DOAR O VORBĂ....! - ÎNMULȚIREA PÂINILOR - DUHOVNICUL - SIMPLITATE

ÎNMULȚIREA PÂINILOR

Anul trecut (1939), povesteşte bătrânul Hrisant, am fost pentru o perioadă trapezar. Se apropia prăznuirea Sfintei Drepte a Sfântului Ioan Botezătorul, în Duminica a IV-a din Postul Mare, când de obicei săvârşeam un mic hram. Cu două zile mai înainte, am numărat pâinea şi am văzut că erau 250 de pâinişoare (pe vremea aceea, în loc de pâinea obișnuită, se coceau niște pâinișoare, câte una pentru fiecare persoană). Acestea trebuia să-mi ajungă pentru patru mese. Ştii că la fiecare masă se consumau 70-80 de pâinişoare? Pe lângă aceasta la praznicul Sfântului Ioan Botezătorul trebuia să dau fiecărui închinător câte una-două pâinişoare de binecuvântare. Am făcut socoteala şi mi-am dat seama că nu-mi vor ajunge pâinile.

Aşa că m-am dus la egumen să îi spun că pâinea nu ne va ajunge şi că a doua zi, în ajunul hramului, va trebui să fac pâine.

Nu ştiu la ce s-a gândit egumenul, dar mi-a spus:

– Nu! Nu trebuie să faci pâine.

– Dar, Gheronda, nu o să ajungă pâinea şi ne vom face de ruşine faţă de străini. O să spună că nu a ajuns pâinea la hramul Sfântului Ioan Botezătorul.

Acela însă a spus din nou:

– Nu, o să ne ajungă!

Ce puteam face? Nu am spus nimic şi am plecat mâhnit şi întristat. Am mers în trapeză şi am împărţit pâinea în două coşuri. Într-unul am pus 150 de pâinişoare, iar în celălalt 100. Toate acestea s-au petrecut vineri dimineaţa. Între timp mă gândeam ca la masa de sâmbătă seara să pun posmag înmuiat, ca să economisesc pâinile. La cele două mese de vineri şi sâmbăta dimineaţă am folosit cele 150 de pâini care erau într-un coş. După ce s-a terminat masa de sâmbătă dimineaţa, am luat coşul gol şi l-am dus în mica magazie unde ţineam posmagul şi rachiul. Îmi rămăseseră numai 100 de pâinişoare, pe care le-am păstrat pentru masa de hram, care era a doua zi.

În după-amiaza zilei de sâmbătă am mers la magazia despre care am amintit mai sus ca să iau posmagul şi vasul în care să-l înmoi, aşa cum hotărâsem. Dar cum am intrat – o, minunile tale, Cinstite Înaintemergătorule! –, am văzut coşul, pe care îl pusesem gol acolo, plin cu pâini proaspete. Am început să mă frec la ochi, gândindu-mă că nu cumva să fie vreo înşelăciune a vrăjmaşului. În acest coş aveam 150 de pâini, dar, parcă le dădusem la cele două mese. Ce-i asta? Cu adevărat, este minunea Sfântului Ioan Botezătorul. Am alergat la egumen bucuros şi i-am spus toate, chemându-l totodată să vină să vadă cu ochii lui minunea şi să creadă. Când a venit şi a văzut, s-a încredinţat de minune şi împreună am preaslăvit pe Sfântul Ioan.

Iar a doua zi, să fi văzut cum îi rugam pe pustnici şi pe închinători să ia nu numai câte o pâine, ci câte cinci-şase fiecare, spunându-le tuturor minunea Sfântului Ioan Botezătorul”.

(Monahul Lazăr Dionisiatul, Povestiri dionisiate, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2012, pp. 148-150)

DUHOVNICUL

”L-ai intristat pe duhovnic, L-ai intristat pe Dumnezeu. Eu am experienta personala a neascultarii si a constrangerii duhovnicului meu, Nichifor.

L-am constrans zicandu-i: „Daca nu facem aceasta… plec.” Parintele Nichifor a fost nevoit sa accepte. Cand m-am intors la chilia noastrã, parintele mi-a spus: De ce, mai copile, m-ai silit sa facem lucrul asta? Dupa ce mor eu, vei putea sa faci ce vrei”.

Cu aceste cuvinte ale lui, infricosatoare si biciuitoare, mi-a aratat ca m-am indepartat de Dumnezeu. Am pierdut rugaciunea pentru mult timp.

Nu numai ca am pierdut harul rugaciunii, insa am fost si „biciuit” de Dumnezeu. Stii ce canon se primeste daca-l fortezi, daca-l obligi pe duhovnic sa faca ceva? E cu adevarat infricosator.

Cel ce face ascultare e ca o hartie alba. Nu are nimic scris pe ea care sa fie luat de diavol.

Cat valoreaza duhovnicul, cu frica de Dumnezeu, nu valoreaza intreaga lume, nu valoreaza tot Sfantul Munte.”

Staretul Efrem Katunakiotul

SIMPLITATE

„Simplu, lin să le faceţi pe toate. Să nu faceţi nimic cu scop. Să nu spuneţi „O să fac aşa, ca să obţin acest rezultat”, ci să lucraţi aşa, lin, fără să o ştiţi. Adică să vă rugaţi simplu şi fără să vă gândiţi la ce vă va dărui Dumnezeu înlăuntrul sufletului. Nu faceţi socoteli. Ştiţi, fireşte, ce dăruieşte Dumnezeu atunci când vii în atingere cu El, dar e ca şi când n-aţi şti. Să nu vorbiţi despre asta nici măcar cu voi înşivă. Astfel, când ziceţi rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”, să o ziceţi lin, lin, şi să nu vă gândiţi la nimic altceva în afară de rugăciune. Acestea sunt lucruri foarte delicate şi este nevoie să lucreze harul lui Dumnezeu. Inima voastră să fie simplă, nu cu două feţe şi nesinceră; bună, iar nu vicleană şi interesată. Sufletul simplu şi bun este căutat de toţi, toţi se odihnesc întru el, se apropie de el fără teamă, fără bănuieli. Acest suflet trăieşte cu pace lăuntrică şi este într-o relaţie bună cu toţi oamenii şi cu întreaga zidire. Cel bun, cel bun şi frumos, care nu are gânduri viclene, atrage harul lui Dumnezeu. Întâi de toate, bunătatea şi simplitatea atrag harul lui Dumnezeu; sunt temeiurile pentru ca Dumnezeu să vină şi să-Şi afle locaş în noi. Dar cel bun trebuie să cunoască şi vicleniile diavolului şi ale oamenilor, deoarece mult se va chinui. ”

(”Ne vorbește părintele Porfirie”)

SIMPLITATEA

          ”E proprie stelei lumina din jurul ei; tot aşa e proprie cinstitorului şi temătorului de Dumnezeu simplitatea şi smerenia. Căci nu este alt semn, care să facă cunoscuţi şi să arate pe ucenicii lui Hristos, ca cugetul smerit şi înfăţişarea umilită. Aceasta o strigă toate cele patru Evanghelii. Iar cel ce nu vieţuieşte aşa, adică întru smerenie, cade din părtăşia Celui ce s-a smerit pe Sine până la cruce şi moarte, care este şi legiuitorul cu fapta al dumnezeieştilor Evanghelii. ”

Filocalia, vol. 4

NĂDEJDEA ÎN OAMENI

               „Niciodată, copilașul meu, nu trebuie să-ți pui nădejdea în om. Aceasta este o mare greșeală, este o greșeală fatală. Fără hotărârea lui Dumnezeu omul nu te poate apăra, nici mângâia. Trebuie să rânduiască Dumnezeu. Fără ajutorul lui Dumnezeu omul este neputincios.”

Starețul Nicon de la Optina

STRESUL

               ”Ritmul de viaţă al oamenilor a devenit foarte grăbit şi ajunge să fie tot mai alert; toţi aleargă, tuturor le este teamă că întârzie undeva, că nu mai prind pe cineva, că vor rata ceva, că nu vor face altceva. Maşinăriile se de­plasează prin aer, prin apă şi pe pământ, dar nu aduc fericire umanităţii, ci, dimpotrivă, distrug starea bună a lucrurilor care a mai rămas pe pământ. In lume a intrat graba, goana diabolică. Tainei acestei goane ne-o descoperă Cuvântul lui Dumnezeul, în capitolul 12 din Apocalipsă(…).

              Aţi auzit: satana a coborât pe pământ şi pe mare cu o furie nestăpânită, „ştiind că mai are puţină vreme“. Iată care este sursa acestei goane a lucrurilor şi a concep­ţiilor din lume, iată de unde provine această grabă şi în tehnică, şi în viaţă – un maraton tot mai alert al oame­nilor şi al popoarelor în general.

              Împărăţiei lui satan curând i se va pune capăt. Iată un motiv de bucurie pentru cer şi pentru oamenii de pe pământ care vieţuiesc cereşte. Răul condamnat, presimţindu-şi pieirea, aleargă pe pământ, tulbură umanitatea, se umflă până la limita puterii sale şi îi obligă pe oamenii care nu şi-au pus pe fruntea şi inima lor pecetea crucii Mielului lui Dumnezeu să se îndrepte impetuos înainte şi să-şi accelereze ritmul de viaţă. Răul înţelege că, doar prin acest iureş al oamenilor şi al popoarelor, el ar pu­tea reuşi să facă părtaşi ai pierii sale încă o parte din umanitate.

               (…)Treburi şi iar treburi, griji, nevoi, urgenţe, conştiinţa importanţei tuturor acestor lucruri… Bietul om! Dar unde este bunătatea ta, unde este chipul tău? Unde eşti tu în­suţi, omule? Te ascunzi după roţile şi şuruburile roţilor vieţii care se rotesc continuu? Totuşi îţi voi spune: grăbeşte-te să faci binele, câtă vreme mai vieţuieşti în trup. Umblă în lumină, câtă vreme mai eşti în trup. „Umblă în lumină, câtă vreme mai este lumina“ (vezi In 12, 35). Vi­ne noaptea când nu vei mai putea practica binele, chiar dacă ți-ai și dori.”

Cuvânt de zidire

„Un frate a mers odata la Avva Felix, impreuna cu cativa mireni. L-a rugat fratele sa le spuna cuvant, insa batranul tacea. Dupa ce l-au rugat mult, batranul le-a zis:

– Vreti sa auziti cuvant ?

Au raspuns:

– Da, avva.

Atunci le-a spus:

– Acum nu mai este cuvant. Atunci cand intrebau fratii pe batrani si faceau ce le spuneau batranii, Dumnezeu le dadea cuvant pentru folosul celor care intrebau. Acum, insa, pentru ca intreaba, dar nu fac ceea ce aud, a luat Dumnezeu harul de la batrani si nu gasesc ce sa graiasca, fiindca nu mai este cel care sa lucreze.

Auzind aceasta, au suspinat si au spus:

– Roaga-te pentru noi, avva !”

ROADELE OMULUI - Sfantul Ignatie Briancianinov

        Ramura roditoare se pleaca spre pamânt, apasata de multimea si greutatea roadelor sale. Ramura stearpa creste în sus, înmultindu-si mladitele sale neroditoare.

Sufletul bogat în virtutile evanghelice se cufunda în smerenie din ce în ce mai adânc, si în adâncurile acestei mari afla margaritarele cele de mult pret: darurile Duhului.

Trufia este semnul neîndoielnic al omului desert, rob al patimilor, semnul sufletului în care nu are nici o intrare învatatura lui Hristos.

Nu judeca pe om dupa cele din afara ale sale, nu-ti da cu parerea despre el ca este trufas, ori ca este smerit. „Nu judecati dupa înfatisare”, ci „dupa roadele lor îi veti cunoaste” (Ioan 7, 24; Matei 7, 16). Domnul a poruncit sa-i cunoastem pe oameni dupa faptele lor, dupa purtarea lor, dupa urmarile faptelor lor. „Stiu eu t rufia ta si rautatea inimii tale” (1 Regi 17, 28), i-a zis lui David aproapele sau, dar Dumnezeu a dat marturie pentru David: „Aflat-am pe David, robul Meu; cu untdelemnul cel sfânt al Meu l-am uns pe el” (Psalmul 88, 21). „Nu cum va cauta omul va vedea Domnul: caci omul va cauta la fata, iar Dumnezeu va cauta la inima” (1 Regi 16, 7).

Sfantul Ignatie Briancianinov, Despre inselare, traducere de Adrian si Xenia Tanasescu-Vlas, Ed. Schitul romanesc Lacu, Sfantul Munte Athos, 1999, p. 106-107.

TACEREA DARURILOR - Sfantul Tihon din Zadonsk

            Vezi ca pomul îsi daruieste rodul tuturor, dar tace; fântâna pe toti ne adapa, dar tace; la fel si celelalte fapturi ale lui Dumnezeu ne aduc folos, însa ramân tacute. Caci ele asa au fost rânduite de catre Ziditorul si, necuvântând, propovaduiesc slava si lauda lui Dumnezeu, dându-ne prilej si noua, celor care le folosim spre trebuinta noastra, sa slavim si sa laudam bunatatea Domnului. Prin acestea învatam si noi, fapturile cele cuvântatoare, sa ne facem bine unul altuia, dar sa tacem, sa nu trâmbitam înaintea noastra, sa nu râvnim slavirea noastra, ci sa cautam slava Ziditorului nostru, de la Care am primit fiinta noi însine, dimpreuna cu orice lucru bun. Astfel ne învata pe noi Hristos, Mântuitorul nostru: „Asa sa lumineze lumina voastra înaintea oamenilor, încât ei sa vada faptele voastre c ele bune si sa-L slaveasca pe Tatal vostru cel din Ceruri” (Matei 5, 16).

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 102.

Sursa: Pr. ALEXANDRU STANCIULESCU BARDA