miercuri, 26 septembrie 2018

Alesandru Dutu - Misiunea militară și trupe germane în România




Misiunea militară și trupe germane în România
Col (r) Prof. univ. dr. Alesandru Dutu
Miercuri, 26 Septembrie 2018 07:42


Misiunea germana in RomaniaRepere cronologice.

2 iulie 1940.

Regele Carol al II-lea a transmis lui Adolf Hitler (prin intermediul lui Wilhelm Fabricius) că guvernul român a renunțat la garanțiile franco-engleze și că dorește „o strânsă legătură cu Germania în toate domeniile, garantată prin tratate politice în beneficul ambelor țări". Pentru consolidarea acestei colaborări, suveranul român l-a rugat pe Führer „să trimită la București o Misiune militară".

La rându-i, a doua zi după detronarea regelui și preluarea întregii puteri în stat (cu un evident sprijin german), generalul Ion Antonescu a solicitat și el Berlinului trimiterea la București a unei persoane cu care să discute problema trimiterii în România a respectivei Misiuni Militare.


7 septembrie 1940.

Locțiitorul ataşatului militar german la Bucureşti transmite la Berlin solicitările generalului Ion Antonescu:
A. 1. Armata română doreşte trimiterea unor ofiţeri germani ca instructori pentru Academia de Război, pentru şcolile militare de infanterie, de artilerie şi de motomecanizate şi ca specialişti tehnici în Statul Major General.
2. Armata doreşte expedierea unităţilor complete de motomecanizate şi de aviaţie.
3. În ce priveşte aviaţia şi blindatele s-au făcut intervenţii pentru material.
4. Generalul Antonescu doreşte sosirea grabnică a unui general german pentru deschiderea tratativelor, referitoare la colaborarea armatei germane cu armata română în domeniul militar. Armata română doreşte să evite pe cât posibil să aibă ofiţeri germani în funcţia de comandanţi de unităţi.
B. Ideea generalului Antonescu despre reorganizarea armatei sale constă în restructurarea şi asigurarea cu unităţi mobile puternic motorizate şi mecanizate. Trebuie să fie puternici mai ales în apărarea antiaeriană. Centrul de greutate al apărării trebuie orientat înspre Est. De întărit posibilităţile de apărare de pe ţărm, în special în Delta Dunării pentru zădărnicirea eventualelor tentative de debarcare. Frontul spre Ungaria şi Bulgaria se descoperă. Despre reconstrucţia de aici trebuie să se trateze cu un general german. Generalul Antonescu afirmă cu siguranţă că va colabora 100% cu Germania. Va destitui pe toţi ofiţerii care îi stau în drum".


15 septembrie 1940.

- Sosit la București, generalul Kurt von Tippelskirch cere Conducătorului statului român să-i precizeze „intențiile Comandamentului român asupra Misiunii Militare Germane și în special asupra unităților de instrucție și ofițerilor instructori (profesori) necesari pentru școlile și centrele de instrucție românești".
- În cadrul convorbirilor avute cu Ion Antonescu și cu alți generali români), generalul german se informează despre situația/starea armatei române despre intențiile acestora în legătură cu preconizata Misiune Militară Germană din România.
- Apoi informează Berlinul: „Generalul Antonescu a spus următoarele: Armata avea un foarte scăzut nivel moral. Îi lipsea încrederea în conducerea statului, inclusiv în generalii care au instalat această conducere. Prin schimbările pe care le-am întreprins, moralul armatei s-a restabilit. De acum înainte garantez pentru puterea şi disciplina acestei armate. În privinţa lipsurilor ei sunt edificat. Acestea se situează în următoarele compartimente:
1. Nu avem avioane şi nici piloţi. Ne lipseşte organizarea teritoriului. A fost aplicată o foarte precară politică.
2. Nu avem unităţi motorizate. Aici avem nevoie, ca şi-n cazul aviaţiei, de un deosebit ajutor german". El propune acest ajutor în forma dislocării unor unităţi germane în România care să instruiască trupa română în exploatarea aparaturii germane. Ţelul său este ca apoi aparatura să fie preluată de trupele române. Generalul Antonescu a continuat:
3. Nu avem apărare antiaeriană, ceea ce avem este incomplet, absolut insuficient.
4. A fost creată o industrie de război, dar şi aici s-a lucrat superficial. Lipseşte materia primă, astfel că producţia va înceta curând şi şomajul ameninţă".


16 septembrie 1940

După o nouă rundă de convorbiri, generalul Kurt von Tippelschirch informeză Berlinul:
„Generalul Antonescu a solicitat Germaniei o misiune militară. Se doreşte ca aceasta să fie alcătuită din: Unităţi de aviaţie, de apărare antiaeriană şi motomecanizate ca şi de blindate, toate acestea în scopul instruirii tehnice şi tactice a trupelor române, dorindu-se ca aparatura din dotarea acestor unităţi să fie predată României după încheierea ciclului de instrucţie. Personal de instrucţie pentru diferite şcoli şi centre de instrucţie. Generalul Antonescu a confirmat concluzia mea, punând totuşi anumite limite în legătură cu numărul efectivelor preconizate pentru dislocare; mai târziu au fost explicate motivele. În continuare au fost prezentate o serie de hărţi şi planşe care au reflectat intenţiile generalului Antonescu în legătură cu restructurarea armatei, evidenţiind totodată şi lipsurile materiale existente. Generalul Antonescu a reliefat în această circumstanţă că cel mai precar se stă la capitolul dotare a unităţilor. De altfel, nici una dintre diviziile existente nu posedă toate materialele prevăzute în tabelele de înzestrare. I-am solicitat generalului Antonescu un plan clar al dimensiunilor şi structurii misiunii militare dorite, pe care să mi-l dea în scris. Am explicat încă o dată problema esenţială a dislocării unităţilor germane. Am întrebat dacă generalul Antonescu, presupunând că Germania nu s-ar putea decide să dea românilor arme de fabricaţie proprie, ci le-ar oferi armament de captură, ar renunţa la dislocarea în România a trupelor germane. Generalul Antonescu a spus că ideea lui principală este să aibă trupe germane în România. În tot cazul ar trebui să se facă o clară distincţie între garantarea numai a frontierelor României de către Germania şi încheierea între ambele state a unei puternice alianţe militare. În ultimul caz n-ar fi nici o restricţie în privinţa numărului efectivelor amplasate pe teritoriul românesc. În primul caz i s-ar putea face mari greutăţi din partea rusească sau engleză. De aceea numărul de efective ar trebui să rămână limitat la necesarul pentru instrucţie. Am rugat să mi se precizeze această limită maximă în scris, pe arme şi capacitate de luptă admisă. Apoi generalul Antonescu a părăsit discuţiile. I-am făcut o trecere în revistă a tuturor aspectelor generalului Rozin, explicându-i în ce ar consta, după părerea germană, activitatea şi datoria unei astfel de misiuni, rugându-l să-i prezinte generalului Antonescu aceste idei pentru a fi folosite ca punct de sprijin în expunerea solicitării româneşti. Generalul Rozin a rugat cu acest prilej ca, în spiritul vechilor tradiţii militare, cât mai curând posibil şi cât mai mulţi tineri ofiţeri să fie detaşaţi în armata germană".


17 septembrie 1940.

Ion Antonescu formulează Propunerile guvernului român privind scopul Misiunii Militare Germane („să colaboreze cu Comandamentul român la reorganizarea, dotarea și instrucția armatei române pe baza experienței din Polonia și Franța"), specialiștii și unitățile militare necesare, modul întreținere a acestora (în sarcina statului român), dislocarea (în zona Sibiu-Râmnicu Vâlcea-București-Buzău-Ploiești-Brașov) etc.; după terminarea perioadei de instruire, armamentul unităților germane urma să fie introdus (contra-cost) în dotarea armatei române, iar personalul instructor făcut disponibil. Concomitent, pentru cunoașterea doctrinei de luptă a armatei germane și a învățămintelor trase din război, 3-4 ofițeri de stat major germani urmau să fie detașați la Școala Superioară de Război, iar un număr de ofițeri români tineri să fie trimiși în stagii în centrele de instructive, la cursurile speciale și unitățile armatei germane. Colaborarea în caz de război, urma să se stabilească din timp, direct, între guvernele român și german.


18 septembrie 1940.

Wilhelm Fabricius recomandă Berlinului să satisfacă „grabnic" cererile lui Ion Antonescu privind „trimiterea unor unități germane până la forța unei divizii, în primul rând unități motorizate și aeriene".


19 septembrie 1940.

Reîntors la Berlin, Kurt von Tippelskirch informează că Ion Antonescu „pune mare preț pe sosirea grabnică în țară a trupelor germane", că nu condiționează acest lucru de rămânerea armamentului german pentru instrucție în România, că din considerații de politică externă a stabilit un „maximum" al trupelor germane, dar că „în cazul unei alianțe militare, el crede că ar putea accepta în mod teoretic trupe germane în număr nelimitat", că „dorește să-și formeze o armată proprie cu adevărat eficientă", deoarece „actuala armată constituie un trunchi umflat în care nicio unitate nu posedă tot materialul ce se presupune că trebuie să-l aibă potrivit tabelului de echipament". În finalul raportului, preciza: „Generalul A(ntonescu) dă impresia unui om cu voință puternică. El atacă sarcinile pe care și le-a stabilit cu o energie de fier. În mod cert, el se bucură de o mare autoritate în țară din cauză că a dovedit în repetate rânduri că respinge fără compromisuri pe fostul rege și anturajul său. Eforturile lui imediate sunt concentrate asupra desrădăcinării manifestărilor de corupție lăsate de decedatul regim. El continuă aceasta cu o hotărâre nemiloasă. Nu este încă posibil să se facă o apreciere asupra capacităților lui constructive ca om de stat. În întreaga țară domnește o liniște absolută. Mișcarea legionară a fost înfrântă, cel puțin deocamdată. Este prea devreme să se afirme dacă va putea fi determinate să sprijine statul activ. Părerea generală este că generalul A(ntonescu) se găsește cu mult deasupra nivelului pe care-l are conducătorul legiunii, Sima, atât în ceea ce privește puterea de voință, cât și capacitatea intelectuală. Personal, generalul A/ntonescu/ produce o impresie foarte plăcută și sinceră".


20 septembrie 1940.

Șeful Comandamentului suprem al Werhmacht-ului stabilește sarcinile reale ale Misiunii militare și trupelor germane din România („care nu trebuie să devină evidente nici pentru români, nici pentru propriile noastre trupe"):
„a) să apere câmpurile petrolifere de a fi acaparate de o terță putere, sau de la distrugere;
b) să dea posibilitatea armatei române de a efectua sarcini definite, corespunzător unui plan efectiv, elaborate în favoarea intereselor Germaniei;
c) în cazul când vom fi siliți la un război cu Rusia Sovietică, să se pregătească pentru angajarea forțelor germane și române din direcția României".
Ca urmare, instrucția armatei române trebuia făcută „în așa fel încât anumite unități române să fie instruite pentru folosirea lor mai târziu de partea nostră în calitatea de « divizii-model ». Deocamdată, influențarea întregii armate - de pildă prin dezvoltarea unui corp ofițeresc, a cursurilor în școli etc. - va fi o sarcină secundară față de această sarcină principală" mai precizau instrucțiunile germane.


https://www.art-emis.ro/istorie/5065-misiunea-militara-si-trupe-germane-in-romania.html










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu