Satanismul
în muzica rock – I
-
G. PAPADIMITRAKOPOL -
Muzica ce îl conduce pe om spre înălţare
duhovnicească, care îi copleşeşte personalitatea şi îi cizelează caracterul
provine bineînţeles dintr-o lume spirituală superioară. Este un produs al
eticii superioare, un produs al sufletului cultivat, al spiritualităţii. Ea
este născută din inspiraţii cereşti, cu orientări mai înalte de natură
dumnezeiască. Da, o astfel de muzică derivă direct de la Dumnezeu. Este
inspirată de slava Lui. Aceasta este muzica bisericească de inspiraţie
dumnezeiască.
Dar muzica pe care o cercetăm, oare ce legătură poate
avea cu Dumnezeu? în mod contrar celei dintâi, această muzică este adusă de
acolo de unde nu există valori şi de unde idealul lipseşte. Derivă din
minciună, din mizerie. Cântă cele mai josnice lucruri: desfrâul, drogurile,
violenţa şi pe diavolul însuşi.
Şi de unde poate fi inspirată şi îndreptată decât din
lumea lui urâtă. Şi dacă ne vorbeşte uneori despre pace, şi se fac concerte
pentru limitarea foametei din lumea a treia, şi dacă se cântă pentru suprimarea
înarmării, lucrurile nu se schimbă cu nimic. Ei încearcă să apară oamenilor şi
tinerilor ca ceva mai caritabil, mai social. Vor să arate că au valoare şi ei.
Şi aşa încearcă să promoveze pe toate celelalte. Este ca şi la organizarea
concursurilor de frumuseţe unde femeile sunt prezentate ca produse.(…)
Laturile
necunoscute ale rock-ului
Trebuie să spunem că muzica aceasta nu este atât de
nouă pe cât credem noi. A apărut după al doilea război mondial, dar originea ei
este în Africa, America de Sud şi India unde există ceremonii de adorare a
Satanei.
Să nu uităm că în 1619 când vânzătorii de sclavi au
adus în America primii robi nu au adus numai „oameni de vânzare”, cum am putea
crede, ci şi obiceiurile lor, şi mai ales muzica lor. O muzică care n-a fost
altceva decât fragmente din repertoriul local cu superstiţiile, convingerile şi
obiceiurile popoarelor necivilizate.
O muzică ceremonială a popoarelor africane primitive.
Prin ea „magii”, adică preoţii idolilor chemau spiritele necurate, adică pe
demoni. Nu este întâmplător că într-un interviu John Lennon, membru al
formaţiei Beatles a spus: „Cel mai bun rock’n’roll este primitiv. Sunetul lui a venit din junglă”!!
(revista „Rolling Stone”07.01.1971).
Muzicologul Robert Lady scrie că „structura muzicii
rock se întâlneşte în ritmurile de dans ale triburilor primitive”. Şi de unde
vin aceste ritmuri? Din ceremonii voodoo! Merită să vorbim puţin despre voodoo.
Revista “РОМАΝΤΣΟ” (11.07.1989) scrie: „Cei mai mulţi dintre noi am cunoscut
voodoo-ul în sălile de cinematograf prin filmele de groază. Cuvântul voodoo
exprimă magia neagră în forma ei cea mai rea. În multe filme de groază vedem
faze de voodoo, cu sacrificii de oameni, ceremonii în cimitire, la miezul
nopţii şi orgii.
În afară de originea, ritmurile şi elementele care
derivă din voodoo, muzica rock a mers şi mai departe. Cântăreţii şi formaţiile
cu asemănare la înfaţişare şi îmbrăcăminte se referă direct la voodoo, îi fac
reclamă şi-l laudă.
„Primul în istoria rock-ului care s-a ocupat cu magia
şi mai precis cu voodoo-ul a fost Screaming Jay Hawkins. El a fost primul care
a scris un asemenea cântec. „I put a speli on you” (Ţi-am făcut magie), este
prelucrat de mai multe formaţii până astăzi, adică de: Animals, Allan Price,
Arthur Brown, Demon Fuzz, etc. Howkins însuşi a creat nişte zvonuri în legătură
cu personalitatea sa. Toţi ştiau că se ocupă cu voodoo-ul. În concerte avea
faţa acoperită cu un machiaj monstruos, ţinea un baston cu un craniu în vârf,
se îmbrăca cu haine ciudate, iar în jurul lui dansau negri. După un răstimp
mic, muzicanţii dansatori şi publicul erau cuprinşi de extaz şi isterie. Adică
cum se întâmplă şi în ceremoniile reale ale voodoo-ului.
Toate cântecele lui Screaming Jay Hawkins se referă la
teme din voodoo. De exemplu „I hear voices” (Aud voci), „Aligator wine” (Vin de
aligator), „Frenzy” (Frenezie) etc. Cei influenţaţi de el sunt foarte mulţi.
Lord Sutch, Arthur Brown şi Alice Cooper aveau show-uri care se bazau pe ideile
lui. Să vorbim puţin despre ei. Lord Sutch este figura cea mai paranoică din
istoria rockului. Câteva din cântecele lui sunt: „Jack the Ripper”, „She’s
Fallen in Iove with a Monster Man” (Ea e îndrăgostită de un monstru),
”Dracula’s Daughter” (Fiica lui Dracula). Pentru toate acestea a fost numit
regele rockului macabru (Horror rock)”.
Cel de-al doilea, Arthur Brown, avea întotdeauna în
repertoriul lui cântecul „I put speli on you” a lui Hawkins. Tânărul atunci
student al religiilor orientale a format un grup cu numele Crazy World of
Arthur Brown, care în timpul concertelor se vopseau cu „freak”, se îmbrăcau cu
haine ciudate şi pe cap îşi puneau o cască cu coarne de unde ieşeau flăcări. Şi
una din caracteristicile diavolului sunt coamele (ca la ţap), şi focul care
iese din cap. Cel mai mare succes a lui Arthur Brown cântecul “Fire” o parte a
trilogiei „Prelude/Nightmare Fanfare/Fire Poem – Fire”. Nu este altceva decât
descrierea ultimelor încercări ale victimei de a intra în iad şi să ia locul
amantei lui. La sfârşit pierde. Nimeni nu poate înfrunta „dumnezeul focului din
iad” (I am god of hell fire…). Schizofrenia lui s-a continuat cu o altă
formaţie, Kingdom Come şi caută să găsească sfârşitul în spaţiul imens. Astăzi
este dictator de religii orientale!
Cel de-al treilea, influenţat atât de Hawkins cât şi
de către Brown, a fost Alice Cooper. Şarlatan, a încercat să creeze
originalităţi, dar n-a avut noroc din motivul că toate ideile erau utilizate de
ceilalţi. El tăia pe scenă cocoşi, care în ceremoniile de magie neagră ţin răul
departe şi descântă demonii şi îşi punea un şarpe în jurul gâtului. Şarpele
este prin excelenţă simbolul răului… În afară de ei mai sunt şi alţii care
laudă voodoo-ul. Ne referim la tatăl spiritual al heavy metal-ului care cântă
„Voodoo Chile” sau “Black Sabbath” care cântă „Voodoo”
Diferența
dintre smerita-cugetare și complexul de inferioritate
Părintele Porfirie vorbea despre diferența dintre
smerita-cugetare și complexul de inferioritate. „Omul smerit, spunea, nu este o
personalitate bolnavă. Are conștiința stării sale, nu și-a pierdut centrul
personalității. Cunoaște păcătoșenia lui, micimea lui, și acceptă observațiile
duhovnicului său, ale fraților săi. Îi pare rău dar nu deznădăjduiește. Se
întristează, însă nu se istovește și nu se mânie.
Cel stăpânit de
complexul inferiorității în exterior și la început seamănă cu omul smerit. Însă
dacă-l cercetezi puțin sau îl povățuiești, atunci ego-ul său bolnav iese la
suprafață, se tulbură, pierde și acea puțină pace pe care o are. La fel, spunea
părintele, se întâmplă și cu omul melancolic în comparație cu cel care se
pocăiește. Cel melancolic se interiorizează și se preocupă doar cu sinele său.
Păcătosul care se pocăiește și se spovedește iese din sine. Credința noastră
are acest lucru minunat, pe duhovnic. Dacă i-ai mărturisit duhovnicului și ai
primit iertare, nu te mai întoarce înapoi”. Accentua mult acest lucru.
Ieromonah Sava Aghioritul – din Vindecarea sufletului
în învățătura părintelui Porfirie, Editura Egumenița
Motivul
al patrulea de a nu merge la Biserica
Motivul al patrulea: „Nu merg la biserică, doar pentru
că este la modă”
Nu cu mult
timp în urmă, o femeie tânără, jurist de profesie, a zis:
– Nu vreau să
mă botez, doar pentru că asta e la modă.
– Dar de ce
purtați atunci pantaloni strâmți? Oare aceasta nu a devenit la modă în ultimul
timp? – a trebuit să o întreb. Dar ceea ce fac oamenii la noi în Biserică de
peste o mie de ani, considerați ceva trecător și schimbător? Sunteți jurist,
profesia dumneavoastră e construită pe logică. Și vedeți: ea încetează să
funcționeze în probleme duhovnicești. De ce? Pentru că în viață se duce o luptă
duhovnicească aprigă pentru fiecare suflet, pentru gândurile fiecărei persoane.
Și trebuie să facem un efort pentru a scăpa din această captivitate a
gândurilor la libertate, pentru a ajunge la Dumnezeu.
Se zice că în cazul în care tabla înmulțirii ar fi
atins sfera duhovnicească, ar fi fost controverse cu privire la faptul că doi
ori doi fac patru.
Ar fi fost pur și simplu minunat dacă era la modă să
crezi în Dumnezeu, să muncești cinstit, să-i respecți pe cei mai în vârstă,
să-ți aperi Patria, să nu-ți înșeli soțul/soția… Mai bine ar fi dacă această
modă nu s-ar schimba de la un sezon la altul. Ce este rău într-o astfel de
modă?
Dar și atunci diavolul va învăța și cineva va spune:
„Îmi înșel soțul pentru că a devenit o modă să păstrezi fidelitatea față de
soț”
BINECUVÂNTARE
Arhim.
Ilarion Argatu
"Doamne, Dumnezeul nostru și al tuturor puterilor, dăruiește
sănătate și vindecă-i pe cei bolnavi, dă-le hrană celor înfometați, haine și
adăpost celor care nu au, libertate celor care sunt lipsiți de ea, iertare de
păcate tuturor.
Luminează-le
Doamne mintea celor care sunt în examene.
Dă
Doamne liniște și pace în lume și ne iartă pe noi păcătoșii! Luminează-le
mințile Doamne la toți mai-marii vremii din Acel Guvern Mondial, care vor să
distrugă întreaga omenire pentru ca să rămână ei stăpânii acestui sfânt pământ
al Tău Doamne!
Întărește-ne în dreapta Ta credință, alungă de la noi pe toți vrăjmașii,
cei văzuți și nevăzuți.
Dăruiește-mi și mie Doamne, tot ceea ce doar Tu crezi că-mi este de
folos; fie Doamne așa cum voiești Tu și nu după voia mea. Binecuvântat fie
Numele Tau Cel Sfânt în vecii vecilor,
Amin.
Doamne,
noi ne rugăm pentru cei care nu au timp să se roage, pentru cei care nu au credință, care nu au nădejde în
Dumnezeu; ne mai rugăm pentru săracii pentru care nimeni nu se roagă.
Și mai
pomenește Doamne pe cei săraci adormiți întru Domnul și care nu au pe nimeni
care să-i pomenească. Amin!"
"PREOT
ILARION ARGATU" (1913 -1999)
Din fericire, chiar si in aceste timpuri moderne, mai
sunt unii care consideră sănătatea cea mai mare bogăţie.
Virtuţile magice ale anumitor plante au fost observate
încă din cele mai vechi timpuri. Viaţa omului în mijlocul naturii l-a făcut pe
acesta să fie deosebit de deschis, de receptiv faţă de tot ce putea deveni un
adevărat sprijin, un aliat natural al său în lupta pentru supravieţuire.
Oamenii au observat, inca din negura istoriei, ca o serie de animale precum
ursul, cainele, pisica, nevastuica, mistretul, cerbul, randunica, acvila,
uliul, porumbelul, gaita, mierla, potarnichea, turtureaua, gaina,
ciocanitoarea, sarpele, broasca testoasa s.a. consuma, cand sunt bolnave,
diverse specii de plante. Din această "farmacie a animalelor" chiar
si azi se mai folosesc unele remedii de catre oameni. Mii de batrani si batrane
de la tara au povestit cu mandrie ca la cei 70, 80 sau 90 de ani ai lor n-au
fost si nu vor merge cat vor trai la medic. Exista o alta categorie, in care se
inscriu aproximativ 30% dintre români care se tratează curent atat dupa recomandările
medicilor cat si cu "leacuri babesti" pe care le-au aflat, prin viu
grai, de la rude (adesea bunici si parinti), din reviste sau de la persoane
"specializate".
Desi este foarte populara, medicina alternativa si cea
naturista au stat mereu la baza unor confuzii si mituri legate de siguranta, de
eficienta si de calitate. Intr-o lume
moderna e nevoie si de tratamente naturiste pentru cei care le cauta si pentru
cei care vor si altceva decat medicamentele obisnuite. Se vor folosi doar
pentru tratarea unor afectiuni usoare, intotdeauna dupa ce se va fi consultat
un medic specialist si se va fi cunoscut istoricul medical complet. Se stie ca
medicina alternativa si complementara incurajeaza administrarea de medicamente
naturiste impreuna cu tratamente normale. Dar, atentie: tot ce este natural nu este neaparat si
benefic pentru sanatate. Multe tratamente naturiste pot sa scada din eficienta
tratamentelor cu medicamente obisnuite. Nu isi mai fac efectul, risti sa apara interactiuni
nedorite intre substantele active si... in loc sa te simti bine iti faci singur
mai mult rau. Produsele naturiste pot fi eficiente doar daca sunt respectate
intocmai recomandarile specialistilor. Cura de suplimente naturiste si
medicamente naturiste ar trebui sa o faci doar daca iti recomanda doctorul,
evita sa iei orice fel de tratamente naturiste daca ai boli grave si tratamente
complexe si puternice obisnuite.
Indiscutabil, medicina alternativa isi are locul sau
castigat alaturi de cea conventionala si va ramane la fel de importanta atat
timp ca va fi relevanta si va avea ce oferi oamenilor in cautarea de tratamente
alternative.
Insa miturile despre medicina naturista si cea
alternativa au tot circulat si au fost transmise din generatie in generatie, cu
mici modificari de fiecare data. Cand spui medicina naturista sau medicina
alternativa ai de la inceput o usoara stare de confuzie pentru ca termenii sunt
mult prea generalisti. Multa lume intelege exact despre ce e vorba, sau se
documenteaza. Insa sunt si multi cei care... nu inteleg si vin cu interpretari
proprii care denatureaza adevarul. Si asa apar si miturile despre medicina alternativa
si ele tot circula si le intalnim aproape peste tot...
Durerea și suferința, deși destul de frecvente, sunt
atenuate nemăsurat de roadele tot mai bune ale muncii științifice. Dar, din
1990, utilizarea medicamentelor pe bază de plante în lumea dezvoltată a crescut
cu aproape 400%. De-a lungul ultimelor două secole, cercetarea științifică a
căutat să înlocuiască înțelepciunea populară fragmentată din epocile anterioare
bazându-se pe ordine, sens, rigoare şi progres. Speranța de viață a crescut cu zeci
de ani.
În următorii zece ani, se preconizează că fitoterapia
va genera 12-15 miliarde de dolari/an în toată lumea. Americanii cheltuiesc
deja aproape două miliarde de dolari în fiecare an pe fitoterapie. Europenii -
în special germanii și francezii - nu sunt departe. În unele țări, aceste
tratamente sunt cumpărate de mai mult de jumătate din populație. O treime din
toate produsele de sănătate fără prescripție medicală sunt medicamente pe bază
de plante.
In ultimul timp chiar si practica medicală din România
s-a orientat tot mai mult spre limitarea, treptată, a tendinţei de medicaţie
exclusiv alopată, solicitând „redescoperirea“ efectelor certe ale plantelor
medicinale, benefice în combaterea diferitelor afecţiuni, mai ales în fazele
incipiente. Este anormal ca, având un asemenea tezaur de o excepţională
valoare, ţara noastră doar să importe, de la firme străine, produse naturiste
la preţuri exagerat de mari
Materialul din attach reprezinta o succinta culegere
exhaustiva a catorva dintre acestor terapii naturale, tehnici, retete si
sfaturi practice menite sa familiarizeze cu medicina naturista cititorii care
vor sa se trateze cu ajutorul solutiilor naturiste.
PROPOVADUIREA
FIRII
-
Fericitul Trifon Turkestanov -
Ce e lauda mea înaintea Ta! N-am auzit cum cânta
Heruvimii: aceasta datu-li-s-a unor suflete înalte; dar stiu cum Te slaveste
întreaga fire. Se întâmpla la vreme de iarna sa contemplu cum în tacerea lunii
se-auzea ca Ti se roaga-n soapta tot pamântul, învesmântat în dalba haina-a sa,
ce stralucea cu nestematele-i de nea. Vazut-am cum se bucura de Tine maretul
soare în timp ce rasarea si ale pasarilor coruri cântau cu ciripiri rasunatoare
slava Ta. Si auzit-am cum, în taina mare, graind de Tine freamata padurea si
apa susura-n izvoare, cum vânturile Îti aduc a lor cântare, cum cetele
luminatorilor ceresti Te propovaduiesc printru a lor miscare ce bine foarte
este rânduita întru întinderea cea nemarginita. Ce e lauda mea! Firea e
ascultatoare, eu nu sunt. Cât înca mai traiesc, vazând dragostea Ta, voiesc
a-Ti multumi, a ma ruga si a striga:
Slava Tie, Celui Ce ne-ai aratat lumina;
Slava Tie, Celui Ce cu dragoste adânca, nemasurata si
dumnezeiasca, mai înainte de a fi noi, ne-ai iubit.
Slava Tie, Celui Ce cu cetele Îngerilor si ale
Sfintilor ne-ai acoperit si cu a Ta lumina ne-ai adumbrit;
Slava Tie, Parinte Atotsfinte, Care prin poruncile
Tale ne-ai lasat drept legamânt a Ta Împaratie.
Slava Tie, Fiule, Care Te-ai facut noua Ispasire si
ne-ai deschis calea spre mântuire;
Slava Tie, Duhule Sfinte, Soare de viata Facator al
veacului ce va sa fie.
Slava Tie pentru toate, o, Treime Dumnezeiasca si
Atotmilostiva;
Slava Tie, Dumnezeule, întru vecie!
Fericitul Trifon Turkestanov, Cunoasterea
lui Dumnezeu prin mijlocirea firii vazute, traducere de Olga Bersan, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, cap. Acatist de Multumire „Slava lui Dumnezeu pentru
toate”, p. 136-137
BINECUVANTARE
-
Sfantul Vasile cel Mare -
Dumnezeu, Cel Ce a creat operele Sale mari, dar
rânduieste sa fie rostite si aceste mici cuvinte ale mele, sa va dea voua în
tot lucrul întelegerea adevarului Lui, ca sa întelegeti din cele vazute pe Cel
nevazut, iar din frumusetea si maretia zidirilor sa va faceti o idee potrivita
de Cel Ce ne-a zidit – „ca cele nevazute de la zidirea lumii se vad,
întelegându-se din fapturi, adica vesnica Lui putere si Dumnezeire” (Romani 1,
20) – încât si de pe pamânt si din vazduh si din cer si din apa si din noapte si
din zi si din toate cele vazute sa luam adeverite dovezi despre Binefacatorul
nostru. Nici pacatelor sa nu le dam timp, nici dusmanului sa nu-i lasam loc în
inimile noastre, ca Dumnezeu sa locuiasca în noi, prin o necontenita
aducere-aminte de El, Caruia fie toata slava si închinaciunea, acum si pururea
si în vecii vecilor. Amin.
Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la
Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p.
109
FRUMUSETEA
APARENTA
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Nu te opri la frumusetea fetei, ci priveste sufletul.
Nu privi vesmântul omului (caci trupul este un vesmânt provizoriu), ci priveste
la cel care este îmbracat cu el. Nu admira splendoarea îmbracamintei, ci
considera pe cel îmbracat ceea ce este el. Altfel, vei defaima chipul lui
Dumnezeu din om, vei necinsti pe rege, ucigând pe slujitorul sau, nedându-i
cinstea care i se cuvine. De asemenea, nu privi într-o carte frumusetea
expresiei, ci priveste duhul acelei carti, altfel vei deprecia duhul si vei
exalta firescul, caci caracterele formeaza trupul, iar continutul cartii este
duhul. Nu te lasa sedus de melodia unui instrument sau a unei voci, ci dupa
efectul pe care-l produc în suflet sau dupa cuvintele cântecului observa ce fel
de duh au. Daca ele trezesc în tine sentimente pasnice, curate si sfinte,
apleaca-ti urechea la ele ca sa-ti hranesti sufletul. Daca, dimpotriva, ele
rascolesc în sufletul tau patimile, nu le baga în seama si arunca departe de
tine în acelasi timp si natura si duhul unei astfel de muzici.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu,
1995, p. 41
Cuvânt
pentru unitatea națională
-
Pr. Prof. D. Stăniloae -
Ardealul
frânt în două!
(…) Se vor ridica din adâncurile fiinţei noastre
naţionale – şi aceasta se vede de pe acum – forţe uriaşe ce se daseră la fund
în anii de după întregire. Acestor forţe nimic nu le va mai putea sta în cale.
Prin ele vom lupta, vom dori arzător, ne vom jertfi, pentru a ajunge cu un ceas
mai devreme la mărita zi a dreptăţii noastre care e şi pe plan obiectiv
dreptatea cea adevărată a lui Dumnezeu.
Desigur că ni se va cere şi o încordare extraordinară
a voinţei pentru a sta la înălţimea marelui dor şi ideal naţional care ne va
arde sufletul de azi înainte. Va trebui să fim mai serioşi, mai pătrunşi de
sobrele virtuţi ale creştinismului, mai devotaţi binelui obştesc, mai înfrăţiţi
între noi, mai persistenţi în acţiunile noastre. Va fi necesar să ne lepădăm de
uşurătatea moravurilor, de poftele nesănătoase şi egoiste, de spiritul moale al
improvizaţiei şi al lipsei de perseverenţă, de vorbăria negândită şi
iresponsabilă.
Să
turnăm mai mult beton în fiinţa noastră
Trebuie să dobândim trăsături de monumentalitate în
caracterul şi faptele noastre. Să turnăm mai mult beton în fiinţa noastră, să
fim mai grei când stăm, când păşim, când vorbim şi lucrăm. Să părăsim
acomodarea noastă cu mlaştinile şi moliciunile căldurii din şesuri. Tot ce
clădim în ordine fizică sau spirituală să fie monument masiv, operă de
perfecţiune şi răbdare. Să cântăm în imnele noastre icoanele lui Horia, Cloşca
şi Crişan şi a lui Avram Iancu şi ale acelor ţărani de cremene care nu ştiau de
fleacurile şi de mofturile care satisfac o lume uşuratică, zisă intelectuală,
şi destramă tot ce e caracter, morală, cinste şi muncă. Simpli şi naivi ca ei,
stăpâniţi până în rădăcini de o singură şi încruntată convingere şi aspiraţie,
dârji ca ei, acestea să fie trăsăturile chipului românesc care trebuie să prindă
fiinţă dominatoare în caracterul nostru de mâine.
Învierea
neamului nostru
Să fie puşi la stâlpul infamiei, scuipaţi şi
dispreţuiţi, nu onoraţi ca azi, furii banului public, uşuraticii tuturor
deşertăciunilor luxului şi petrecerilor, leneşii şi „deştepţii” ce fug de
greutăţile vieţii.
Trebuie să concepem viaţa sever, aşa cum o concep
ţăranii noştri cei buni, ca o aspră dar sfântă datorie de a purta, ca şi ei,
cât mai multe greutăţi, ca o datorie de a ne căli în ea firea, de a o face
rezistentă, căci numai dacă e de cremene înfruntă viaţa de aici şi durează în
viaţa de dincolo.
Şi atunci Dumnezeu ne va ajuta să vedem din nou
învierea neamului nostru într-o mai strălucită şi mai durabilă mărire.
„Telegraful Român”, nr. 37-38.
GROAPA
SI FANTANA
-
Sfantul Vasile cel Mare -
„Groapa a sapat si a adâncit-o” (Psalm 7, 5). În
dumnezeiestile Scripturi nu gasim spus în sens bun cuvântul „groapa”, dupa cum
nici cuvântul „fântâna” nu-l gasim spus în sens rau. Groapa este locul unde a
fost aruncat Iosif de fratii sai (Facere 37, 20-24). Si tot cuvântul „groapa”
îl întrebuinteaza Scriptura când spune ca au fost loviti egiptenii „de la cel
dintâi nascut al lui Faraon pâna la cel întâi nascut al roabei celei din
groapa” (Psalm 87, 4); si în Ieremia zice: „Parasitu-M-au pe Mine, izvor de apa
vie, si si-au sapat lorusi gropi surpate, care nu vor putea tine apa” (Ieremia
2, 13). Dar si în Daniil este scris de groapa cu lei în care a fost aruncat
Daniil (6, 16). Avraam însa sapa fântâna (Facere 21 , 30); la fel, si slugile
lui Isaac (Facere 26, 18); iar Moise, venind la fântâna, s-a odihnit (Iesire 2,
15); si porunca primim de la Solomon sa bem apa din vasele noastre si din
izvorul fântânilor noastre (Pilde 5, 15); iar Mântuitorul vorbeste lânga
fântâna despre taine dumnezeiesti. Pricina pentru care cuvântul „groapa” este
folosit cu privire la cele rele, iar cuvântul „fântâna”, cu privire la cele
bune, socotim ca este aceasta: apa din gropi vine din afara, cade de sus; în
fântâni însa, sunt vine de apa, care zac sub pamânt înainte de a se sapa
locurile acelea; ies la iveala însa dupa ce se da la o parte pamântul care le
acopera si orice alta materie de deasupra lor, care este tot pamânt. Si în
suflete este, asadar, un fel de groapa, atunci când gândurile cele bune, care
cad în suflete, se schimba si se falsifica. Daca cineva îsi schimba ideile
despre cele bune care cad în el, atunci preface acele idei bune în idei rele si
potrivnice adevarului si nu mai vrea sa aiba în suflet ceva bun. Si iarasi, în
suflete sunt fântâni; când sunt date la o parte gândurile cele rele care le
acopera, atunci straluceste lumina si iese la iveala izvor de apa buna de baut,
în cuvânt si în dogme. De aceea este de neaparata trebuinta ca fiecare sa-si
faca siesi o fântâna, ca sa pazeasca porunca amintita mai înainte, care spune:
„Bea apa din vasele tale si din izvorul fântânilor tale!” (Pilde 5, 15)
Asa devenim fii ai celor care au sapat fântâni, ai lui
Avraam, ai lui Isaac si ai lui Iacov. Nu trebuie sa facem groapa, ca sa nu
cadem în adâncitura, asa cum a spus David în acest psalm, nici sa auzim cele
scrise în Ieremia spre mustrarea pacatosilor, despre care Dumnezeu a spus
cuvintele pe care le-am adaugat putin mai înainte: „Parasitu-M-au pe Mine,
izvor de apa vie, si si-au sapat lorusi gropi surpate, care nu vor putea tine
apa” (Ieremia 2, 13).
Sfantul Vasile cel Mare, Talcuire
duhovniceasca la psalmi, traducere de Parintele Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR,
Bucuresti, 2000, p. 40-41
INALTAREA
CASEI
-
Sfantul Nicolae Velimirovici -
Oamenii care-si zidesc viata pe credinta în Hristos ca
pe o piatra, sunt numiti în Evanghelie întelepti, iar aceia care si-o zidesc pe
nisip, neîntelepti. Zidirea celor întelepti va ramâne în veac, iar zidirea
celor neîntelepti se va sfarâma sub suflarea vânturilor si se va prabusi. În
vechime au fost oameni lepadati de Dumnezeu, care s-au gândit sa ridice un turn
pâna la cer. Ei chiar au început sa zideasca acest turn din caramida, însa
Domnul a nemernicit zidirea lor, pentru ca nu avea temelia pe piatra, pe piatra
credintei, ci era asezata pe nisipul miscator al necredintei. Altfel vorbind,
ea era întemeiata nu pe credinta în Dumnezeu, ci pe credinta în om. O astfel de
lucrare s-a surpat atunci si întotdeauna se va surpa, daca nu este începuta în
numele adevaratului Dumnezeu si pe temelia credintei întru El. Nisipul, în
acest caz, este simbol al netrainiciei, al slabiciunii.
Sfantul Nicolae Velimirovici, Simboluri si
semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009, p. 33
DESPRE
OMUL IGNORANT, SUPĂRĂCIOS ȘI MÂNDRU
- Pr.
Ioan Vlăducă -
Când
suntem ignoranți?
Ignoranța (micimea de suflet) este patima care se
opune mărinimiei. Ea este boala care constă în ignorarea celor mai importante
aspecte ale existenței. Sărmanul suflet care este cuprins de această cumplită
boală ignoră existența lui Dumnezeu sau prezența Acestuia; nesocotește
existența sau veșnicia sufletului; ignoră faptul că se va înfățișa la
înfricoșătoarea Judecată și va răspunde de toate gândurile, vorbele și faptele
sale rele.
În acest articol vom analiza patima mândriei, prima
consecință a ignoranței.
Doar omul prost și supărăcios se mândrește. Cum
recunoaștem în noi mândria?
„Cine nu se cunoaşte pe sine însuşi este un om mândru”
[1]. Dacă s-ar cunoaşte pe sine însuşi, ar înţelege că este creat de Dumnezeu
şi înzestrat de El cu multe daruri, că are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu şi
al semenilor; şi-ar cunoaşte slăbiciunile şi neputinţele. Nu ar mai avea o
părere bună despre sine, ci ar fi recunoscător lui Dumnezeu şi semenilor pentru
tot ajutorul primit în dar.
„Patima mândriei constă în două neştiinţe. Iar aceste
două neştiinţe împreunându-se, dau o cugetare confuză. Căci numai acela este
mândru, care ignoră atât ajutorul dumnezeiesc cât şi neputinţa omenească. Deci
mândria este lipsa cunoştinţei de Dumnezeu şi de om”[2].
„Mândria nu e altceva decât pervertirea sufletului şi
boală grea, care se naşte din prostie. Da, cel mai lipsit de minte om din lume
este cel mândru” [3]. Mândria se poate manifesta în toate situaţiile vieţii
zilnice.
Omul bolnav de această patimă se mândreşte dacă îl
salută cineva şi se consideră jignit dacă nu este salutat. Într-o formă mai
gravă a bolii, se mândrește dacă nu îl salută oamenii, deoarece se vede mult
peste nivelul lor. Se mândreşte dacă îi dă cineva dreptate şi se mânie dacă nu
i se dă dreptate.
Se mândreşte dacă este vorbit de bine şi se supără
dacă e vorbit de rău. Se mândreşte dacă i se primeşte darul şi se simte jignit
dacă nu i se primeşte.
Se mândreşte când ţine o cuvântare bună şi se tulbură
când nu reuşeşte aceasta. Se mândreşte când scrie ceva important şi se întristează
dacă nu reuşeşte aceasta.
Se mândreşte (se simte persoană importantă) dacă îi
încredinţează cineva o parolă sau un alt secret şi se consideră ofensat dacă nu
i se încredinţează.
Se mândreşte dacă e luat cu maşina de cineva cu
poziţie socială înaltă şi se tulbură în caz contrar.
Se mândreşte dacă este invitat la loc de cinste şi se
simte părăsit dacă nu este invitat acolo; iar dacă i se spune să lase locul
altcuiva mai mare, se simte jignit şi se mânie. Alteori se mândreşte dacă nu
este invitat la loc de cinste, fiindcă se vede pe sine mai presus de cinstirea
oamenilor (adică îi consideră pe oameni incapabili de a vedea înălţimea la care
se află el).
Se mândreşte dacă i se cere sfatul şi de consideră
dispreţuit dacă nu i se cere sfatul. Se mândreşte dacă i se mulţumeşte pentru
ceva (priveşte mulţumirea ca pe o recunoaştere a meritelor) şi se mânie dacă nu
i se mulţumeşte (fiindcă nu i se recunoaşte contribuţia). Alteori se mândreşte
dacă nu i se mulţumeşte (se vede asemenea lui Dumnezeu care face mult bine
oamenilor şi nu primeşte mulţumiri de la ei).
Se mândreşte dacă e luat în seamă şi se simte părăsit
şi trecut cu vederea dacă nu este luat în seamă. Alteori se mândreşte dacă nu
este luat în seamă (se crede un geniu neînţeles de contemporani, sau se crede
un sfânt dispreţuit de oamenii lumeşti).
Se mândreşte când i se aduce de mâncare (ca unul care
ar fi vrednic de aceasta) şi se simte nedreptăţit dacă i se aduce altora, iar
el este trecut cu vederea. Alteori se mândreşte dacă nu i se aduce de mâncare
(se consideră un sfânt persecutat) şi se supără dacă i se aduce (fiindcă nu i
se recunoaşte măsura de mare postitor).
Se mândreşte dacă i se dă mâncare aleasă (fiindcă se
vede o persoană importantă) şi se simte jignit în caz contrar (fiindcă este
trecut în rândul săracilor). Alteori se mândreşte dacă nu i se dă mâncare
aleasă, ci una simplă (fiindcă i se recunoaşte vieţuirea ascetică) şi se
tulbură dacă i se dă mâncare lumească (fiindcă nu i se recunoaşte această
vieţuire înaltă).
Se mândreşte când primeşte un dar şi se tulbură văzând
că altul primeşte iar el nu. Alteori se mândreşte când nu primeşte darul,
considerându-se pe sine mai presus de nivelul dăruirii omeneşti.
Se mândreşte dacă i se dă o cameră bună şi se
consideră jignit în caz contrar. Alteori se mândreşte dacă nu i se dă o cameră
bună (fiindcă se crede pustnic) şi se tulbură dacă i se dă cameră bună (fiindcă
nu i se recunoaşte statutul de mare ascet).
Se mândreşte când e ajutat (fiindcă este luat în
seamă) şi se tulbură în caz contrar (fiindcă se simte trecut cu vederea).
Alteori se mândreşte când nu este ajutat (fiindcă are impresia că a reuşit
singur) şi se supără când e ajutat (se simte jignit, ca unul care ar fi
neputincios şi ar avea nevoie de ajutor).
Omul mândru se supără şi atunci când i se cere
ajutorul (deoarece consideră că nu este sluga nimănui), şi atunci când i se
refuză ajutorul (deoarece nu i se primeşte jertfa).
De aceea, omul cuprins de boala mândriei se află
într-o continuă alternanţă de semeţire şi supărare. Omul mândru dispreţuieşte
pe cei blânzi. „Mai ales faţă de aceştia se poartă cu asprime, căci de cei tari
se teme, şi când are nevoie de ei îi linguşeşte.” [4] Pe cei cu dragoste curată
îi respinge, de cei milostivi se scârbeşte, iar pe cei sinceri îi consideră
proşti.
Bibliografie
Sfântul Ignatie Brianceaninov, Experienţe
ascetice, vol. I, Ed. Sophia, Bucureşti, 2000.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele
vieţii, Ed. Cartea Ortodoxă, Ed. Egumeniţa.
Sfântul Nectarie din Eghina, Cunoaște-te
pe tine însuți sau Despre virtute, Ed. Sophia/Metafraze, 2012.
Filocalia sau culegere din scrierile
Sfinţilor Părinţi care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi,
vol.I, Ed. Harisma, Bucureşti, 1993.
Filocalia sau culegere din scrierile
Sfinţilor Părinţi care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi,
vol.III, Ed. Harisma, Bucureşti, 1994.
Filocalia sau culegere din scrierile
Sfinţilor Părinţi care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi,
vol.IX, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
București, 1980.
[1] Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele
vieţii, Ed. Cartea Ortodoxă, Ed. Egumeniţa, p. 362.
[2] Sfântul Maxim Mărturisitorul,
Răspunsuri către Talasie, Întrebarea 56, Scolia 4, în Filocalia, vol. III.
[3] Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele
vieţii, Ed. Cartea Ortodoxă, Ed. Egumeniţa, p. 35.
[4] Părintele Dumitru Stăniloae, nota 600
la Scara, Cuvântul XXII, 26, în Filocalia, vol. IX.
(Articol preluat din revista Atitudini Nr.
39)
INDREPTAREA
SI INTOARCEREA FEȚEI
-
Sfantul Tihon din Zadonsk -
Vezi ca aceia care doresc sa vada soarele îsi întorc
fata spre el, asemenea facând si pentru a privi orice altceva. Când vrem, de
pilda, sa vedem un om sau un lucru oarecare, ne îndreptam cu fata spre acesta.
Asa, cei ce voiesc a vedea pe Dumnezeu – vesnicul si duhovnicescul Soare –
trebuie negresit sa se întoarca spre El cu fata inimii lor si Îl vor zari prin
credinta în vremea de acum si fata catre fata în vremea de apoi. Domnul
pretutindenea este si, de aceea, oriunde am merge, umblam înaintea fetei Sale.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 127.
AURUL
TIMPULUI
-
Cuviosul Bonifatie de la Teofania -
Cine pierde aur sau argint poate sa dobândeasca altul
în locul lui, dar cine pierde vremea în desertaciunea vietii sale nu o s-o mai
gaseasca. În ceasul mortii, unul ca acesta se va tângui mult, fiindca partea
lui este împreuna cu demonii.
Cuviosul Bonifatie de la Teofania, Bucuria
de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti,
2011, p. 127
Cum
l-a hrănit Maica Domnului cu pâine pe Tache Rodas în temniță, la Canal
DIN
CATEGORIA: MINUNILE SFINȚILOR DIN ÎNCHISORI
Nu aţi avut momente de revoltă faţă de Dumnezeu pentru
toate torturile suferite pe nedrept?
O singură dată am plâns într-o noapte de Înviere. Şi o
singură dată mi-a fost foame.
Eram la Poarta Albă, pe şantierul Canalul Dunăre-Marea
Neagră şi era un ger cumplit de decembrie. Dacă venea pe şantier căruţa cu
butoaiele cu mâncare, ni se dădea un morcov, o gamelă cu arpacaş şi o cană cu
apă fierbinte. Şi niciodată până atunci nu m-am văitat. Şi nu erau numai
deţinuţi politici, era şi o brigadă de drept comun.
Apoi când am luat gamela să duc mâncarea la gură,
vântul puternic mi-a zburat gamela cu mâncare cu tot şi am rămas flămând. Şi am
venit ud la baracă şi m-am aşezat pe priciul acela şi am început să mă plâng:
„Maica Domnului, nu mai pot. Au îngheţat şi hainele de pe mine şi mi-e şi
foameeee! Nu mai pot”.
„Maica Domnului mi-a dat cu pâinea în cap”
M-am sculat de pe prici şi am ieşit din baracă. Am
început să mă plimb pe afară, pe unde era şi brigadierul, văitându-mă, când
m-am trezit cu o lovitură după cap: „Aoleu! Maica Domnului după ce că mi-e
foame, înfrigurat, mai sunt şi lovit cu piatra după cap? Cu ce a dat ăla?”.
Când mă uit, era… un sfert de pâine. Şi era şi
proaspătă. Maica Domnului mi-a dat cu pâinea în cap. Am mâncat şi apoi am venit
în baracă. Mi-a fost şi cald în noaptea aceea şi o simţeam pe Maica Domnului
aproape.
Momente ca acestea nu se pot explica. De aceea nici nu
pot să scriu. Cui îi spui, zice: „A, faci pe martirul. Nu vezi că eşti
sănătos?”. Aşa e, că bătaia te ţine bine, te menţine. Eu cu ochiul ăsta nu văd
nimic şi nu aud nimic fără aparat din cauza bătăilor.
(Extras din cartea „Sfinții închisorilor”,
mănăstirea Paltin Petru-Vodă)
QUARC
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Oricare particula a universului, cât ar fi ea de mica
si de neînsemnata, prin faptul ca are o existenta proprie aduce dovada ca
Dumnezeu, Cel Ce pe toate le savârseste si le tine, exista. Ar fi oare cu
putinta sa existe materia si sa nu existe Dumnezeu, Creatorul a toate? Nu! Fara
El nu poate sa existe nimic, fara prezenta si sustinerea lui Dumnezeu, n-ar
putea exista, daca ar fi sa ramâna singur, nici macar un firicel de praf. „Fara
El nimic nu s-a facut, din ce s-a facut” (Ioan 1, 3).
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 116
DISTRACTIA
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Ce înseamna sa umbli dupa distractii? Înseamna ca vrei
sa-ti umpli, cu indiferent ce, un gol sufletesc, ceea ce vadeste o stare de
boala, fiindca sufletul a fost facut sa lucreze, nu sa trândaveasca.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 195
CUM
SE MÂNTUIESC CREȘTINII DE AZI?
-
Arhim. Iustin Pârvu -
În vârtejul în care trăim noi, ne mântuim altfel decât
sfinții de altădată. În prima perioadă a lumii au fost mântuiți oamenii prin
vrednicia lor, prin străduința lor, prin nevoința lor, prin dragostea lor față
de Dumnezeu. A doua perioadă a venit nevoința omului, dar tot mai slabă și cu
mila Domnului. Acuma e perioada a treia a creștinismului, în care ne mântuim
numai prin credință, prin răbdarea ispitelor prin care trecem și aceste ispite
sunt mari într-adevăr și foarte prețioase pentru creștinul nostru ortodox.
Apoi în vremurile anterioare nu era nici calculatorul,
nu era nici internetul, nici televizorul, nici cipurile, nici avioanele, era
omul în liniștea lui. Tehnica are importanța ei. O carte, de pildă, pe care
trebuia s-o lucrezi un an de zile să iasă din tipar, acuma în 24 de ore e
cartonată și se oferă la citit. Este un lucru important să vorbești două
cuvinte aici și să aibă ecou îndată în lumea întreagă, dar folosită la
adevărata ei valoare, însă nu fără măsură și nu să umple toate aceste mijloace
cu cele mai oribile imagini și să stea tineretul, copiii și oameni de toate
vârstele să urmărească atâta decadență și imoralitate care aduc cele mai mari
nenorociri în lumea noastră.
Să rostim mai des rugăciunea Tatăl nostru, ca Dumnezeu
să ne păzească de cel viclean. Să ne luptăm neîncetat împotriva acestor
tentații. Să revenim la simplitate! Să revenim în starea aceasta de puritate a
omului, a lui Adam cel pedepsit de Dumnezeu, aruncat din rai, dar care se
ostenește în sudoarea feței sale, să își câștige pâinea și Domnul îl
restaurează prin Harul Său. Ei bine, noi suntem, în sfârșit, oamenii care încă
suntem aruncați din rai și nu ne găsim făgașurile noastre.
(Fragment dintr-un interviu publicat în
Revista Atitudini Nr. 81)
--
Pr. Alexandru Stanciulescu - Barda ,
Parohia Malovat , jud. Mehedinti, Romania
tel. 0724 998086
AVEREA
STRAINA
-
Sfantul Tihon din Zadonsk -
Vezi ca un om ce are o avere straina, pe care-o tine
la el, nu se mândreste cu aceasta, nu se numeste bogat pe sine si nu se lauda
cu ea. Asemenea se cuvine sa facem si noi cu darurile Domnului pe care le avem:
sa nu le socotim ca fiind ale noastre, ci ca si cum ar fi straine; sa nu ne
preamarim prin ele, ci sa ne slujim de ele spre slava lui Dumnezeu si spre
folosul nostru si al aproapelui, caci toate de la El ne vin si tocmai pentru
aceasta ne sunt încredintate. Sa ne fie bogatia, mintea, întelepciunea si toate
celelalte daruri spre ajutorare noua si aproapelui si nu spre magulirea
noastra, ci spre slava si lauda Unuia Aceluia de la Care purced acestea, caci
asa cum El din mila Sa ni le-a dat noua, asemenea poate si sa le ia de la noi,
de vreme ce sunt ale Lui. Abia atunci vom cunoaste cu adevarat cât suntem de
saraci, milogi, schilozi, goi si neavând nimic al nostru, afara numai de pacat.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti,
2011, p. 116
PUNCTUL
DE SPRIJIN
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Despre caracterul limitat al lumii si îndeosebi al
omului: lumea da un punct de sprijin fapturilor corporale, ca sa nu se
risipeasca în nemarginire.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 40
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu