miercuri, 19 septembrie 2018

O noua carte de Ionel Marin - Patrie, credință, regăsire - prefata, Prof. Geo Călugăru










…„Şi noi locului ne ţinem - aici am fost, aici rămânem“

 Pentru noi şi, nu suntem puţini, cei care-l cunoaştem pe poetul, publicistul, editorul, preşedintele Asociaţiei culturalumanitare „Bogdania“ şi redactorul şef al revistei de creaţie şi cultură, omonime, domnul Ionel Marin, nu ne miră faptul că editorialele sale s-au concentrat, în toţi cei şase ani de la momentul fondării sale, ani mai mult ai destrămărilor, doar pe ideile şi judecăţile unui constructor. Echilibrat, cu idei socialepolitice largi şi generoase, el a ştiut să selecteze, inclusiv şi din lumea căreia îi aparţine, cea a scriitorilor, atât de sensibilă şi contradictorie, exemplele constructive şi modelele.  Înainte de a mă referi nemijlocit la problematica unora dintre editoriale semnate de domnul Ionel Marin, simt nevoia unor sublinieri. Să te încumeţi, în aceste vremuri, atât de neprielnice faptelor spirituale la editarea unei reviste de  creaţie şi cultură, aceasta înseamnă un gest de sinucidere financiară şi economică, mai ales, în prezent, când piaţa este sufocată de tipărituri, în marea lor majoritate anticulturale, sortite să fie uitate imediat, ce ai lăsat ziarul şi revista din mână. Gestul său se întemeiază pe un resort sufletesc, necomun, rarisim, iar domnul Ionel Marin dovedeşte că-l are. Ar fi incredibil dacă, din păcate, n-ar fi adevărat că, Instituţiile oficiale şi cele acreditate statului sau spălat pe mâini ca Pilat din Pont, degrevându-se de orice obligaţii faţă de cultură, toate activităţile din arealul acesteia, trecând în seama unor organizaţii obşteşti, fundaţii, asociaţii fie a unor entuziaşti, ca în cazul de faţă. 
 În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, Editorialul este definit drept, „un articol de ziar, de revistă, de obicei nesemnat, care exprimă părerea conducerii unei publicaţii faţă de o problemă actuală importantă“.   Dacă defineam eu Editorialul, în loc de părerea, cred că era mai potrivit punctul de vedere, care exprimă rostul acestuia şi autoritatea autorului, o mai pregnantă apreciere asupra evenimentului a celui celui care o exprimă.   Cunoscându-i modestia, aş zice proverbială, datorită căreia, mi-a atras atenţia să nu-l laud prea mult, mă simt dator, cel puţin faţă de domnia sa, să precizez că voi consemna, întemeiat pe fapte, numai ceea ce simt şi cred despre volumul de eseuri al Domniei Sale.   Pe măsură ce înaintam în parcurgerea editorialelor Domniei Sale, gândurile mă purtau, la Eminescu şi Mircea Eliade, două repere fundamentale, în lumina cărora, mă voi referi la cartea de eseuri a scriitorului Ionel Marin, ofrandă de lumină, dedicată sărbătoririi împlinirii a o sută de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.  Tot ca urmare a privilegiului dăruit de autor de a-mi exprima, câteva gânduri despre cartea căreia îi prevăd o bună receptare, m-a făcut să înţeleg, că un bun diagnostician este şi, la fel de în măsură, să ofere soluţii şi, dacă am în vedere, pe  cel despre care, elogiindu-i faptele, scriu, cutează, la a le da viaţă, în sfântul act al lucrării, cred că, nu fac nimic altceva decât să invit faptele să vorbească.  Nu întâmplător, mi-au venit în minte, ultimele cuvinte ale lui George Călinescu despre Eminescu scrise în ianuarie 1965 în Cronica Optimistului din Contemporanul: „Un geniu este, de plânge sau de râde, un gânditor care lasă o dâră sonoră de foc pe traiectoria lui cosmică, dând o lecţie de construcţie umanităţii.“  Dacă stau bine şi mă gândesc, era inerentă o asemenea aducere aminte, căci, spuneţi şi dumneavoastră, cum l-am putea numi, pe domnul Ionel Marin, altfel, decât un providenţial constructor în spirit şi pentru spirit, un  iubitor de Eminescu, care a înţeles cu mintea şi sufletul „lecţia construcţiei dată umanităţii“ şi fără să ezite, a devenit, după pricepere şi posibilităţi, înfăptuitor, ca parte importantă a ei.  Iată faptele şi, de ce să n-o spunem, profundele lor semnificaţii, într-o devenire, în care a crezut şi pentru care chiar s-a sacrificat însuşi Eminescu „Românul absolut―, cum atât de inspirat l-a numit Petre Ţuţea. Gândindu-se la Eminescu, dl Ionel Marin, referirea pe care o face este marcată de un dublu sentiment - mândrie şi durere: „Avem un creator de talia lui Eminescu şi ne dezicem de el, avem o sărbătoare a culturii naţionale şi ne ruşinăm de ea, dacă nu de substantivul cultură, atunci de adjectival naţional, ca şi cum ar fi ciumat“. Ce înseamnă pentru scriitorul Marin Ionel cultura?  „Cultura înseamnă comunicare, apropiere, un mod plăcut de respect şi înţelegere, înfrumuseţează sufletul omenesc“. Ca om al faptelor, Domnia Sa a dat o splendidă concreteţe nobilelor idei şi sentimente de care este atât de profund şi convingător însufleţit. Un vector al culturii scrise, cu un impact cât mai vizibil şi având capacitatea de a câştiga cât mai mulţi aderenţi, la care s-a gândit şi i-a dat viaţă scriitorul Ionel Marin, a fost o revistă de creaţie şi cultură, numită BOGDANIA, aflată, în cel de-al şaselea an de apariţie neîntreruptă, ajungând, cu cea mai recentă apariţie – iulie-august 2018, la numărul 49-50, fiind o revistă bilunară.   Crezând în statistică, numai dacă cifrele reflectă exact realitatea şi, în cazul de faţă, încrederea este deplină, am apelat la ce oglindeşte aceasta. Prin urmare, un exemplar acoperă ca problematică, două luni, într-un an apar 6 (şase) exemplare. Până în prezent, având în  vedere că, primul numnăr a apărut în 31 mai 2013,  s-a ajuns la numărul 49-50. Înmulţind cele 32 de reviste, editate până în present, cu 82 de pagini pe număr, înseamnă 2.624 de pagini. În cele 32 de reviste au fost publicate peste 3.200 de materiale de o foarte mare diversitate, atât ca subiecte abordate cât şi ca modalitate de exprimare, susţinute de 1600 de autori.  Pentru a înfăţişa marea varietate a  modalităţilor de abordare, ne-am oprit la revista din anul IV/ nr. 27-28/2016, spre a le numi, fără a intra şi în alte detalii: Editorial, istorie, mitologie, analiză epistemologică a creaţiei jurnalistice a lui Mihai Eminescu in memoriam personalităţi culturale, medalion liric (23 autori), evocare eveniment istoric, episoade din roman foileton, creaţii tineri creatori premiaţi la Festivalul naţional Bogdania, recenzii, cronici literare, poveşti şi poezii pentru copii, jurnal de călătorie, proză umoristică, interviu, teatru într-un act, evenimente culturale, lansări de carte, popasuri scriitoriceşti, sărbătorirea limbii române, a 4-a aniversare a promoţiei de ofiţeri de artilerie, noi apariţii editoriale, câştigătorii concursului „Cinste limbii române“ organizat de Societatea culturală Apollon, semnal editorial.  Un titlu al unui editorial inspirat ales şi bine motivat de întregul conţinut de idei, ce-l alcătuiesc, sună astfel: „Culturaelement definitoriu al identităţii unui popor“. Exprimările unor urgenţe, ce ţin de prezent dar şi de viitor, sunt ale unei personalităţi implicate şi pe deplin responsabile: „Pentru făurirea unui om cult,  civilizat, instituţiile de cultură trebuie să aibă oameni calificaţi, pregătiţi şi care să se implice cu mai multă tărie în promovarea valorilor culturii române, printr-o diversitate de manifestări şi acţiuni culturale benefice societăţii şi, în mod deosebit, tinerei generaţii. De asemenea, cărţile, revistele literare şi de  cultură, publicaţiile, din diferite domenii de activitate, să promoveze şi să  răspândească, periodic şi cu exigenţă marile valori umane, tradiţiile, obiceiurile, personalităţile de marcă ale culturii româneşti contemporane dar şi a clasicilor literaturii române. Desigur literatura rămâne „legitimaţia istorică a unui popor“. Ne putem mândri cu marii creatori ai graiului străbun, precum: Eminescu, Caragiale, Sadoveanu, Arghezi, Blaga … şi lista poate continua.  Foarte atent şi rezonând la ceea ce devin, tot mai evidente astăzi şi anume că, România este din ce în ce mai aproape de dezastru, moral, în primul rând, şi pasivă la ceea ce se întâmplă în interiorul său dar şi în  apropierea sa, cele ce spune, cu maximă îngrijorare, scriitorul Ionel Marin, sună a avertisment, a  urgenţă maximă: „Dacă nu vom învăţa să ne preţuim valorile naţionale, să ne iubim Patria şi limba română, ne vom afunda şi mai mult în nefericire şi înstrăinare.“ Atent la actualul context şi tendinţe, ce nu mai ţin seama de cât de greu şi cu câte sacrificii ne-am câştigat lucrurile cele mai de preţ, independenţa şi identitatea naţională, afirmă, cu maximă convingere: „A fi european, om planetar nu poate exclude apartenenţa la un popor, la o istorie de milenii. Noi suntem români şi trebuie să ne  mobilizăm şi să slujim cu devotement neamul românesc.“ Concluzia este a celui ce simte şi ştie dar care are şi demnitatea de a o spune răspicat: „De aceea CULTURA trebuie să ne înveţe să trăim în armonie, echilibru şi dragoste. Cu certitudine şi cultura minorităţilor naţionale contribuie la îmbogăţirea patrimoniului cultural national şi la creşterea prestigiului României“.   Mi-a revenit în minte Mircea Eliade, în timp ce conturam modul în care am rezonat cu ideile afirmate şi susţinute de autor în cartea de eseuri, referitoare la editorialele aşternute pe parcursul apariţiilor revistei „Bogdania― de la întemeiere şi până acum, aceasta oferindu-mi şi unele similitudini de gândire, asupra unor aspecte, întâlnite într-un eseu (din revista „Cuvântul“ din 23 decembrie 1933, p. 1-2 de Mircea Eliade) cu titlul „Între cultură şi alfabet“. Am fost surprins de actualitatea mesajului, în pofida celor 85 de ani scurşi de când eseul a fost publicat, mesaj care, prin  conţinut, interferenţe, îngrijorări şi soluţii propuse, se aseamănă cu ceea ce crede şi domnul Ionel Marin, mai cu seamă, când se referă la tineri.  „Ar trebui – afirmă Mircea Eliade – să fim foarte prudenţi când vorbim despre moarte; căci ea e mai direct implicată în viaţă şi în istorie decât în cultură“.  Apoi, pornind de la faptul de a se îndoi (asupra dăinuirii unor realităţi - viaţă, întâmplări privind viaţa) dar, aplecându-se asupra altui reper, de altă natură, cu altă predestinare - cultura - ca produs al capacităţii de a crea, ce ţine de spiritualitate, de a lăsa semne, care fac legătura între generaţii, definind specia umană şi, nu omul ca individ, ca parte a nemuririi, a nelimitării, în dimensiunea timpului―. Noi trăim istoriceşte, o conjunctură foarte gravă, conştientizată şi exprimată şi în volumul de eseuri al domnului Ionel Marin – alfabetismul.  Mircea Eliade o caracterizează, în eseul amintit mai înainte, astfel: „Este vorba despre ceasul, când ultimele rezistenţe ale stilului de cultură rurală (autentic românească) încep să cadă - pentru a lăsa libertate semi-doctismului…Oricât am regreta, nu ne putem întoarce la organica cultură morală… Şi dacă înapoi nu mai putem  merge, ci trebuie să mergem înainte, atunci să punem capăt suspendării acesteia groteşti şi penibile (semidoctismului) - să ne preocupe, în mod esenţial şi hotărât, cultura adevărată, nouă, cultura pe care tinerii sunt chemaţi s-o creeze cu mijloacele lor, nu cu modele străine de spiritul neamului nostru, cultura este singurul mijloc de reîntoarcere la natură; de aceea trebuie să fim cu luare aminte, reîntoarcerea la natură nu înseamnă contopire, pierderea în natură, ci imitarea gestului naturii pe care ar trebui să-l facem şi noi, asiminalrea şi realizarea invitaţiei pe  care ne-o face în fiecare clipă natura. Iar gestul esenţial al naturii pe care ar trebui să-l facem şi noi este tocmai acesta: Creaţie continuă, creşterea. Trebuie să acordăm o mult mai mare atenţie culturii, conştienţi că ea este o reîntoarcere la natură - în sensul că prin cultură, natura îşi capătă iarăşi organicitatea şi unitatea, în sufletul omului. Trebuie să luăm aminte că o cultură creează analogiile care descoperă aceeaşi viaţă, aceeaşi unitate, sub milioanele de forme care ne înconjoară. Ceea ce este foarte important, o cultură nu rupe pe om de natură, dimpotrivă îl integrază în natură, fiindcă prin analogii, prin simpatie, prin iubire, omul descoperă unitatea, experimentează comuniunea cu totul. Semidoctismul desparte pe om de natură. Pentru semidocţi, din orice civilizaţie în disoluţie, cultura ar fi o chemare la ordine, la unitate la natură. Semidoctul se depărtează de natură prin însăşi structura lui anorganică, prin lipsa lui de stil. Eu vreau să cred şi chiar cred că, în tot ce s-a angajat în plan cultural, domnul Ionel Marin, cu sacrificii,  se înţelege, se datorează faptului că a înţeles, la  modul grav, că noi românii ne aflăm în  momentul istoric al semidoctismului iar crearea unei culturi este o problemă de viaţă imediată, urgentă. În lupta pe care o poartă cu demnitate, ale cărei semne vor rămâne în timp,  mai ales prin atenţia acordată descoperirii, cultivării şi promovării tinerelor talente, care, prin rezultate, din ce în ce mai consistente, de la o ediţie la alta, sunt speranţe că o să dăm  de izvorul care a alimentat toate momentele care au îngăduit împlinirile devenirii noastre istorice, inclusiv, pe cea mai de preţ, cea de la 1 Decembrie 1918, expresie a valorii maxime a etnicităţii noastre. Dacă o să vrea Bunul Dumnezeu, sărbătorirea acestui moment, ne va îngădui să luăm act de sâmburele viu, fantastic din care sau izvodit şi Mioriţa şi Eminescu  şi Pârvan.  Cu cât vom fi mai numeroşi, cei care vom înţelege şi ne vom asuma prin implicare, faptul că o cultură românească, nu e mai puţin o cultură şi vom depune un îndârjit efort pentru linişte, pentru creştere, pentru creaţie, momentul centenarului ar putea fi un nou început.  Volumul domnului Ionel Marin este o convingătoare invitaţie pe care ar trebui s-o onorăm în unanimitate.


Prof. Geo Călugăru, Membru al USR 


-----------------






COMENTARII:

Mult Stimate Maestre , Ionel Marin, 
   În  sufletul nostru, noi poeții din Canada,  pe care  ați avut bunăvoința de a ne publica într-un medalion în Revista Dpmniei voatre,, Bogdania”, avem o mare încredere în  discernământul Dumneavoastră și simțim căldura de care avem nevoie fiecare dintre noi spre a ne afirma în dorința noastră de a dezvâlui ceeace simțim. 
 Primind eu această carte ,,Patrie, Credință, regăsire” pe internet, după ce mi-am îmbogâțit sufletul  citind din cele scrise acolo, voi difuza acest mesaj valoros. M-a impresionat  și numărul mare de citate=argumente și arta literară a autorului de a exprima aceste convingeri,  Pentrucă și eu am lucrat în cercetare literară la Biblioteca Județeană  Timiș din  Timișoara în perioada 1974-1988, știu ce dificilă este  găsirea fiecărui element care să susțină ideea pe care voim să o evidențiem. 
 Dau aci din Cartea Dumneavoastră citate, greu de găsit, care se potrivesc momentului actual al trăirii noastre de azi. 
Aceste citate sunt adevărate definiții  filtrate întâi prin suflet apoi devenite o definiție.  Filozoful Vasile Conta, spune: ,,A fi patriot înseamnă a fi cinstit, a avea conțtiința curată, o inteligență vie, a avea un arbitraj filozofic cu compatrioții tăi, în fine, un criteriu  din care să reiasă principiul că viața ta aparține tuturor și că tu nu ești decât un luptător într-un război care tinde spre fericirea și gloria țării tale” .
și un alt citat al unui scriitor, poet și om politic, Barbu Stefănescu Delavrancea, citat foarte valabil pentru zilele noastre: ,,Patria este înlăuntrul nostru și o ducem cu noi peste mări și țări”-  Am găsit în această carte Iubirea= Patria,  Credința și Speranța= capitolul ,,Regpsire”, deci cele trei principii creștine din credința noastră strămoșească, ce au călăuzit și apărat mereu poporul nostru  în existența sa zbuciumată.
Vă mulțumim, 
Cu deosebită stimă, 
Melania Rusu Caragioiu







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu