PR-FERGHETE - ODĂ CELOR CE MUNCESC "DOWN UNDER" - ODĂ GEPIANULUI

 

ODĂ CELOR CE MUNCESC "DOWN UNDER" - ODĂ GEPIANULUI - ODĂ FRATELUI ROMÂN

 

~*~

Mă omule, ești depărtat tu de țară, cu Florica și fetele tale

Lumea înfloare sărbătoare cu omensc românesc dar din dar, în zile senine divine, că aduni senin de la noi, din natalul destin românesc, din firesc aduni divin cu colț de natură, cu splendoare de iabă și de rai, în aventură cu degetele românesc, în limba română, pe a pianului claviatură și pe a ogorului arătură, mălăină, de lină lumină doinită, în de română hore glie-vie, talisaman uman, cu omenie de ciocâilie, de bogăție, în socio-ecuație cu solție și rezoluție de dură, inumană,

revoluție de stil de viață sănătos de Făt-frumos-Hristos luminos, Eminescu genial tânăr, în adevăr astral-ancestral de Luceafăr, astru stelar, național în preaplinul divin, cu sfințenie și har, în habar de vecernie din altar, ca spicele cu legănare să fie vii, în prielnic și dinamic vânt ca cântecul țăranului nedesprins

de rădăcina cu lumina seva pământului-imensă tablă de șah, cu șah, duh sfânt lovit, în mană cerească, firesc, omenesc Eminesc, românească,

prin Moise hrănind poporul, în pustie

ca să știi ce ne așteaptă, ce trebuie cu omenie, să scrii harnic și vrednic, în poezie, să știi ce aduni cu firesc, din Gepiu, c-aduni imagini teleportate, cu dumnezăiască inspirație, cu senin și divin, cu divin aduni o natură în, o frustare mare de talanți îmulțiți în taină cu zoocalmie, cu  faună, cu vegetal și mineral, de mit și cu roiul de albină ca o furtună semeni vânt și ca Fergheteg

aduni, aduni furtună ca să culegi uragan, vântoasă, viață palpitant emoționantă și atrenantă, cu prestanță, inteligență, voință și, cu performanță, din experență de anume cu renume și, nu de ciardaș, de figurat ca figură de ceară, având farmec doar făcând

frumoasăți, în responsabilitâți de pitoresc și de firesc inedit românesc ca-n frescă de biserică, cu o Românie întreagă integrâ întregită între propriile dumnezăiești- românești hotare, în imagine de Românie unită, profudă, tainică-Gabriel Artur Silvestri și, de imensă frumusețe, tandrețe

sublim și noblețe: o mare biserică, încă pe a lui, pe a lui Iisus care calcă apă ca pe uscat, că nu ud iese din apă, importantă și, înpovorată cu salvare, mântuire și desăvârșire, cu uimire de înviere, în fericire și hristică iubire de sfântă nemurire ești ca un sfânt,

cum vezi pe unde pescărești de oameni, apostolic pilduitor, tu înobilat scriitor de viitor, în destin aparte, senin-divin, că tu înseninat ești distinct-infinit, un om cel mai iubit apropiat de obiect al păcii și al muncii ca la carte, ori ca-n filme spontan ca mărime și dimensiune, că aduni onest artist, în poezie aduni lucruri bune ce anume, cu firea firii de Mesie, a iubirii, cu un singur dor românesc firesc Eminesc, cu sute catarge care vor învinge vitregii, lacrimile de sânge, va învinge, în lege: amărăciunea cu înțelepciune și pasiune, învinge că-i tare pe piață omul

Miclău Ion din Gepiu, în

consultanță de dreaptă instanță, pe cont propriu, de

Leac verde, de albastru, tezaur, inimă de aur peste veac undă verde, ceva magna cum laude cu meritocrție, în patrimoniu din tezaurul nostru, că ești de al nostru albastru de Voroneț și de Nichita Stănescu, verde magma cum laude de un anume numitor măreț, specific și autentic, viu argint viu-foc viu, talisman uman,

că, tu un năzdrăvan, șuhan, nu trăiești neartistic, adică nu tăim noi ambi-tri, peste un milion de boni, bon, nu trăim, în van, că noi harnici români din România și, din diaspora, departe de țară și, de acasă încă rezistăm ca un tezaur etnografic și folcloric, rezistă în sucul,

în săul lor prin tradiție de România ca olimp pitoresc de basm și de legendă baladă-porumbescu care sfânt sinfonic, dinamic zboară ca verb, proverb, cu vorbă cu nimb care rezistă, în timp

și ca informație, nu se abandonează, din ecuație cu niciodătă, că nici, în artă nu zici niciodată, niciodată, că aduni ca-n algoritm cu ritm și rimă de viață, aduni lucruri, bunuri de seamă, în limba română,

aduni biblic, biblic aduni ca poeticul David aduni binele,

în veci bonus-Iisus, să nu ți se gate zilele, Dumnezeu alduindu-te cu sănătate înainte de toate

sănătate de frumuseți natale, că ești depărtat de români, ești dus între străini, dar prin poezia poezească pe tine te apropii de suetul meu, de drept Dumnezeu, cu imagini

Imaginate pitoresc, în stil eminesc-românesc, din al tău natal GEPIU teleportat de imaginație, în mândra Australie cu aborigeni și cu de alți români și, străini ca români din diaspora, ca român plin divin, în piesaj,

te naști în curaj românesc pitoresc și firesc și copilăresc, cu românesc, pesaj, ilustat provita artistic, prin tine retrăind și eu dinamic, că tu australian-romànesc, șuhan, în van ca să-ți dai cu dor, în petec de cântec, pentru a uita senin de dureri și supărări, de dor nemângâiat de vai și of, de Iisus doar alintat și supravegheat în har paznic de far, în depărtări vegheat, c-aveai și acolo pe

undeva departe aveai un Hristos drept Dumnezeu, cu atu și tabu de eu inedit însă dragul meu, iubit (dar ce zic?) tu Ioan Miclău ești ca Ben Phonex, zamolxis de Dacia Felix fix-pix ești cel mai iubit și prin biblioteca, Biblia Eminescu de România că, deși nu, nu ești lepădat de propiu netrebnic eu, ai un ego benefic, eficace de păine și de paviturghie sfințită, în spice, de spice-pâine trasâ prin Dom-pom pe rod pentru o și pentru norod ivire, fericire-drept Dumnezeu pe a României orizont și zări, cu ziorel de ziuă, ca-i părăsit copilâria cu rai cu tot, dar te-a însoțit peste tot Domn Savaot, cu ale ei și ale lui bunătăți, înbunătățiri și frumuseți,neprețuite și,în toate cele fositoare pro zi,cu pace și fapte aspre,eroice, colțate, de câini pe care-i enervezi printre lețuri care-ți strecoară soarele lumina ca să te orbească orbitor prin gardul pierdut afară feștit, vopsit, însa pe dinăuntru cu leopardu de calitate, soarele cu binele, de dincolo de gard câinele vaccinat te latră hârăit, că l-ai injectat, că altfel ar fi turbat, dar ai împovărarea ta incorgibilă și ești furat de gândul de bibliotecă, așteptai nerebdător, din țară multe colete cu cărți miortice din mândri și falnicii Carpați, frumuseți prod pete și crețe de acasă, prin ochii tăi aduși imaginar, cu har, încărunțați làngă mere, în bizaru car pictat de marele Grigorescu, cu imaș și, și întreaga ciurdă de bivoli și vaci, că prin timp a survenit poezia care evident te-a ținut, în viață, cu adevărul, cu constiința de român, că, în adevăr, tu ești prin toți porii pur și simplu, un mare exemplu de templu dezrobirii pentru os mesia durerii și a iubirii Florică-i și a ficelor rostite, în rostul lor de folos și de frumos omenos-luminos întru Hristos-drept, luminat și curat, prin mântuire și, fericire, la hristică iubire și de adevărat dumnezăiască, hristică, înviere, în lumină

ei, aducându-ți prin imaginația ta lipsită de prejudecăți, ți-a readus natura de acasă viu imprimate, natural pictate, ca talisman vii, îl vedeai pe Eminescu, pe bătrânul Iosif Vulcan, pe popa cel cu vorbe bune, cu un drept, pe bune ca un Dumnezeu de acasă venea, tu fiind mai departe de dureri și greutăți inconoscibile, ținind departe și deoparte inerentele greutăți cu iprevizibil, că alături o aveai pe Florica cu un rai de flori, aveai, dragă natura imaginar adusă de acasă, în Australia, adusă cu dulcele grai firesc românesc dinamic viu a poeziei bihorului, din satul liric, poeti, păsăresc,

deși Nichita îmbătat cu acea nuntă, i-ar fi zis prietenesc și părintesc, pitoresc analfabetic,

Ciudat/Ciudanovița ar fi zis beat, confuz cum Iisus o pildă ar fi grăit, ar fi spus poezesc, românesc firesc, cum și eu ostenesc și la tine, Ioane, poposea, să te grăiesc cu stil gen românesc, cum de fel, cu slovă, bucovă din ceaslovul lui Creangă prinzând muște eu, dragule, Ioane, cu dor și pasiune și, înțelepciune mă hrănesc pitoresc, natural, cu slava Domnului și cu poezia ta mă întăresc și mă lecuiesc, însănătoșesc, mă alin în suflet și cuget stând Eminesc să sorb apa din izovor, lângă, pe/la, sânul sfânt Iisus odihna, îmi găsesc și, frate dragă, nu mă amagesc.Tu, prin poezie alungi hâra înstrăinării, cu întristări și, tri- supărări necazuri-pricazuri, lipsusuri...

 

~*~

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE