Povestire cutremurătoare despre
osândire
Pururea-pomenitul duhovnic de la
Schitul Cavsocalivia, ieromonahul Nicodim, mi-a povestit următoarea istorioară
luată din niște manuscrise athonite:
Un creștin
credincios vreme de cincisprezece ani mergea la duhovnicul și-și mărturisea
neputințele sale omenești. Într-o zi, așa cum obișnuia, a mers la duhovnicul
său ca să se mărturisească și, deschizând ușa camerei duhovnicului, l-a găsit
desfrânând cu o femeie. A ieșit îndată afară și, plecând spre casă, și-a spus
în sinea sa: „Ah, ce am pățit! Vai mie! De atâția ani mă spovedesc la
duhovnicul meu și acum nu știu ce să fac. Mă voi osândi, pentru că, de vreme ce
este atât de păcătos, toate păcatele pe care le-am mărturisit nu mi s-au
iertat”. Și se chinuia mult acel om pentru răul ce l-a ajuns și nu știa ce să
facă.
Merg pe
drum, a însetat. Mai mergând puțin a ajuns la un râuleț în care curgea o apă
limpede și foarte curată. S-a plecat și a băut. A băut atât de mult, încât s-a
săturat și nu mai voia să mai plece de acolo, ci voia să mai bea din acea apă
curată. La un moment dat s-a gândit: „Dacă aici jos apa este atât de bună,
atunci, cu cât te vei apropia de izvor, cu atât va fi mai bună”. Și odată cu gândul
a pornit să caute izvorul acelei ape.
Dar când a
ajuns acolo, ce să vadă? Vede cum apa iese din gura unui câine mort. Atunci a
suspinat din adânc și a spus: „Vai mie, că m-am spurcat eu, ticălosul, bând din
această apă murdară! Se vede că sunt foarte păcătos și necurat, de mi se
întâmplă aceste lucruri”.
În marea
mâhnire în care se afla, i s-a arătat Îngerul Domnului și i-a spus:
– Omule, de
ce te mâhnești și te întristezi pentru lucrurile care ți se întâmplă? Când ai
băut apă din râu, nu te-ai bucurat că ai aflat acea apă și nu te mai săturai de
ea, iar acum când ai văzut că ea iese din gura cea necurată a câinelui, spui că
te-ai spurcat? Nu te mâhni pentru aceasta, deoarece apa pe care ai băut-o tu și
pe care toată lumea o bea, cu toate că iese din gura necurată a câinelui, nu
este a câinelui, ci este darul lui Dumnezeu; apa este a lui Dumnezeu.
La fel și cu
duhovnicul tău care te mărturisea, iertarea pe care ți-o dădea nu era a lui, ci
iertarea este darul lui Dumnezeu. Preasfântul Duh o dă prin duhovnic celui
ce-și mărturisește curat și sincer păcatele și neputințele sale. Să știi că
darurile și harismele lui Dumnezeu se dau oamenilor, prin mijlocirea preoției
celor hirotoniți și care au binecuvântarea de a mărturisi și de a ierta
păcatele, așa cum Însuși Stăpânului Hristos a spus Sfinților Săi Apostoli și
Ucenici: „Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi
cărora le veţi ţine, ţinute vor fi” .
Așadar
Sfinții Apostoli au dat această stăpânire episcopilor și urmașilor lor, iar
aceia preoților și duhovnicilor hirotoniți după rânduială. Din această pricină
și pentru faptul că săvârșesc Sfintele Taine ale lui Dumnezeu, preoții sunt mai
presus în vrednicie și decât însuși împăratul și cel mai înalt demnitar al
poporului. Preoții sunt mai presus decât toți, deoarece orice ar fi oamenii în
această lume, vredniciile lumești, de la preot și de la duhovnic vor lua
iertarea păcatelor lor. Căci alt drum nu există, pentru că aceasta este Sfânta
Tradiție a Sfintei noastre Biserici.
Apoi Îngerul
i-a spus:
– Acum mergi
să pui metanie și să ceri iertare de la duhovnicul tău, pe care l-ai văzut
păcătuind, și roagă-l ca să te ierte de păcatul osândirii pe care l-ai făcut
împotriva lui. Cât despre păcatul pe care el l-a făcut, Dumnezeu îl va cerceta
și numai El îl va judeca. Pentru că tu l-ai văzut pe el săvârșind păcatul, însă
nu poți ști dacă el s-a pocăit și cum s-a pocăit. Așadar tu ai rămas cu păcatul
osândirii, iar acela, dacă se va pocăi, va culege roadele pocăinței și ale
îndreptării sale. De aceea nu avem dreptul să judecăm nici un om”.
După ce
Îngerul a spus acestea acelui creștin credincios, s-a făcut nevăzut. Iar
creștinul, împlinind porunca Îngerului, s-a întors la duhovnicul său și i-a
spus toate cele pe care le-a văzut și le-a auzit de la Îngerul Domnului, după
care i-a făcut metanie. În timp ce acel creștin îi spunea duhovnicului său cele
petrecute, așa cum i-a poruncit Îngerul, acela a început să se pocăiască,
plângând cu amar și cerând iertare de la Preamilostivul, Preaînduratul și
Preabunul Dumnezeu. Și în scurtă vreme și-a îndreptat cele ce rău le-a
săvârșit, slăvind pe Dumnezeu pentru mântuirea sufletului său.
După ce
duhovnicul meu, Părintele Nicodim, mi-a povestit acestea, a continuat cuvântul
și cu multă dragoste mi-a spus:
– De aceea,
fratele meu Haralambie , noi, oamenii, nu avem dreptul să cercetăm viața
celorlalți oameni, potrivit celor spuse de Apostolul Pavel: „Cine eşti tu, ca
să judeci pe sluga altuia?” .
Cu atât mai
mult nu trebuie să-i judecăm pe preoți, pe duhovnici și, în general, pe toți
clericii, pe care Dumnezeu îi încearcă cu asprime, iar diavolul îi războiește
cu multă viclenie și măiestrie. Căci Însuși Dumnezeu spune: „Nu judecaţi, ca să
nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu
măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura” . Așadar noi suntem datori să iertăm
greșelile celorlalți, să ne pocăim, să ne judecăm și să ne pedepsim numai pe
noi înșine. Dacă vrem să ne mântuim, să-i iertăm pe ceilalți și, potrivit cu
porunca Sfintei Evanghelii, care spune „Că de veţi ierta oamenilor greşelile
lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc greșelile voastre” , vi se va
ierta, dacă veți ierta.
Așadar,
frații mei, osândirea este un mare păcat și nu trebuie niciodată să ne preocupe
defectele și căderile celorlalți oameni. Noi nu avem nici o treabă cu acestea.
Fiecare ceea ce face, pentru sine o face. Noi suntem datori ca ceea ce vedem și
auzim, să iertăm și să-i iubim și să ne străduim să-i ajutăm, pe cât putem, pe
ceilalți.
sursa .marturieathonita.ro
http://altarulcredintei.md/povestire-despre-osandire/
Pr. ASB
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu