IOAN MICLĂU-GEPIANU: POEZIA DE SUFLET A POETEI MARIANA GURZA

 

IOAN MICLĂU-GEPIANU: POEZIA DE SUFLET A POETEI MARIANA GURZA

 

Moto:

”...Precum umbra e vestirea luminii de lângă ea;

”...Precum zorii dimineții – încheierea unei nopți,

La fel și tristețile deschid bucuriilor așteptatele

lor porți! (I.M.Gepianu)

 

Noapte de vis și cugetare

 

 

~*~

 

De jur împrejur

singurătatea

și universul ei rece,

albastru.

O strigi

și nu știe că așa o cheamă.

Cum nici noi

nu ne putem călca

propria umbră-n picioare.

Dar dacă e vorba de vise albastre,

de candori,

de sărut,

atunci

cred că știu prea bine

de ce las visul

să mă cuprindă.

*

Ce-i fericirea?

 

Când mi s-a vorbit de fericire

era într-un décor autumnal.

O asociasem cu roadele toamnei,

cu îngerii că pogorâseră

pe pământ

și împărțeau liniște și pace

din potire cu mir.

Toamna s-a dus într-ale ei…

sau s-a metamorfozat

într-o zână albă

și i-am cerut acesteia

o pereche de aripi albe.

Am crezut că asta e fericirea,

aripile cu care să zbor.

Dar m-am văzut răstignită pe cer

în încercarea zborului

de-a fericirea.

Și-au mai fost două ocazii

când mi s-a vorbit despre

fericire.

Într-una eram liniștită,

împăcată cu mine însumi,

asta era fericirea.

*

Lacrimi secate

 

Când mama plângea,

și-o făcea mai adesea,

am crezut,

că-n sub frunte are un izvor

care-i udă ochii

ca pe două flori albastre,

mereu gata să se deschidă…

Apoi,

lacrimile n-au mai izvorât,

nu mai aveau tărie

să iasă de sub pleoape…

Las-că nici ochii nu-i mai erau albaștri,

culoarea

o trcuse primăverii ce venea.

*

Trec anii

 

De un timp

bune și rele fac casă bună.

Când vin unele,

Pleacă altele,

le văd cum se petrec

îngăduindu-se.

Nici urmă de gelozie,

nici dorință de dominare…

Le-am scrijelit pe răboj:

bunele ântr-o parte,

relele în alta…

Mi-aș dori

ca altcineva să le numere.

*

Poate n-ar fi nimic

 

Toate suspinele le-am adunat

pentru o dată neanunțată,

când vei fi, fie o floare ofilită,

ori o umbră,

ori un noian de gânduri…

Poate n-ar fi nimic,

atunci,

cu mâinile împreunate,

surâzând,

fără grabă,

dacă voi avea

puterea să-ți mărturisesc,

tăcut, iubirea mea.

*

De ce sunt tristă

 

Mai am multe de dăruit,

cuvinte pentru poeme,

versuri pentru cântecele lumii,

pașii pentru ritmul sufletului…

Atunci, ce e-n inima mea?

 

Sunt eu cea dintotdeauna,

cu puțin adaos de soare,

de lumină,

și cu un ecou prelung

al cuvintelor despre nemurire.

*

Și mă grăbesc…

 

Caii timpului

galopează

dincolo de dorința mea.

Mă grăbesc să te-ntâmpin,

dincolo de revărsatul zorilor,

dincolo de cumpăna zilei,

aproape de miezul cuvântului

nerostit încă.

Ochiul magic

adună poeme de aprilie

pentru albumul

cu noi doi:

tu, cel adevărat,

chemat de mâna mea întinsă,

eu umbra ta,

trecătoare prin anotimpuri...

 

~*~

Mariana Gurza