"Doina
lui Eminescu" - varianta necenzurată
Despre "Doina lui Eminescu" - varianta
necenzurată. Se pare că de la această poezie i s-au tras vieţii lui Mihai
Eminescu toate consecinţele ulterioare: primele semne ale bolii,
"liniştirea" lui gazetărească, tratamentul îndelungat şi neadecvat
şi, în final, regretata trecere prea timpurie, prea nedreaptă, în ...Veşnicie.
Doina, a fost compusă special de Poet pentru a fi
recitată cu înflăcărarea-i caracteristică la momentul inaugurării statuii
ecvestre a Domnitorului Ştefan cel Mare din faţa Palatului Ocârmuirii (fosta
Curte Domnească ) de la Iaşi, la care a asistat Curtea Regală a României, toată
elita culturală şi o imensă mulţime de peste 150 de mii de participanţi din
Iaşi, din împrejurimi, dar şi din Bucovina şi Basarabia. Serbarea inaugurării a
avut loc pe data de 5 iunie 1883, după un amplu program întocmit de Primăria
oraşului Iaşi. Din motive încă neelucidate (suficient!), Poetul, venit la Iaşi
ca trimis al ziarului bucureştean "Timpul", nu şi-a putut îndeplini
"misia", fiind "retras" din mulţime datorită unor prime...
"semne de boală". A făcut-o însă spre seară în casa lui Iacob
Negruzzi din Păcurari.
Poezia "Doina" a fost publicată ulterior, la
1 iulie 1883, în revista Junimii Convorbiri literare şi în 1884 în volumul
eminescian Poesii. De-a lungul timpului Doina eminesciană a mai apărut în mai
multe variante cenzurate şi chiar interzisă în regimul comunist. În 1947,
fragmentul Doinei, turnat în bronz,
aflat pe spatele statuii lui Mihai Eminescu de la Iaşi, inaugurată în 1929, a
fost "şters" cu dalta şi ciocanul
M.Caba
Doina
lui Eminescu, varianta autentică și necenzurată
DOINA
de Mihai Eminescu
=====================
De
la Nistru pân’ la Tisa
Tot
românul plânsu-mi-s-a,
Că
nu mai poate străbate
De-atâta
străinătate
Din
Hotin şi pân’ la Mare
Vin
Muscalii de-a călare,
De
la Mare la Hotin
Calea
noastră ne-o aţin
Şi
Muscalii şi Calmucii
Şi
nici Nistrul nu-i înneacă
Săraca
ţară, săracă!
Din
Boian la Cornu Luncii
Jidoveşte-nvaţă
pruncii
Şi
sub mână de jidan
Sunt
românii lui Ştefan.
Că-ndărăt
tot dă ca racul
Fără
tihnă-i masa lui
Şi-i
străin în ţara lui.
Din
Braşov pân’la Abrud
Vai
ce văd şi ce aud
Stăpânind
ungurul crud
Iar
din Olt până la Criş
Nu
mai este luminiş
De
greul suspinelor
De
umbra străinilor,
De
nu mai ştii ce te-ai face
Sărace
român, sărace!
De
la Turnu-n Dorohoi
Curg
duşmanii în puhoi
Şi
s-aşează pe la noi;
Şi
cum vin cu drum de fier
Toate
cântecele pier
Zboară
paserile toate
De
neagra străinătate
Numai
umbra spinului
La
uşa creştinului
Codrul
geme şi se pleacă
Şi
izvoarele îi seacă
Săraca
ţară, săracă!
Cine
ne-a adus jidanii
Nu
mai vază zi cu anii
Şi
să-i scoată ochii corbii
Să
rămâie-n drum ca orbii
Cine
ne-a adus pe greci
N-ar
mai putrezi în veci
Cine
ne-a adus Muscalii
Prăpădi-i-ar
focul jalei
Să-l
arză, să-l dogorească
Neamul
să i-l prăpădească,
Iar
cine mi-a fost mişel
Seca-i-ar
inima-n el,
Cum
duşmanii mi te seacă
Săraca
ţară, săracă!
Ştefane,
Măria ta,
Lasă
Putna, nu mai sta,
Las’
arhimandritului
Toată
grija schitului,
Lasă
grija gropilor
Dă-o-n
seama popilor
La
metanii să tot bată,
Ziua
toată, noaptea toată,
Să
se-ndure Dumnezeu
Ca
să-ţi mântui neamul tău…
Tu
te-nalţă din mormânt
Să
te-aud din corn cântând
Şi
Moldova adunând
Adunându-ţi
flamurile
Să
se mire neamurile;
De-i
suna din corn odată
Ai
s-aduni Moldova toată
De-i
suna de două ori
Vin
şi codri-n ajutor;
De-i
suna a treia oară
Toţi
duşmanii or să piară
Din
hotară în hotară
Daţi
în seama ciorilor
Ş-a
spânzurătorilor.
Ştefane,
Măria Ta,
Lasă
Putna, nu mai sta
Că
te-aşteaptă litvele
Să
le zboare tigvele
Să
le spui molitvele
Pe
câţi pari, pe câţi fuştei
Căpăţani
de grecotei
Grecoteii
şi străinii
Mânca-le-ar
inima câinii
Mânca-le-ar
ţara pustia
Şi
neamul nemernicia
Cum
te pradă, cum te seacă
Săraca
ţară, săracă!
=====================
Această variantă a Doinei , extrem de puţin cunoscută
astăzi, este preluată din cartea Mihai Eminescu – poezii tipărite în timpul
vieţii, vol. III, note şi variante, ediţie critică îngrijită de Perpessicius,
cu reproduceri după manuscrise, Editura Fundaţiei Regale, Bucureşti, 1944.
Sursa: RADU GABRIELA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu