări de seamă, dar în mod
expres şi asupra Femeii. Dacă
firescul bărbatului constă în <<a
face>>, entuziasmul religios al Femeii se întrupează veşnicului <<
a fi!>>, săltându-şi astfel frumuseţea într-o Icoană a
strălucirii.
Numai
frumuseţea şi sfinţenia Femeilor înmiresmează sublim armonia cosmosului.
„Despre
femeia creştină, despre femeia-fecioară şi femeia-mamă, scriem cu un condei
înmuiat în dragoste şi recunoştinţă, dar şi cu intenţia de a sublinia uriaşul
rol al femeii în istoria omenirii... Gestul de smerită supunere al Noii Eve,
Sfânta Fecioara Maria, prin acel <<Fiat!>> rostit pentru omenire,
ne-a izbăvit din moarte, blestem şi suferinţă, dându-ne şansa mântuirii, prin
naşterea Domnului nostru Iisus Hristos pe acest pământ...
Maica
Domnului este modelul suprem pentru femeia creştină din toate timpurile...
Femeia
este mult mai înţelegătoare decât bărbatul faţă de tot ceea ce înseamnă viaţă:
ea iubeşte florile, iubeşte păsările şi animalele, iubeşte oamenii. Femeia este
o făptură mai fragedă, mai delicată şi mai simţitoare decât bărbatul... De
soarta femeii depinde soarta lumii, aşa cum afirmă, ca un adevărat vizionar
Mihai Eminescu: << Daţi-mi mame creştine şi voi schimba soarta
lumii!>>...
Femeile-mame
au dăruit totul neamului..., au concentrat forţa neamului nostru, uimindu-ne de
capacitatea lor de jertfă şi viziune lucidă asupra vremurilor în care trăiau.
N-au dat înapoi nici o clipă, pe braţele lor au legănat destinul nostru ca
neam, crescând şi educând voievozi, eroi, patrioţi, martiri, preoţi şi
monahi...
Şi-au
aşteptat, cu suspinuri caste, ani de-a rândul, soţii sau logodnicii luaţi
sclavi sau prizonieri, deportaţi, exilaţi, închişi în temniţele comuniste,
primind din depărtări doar un colţ de fotografie ştearsă sau vreun rând de
haine însângerate...
Toate
au căzut secerate sub povara Crucii, dar s-au ridicat cu nădejdi de Învieri în
priviri şi în suflet purtând mai departe destinul acestor ostaşi şi dăruind
lumii înfometate de Adevăr pilda vieţii eroilor martiri şi mărturisitori, pe
care însuşi Dumnezeu binevoieşte să ne-o descopere nouă prin sfintele moaşte
ale acestora care răsar din gropile comune, de pe tot cuprinsul ţării,ca o nouă
armată, mai puternică şi mai înfricoşătoare pentru duşmanii neamului şi ai
credinţei şi care fac şi vor face minuni cu noi şi cu ţara noastră.
Dumnezeu
a primit jertfa lor curată şi e cutremurător să constaţi că omulnu o
recunoaşte, situându-se pe o poziţie de negare a adevărului şi înfruntare a lui
Dumnezeu.
De
multe ori au asistat chiar la torturile şi supliciile la care erau supuşi cei
dragi ai lor de către duşmani, amintind aici chipul nobil şi prea al Doamnei
Maria Brâncoveanu...
Alte
aureolate eroine au suferit ele însele torturi pentru că nu au vrut să-i
trădeze pe bravii luptători. Au fost închise în cruntele închisori comuniste,
umilite, înfometate, bătute crunt, unele chiar născând prunci pelespezile reci,
prunci ai nădejdii şi ai suferinţei pentru ideal... Au mers cu bucurie în
temniţe sau la moarte decât să trădeze şi să provoace cuiva suferinţă.
Obrazul
curat şi luminos al acestor eroine ale neamului a fost pălmuit de brutele
regimului comunist, pieptul cald le-a fost strivit, mâinile însângerate,
mândrele haine, ţesute de ele în nopţile lungi de iarnă, le-au fost rupte,
frumosul păr feciorelnic le-a fost smuls.”
(Sunt strigătul din urmă. Ed. Babel, Bacău, 2012, p. 77 ş.u.)
O soartă
temerară şi un destin mult încercat l-au urmat ca o umbră şi ca o cunună, pas
cu pas, clipă de clipă, în prigoane, în anchete, în torturi, în „libertate”, în
foamete, în lagăre, în geruri, în izolări, în persecuţii, în temniţe, în
tranşee, în asalturi pe metereze, în calomnii, în urzeli mişeleşti, dar luptătorul
creştin Petru Baciu a ţâşnit
deasupra tuturor biruind vremelnicia vitregiilor, mustind poeme de balsam ţării
însângerate, înălţând altare sfinte munţilor de oseminte înlăcrimate.
„Luptătorii
din munţi şi cei căzuţi acolo au reînviat pururi vuietul de altădată al codrilor, au reînviat morminte şi au
deschis altele noi.
Cei
căzuţi în lupta cu diavolul roşu sunt tămâie şi smirnă care arde neîncetat,
sunt altarul lui Dumnezeu. Rămaşi acolo, în munţi, neştiuţi de nimeni, sunt
prohodiţi doar de susurul izvoarelor şi de tremurul frunzelor.”(Veşnic osândiţi. Ed. Babel, Bacău, 2014,
p. 34)
Scânteie
divină din Rugul Aprins al marelui Suflet traco-geto-dac, Petru Baciu se naşte într-un moment de răscruce, după înfăptuirea mult
prea însângeratei Uniri de la 1918, care deşi aşezase Patria în hotarele ei
milenare, furtunile dzmembrării spirituale o bântuiau necontenit zgâlţâind-o
din temelii.
Sub pavăza
Crucii lui Hristos şi-a regăsit identitatea străbună, născând în viitorul
luptător zelul aprig al afirmării Naţiei sale ca o Naţiune creştină, demnă şi
autoritară, urmaşa princiară a nobilei Dacii.
Înrolat între
Adevăr şi credinţă, energia şi eroismul curajului său justifică lupta cauzei şi
înflăcărarea idealului de a deveni cu adevărat un ostaş al conştiinţei şi un
mărturisitor al faptei, un iubitor al jertfei.
Întru mulţi ani binecuvântaţi,
poetului, mărturisitorului, luptătorului şi eroului nostru creştin Petru
C.Baciu!
(Brusturi - Neamt - 10.iulie
2015)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu