Gheorghe A. Stroia - MĂ TOT TRUDESC

 

MĂ TOT TRUDESC

 

Tatei, Andrei, la a 27-a aniversare a nașterii sale întru Veșnicie

 

 

~*~

 

Mă tot trudesc de-o Veșnicie-ncoace

Să-ți scriu răvașe, să-ți amintesc de mine,

Dar Timpul ce s-a scurs nu se întoarce

Și nici din partea ta scrisoarea nu mai vine.

 

Mă tot trudesc de-un veac să te tot chem

Să-ți strig și amintirea pe numele ce doare,

Dar Timpul, ce toarce al vieții noastre ghem,

Mi-aduce vești: „Învață cum se moare!”

 

Mă tot trudesc să-mi amintesc de tine,

Nu știu de plăsmuirea îmi este încă vie,

Dar Timpul, ce Raiul pe bolta lui îl ține,

Aduce-n suflet pacea din stelele o mie.

 

Mă tot trudesc să recunosc din nou

Că doare dorul tău, cu fierbințeală mută,

Dar Timpul nemilos - al zilelor garou -

Din sânge, picături îmi împrumută.

 

Mă tot trudesc de ziua îngeririi tale

Să-mi fac din amintire dulcele locaș,

Dar Timpul, ce-mpunge cu sulița-n petale,

Refuză totul, clipelor rămânând părtaș.

 

Mă tot trudesc să-ți scriu o tandră poezie,

În care dorul doare în fiecare simplu gând,

Făcută-i din petale de Vis și Veșnicie -

E însuși Timpul, pe umăru-ți plângând.

 

~*~

© Gheorghe A. Stroia, România

†14 Răpciune - de ziua Înălțării Sfintei Cruci