Mere pădurețe 20 - necorectat

Mere pădurețe 20

El, Gică, zice, că Daria-i o fată bună, deşi eu o ştiu vulnerabilă, că mult sensibilă, ca Bacovia, dar ea-i de alt gen, însă mie, prietene mi-o fost greu să-ți spun, gândind cum s-o fac astfel, bolavă, eroină de roman, că nu-i chiar ca o maşină care şi-a pierdut controlul şi-o ieşit de pe asfalt rostogolindu-se în largul câmpului cu flori de sânzâiene, e ca-ntr-o piesă a lui Cehov terfeliant şi-i ca copilul lui Noe, actorii punându-şi sufletul pe tavă, scenă, chiar dacă noi nu suntem cool, în constelații, că doar noi suntem într-o aventură permanentă, ca o apă în curgere cu experență de la izvor să se primenescă senzațional ca să fim foarte foarte fericiți, înebuniți de fericiți în labirint, în care nu ştii pe ce şi încătro calci, că noi, Ben, suntem de groază, uneori fiind de groază, deşi ni se testează vigilința şi totul e teorie şi practică, că practica, munca, îți dă echilibru, că şi pe ocean în disperare de cauză stârnindu-se vântul şi dacă nu-ți piermiți furtuna în pahar, ca să nu vezi cuantumul mare, că suntem din medii diverse într-o paletă largă social-umană trebuind doar să ne indentificăm fără să ne reducem din cheltuieli sufocați de birocratism (dar care ni stare civilă reîntorşi la natură, după ce ne-am poluat în lipsa de decență a oraşului, c-aici toate resturile menajere intră în putrefacție şi miroase acru, urât a naibii, a putred, a imposibil, fără avea posibilitatea de a ieşi la speranța de viață, dar bună dimineața Ben, că de iluminație azi facem iar pomenire după Vica aproape la 6 luni, c-a murit această femeie superbă, activă, nepicându-i lucru din mână, deşi în libertatea ei deplină mi s-a părut invincibillă, dar supra solicitată, harnică-n excesiv acum ideal mă loveşte iar aman durerea, ca o tusă cu junghi, tusă şi sughiț, dar cum viața merge sănătoasă înainte, totul va fi bine, că peste ce om nu trece obstacolul indiferent de neprevăzutul care te surprinde cu sufletul la gură.

-:Fiecare cu ale lui, cum zice popa dintr-al lui, fiecare dint-a lui cu ale lui ! -zice şi Mureşan Valentin a lui Velicu din Recea, cioban la oile lui Pavel Găvruş a lui Gusti pocăitului, care moştenise nişte oi de la frate-su Cornel un alt mort din Ciubăncuța. Amintiri, amitiri, dintr-un frumos, colos şi mircol al vieții, un național pe care nu-l subestimăm, că nici Creangă n-a suestimat ceea ce-i un universal, dar ne aparține nouă în primul rând prin cela ce-i Eminescu, care îndemna pe Ioan, cum şi tu şi tu, Ben, mă îndemni: -"Scrie, Pavele..." şi dai lovitura sincer şi cu respect. Condoleanțe, c-aşa-i viața cu rând şi peste rând, cum obsearvă ofticat Mircea frate-meu, ducându-ne pe mine şi Daria prin poiană, la prima şcoală românească Anton Pan şi biserica neagră şi în piața unde se pregătea-n Braşov de zor pentru fastuosul festival ajuns de pomină, Cerbul de aur, că-i o întreprindere omenească culturală de faimă internațională deja (Mircea cumințenie a pământului era prin voință proprie un bun ghid, că ne explica de tot ce era de marcă în Braşov cu litere mari putând citi din oraş făimoasa firmă, incripție: BRAŞOV, ca o invitație ferma, pioasă, în Transilvania, parcă o altă țară, România, decât cea care soarele e Bucureştiul, că la noi graiul e mai arhaic, mai istoric şi cu mai multă dragoste Hristos şi Eminescu, dragoste străbună de viață şi molcom, calm şi blândețe de păstor, cu fiorul de chemare străbună Ioan Alexandru, o minune cu drept la înviere cu drept la înviere de român ca badea Cârțan la Roma sub columnă alături având desaga cu cărți, aşa cum Ioan Alexandru avea Biblia în chiar Casa Albă, un fel de Casă a poporului în America, făcând să dispară ditanța dintre Dumnezeu şi conducătorii lumii, chiar dacă de aici banul, desfrâul şi lipsa petrolului, e o provocare la război contra celor a căror sol conține țiței şi munții cu frumos Roşia Montană, un dumnezăiesc al naturii, cu aur-aur, bun ca al nostru laudă de zestre a geto-dacilor  şi asta nu-i de uitat (vedeți accentul şi decizia care te face să-ți smulgi părul din cap, când ne afectează ca să acționăm promt pentru a secționa buboiul, abcesul cu bisturiul mânuit de un bunul chirurg bine aşezat în ierarhia de valori autentice a societății lumii pentru a înlătura răul din lume, să înlaturăm maladia, molima, prostia omenească nemaifiind frână, piatră-stâncă de poticnire către bine, către pace şi ecoo şi bio-sănătatea pământului, cum zicea şi parlamentarul şi poetul român Adrian Păunescu). Noi cu şansele noastre mici, nu batem apa-n piuă, că nu suntem într-un joc şi mă impresionezi, cu multe altele, că impresionezi, dar să ştii, că eu nu-s contra lui Gică, care mă ia prin surprindere, dar ce mă sâcăie cu liguşeala, un nesărat ca-n bucate, dar ce spui că mă alertează  e asemănarea din Ciocoii vechi şi noi, a lui Nicolae Filimon, că ciumulceii cei nu-s Enigma Otiliei, dar eu nu sunt cotra lui un aiurit şi neresponsabil, chiar dacă Daria visa la el ca la un Făt-Frumos, care şi el visează  fermecător la viața dorită, deci eu sunt  contra viciilor lui şi asta  indispune şi pe Marius, nu că el n-ar bea şi tot din cauza asta nici Mihaela nu-l agrează, că Gică aista ce să mai zic? bea, el zice doar două beri, şi chiar şi Daria zice, că față de ea la noi acasă doar două beri mere la bar la Minuca şi-şi aduce lângă cinci țigători care le dă gata, fumează, nestăpânit negândindu-se deşi buhăleşte tabacic o tuşă măgărească, părându-se că-şi scuipă plămânii din piept, dar, dragilor, cât mă bag unde nu-mi fierbe oala, că-i replic lui Daria încrezătioare, care-i cu nasu-n vânt, dragostea neavând o logică, deşi are un normal:

-"Dar bând cât e ziua, nu-i nefiresc ?", dar Daria, ca şi cum n-ar fi auzit ce i-am zis crede că ia dat lovitura ca asul de la campionat (şi ea cum să-i reproşeze lui Gheorghe Crăciun din Cristeşti, Botoşani şi să-l piardă ? Are teama asta la vârsta asta a ei, ca el să nu o părăsească pentru ea Gică fiind o însemnătate şi pentru ea e o victorie pe imensa tablă de şah al pământului, a marii Românii, dacă tot alegi, că a tot ales din din mulții pețitori, dar acuma culegi, că te depărtezi tot mai mult de Arcă şi nici babele nu te mai mărită, că-s babele cu mâinile-n sân stând pup pe marginea şanțului cu picioarele desculțe şi adunate de spate simțându-se nesigure plictisite, obosite, să tot facă bine, pentru ele nimic nemifiind decât în avarie şi semnalul de alarmă nu-l mai aud având votă în urechi şi la urechea surdului nu se mai bate sensibil toaca şi motivele sunt de îngrijorare pentru Daria că epava ei şi vița reală îi poate eşua lovindu-se zăpăcită, zdrobindu-se, de mal şi luând apă, că te cunoşti pe tine însuți simțind că e legată de o istorie personală, de o plăcere pentru mine, că-i o fortificată forte ca o poveste de viață frumosă, cum nu fu în aventură mai frumoasă). Atât îmi place să mă joc cu viața asta zice Crăciun George "Gică"şi bravând: "eu numa mă joc cu banii," zice"lița, sârma", moldoveanul, "că am supt la mama 4 ani," De la tine învăț să a-mi avea viața bună de dimineață şi să nu mă abat de la calea mea cu muzică şi mister la propiu suprem, România sfidându-şi limitele surprinzător izvor al veşniciei Emil Cioran, că s-a schimbat la față cum nu mai fu conştiința noastră social-uman, un OK, onoare cu splendoare şi răsărit de soare, în viața cu măsură. De când o mâncat e o hore,că: "noapte bună păsărică, porumbiță, că lupta e la baionetă." Aiesta e George mai relaxat, mai cu stil renovându-şi cu emoție viața, ca o casă, ca nou.

-"Am avut noroc să mă leg de fata asta Daria şi să pot face o baie, că-n rău e şi un bine şi viceversa, că ne dați sau nu ne dați fasole, costițe şi cărnați", zice Gică lui Vasile şeful lui, un maramureşan şi ca-n filmele bun cu supra solicitare a inteligenției, în lanțul consecințelor neplăcute, ca să fie ca o ciocolată în nevoia strălucitoare să te îngraşi, că ziua bună, e o conştiință posibilă. Nu poate fi nici o o zi zi fără durere jenantă, că nu Ceauşescu gospodar fără pereche ne-a adus la sărăcie... la România paralelă, că Liviu Dragnea vorbeşte lumea, că inventează probleme false şi nici Ponta n-a fost mai breaz ca Antonescu Crin..., că şi Dăncilă face greşeli... (doar gramaticale scăpându-i inimei mele dulceața vieții ? să o iubesc cu naturalul... interactiv cu redeverențe fără sens de elefănțel înmulțit cu mai mulți elefanți pe pânza de paiangen ca oi negre trăgând vaca de coadă super, pe bune, că noi ne-am pierdut în măriri de pensii care nu se mai măresc, că am cheltuit dement pe referendum inutil, banal, cu scheme, o gravitate extremă cu vărsături şi dureri de cap, la care nu le dăm atenție cuvenită, că migrenele nevrotice spectaculoase, care survin prea des ca un stres, care ne face să suferim şi suferă poporul excesiv înfometat şi mințit în permanență, dar nu ne învață minte cu starea generală atroce, deşi salvarea întârzie să vină, deşi-i o urgență social-umană (s-a pierdut clipa de aur păsându-le egoist doar de ei conducătorilor şi nu-i o distracție şi inima ne sângerează şi creerul suferă, că ne lipsesc în esență nişte ingrediente, nişte excelențe de bine cu obective a muncii, ca să respirăm din nou normal, pe primul loc). Tot mare suflet ca Eminescu un divers ca român transilvan, oltean şi moldovean inconfundabil şi Amnza Pelea dându-ne inima lui de căprioară să ne hrănească foamea cu dragoste zice ca un Făt-Frumos pe cal alb, zice cu vocea României profunde şi mari, ca un Nicolae Bălcescu cu Românii supt Mihai Viteazu, a zis Amnza cu durere, a zis, ca om trecut prin viață îndrăzneț:

-"Mă tată, sfaturi oricui... dar minte... nimănui".

De ce să ne dăm foc valiză ca-n ziua cârtiței, c-am pierdut trenul, că toți facem greşeli, eu pe 15 mai 2015 am pierdut-o pe Vica, câştigător fiind Dumnezeu, el câştigând cu echitabilitate moral şi spiritual, că nici eu ca Iisus nu m-am născut în puf, ci-n pace şi iubire pentru iubire, ca lumina să nască lumină pentru lumină. (nu ştiu dacă-s un prefecționist, dar vroiesc bine celorlalți ca Avram Iancu şi tu, a un adevărat român cu multe momente mioritice frumoase pentru a culmina promovând valorile autentice după credința ta inimoasă cu iz de România într-o mare dragoste). În ce scriu e un amar, ca-n Desculț a lui Zaharia Stancu de pe lunga şi îngusta vale a Călmățuiului, din Omida lui Darie şi unchiu Uțupăr cu rădăcini amare de soldat şchiop eficientă nedezrădăcinată de codul roşu care ne pune răbdarea la încercare, dar nu şi pasiunea, dragostea onestă de a rezista, ca suflete oțelite în chiar Aşa s-a călit oțelul sub soarele însuşi a omului şi a persista români nu doar între români, ci şi-ntre străini pretutindeni, c-aşa suntem noi făcuți în bogatul suflet cu-n fragil de ou din care se naşte puiul, ca să devină  vultur, convinsă, chiar şi cioara că şi ea mai are ce învăța de la chiar progenitura sa, timpul rezolvând orice nedumerire aflându-se bună-dispoziție, munca fiind leac contra plictiselii. Cu toții ne-avem o poveste şi mese calde, în cazul meu făcute, pregătite, cu migală şi dărnicie şi pricepere, de Vica, acuma incendiar dăruindu-mi-le Daria, un suflet de om de aur, încă paznic de far, un Geo Bogza, în casa mea, o frunte a clasamentului, chiar tu cu alte vorbe mai neaoşe zicându-mi ferm să lăsăm lucrurile şi aşa cum sânt şi să nu dormim ca lă mătuşa-n gară, unde mai vin şi popi englezi pedofili şi să ne dăm ca Cristian Pomohaci foc la valiză, trenul ducându-se-ncătro mai vedem cu ochii după ce Vica pe pat de spital la Hematologie m-a părăsit fără ca eu însoțitorul ei să fiu lăsat să-mi iau rămas bun, la adio neaşteptat, vorba lui Adrian Păunescu mort şi el tot pe pat de spital, ca Nichita Stănescu, după ce a petrecut la o nuntă noaptea, pe mine amărându-mă una Dr.Torok Tundi fiind unguroica medic de gardă după ce lui Vica i se luase şi puful Seretaide, deşi avea şi Astm pulmonar, conform evidenței de la Pneumo. (T.B.C., Cj. ) şi chiar de asta cu diagnosticul aiesta a şi murit, deşi aici cu alt diagnostic era internată la Hematologie unde avea nevoie şi de perfuzii de sânge cu grupa A2 pozitiv trimis de la Bucureşti, dar tot amânându-i-se administrarea din motive labile neştiute, ca şi cum ar fi vrut să-mi facă inimă rea, deşi eu am fost în Cluj la Centru de Sânge, pe strada Nicolae Bălcescu cum dai în strada Paris, nu departe de Galații unde locuia mătuşa Elvira şi uchiu Toma Stănescu, el fermecător oltean, dar la Centru unde-mi spun, c-au trimis pentru Ferghete Ludovica la Hematologie  sânge ( la spital) că ei cunosc situația ei, dar c-ar fi o bubă, de n-am vreo cunoştiință printre doctorii de la Hematologie risc să nu i se dea, trebuind pile şi pentru pile, cum Pavel Rătundeanu-Ferghete mai demult a scris în revista Urzica (cei cu care stam de vorbă nici habar n-aveau, că ei conversau cu Pavel Ferghete, un om care la ei la Centru era şi vechi donator de sânge). Totul e cum să trăim omeneşte şi să uimim, dar când n-ai un sens cum să mai trăieşti şi să câştigi oameni, o lume cu autenticul tău ? Daria are girul bunei creşteri, însă ceva-i prost procesat în celulele nervoase, că dependența mea-i față de scris, scrisul dându-mi plinitate, deşi să creşti copiii e o mare responsabilitate şi cei trei "Celemeni" (Marius, Mihaela-Ştefania şi Teodor-Flaviu) a lui Tudorel din Urişor, un om care n-avea cuvânt, onoare, că-l durea în cot de familie, că nu era familist, că nu le purta grijă lui Vica şi nici copiilor, Tudorel e cel, care fugea de orice fel de răspundere şi Vica era o delicioasă asumându-şi tot, dar cine ce ştia, Eva lovind în Vica, că nu era la un loc de cinste plăcându-i să facă rău purtându-i lui Vica pică şi de ce, că mă avea pe mine, ca bărbat ? Din punctul aiesta de vedere putea să fie cumințenia pământului, o plăcută lui Dumnezeu, dar nu ştiu de ce toată lumea se bagă unde nu le fierbe oala zicând ce nu era şi nu se materializa cu nimic, dar se făcea vâlvă inventându-se răutăți, adevărul fiind cel care triumfă prin unic, ca sărutul lui Brâncuşi un miracol a posibilul național, dar mulți nici nu pricepeau despre ce-i vorba, dar fiecare la radio-şanț trebuia să se cotească şi să zică ceva ca să se pună în evidență, deşi nici o muiere n-avea personalitatea sculptorului care se desprindea într-un zbor, întotdeauna fiind ceva de făcut şi de evaluat, cineva fiind îngrijorați şi de bunul mers, că s-au schimbat şi-n mentalitatea lor, după cum...

În vecini zguiță un porc, deşi nu-i pe-aproape, mă uit pe fereastră în vecini la Sandu Cocoşu-Roşu şi gândesc, c-ar fi o neregulă la Sandu la coteț, că s-ar mânca între ei porcii, că până la moartea lui mamă-sa, Cheța, "Pişta", cum o ciufulea badea nimeni, "Burdea" erau tot câte doi laolaltă, nu mai ştiu acuma, dar îmi dau seama că e doar unul mort de foame, că n-avuse timp pentru el, gazda, Sandu Crăciunaş văzându-l pe tractor îmi dam seama, că el fiind pe tractorul pornit făcea cu totul altceva şi n-avea rând de porc, cum nici de el, că nici el nu îmbucase, mâncase, nimic. Îl văd coborând de pe tractor cu ceva în mână deschise uşa cotețului ca să-i dea o lecție, deşi violența era interzisă, dar ce şcoală, instrucție şi educație o mai au tinerii cu nasul pe sus ? Aveau şi ei o valoare umană, dar o nesocoteau. El sus pe tractorul pornit, zgomotos, parcă era surd şi la urechea surdului, din fericire, de ce să tragi clopotele a mort, că efectiv nu era auzit şi de se trăgea de incediu sau de vreme grea oricât te-ai revolta intrigat. Nu era dezichilibrat, dar un stresor îi sustrăgea atenția. Nichita se împotmolise, avea palpitații, aritmie, că ceva se întâmplase, pe față i se citea oboseala, dar cu toți medici alarmați în jurul lui, ca pe lângă Păunescu, ce să mai facă, totul era galopant, dar cui îi venea să creadă, că sfârşitul nu-i aici ? (nici în cazul lui Vica nimeni, cum nici la Pitiş, în tren cu bătrânul Sadoveanu, că-n rest au fost prinşi pe paşi greşiți). Ca la Marin Preda ce altceva să-l fi omorât pe acest valoros prozator, că era totul un mister, c-aşa ca la el şi la mine cuvintele prind viață scriindu-le şi prin ele mă reîncarc cu energie, pe el, pe Moromete, cuvintele, cum scrie să-l fi devorat, deşi era sufletul românilor ? Nu ştiu cum să-ți zic, mă frământ (de ce? Pentru'că cu toții suntem nervoşi ieşiți din tiparul banalului mai hrănindu-ne cu comodități, că a scrie e o lene, un chiul de la munca serioasă, brățară, plug, de aur, cum se întâmplă cotidian transpirând cu sapa, cu boii pe brazdă responsabil, că şi după Vica cu o părere atât de proastă, că nu trândăvind la masă şi scriind e lucru, e muncă, deci nu conta scrisul, ci la sfântul aşteaptă, că de nicăieri nu pică, nu curge, nimic, că şi pentru publicarea cărților plătesc luându-mi de la gură neplătindu-mi la primărie impozitul încă, decât curentul, energia electrică, c-altfel cei de la uzină mi-l taie şi-s dezamăgit, că statul nu face nimic, dar Ceauşescu sub regimul comunist scriitorii erau cu drepturi de autori, însă actualii conducători sunt doar pentru ei, pentru înteresele lor personale în cădere liberă, că sunt căpoşi.

Hodoronc-tronc mă joc cu mine ciuli-buli şi mă frământ întingând treaba, în ce fel, că eu stând ca mâța în codă, dar tot nu mă las, fir-ar să fie, nu mă las de scris, ca şi cum aş fi bolund, nebun, că asta ştiu cum ştiu, asta fac şi mă conving, Ben, pe mine însumi fără succes:

-"Ca să fii om, deşi n-am habar cum, gândesc, că--i super să te schimbi, cum vroia şi Emil Cioran punându-şi coada pe spinare (dar de ce să te schimbi ? Pentru ce nou început şi ce visuri la cheie, dar pentru asta ce faci ? Cum mişti ? Daria şi tu trebuie să te schimbi, ca să câştigi încrederea şi iubirea celorlalți, că şi Gică-i om şi ce dacă bea şi eu am băut şi am supărat-o şi pe Vica, ca un măgar, asinul pe care şi Iisus l-a călărit către Ierusalim sincer de Florii. Îți spun Daria, că ştiu, că tu suferi, îți spun adevărul. Trebuie cu efect s-o țin în brață, că nici ea, pe ochii şi pe sufletul meu, nu ține în brață pe "nu-ul"mioritic, dar nici pe "nu fac", "nu pot"..., că nu-i clovnul regelui, că pe surse lucră, ca Vica peste puteri şi asta mă lasă cu gura fără cuvinte, dar tot mă nedumereşte ceilalți de ce să nu-i dea partea şi s-o lase în casa lui maică-sa, că grija asta mă dă peste cap foarte, foarte, mă tulbură (de ce ei să facă pe şmecherii de frați, că drept de moştenire şi ea are. De ce-mi fac scene, figuri, cum toată lumea fițoasă uitând să trăiască milos, omenos, melodios şi frumos, neştiind să trăiască drăgostos, frățesc, omenesc şi românesc ? Scot multe lucruri în evidență, le pun pe primul la loc sigur imposibil, că aparțin  nebuniei celor dragi, că-şi scriau poezia vieții fiecare aparte spun toți într-un glas, că ei sunt fantastici prin tot ce trăiesc frumos, colorat, ca turişti care escaladează Himalaia dominând lumea de la înălțime, ca un Iisus căruia i se da de pe templu, de pe acoperişul lumii ca regat întreaga lume, dar pentru El alta era bucuria fără griji, că fiecare neaşteptat suntem prefectibili, ca oameni cu tentații, ispite, că suntem păcătoşi de buni, dar rămânem în picioare, că fără păcat nu-i nimeni în libertatea deplină, fără limită cu eco-sănătate curată, că toți vrem să rămânem în istorie, nu-i aşa, Ben, avându-ne altitudine şi cu atitudine de rugăciune România. Scrisul cumva m-a relaxat şi nu era pentru pima oră că pe fica everestului o țin în brață, cu" Evrika !" ridicând mingea la filău ca Vlăduța Lupău cântăreață populară în exclusivitate botezată, cu bertiță pe cap, că sălăjanca era mândră şi te punea pe jar, dar nu-i bai, bade mă, că mândra asta îți zice:

-" rămâi bade pe vatră, că-i rămânea nensurat, că mândra nu te-a lua". Sunt un tată bun ori un moaie poame şi laş cum zicea Vica, c-aş fi memorabil ? Vica dacă a murit n-are cum suferi ca un câine ținut la uşă, dar iertător, că nu muşcă mâna ce i-a aruncat firimiturile de pe masa stăpânului şi eşti surprins, că amândoi avem rădăcini şi ea, Vica şi eu, Pavel, dar ea şi-a luat tai, tai, la revedere, tolerantă şi transparentă, ca să nu mai sufere şi din cauza lui Daria, totul fiind culmea: prefectibil, ca lucrurile inconfundabile să fie de nota 10, că nu totul e numai distracție căruia nu-i poți rezista. Cine să  ştie că există şi ediție specială pentru bârfa de pe şanț, că şi popa din Gâlgău din cauza beuturii e cu sumanul rău, domn exagerat din prostie sa şi-n părău fugindu-i pământul de sub picioare, totul depănându-se paranoia, tulbur, dar cine să ştie ce va fi ? Nu se acceptă nimic oricum, ci cu-n neânțeles şi filozofic, dar până la urma-urmelor cu ce se mănâncă şi filozofia aiasta a celui mai bun de la Păltiniş sau a lui Blaga, care trăieşte pe la Cluj neavând voie să scrie, deşi poate muri de foame (nu înțeleg cu ce greşise orânduirii de după al doilea război cele cinci cântece naționale interzise în vremea când Veronica avuse pe primul copil a lui Dragomir şi Ioan de-ar fi trăit ar fi fost mai mare ca mine, dar cum n-a mâncat jar în acele zile cu rădăcini amare şi-n Sâmpetru, ca-n Omida şi prin Pădurea nebună, copilul aiesta nu trăise, ci se duse pe sfârlă sfârlează-pârlează, că vremurile nu erau bune cu ruşii pe capul nostru insistenți să le dăm despăgubiri de război, deşi nu românii i-au împins din spate să se bage unde nu le fierbe oala, dar parcă le eram robi cu tot socialismul multi-lateral dezvoltat cu-n pas până-n comunism, care-n programul partidului comunist prevedea o perspectivă, care putea fi un bine, că nu se aseamănă cu năravurile şi viciile lui tata Stalin, dar nu se respecta ce se scria în programă, însă nu se respectau nici biblicele porunci, aşa cum facem sau s-a făcut doar ce s-a vrut sub Ghiorghiu Dej şi Ceauşescu că membrii aşa zisului partid hulit după revoluție n-aveau nici un Dumnezeu, nimic sfânt ? şi de ce, că aveau hinderii, cățeii, aieştea: slugile, lingăii lui Gheorghiu şi Ceauşescu, aveu pâinea şi cuțitul doar pe sama lor ori tu nu ştii, că lumea asta trecătoare, era avară, egoistă şi înteresată doar pentru jebul, buzunarul, lor ? Lumea era mai colorată, ca cea care-i doar pentru unii, în rest o formalitate. Pun multe lucruri pe primul loc fără să ştiu dacă-i vorba de meritocrație, un cult al aroganței, deşi-s durerile, problemele, de acasă, al celor dragi, dragule, că ei îşi scriu poezia amarului, tentațiilor şi a bucuriei trăite fugar, efemer, marginal cu o teamă şi un inedit cu inovație, ca un bolund de cap, că furi azi un ou, mâine furi un bou, în fiecare zi putând fi doar ca problemă şi a ta prefectibilul, că nu-i om fără păcat, păcătoşilor şi nu haina face pe om, ci omul croitor o croieşte şi coase, o face, că şi noi suntem nelimitat de buni prelucrați de alții, care o iau razna, când ți se pare că nu-i înțelegi, ca un dres cu plinătate de libertate, unii democrația înțelegând-o rău, fraer şi în aer, dar ce să-ți spun, tu, Ben, zicându-mi  ca cel mai bun prieten lângă mine şi la bine şi la rău, îmi ziceai că de n-o fi să fie bine, Daria, tot acasă o să se întoarcă şi o să mă afle pe mine tatăl ei acasă (ea-i fericirea, mângâierea, mea şi tu ştii cu intuiția ta că Daria are drept la fericire, să fie fericită... până-n pânzele albe, că pe o pânză de paiangen un elefant se legăna... şi ea, dar şi ceilalți trei muşchetari români m-ajută, nu mă părăsec şi vin când pot de la Cluj şi nu mă dezamăgesc, au bună-cuvință). Gică poate doar să mințească mult, ca parlamentarii (de ce zic aiasta? cineva îi telefonase lui Daria din Cristeşti şi-i spuse, că nevastă-sa trăieşte; cum mama dracului, el Gheorghe Crăciun e la pământ că-i moartă de 8 ani şi tot zice, cu ce semene mai bună, că el nu mai se rentoarce în Moldova, c-a lăsat-o baltă, dar cine i-a telefonat cumnata unui muncitor  de a lui Gică, Ionică şi aiasta, cumnata lui, zice din Cristeşti, Botoşani, că nevasta lui Gică are 40 de ani şi Daria se află într-un nefiresc, e oricum în concubinaj, cu Crăciun care totuşi nu e Eminescu, dar nici ea Veronica Micle, un soare al acesteia; dar ce să zic, îmi dă Daria bătăii peste cap şi el, Gică de ce mințeşte, de ce-i sorcova-vesela, băiat bun, bun între ghilimele zis, un Zombii ori ce naibii se crede sârma, lița, cum li se zice în serios moldovenilor, eu unui mincinos în spitalul Ortopedie zicându-i Clărețul fără cap, că tot ce povesteam în salon el răstălmăcea, înflorea, fără a fi acel Creangă la Bolta rece). Daria va cădea în Drepresie, acest stigmat, ducând-o în decepție, ea-i rănită de dragostea  ei adevărată, dar ce are a căuta într-o poveste frumoasă paradoxal: cinismul, laşitatea, negarea adevărului, deşi noi şi pe un şantier suntem totuşi ceea ce suntem, nu să ne facem probleme unii la alții. Am covingerea, să fie o logică, o normalitate cu moralitate, creştinismul învățându-ne ce nu-i îngrozitor, în ciudă că suntem manevrați de un politic a nevoilor, omul fiindu-şi sieşi un brend indiferent de situație, risc. Eu aveam de ajutor în proba de foc intuiția, dar nu eram onorabil şi legendar, elecitricizant, ca tine Ben, eu sunt un împedicat, mă încurc în fulminantul din mine, în mine însumi, în ceea ce contează, un captivant pentru cititori, care n-au rând să-şi bată capul cu înțelepciunea lui Becali punându-şi-o la contribuție, că asta-i chichineața, farmecul, minunea, că fructul oprit poate fi mărul discordiei şi intuiția mea-i ca un avion sau elicopter care cade peste o casă în paradisul uman impresionând trsist şi la ce să mai cauți lămuriri, explicații, catastrofa producându-se şi-n cazul nefericitei Daria, care alunecă într-o prăpastie a întrebărilor: -"Ticule, de ce mi se întâmplă mie (să n-avem vorbe, că părerea fiecăruia nu ne ține isonul şi omul ce respectă, că dragostea nu respectă nimic şi ce recuperează ?) Care nu-şi are poezia bucuriei lui şi-i aparte, ca Dinu Lipati, că într-o viață scurtă a creat, ca Ciprin Porumbescu, dar unii ce ştiu dacă nici de Eminescu habar n-au, că nu ştiu nici cine e Decebal, Burebista şi-ngroaşă ața, dar atunci cum va fi mai bine ca ieri, pe ce te bazezi, chiar dacă-i cald şi bine... Iubirea-i oarbă, irațională... Daria se legase tare de Gică şi mamă, vai de capul meu ! Ce am presupus e adevăr, vai de capul meu ! De ce nu mi dat să traiesc lucruri luate-n serios şi spiritele rele să nu fie cu adresa familia mea (e greu de imaginat o baie plină de paiangeni, goage, în grozăveşti ?) E o lecție de viață ieşirea ei din groaza înfricoşătoare, ieşirea ei din iadul singurătății ei şi se gândeşte la realitatea când nici eu nu voi fi că Vica, mamă-sa, se cam duse, unde ca vertebrată ? Ce să zic, cu mincinosul de Gică va fi o surpriză, că el are nevastă şi copiii, deşi neagă neavasta, dar el susțină că-i moartă adăugând, că şi-n Italia şi prin stăinătățile pe unde a mai fost a mai avut gagici ca ea şi nu ştiu cât de normal e trecutul lui cu prunci şi nevastă în Cristeşti, Botoşani (ce va fi în zile următoare, ce va conta moral, tu suferind, că el e duplicitar ?)  Ce-mi veni, omul vrându-se cel mai bun, dar ce poți face cu pasiunea, cu momentele din viața mea, ca cele şi din vița mea ca un spectaculos, cum zici să mă bucuri, c-aş scrie proverbial, cu succes, cu vervă, că într-o zi un nume de aur, va fi de frunte voi fi valoare autentică nemăsurată în literatură nefiind un învins cum nu-i nici Vica, că nici eu nu-s rege pe tron cu scrisul meu mai mult ponos decât folos, cu multe neajunsuri nerespectând nici mesele principale de calitate, (ce să zic, de şarm, că nu sucesc mințile nimănui cu demența mea de a scrie, scrie şi iară a scrie având o chemare străbună pentru asta, eu, fiind un om deschis, că nu-s badit mascat profesionist având curajul spărgătorilor de bănci atent la orice detaliu, dar sincer să fiu cum să fiu altfel de cum sunt, că obosit şi plictisit, nu sunt dacă scriu). -"Eu nu ştiu ce îmbăigăreli are Gică", începe să-i scadă încrederea în el.

Daria are nevoie de cineva ca ajutor şi pentru mine e Daria: mugurul, floarea care aduce primăvară în tumutoasa viața mea memorabilă de melc, melc codobelc a lui Ioan Barbu, "Brbelian", că cine nu-i doar om cu un diagnostic în sine, cu sinfonia eşecurilor, că are şi erori (inițial cu o frumusețe cu predicție de a schimba viețiile celorlalți fără a fi o negociere, că tot timpul e de schimbat şi de câştigat o cupă dincolo de podium, de scenă, că se pune capăt restanțelor în cunoaştere). În tot e un intens, un sens, că nimic nu-i imposibil, ca să-ți strice ziua de neprețuit, motiv în plus de bucurie fără prescripție. Nimic nu ne plouă în gură atmosfera plăcută, minunată, învățând să evităm răul, că buna creştere în limba iubirii se înavață de dimineață şi se cunoaşte pe parcursul vieții, chiar dacă ni se retrage clauza de țară favorizată, că nu mai aveam pile, relații şi se zicea, că la noi e un total-comunism, altruism-ceauşism generos urmărindu-se să scăpăm de datorii, dar străinii vroiau să nu se schimbe în România mare lucru, ca să n-aibă nici o problemă globalizându-ne (dar de ce ne-am învârti în jurul cozi asunzându-ne de adevăr, cale către bine şi viața, ca să fim tari din parcare, ajunsă în tren trend). Noi avem şi dacă nu vrem parte de imperfecțiuni, deşi contra indicat nu vrem nici o lacrimă, deşi era un natural, dar nu şi-n cazul lui Lucian Blaga interzis pe vremea copilăriei mele, ca înerzicerea strălucirii mai târziu a lui Marin Preda, să se petreaca galopant, de fapt a cărții lui Cel mai iubit dintre pământeni, cu care eu rămânândumi trimisă de Cartea prin poştă şi asta până a nu fi el pecetluit cu totul în mormânt pentru noi oamenii de rând nefiind o distracție, o satisfacție, ci o pierdere a bunei dispoziții, că cineva abuza de funcție, ca el să nu mai urce treaptă cu treaptă cool în erahia de valori autentice şi eu pot gândi, că noi mai avem inumani gata să ne închidă gura înghesuind-o-n pământ cu pământul în gură neinspirați, deşi pentru aşa ceva şi cerul se înhâie, cade, pe noi. Ce-mi veni să mă războiesc cu mine şi, tu, vii bun cum eşti de încredere, dar viața lui Daria va fi un greu, că animalul, berbecele, o mințeşte neruşinat făcând-o şi făcându-se de râs disprețuind adevărul am sentimentul şi prin telefon îi confirma vocea unei necunoscute, care a putut şi ea sa fi fost înşelat şi dacă n-a fost chiar nevastă-sa care chiar nu-i moartă, cum el ca Don Juan ce e, o zic din tot sufletul, din toată inima, că şi Daria surprinsă de realitate neuitând să trăiască:

-"Aşa ceva n-am vrut" şi asta explodează şi-n creerul meu de mămăligă cu parfum uman care se auto-imană din bula neuronul său înlănțit cu alți neuroni prin sinapsele lor, cu rolul conectat la maxim cu autencitat. De unde să ştie ea de năstruşnicia lui minte având cap şi trup ?

El simțea ca orice bărbat viril şi simțindu-se aşa bine nu-l mai înteresa consecințele greşelii lui dată în vilag neascunzându-se de mine, că el nu era cu miştourile, lui fiindu-i  pentru a rămâne împreună şi el tot vorbea ca televizorul care minte poporul. Daria era o drăguță şi bla, bla... era cuprinsă de vrăjeală.

-Şi hai dormi cu mine în noaptea asta (care pe care ?) Daria era nevinovată şi a căzut, ca o fecioară desflorată cade în capcana lui care ne dismulat, credea că-i ce trebuie şi ea, Dulcineea, era ea cu-n comportament pshic şi el, Don Quijote se luptă cu morile de vânt senzual, acapărător, arzător şi pentru el versat sexul, nu era deranjat de nimic din jur, că sacul de nuci a fost aruncat în podul casei cu furca şi soarele îl băga-n casă cu covățeaua şi luna e scoasă cu cârligul din fântână şi pe copilul lor îl aduce barza (dar mai contează greşala şi ce dacă eşti gravidă, că eu nu te părăsesc din Ardeal nu mă mai duc în Moldova, c-aici e mai fascinant). El a învățat din multele relații, dar ce ne rezolvă viitorul ? Sunt nişte limite şi de ce nu-i bine să le depăşim ? Când te deranjează ceva, îl spui ce şi Daria serioasă dimineață, neliniştită, că n-ar fi vrut minunată să-l supere cu mintea ei activă, dar vroia să ştie bucată cu buctă ce şi cum şi de ce sa-i fie deranjata:

-"De ce mai mințit ?" El ține la ce a spus şi o ține un şi bună şi nu cred că rău intenționați o avertizat din Cristeşti, Botoşani, că de ce s-o amărască cu baliverne ? ce rost ? ce-ar câştiga cel care ar vrea să te tragă în țapă revoltător?

De ce te-ar toca unii cu săul, cu rautatea lor. De ce-ar fi ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte, pentru ce ochi, pentru ce dinte, ca Daria o ideală n-ar omorâ uşă de biserică un puice sau o muscă, dar raul mare şi tare poate zice ce vrea bune şi rele? El ca un nebun:

-"Nu te-am mințit Daria, nu că n-aş avea defecte." Însă te îndoieşti: ce hoț prins cu mâța-n sac va recunoaşte fapta lui ? Cine neprins cu ...recunoaşte: "am greşit, iartă-mă !". După felul cum graieşte ți se pare, c-ar fi ca Tulipan, că ceva nu-i clar. Cine ştie ce ? Nu-i sincer ? Nu-i un garant, că nu-i nici o înfruntare directă, iar lui Daria îi lasă să înțeleagă altceva:

-"Tulai, asta n-am vrut, ce mă fac?!" dar lui ce-i pasă, că cine să-l dovedească ? hoțul neprins e om cinstit, nu-i aşa şi-i revoltatoare nepăsarea ? Ce ne facem pe drumul printre nori ?

     - Dăm din aripi!

     - Putem să nu dăm, însă nu-i Vica lângă mine şi cine să dea un volum a fericirii, că m-am săturat să simt un scandal, o nelişte şi un mostru în mine, că eu n-am nevoie de aşa spectacol, că parcă nu-mi mai aparțin, că totul e aşa fără o noimă, deşi nebun nu sunt, dar sunt prea mari probleme ciudate, prea multă frământare şi asta mă perpeleşte, mă frământă, mă nebuneşte, că situația e un balamuc neprevăzut, ca un circ făra bani, în care nu ştiu cine îmi plăteşte cu vârv şi îndesat (cui şi ce am făcut ?). Eu nu sunt un sfânt, dar cui şi ce rău am făcut, că minciuna acelui venetic în prinde viață, dar a cui sunt penele din aripile mele şi dacă-s penele a altcuiva ce mă fac, cum şi încătro zbor ?! În mine e o febră, o gripă şi nu c-aş fi egoist, dar o vroiam pe Daria aşezată la casa ei, dar dacă undeva el are o nevastă, o emoție după altă emoție fără nici un sens (ştiu că dragostea te face invincibil, dar cu ce preț, chiar aşa cine e sacrificat ca Ana clădită-n zidurile mănăstirii ?).  Cui trebuie  să-i pese că cineva-şi vinde tablourile la colț de rai, ca maica Tereza ? Ce-i de făcut, ca-n lumina zilei de început, care nu-i un incediu care-mi arde casa în care a copilărit şi Daria şi s-a nascut şi Vica să trăiască la cuțite cu sărăcia, din care eu cu profesiunea mea, dar nici cu scrisul meu, n-am scos-o din casă (sărăcia nu-i scoasă nici cu boii, că fie ploaie fie vânt, când mâncăm e cel mai sfânt, zice Măruță bărbatul lui Andra. Micul aiesta, Gică, din Moldova e ambiționat s-o aibă pe Daria, dar cu nevasta lui dacă trăieşte ce va face ? Are o fată şi un băiat, după zicala lui, în microbusul către Osoi, se lăuda cu trei copiii şi cu 54 ani şi nu cum zicea 49 ani, ca un Casanova, Don Juan. E fabulos, că vine de unde vine de la lucru, merge la bere la bar şi pe lângă casă nici rugat nu face nimic, chiar dacă-ți dă impresia c-are să facă ca om cumsecade de casă, dar nu face, nu ridică un deget, ci țigara şi sticla de bere.

În noaptea vieții

noi facem soarele să răsară pe arca tinereții

de sărbătoare, în noua formulă,

de stă mâța-n codă centenară

nemurită comoară rară în baladă.

În noi e un glas interior cu decor din viitor făcând în corola vieții cu năframă vărgata în culori hazlii cu mari fonduri pe care l-am mai păstrat național cu-n singur dor şi la malul mării şi nepăsării, în aceeaşi situație de egnimă şi situație prin atmosferă care ne toarce pe fus din furcă şi ne deapănă şi-n zona plăcută a transilvaniei ori ne câlțonşează pe alei cu plopi sau tei înfloriți într-o promisiune de înțelepciune de care ştiți foarte bine e rugăciune de care nu mă pot ține, în bine pentru bine. 

Ce se întâmplă cu mine ştii foarte bine,

că ştii ce se cuvine,

viața chestionându-mă cu aproximație adevăr de viață şi simetrie,

deşi cubul e cibit în perfectibil posibil pentru cel iubit incredibil, vulnerabil,

o ocazie specială pentru cei trecuți din neființă

de pe orizontală  pe verticală în şcoala dincolo şcoală

cu nişte paşi de conştiință.

Ceva-mi face viața bravă bolnavă

şi prognoza e artificială superfecială

şi nu are profunzime cu înălțime pe verticală cu incovenient orizontala

şi e corola inteligenții pe veticală,

deşi binele-i la prima vedere coloană fără sfârşit, că are putere, drept de fapt la lupta cu dragoste şi dor deschizând drum către viitor izvor de timid ca o experență unică,

ca un vânt de emoție şi deşertăciune furtună totuşi de înțelepciune

cu stare de perseverență pentru bine.

Zi de zi întru dreptul de a fi ne primim porția de lecție de viață, care mă zbate de mă zvântă, îmi dă avânt şi cuvânt pentru propria-mi artă, de nu-i adevărat cum zice actorul Florin Persic (că ce să mai faci şi să mai zici, că dacă taci faci colaci, dar tăt nu-i mânci şi dacă zici tot îi strici, vorba uchilui Petru Tudoran, Sumna, din Jurca), că ce să mai zici păstrându-te pofticos de viață pe linia melodică de plutire şi de existență cu esență în nevoia de fapte şi nu de vorbe, indiferent ce întreprinzi pentru fericirea celorlalți ?

Anton-Vasile Iaşi zice, cum rar spune cu nobile sentimente, un om de omenie aflat la anarghie,la greu:

-"Să nu ne pierdem bruma de decență, sfială, bun-simț, morală şi firesc, ce ne-mai rămas. Citează apoi din vorbele părinteşti a lui George Enescu:

-"Ne-am căptuşit cu modele false, modelul omului care reuşeşte uşor, care se descurcă, care ştie să facă bani. Ne-am pierdut moralitate, manierele şi educația. Am uitat să ne îmbrăcăm frumos, să ne mai purtăm elegant. Am pierdut nu burghezia materialistă, ci  bueghezia spiritului, nobleța spirituală. Trăim azi într-un mediu semi cultural şi parvenit, impulsiv şi brutal. Suntem farte departe de ce-am fost cândva..." (George Enescu, 1881-1955)

     - Nu îmi aduc aminte să-mi fi fost așa de bine ca acum. Am fost copil de miner sărac. Sărăcia te învață să furi sau să devii un mare artist. Am încercat să învăț să visez zâne și prinți din imaginație și când am stăpânit arta, nu a mai fost nevoie de ea. Azi nu mai știm să visăm pentru frumos și liniște. Puțini mai știm să citim în suferință și vânt pentru a afla direcția spre adevăratul destin. Asta i-am cerut Domnului ca și copil; să mă ajute să arat fratelui meu crăpătura din zid spre strălucirea soarelui, lucru deloc ușor de văzut din spatele urâtului și al mizeriei. Nu-i mai vedem pe cei de lângă noi, incluzând părinții, frații, surorile și chiar prieteniile adevărate câștigate cu greu de-a lungul istoriei prin educație, dăruire, îngăduință, iertare și iubire. Toți vorbim în van sau criticăm pe ascuns viața, însă viața construită azi și impusă este lipsită de conștiință și responsabilitate. Suntem și acceptăm dezumanizarea în masă, bătând cu ușurință din palme și strigând “uraaa!” la pocnitul biciului politic, apoi fugim acasă, în singurătate și egoism, lăcomie și minciună, hoție și trădare. Am fugit de dracul și am dat peste taică-su, îmi spunea mama: “de la Ana la Kaiafa!” Societățile cu astfel de caracteristici nu pot duce la un final fericit. Golanii și trădătorii, vânzătorii de țară nu sunt eroii aleși de părinții noștri pentru a ne conduce în eternitate. Turnătorii din comunism sunt aceiași și azi în democrație. Omul secolului 21 este mai amorțit ca niciodată, “SLUJITORUL dumnezeilor de lemn” de care Iisus ne îndemna să ne ferim; banul, tehnologia și ciomagul etc. Omul are urgentă nevoie de suflet, de cuvânt bun și lumină divină pentru a se trezi.

     - De ce-mi vine acuma minte palmele date de drăgălaşul învățător Nemeth Băieşan Iosif, în Aghireş-Fabrici, date pe merit nefiind ca estericul profesor a lui Nicolae Moromete care ieşit penibil din minți, cum scrie Marin Preda în memoralisticul bestseller “Viața ca o pradă” scrisă cu stil, că şi-a împlinit un vis de paradis scriindu-l forte ca romanul “Marele singuratic”, specific, unic, cu pragmatic pe gustul meu, că era bun şi ca profesor Nemeth Iosif, pruncul, copilul, minerilor, din Lupenii lui 1929, când nenorociții muncitori au fost împuşcați şi familia Băieşan, chiar dacă a fost implicată în grevă, în răsmeriță, cum o numeşte autoritățile acelui timp, ca cel de acuma blestemat, mitocan, barbar, deşi familia asta  a lui Băieşan a scăpat din dezastru neomorâtă, a scăpat cum şi cămila a intrat mai complicat, domestic, prin urechile acului, dar ca români inimoşi l-au crescut cu efort pe, pe unguraşul Iosif, l-au crescut cu bunătate şi văzându-l cu aptitudine şi voință pentru învățătură s-au silit şi l-au purtat şi pe la şcolile  alea mari, ca pe Budulea taichi, ca să iasă om între oameni cum a devenit şi prietenul lui Eminescu, Ioan Slavici găsindu-se un omenesc cu lux de amănute, că la noi se mai fac şi lucruri cu cap indiferent cât de complicat a fost şi familia Băieşan n-aveau ce regreta, elevul Iosif Nemeth Băieşan noaptea nefiind manuale suficiente, ieşea  în stradă  la lumina difuză de la stâlpul cu bec şi citea curajos, vroind să iasă din sărăcia şi s-au văzut rezultatele şi modul normal, c-ajunse să cunoască ca profesorul meu de la Bistrița, Borr Iuliu, care şi el cunoşte 7-8 limbi străine, chiar şi nouă explicându -ne sincer cum o putem şi noi câştigători prin copii-copiilor noştri implicați util în real, că după ce cunoşti mai multe, o altă limbă o înveți mai uşor stăruind să înveți cu încredere în tine, înveți câte cinci cuvinte în fiecare zi, în a şaptea zi repetând ce-ai învățat peste săptămână, ca un părinte care sapă adânc în fântână pentru a ne descoperi calitățile, darul bisericii şi a şcolii, că ce nu se vede e mai important decât ce se vede cu voință puternică, cu rațiune şi perseverență, apoi repetându-le pe toate cuvintele învățate cu darul de a înmulți talanții, ca să nu-ți faci o surpriză neplăcută (surprinzător era şi Nemeth Băieşan cu secretele vieții sale trăite artistic, cu îndemn şi voința de a face bine, că el cunoscându-l pe tata, cât ostena, ca familiei lui să nu-i lipsească nimic nefiind suficient să lucre doar în fabrica de ipsos, mai târziu, când el se îmbolnăvise şi nu putea munci intregrându-se în câmpul muncii angajând-o pe la alții şi pe nevastă-sa Veronica, care a fost nevoită să devină muncitoare la chimicala, care fusese acaparată de Vlădeasa Huedin având secție în Aghireş-Fabrici şi nu-şi pierdea timpul cu mâinile ei făcând cretă şi cerneală, tuş, lucrând din răsputeri la normă, mai greu fiindu-i să lucre în apă rece la cretă, în iarna care persistentă  diferit de rece, înghețată, în hale fără condiții optime de muncă, dar acuma am libertatea să spun, că ne-au nenorocit neglijenții conducătorii  de acuma paradind sistemul de valori, distrungând locurile de muncă, vânzând obiectivul muncii străinilor hărpăreți, că nu-i doare nici în cot de România şi românii ei suferind, chiar dacă-i doare în călcâi la inimă şi sunt pe drumuri sprâncenate românii, la dracu-n praznic, asta a naibii şi dorind, ca să nu le facem lor concurență, că s-ar sili românii şi pe ringul vieții de acasă, deşi fără muncă suferi eşti făcut nochaut ori tu faci pe ceea ce-i iubire şi muncă, cugetare adâncă şi voință, pe la noi, deşi cumătru lup face sex cu bunicuța scufiței roşii, care auzind că casa arde, pardon clubul colectiv, dar pompierul stă sub umbrelă de ploaie şi încă ceva pentru arşi sunt 11 paturi, dar nu-s funcționabile, că Arafat şi-o freacă, capra cu tri iezi având de furcă, că iezii i-s păpați cu performanță şi lipsa de compatibilitate, că păstorul nu-i o fire sportivă şi e şi legea frustantă, tocmeală pentru corupți). Sufletul lui Gică văduvul, dacă-i cu adevărat văduv, din Cristeşti, Botoşani, că eu mă îndoiesc a fi, cu toate că are şi aspecte frumoase în suflet, că zice, că femeia e normal să meargă la casa bărbatului, deci Daria să mergă la casa care o s-o cumpăre, deşi el în Moldova are trei case, zice, ca şi cum n-ar avea doi copiii după cum mi-a spus, dar 3 copii cum a zis pe microbusul de Cluj-Osoiu nevăzându-mă că şi eu sun unul din mulții călători, ce- i drept că artiştii şi artistele înebuniți de veniturile lor speciale, colosale, ca cele ale parlamentarilor şi a guvernanților, dau cu piciorul mereu şi mereu în căsătoria lor, se schimbă căsătoria lor de carton, cum schimbă țiganii calul şi mocanul şofranul, cum îmi zicea Maria Mureşan, mama lui Nelu pictorul de biserici din Osoiu făcând ce-i place, ca un Grigorescu la mănăstirea Agapia perfecționându-se super de la o lucrare la alta, de la o pictură la alta, cu altă idee şi spirit de trend, că el e într-o veşnică provocare, eu admirându-l pe acest osoian prieten (dar ce vroiam să vă spun bonus despre Crăciun Gheorghe, care nu compară în bine viața din Transilvania cu binele din Moldova, că casele de la ei nu-s ca cele impunătoare ca folclorul şi etnologia, la ei asemănând cu cele care aici erau acuma peste 5O de ani, când erau chiaburi şi grofi pe la noi, dar deşi  şi, pentru'că  erau românaşii de aici erau mai pretențioşi şi mai muncitori, chiar dacă peste ei a dat năvală colectivizarea cu Ali-Baba lor, ei nu că n-aveau ce face îşi stricau casa pentru o alta mai elegantă şi până nu le ieşea ca o bijuterie modernă  civilizată tot o demolau, o refăceau pentru a fi în pas cu civilizația împărtăşindu-şi experența tuturora celor care aveau ochi să vadă şi urechi s-auda despre experența lor amară care nu-i dezamăgia, decepționa, deşi asta le măcina puterea, energia şi-i surupa cu atâta efort pentru ce nu era greşit, îi surupa atâta efort înebunit delicat şi efort, îi surupa din viață în mormânt, că asta le era scris în stele transilvanilor fantastici, nişte magnifici a lui Pavel Dan, ei prin testamentul lui Avram Iancu îşi clădeau fericirea națiunii lor robit de unguri şi alți migratori fără personalități distincte, cu făr'de lege asemeni capitaliştilor care-şi vând fără scrupule şi-şi trădează, ca Iuda fără ruşine neamul şi țara şi nu că n-ar şti cum se mănâncă binele ca cozi de topor cu mentalitate prostă. Scriu la Mere pădurețe 20 (zero nu s-a imprimat, deci fii fără grijă memoria nu mi-am pierdut-o chiar de tot chiar dacă merg de-a buşălea, că nu-i chiar rău, nu vă faceți griji, Ben şi Bogdan, chiar dacă nu-s în formă maximă, dar mi-am băgat la cap să scriu exemplar şi inspirat, viața mergând a naibii înainte cu surpriza ei, surprinzător chiar dacă nu mă spăl pe dinți şi nu m-am nici barberit, dar Vica nu-i ca să se supere pe neputința şi lenea mea, care nu le țin minte, ca mândrie , zicându-se că mândria e un mare păcat, că nu te ține cu ochii la Dumnezeu, ci pe telefon, deşi unii zic, că telefonul e o amenințre periculoasă, o atingere la sănătatea socioal-umană şi fizică, că ceva negativ ne dă o palmă, un şut oareunde, dacă tot stăm abuzând de ochii ațintiți pe telefon scriind plin de adrenalină, hormon, care îmbată de cap şi neuronii prea solicitați să gândească rațional, ca joşii nori, care burnițează foarte peste noapte, cu toate că peste zi e frumos şi foarte cald, prietenilor, cu toate că conducătorii se prostesc, ne fac să suferim, pic cu pic să murim din mai colorat, deşi eu nu le înțeleg poezia reformelor lor utopice cu grilă, cunoscatorii profesori ripostând ca să scape de o catastofică a eclipsei spirituale care ne duce în izbelişte târându-ne şerpeşte, cu paşii, dându-ne-n dărăpt, ca racu,  înapoi exagerat în epoca primitivă de piatră a lui Barni şi Fred,  intelectual condamnându-ne la moarte ca pe Ceauşescu în ziua de Crăciun împuşcându-l laş în  anul 1989, când Decembrie a fost în flăcările loviturii de stat, tinerilor, deşi unii zic, c-ar fi fost revoluție, dar una mincinoasă, că omorând iliciții pe genialul, geniul Carpațilolor, pe Ceauşescu tâlhărindu-ne de echilibru, de lipsa de datorii, cu neamestic străin în treburile țării, pe mulți neparveniți ca Iliescu şi tagma lui, ne-au  nenorocit neisprăviții bătând fierul cald pentru înteresul lor egoist, pe mulți lăsându-ne pe drumuri, fără locuri de muncă, cu o viață precară, pe gură cu lăcat, deşi ne-au sufocat şi cu recedari de case şi şi... ne-au nenorocit ca pe nişte amatori, care visează sperând o viață mai bună care să ne bucure şi să bucurii generații de generații de urmaşi asezați la casa lor pe vecii-vecilor, dar şi cu proştii care ne-au amărât cu măsurile lor din burtă, ca să se pricopsească unii şi cu pământuri, cu păduri..., dar  şi cu şomaj în loc de locuri de muncă, ca şi cum n-am fi iertat greşiților noştri). Sigur, ca ce-am zis e zis (cred, că nu mi s-a înruătății situația, că mă complica destul pasiunea pentru a scrie).

     - Eu vă mulțumesc! Astept să mă sunați. Nădăjduiesc că o să vă simțiți mai bine!

     - De fapt omul cum îți aşterni aşa dormi.

     - Cămila poate să lucre fără să bea apă şi o săptămână, dar omul, cât poate răbda e o minune, prostie şi înțelepiune

ori răbdare, perseverență catre culme

ca să se elimină călclcâiul de fer a crizei economice şi a falimentului care ne dă ocol lacom,

scoându-ne din molcom,

ca să ajungem bătaie de joc a globaizării,

o comedie social-umană ca să nu mai fim ce suntem în stofa şi în arama noastră distinctă şi deosebită

cu artă cum se poarta în munții care oricum în pântecele lor aur portă,

că hoții din lumea rea

sâmbetele ni le poartă,

ne sapă groapa pentru a cădea nătăflății, ei, tomna, taman, în ea.

În noi e o culme şi voință pentru a trăi rău sau ca-n rai,

de pe gură şi picior de plai,

după meritul celui mai iubit

Răsărit de oameni formați pentru oameni, cu ziua de azi transbordată în mâine: pace şi pâine, liturghie-n spice.

Unii ştiu cum ştiu găunii ce-i oportun pentru eternitate,

deşi în tot trbuie să fii sănătate,

chiar dacă în jurul nostru ca pe vremea lui Eminescu, e crudă realitate,

un spiritual național al destinului nostru natural monumental, care-ți impune responsabilitate

cu jind de rugăciune construind Templul eliberării

României profunde şi mari, pur şi simplu exeplu mondial

prin ceea ce-i pace şi pâine, liturghie-n spice

trasă lumină şi doină-n mâine.

Chinuitor vorbeşte şi Mariana Almăşan la bărbați de10 şi femei de 10:

-"o cămilă poate să nu bea o săptămână şi să lucre din greu, dar bărbatul, uneori şi femeia beau o săptămână într-una şi nu lucră de loc." (asta e o bestialitate, o răutate, că uneori nici Dragomir, dar nici eu feciorul lui nu mi-am bătut joc de beutură, trutindu-se din greu strângând prunele pentru horincă şi strugurii pentru vin, chiar dacă nu-i de faimă, cotnar sau gheorghiuliu, că spuneți şi voi care nu-i la plăcinte înainte şi la război înapoi, cum zice gingaş şi fain şi Stela Popescu într-un mod potrivit într-o conjuctură pe măsură picantă şi artistică fără a explica ceva lui Alexandru Arşinel un partener de teatru neschimbând nimeni regulile jocului în timpul jocului, că ce ti băga ca musca-n lapte sau pe calea de frumusețe, la noi totul fiind de Românie pitorească, totul fiind lăudabil, ca zăhărul pe băț, că:

:  " haida mândră să te  joc

să te strâng de mijloc

şi pe sub mână să te întorc

fără modru românesc".

Din prea multul frecuş apare stresul şi unde e bea, ca Dragomir bea apă din adâncul fântânii sau de la burtucă, cioroi şi-n Aghireş-Fabrici, deşi trecuse vreme când Veronica mânca scoarță de fag şi rădăcini, buruiene (Nemeth Băieşan Iosif şi cu celalalt cu care fugise din Siberia având şi o lampă cu petrol, în acel greu al iernii sălbatice să-şi mai facă şi câte un ceai din ace, frunze de brad, ca să trăiască până la aproape 90 ani, ca şi cum n-ar fi suferit îndurând ce a îndurat, pe dumul fugii lui din iad reuşind să înfrunte oameni şi animale fiare, aşa cum şi Veronica înfruntase nalucirile vieții, ca Ileana Cosânzeana care stricase 7 perechi de opinci, ca să-l afle pe Făt-Frumos din povestea porcului sau o ala din explozia luminii pe bune cu numărătoare inversă). E o luptă zilnica a fiecăruia aparte, Gică în felul lui zi de zi fară a-i fi uşor să se cordonează, să se capaciteaze, controleză şi capaciteaze în calități pentru a se păstra în fire, în echilubru, fără a fi supra ponderal, că suferă şi de hipotiruidă, Vica cu hiper tiroida ei fiind slabă, siluietă, ca consăteanul ei Găvruş Augustin, Gusti lăptaru, nemaitrebuind soluții, inovații, să slăbească, ca să fie la modă, asemeni călărețului fără cap ori ca râma să stea picior peste picior, rău ca un copil obraznic neinspirat, că nici învățătorul care mie-mi era profesor după ce i-au fost împuşcați s-ar putea, pentru'că sufletul le era înegrit de praf de cărbune, ca să nu mai zic pielea care nu se spăla nici cu 7 ape, deci după moartea parinților în vârtejul vieții, nu mai trăia ca-n puf, că dintr-odată nu mai avea ce avea de la Dumnezeu dat: mamă şi tată, că oricât ar fi tutorii de buni uneri ți se urăşte cu binele, că străinii şi de-ar vrea să fie buni, ca oameni se mai greşesc şi ei, tocmai pentru'că-s oameni încovrigați în lanțul şi lațul slăbiciunii. Îmi preda Limba franceză în acel an când el întrebase în clasă:

-"Care nu v-ați scris şi învățat lecția să se scoale în picioare". Alții ca la comandă se ridicaseră, eu însă, nu, deşi eram cu musca pe căciula. Eu nu eram bun de nimic nedându-mi silința cu lenea mea, ca cea a lui Paul din Delirul, Paul a lu'... Eu credeam c-am să scap, încrezându-se-n mine şi considerându-mă, ca unicul fiu al său, deşi eram feciorul lui Dragomir, dar nu ştiu cum indirect foindu-mă neliniştit şi frecându-mi mânile neliniştit, transpirat şi roşu la față mă trădasem că nici eu nu-s în regulă la oara lui şi el, ca şi cum ar fi plouat mult şi apa tulbure ar fi dat peste mal carând pe valurile ei, chiar şi case :

-"Pavele, tu, care eşti ca fiul meu mi-ai înşelat aşteptările". S-a simțit lezat şi palmele lui îmi lovi nemilos obrazurile spectaculos, că celui ce-ți dă o palmă întorci şi celălalt obraz (ce rost avea să mai comentez, cântăresc, totul, fiind spre binele meu dacă-mi bag mintea-n cap). Totul era viu şi dureros petru'că mi s-a făcut ruşine pentru ce trebuia să fac, dar n-am facut pentru'că eram un greoi, nu prost, ci leneş dacă ceva nu mă mobilizează dându-mi impuls, cum adormirea din mine se trezise deabia pe clasa opta mirându-mi profesorii după ce eu de capul meu intrasem membru în U.T.M., deşi nu eram un remarcabil, intrigând şi pe prof. Kiş Magda (cum ? Puțintică răbdare, că nu pot dintr-o răsuflare să vă spun tot). Aiestea cum mă pot glorifica cu aşa ceva, eu gândind altcumva ca ceilalți ? Trebuia să fiu, tu fiind cel cu adevăr, cum scrie la ziar, în viață tu călindu-te aşa cum s-a calit, oțelit, oțelul, tu fiind cel fără precedent vădit ai super caracter, ca cel mai iubit dintre pământeni cu viața aşa cum a fost impresionând, ca dai fericirea, din fericirea ta celorlalți cum alții n-o fac înafara Mesiei iubirii aflat desăvârşit cu-n singur dor la marginea mării. Tu trăiai frumos departe de țara ta. În zilele aiestea minciuna e cu vodă la masă, că-i la modă de la opincă până la vlădică, parlamentar, că reinventează: astfel îmulțesc talanții în har, însă eu tata lui Daria sunt de groază, dupşit, plin, de scandal, că până şi Daria dispusă, zice respectând realitatea:

-"Tată, nici eu nu vreau să fiu ca spărgătorii de grevă, sa stric familia cuiva, familia lui Gică" şi sinceritatea ei şi bunătatea ei mă surprinde la Daria.  Dacă mingea e tot ridicată la fileu căutăm ce ne completează.

Cum de-am scris incorect: omul aşa cum îşi aşterne aşa doarme dacă nu se întinde mai mult de când plapoma, pătura, lipideul că şi de mâncat mănâncă aşa cum îşi sară, că şi eu introvertit sunt mai mult ca normal avându-mi calitățile mele diferite de a celor extraextrovetiți, de altfel şi ei cu perspectivă creativă, că nu-s mai breaz, că nici eu nu-s bataie de joc nefiind nici o scuză dacă nu-s în curaj cu avantaj (Puteam şti cu fițe, ca Gheorghe Prutean gramatica limbii române în performanță cascadă a râsului, motivată, performator, avându-mi greul meu, descoperindu-mă doamna doctor Vădeanu, ca introvertit, eu responsabil credeam că nu ştiu să prețuiesc prețiozitatea, frumusețea umanului, făcând loc unor iluzii, că nici ce vreau n-aveam habar dacă voi obține eu negăsindu-mi starea de bine, vrând-o, ca Iordache în brațele mele, vis prostesc, că şeful, medicul veterinar neâmpărțind şi altora nici măcar o bucățică din ce poseda el pentru mine şi acuma fiind o amintire vie nemțoica Gertruda, o competiție, un mit spulberat, c-am fost prea neândemnatic, ca să gust şi eu din fructul oprit).  -" Rupe gura târgului, fii o mare provocare pentru academici", îmi zici bine intenționat, ca o zi bună cu o poveste, care se cunoaşte fără artificial de dimineață, îmi zici, dar eu nu-s un inspirat.

Eşti un unic, recunoscut la radio internaționa, dar şi de cei care au ochi să te vadă intelectual din elita extraordinarul şi urechi să te audă cu dinsesiuni, în normalul de a fi cu posibilități, savurând deliciosul sănătosul din natură, de afară, în ciudă, ca inima-ți vâsleşte în derivă, că-ți dă nochaut, ca unui fumător şi alcolic cronic, deşi tu nu te dai în vânt pentru a-ți fi ție însuți nociv dacă studiezi chestia cu gudron, chiar mâncând şi grătar, dar cine bagă de seamă chimicale care te vor auto-distruge... (ce va înlătura balastru, nocivul, din vieța noastră arca devenind epavă a nenoricirilor, care vin să ne distrugă, să ne ducă la dezastru, ca ne marchează mişcându-ne îmuțit de anevoios şi greu, greoi, cu disfenol un compus organic pentru care plătim cu vârf şi îndesat şi care ni regimul de viață care ne-a conceput eco-sănatos, vremea dându-ne bio-sănătos, dar nu peste tot ca-n România, bun prilej, locul potivit, în ciuda că unii ne zic primitivi, rudimentari şi tăvăliți în noroi, ca să fim cu roba creativ duşi stimulator la baie, că totul era pur şi simplu, că doar aparent e o joacă viața, muşcând dintr-un măr oprit conferându-ți  satisfacție, numărând toamna de neprețuit bobocii prin educație şi instrucție de bună-creştere). Nu-s de pus în ramă panaramă, nişte nesuferiți, că noi uităm de fapte, de cum ne cheamă unii tocând banii distrugându -şi ficatul, dând la steaotoză, ficat gras, ca să dăm la ciroză, virus C  şi cum ne explicăm evitând alcolul ? De ce-i vie astenia, realitatea, care din neglijența noastră pentru noi înşine în permanență, ne înhâie, aruncă, în prăpastia chinurilor, că n-am respectat nişte rguli-principii de biblii, o etică a normalității cu drept de a fi, eliminând din viața de fiecare zi, de zi de zi, din"colectiv": Infernul lui Dante, că la ce ne-ar folosi fleşurile, amăgirile, fără să avem mereu şi mereu nevoie de explicații, de Dumnezeu şi de motivații pentru şoferii cu piciorul pe accelarație, grăbiți, către banal, ca să nu ne mai bucurăm de toate, de dragoste, cu comportamentul lor agresiv la volan făcând rău, că s-au înmulțit ca şobolanii şi dihorii nestârpiți prin deratizare, că legislația e de aşa natură, îi protejeză tembel ca pe corupții din toate păturile sociale, deşi-s ies din tipar deveninad balauri, ca să se plimbe liber, cu senzația de plăcere în exces, ca să ne decimeze întâmplător populația, chiar dacă: cui pe cui ne scoate  din țâțni, din echilibru, din echitabil şi util, durabil... Vica, om integru observa demența aiasta, care ne făcea rău nu doar prin politic, că-n om e o cârtiță care ne sapă, sapă.. ., când unu-i cu sapa şi sute c mapa, pentru'că nimeni nu condamnă egoismul, lăcomia, abuzul, lenea şi dezmățul: can-canul răutății socil-umane. Voi scrie şi mâine, că nu mâine merg la spitalul de Recuperare, doar aşa merg de nu mai pot şi... San-Pățitul n-are încătro, cu toate, că am un apetit nebun sa scriu ieşit din comun (frica apărând pădurea, pepinăria, bostănăria, când din cauza copacilor nu se vede pădurea unde paşii nu se văd, că se pierd în frunze şi ramurişul lovesc clopul... pălăria sub care Eminescu a sărutat-o pe floarea albastră fără modru pe lacu albastru şi-n codru...)

Eşti mai mult decât crezi

Pentru'că te iubesc de nu te vezi

Şi de nu mă crezi,ca natural şi punctual

Prin ce-i la tine iubire pentru național şi tradițional

*

     - Tu, Ben, ce faci ?

     - Sunt foarte bolnav si depres, nu pot sa imi cobor tensiunea in ciuda faptului ca iau o mana de pastile. Toata speranta e in Dumnezeu. 230,144,54 batai pe minut. In trei saptamani primesc rezultatul testului sistemului circulatoriu.

     - Care-i motivul în plus de bucurie ? Doamne ajută ! Tu ce zici, Bună dimineața fruntea sus, ca să nu scoatem pe Iisus din acest bonus al vieții, că răbdarea nu-i pe bani, deşi suferim pentru'că iubim nobil, util şi sublim, impecabil palpând ca Toma ce-i nemuritor, durabil, ca să trăim. Sunt amărât că ți se prea întâmplă, dar şi mie boala mi aliat în căutările mele, în scriierile mele, deşi binele doar îmi îmulțeşte zilele, imi dă bonus Iisus.

Cum desluşim misterile,

că sub ochii noştri ne ia tremurările,

că se fac demolările, scenele, relele, pentru istorie fatale,

o crimă, că asta ucide aşteptările.

Să ai parte de sănătate cu toată familia ! FLORICA Sufletul omului Ioan Miclău -Bihoreanu din Gepiu. Toamna cu frumuseți picurate e peste oameni. Curaj, oameni buni ! Ben nu te poticni în neputință, că tu mai ai energia întru slava lui Dumnezeu. Doamne ajută temerarule ! Nimănui nu-i place chahosul, haosul, lui Eminescu nici atât, toți ne vrem făimoşi, dar n-ajungem nici măcar s-atingem haina de lumină a lui Hristos, ca acea femei cu scurgere de sânge, că Dumnezeu are alte planuri cu noi. Nu se moare una cu două, deşi de chinuit ne chinuie îndoieli, că ne învârtim până ne ies ochii şi n-acceptăm probalitatea de a nu fi, dar asta şi asta e o rânduială a vieții (mie mi până peste cap grija şi frământarea, dorindu-i bine lui Daria o floare a florilor, un alb Crin, o puritate de om, o ființă şi cu greşeli luată de valul lumii, că şi ea se şifonează, se întreabă: de ce ceilalți o ating cu răutățile lor, deşi chiar şi Gică, ca mândru Alex.Ştefănescu: )

-"O femeie nu se atinge nici cu o floare".

Mă îmbolnăvea grija pentru ea, deşi tu zici, că draga de Daria se va descurca, dar eu nu pot fi tot cu ea, că ea nu-i tot în pasul meu (pe ceilalți i-am văzut cu nunți la casele lor; pentru ei şi-a făcut şi Vica rând să trăiască, dar  acuma sunt doar eu pe panta muntelui peptiş şi singur fără încurajare se pare, că n-am crampone la bocanci, dar nici funii suficiente şi vârful muntelui cu zorii zilei celei mari deabia se întrezăreşte ca luminița încă tot la capătul tunelului). Eu mai vorbeam de mine însumi, mă cântăream în carate şi scriam de ce-mi doream luând câte o lecție zdravână de la viața, care nu era o jucă, dar în rolul lui Păcală mă pricopseam cu o muiere pe cinste, că viața mă pălmuia  prin ispitele mele, mă învățam cu ea, lucru de care n-aveam de ce mă plânge, obişnuința fiind adoua natură a omului şi s-o spun pe cea dreaptă mie-mi  lipsa pizda ei şi pe sate îmi făceam serviciu, dar după aşa ceva având-o pe Vica la ce să umblu teleleu cu tupeu, dar fără nuci un Dumnezeu şi atunci ce fel de om îşi alese Vica? Nu m-a refuzat să-i fiu bărbat după ce vorbisem în Agireş-Fabrici în camera mare ferit de tata, care era în camera mică pe şesul patului, pe care nu vroiam să-l necăjesc şi la ce bun că-l luase la ochi securitatea, pe care o refuzase să se înroleze în rândurile securității muncitoreşti (el ca om cinstit se întreba: la ce mi bună, ca să-mi pârăsc ca ultimul om colegii de muncă ?), dar mai ales, că el putea să mă dojenească mai tare (eu o rugam pe mama să nu-i spuie lui tata, ce i-am zis legat de intenția mea de mariaj, dar Veronica cum să nu-i spuie, ea doar până i-am spus, cum să-şi asume de una singură aşa problemă, aşa lucru serios, aşa că mă turnă lui Dragomir, ei fiind, de fapt, împreună şi la bine şi la greu, aşa cum Vica nu-mi era acuma nicicum cu sufletul ei candid să zbere la mine, că nu simt că sunt un prost  privind soarta lui Daria şi ce vorbesc acolo, ce vorbesc şi cum gândesc fără să le rumeg ca Joiana în poeată? Eu îi spusem lui mama de Vica şi nu-i ascunsem că-i văduvă, că are 3 copiii...

Ea după ce tata  îi zise să nu mă oprească, deşi cu pruncii adauşi sunt probleme, ca să nu rămân neânsurat şi el, tata era convins, că m-ar fi oprit să mă însor cu una cu-n prunc din Gârbou, că-i spuse Braica un ortac de-a lui şi apoi până-mi intrase Vica la inimă, el nu mai auzise, c-aş cocheta cu vreouna, aşa că ar fi omeneşte să mă sfătuiască mama doar că-i greu la casa omului cu prunci adauoşi şi asta a şi făcut mama până a mă rentoarce la Ciubăncuța, că pe-aici lucram ca Tehnician veterinar). Vica mă vroise şi pentru'că-i era greu venită de la Urişor cu trei după capul ei şi că un bărbat la casă altfel ar fi şi n-ar tot aştepta până i-ar trimite frate-su, Mânzat Pavel şofer la Dej, care era încă neânsurat, dar ce mai poți şti şi aştepta, când va avea femeie şi copii(griji peste griji îşi făcea Vica grijă). Mira lumea satelor cum de-am luat-o eu fecior holtei, domnişor, pe ea o văduvă şi încă şi cu tri după ea, ei făcându-şi socoteala, că sti numa ceva vraciuri, farmece, eccetera, eccetera..., că şi tată-su  Ionaşu Horjului descânta când se deocheau vitele şi răii, pricolicii, le lua laptele şi aşa ceva mai ştia şi unul românul, şpan pe la cuețile lui Alexandru Vaida-Voevod ajuns din parlamentul Ungariei şi prim ministru după ce România redevenise mare.

DIN MILENARĂ COMARĂ NAȚIONALĂ

Cum zicea şi Vasile Alecsandri  în doi, prin doi, e putere

şi alt punct de vedere,

e o caterincă a lui a fi

şi Vica şi-a dat seama, deşi unii ar fi tentați să nu recunoască ecuația omenească,

că eu eram o versiune de înțelepciune din corola minune

cu esență în viața ei şi conştiință de şcoală de dincolo de şcoală

(cu toții suntem egoişti şi pentru sine, că dacă nu crezi bagă limba-n cur şi vezi),

că unde-s doi se deschide un drum, chiar dacă drumu-i cu defrişare şi trebuie construit, trebuie făcut magistrală

printre stele, că-i lumina zilei de început,

pentru binele care ni se adună pentru a-l pune cu noi, prin noi, punte şi culme la rai cu gură şi picior de plai

de pe orizintală pe veticală,

soare între oameni, pentru oameni grâne fără neghină;

că femeia-mi este trăirea întru bucuria de mâine,

ca să triumfe în unire cu înviere  şi hotarele laolaltă să se adune-n şinfonia de România,

că-n noi înşine ne eram culme şi-n noaptea vieții mele,

Vica-mi era  cu cele rele şi cu cele bune, în lumina zilei, ce îmi era soarele tinereții,

era sărbătoarea din formulă multi națională,

ca să stea şi mâța-n codă, în cântec-odă din centenară şi nemurită comoară milenară, națională.

În fiecare om e alt om, că iată: îmi spune prof. Bogdan Herțeg, că-n Cluj apare filmul MOROMEȚII partea a-II-a unde în rolul lui Ilie Moromete e Mălăiele, deşi după căposul de mine, că trebuie să zic şi eu ceva mai cu moț, aşa bătrân cum e s-ar potrivi umanul Florin Persic (şi sufletu-mi şti de ce-mi veni aşa ceva -n minte, el jucând pe Anghel din Haiducu lui şapte cai, Pintea Viteazu, dar pe Mărgelatu ? şi pe câți alți eroi al patriei limba română şi păcat că nu jucase rolul lui Mihai Eminescu, nimeni nescriind scenariul acestui film epopee şi pitoresc a minții şi sufletului omenesc, cazanie şi poezie a albastrului cu durerea durerii noastre, unii mai vrând să-l scoată încă din istoria țării lui, în loc să-l glorifice, nu prin ce n-a fost el, ci din contră prin ce e destinul nostru cristic a marii iubiri naționale de toate zilelele şi de o ființă: prin ce-i iubire de neam, de patrie şi spirit a graiului, un drept la înviere. România prin Eminescu îşi are esența, excelența, adevărul şi conştiința neamului prin ce-i durabil şi util-marea cunoaştere întru credință, că ce-i românesc nu piere, ci dăinuie ca vrere şi plăcere a lui Dumnezeu, unicul învingător, care nu ne ruşină, ci laolaltă ne adună cu rădăcină în tulpină. Mălăiele nu s-ar fi potrivit nici ca Urcan Bătrânu din Ospățul Deavolului, roman nescris de transilvăneanul Pavel Dan prozator a câmpiei transilvane, că timpul acestui mare scriitor nu i-a îngăduit, că multe nici mie timpul lui Proust n-o să-mi îngăduie fără să mă piardă.

     - Sa nu uitam ca Proust scria cate 18 ore incontinu insa nimeni nu vrea sa recunoasca ca era sub influienta drogurilor, se droga continu si e de inteles ca nu era usor de citit. Ca sa-l pricepi trebuie sa-l citesti sub droguri. Generatia de azi in majoritate asculta muzica usoara, populara si manele. Incearca-i sa-i treci la simfonie sau opera. E imposibil daca nu-i drogezi cu auditii fortate ca sa-i elevezi. Spalatul creerului, cum se intampla azi cu noua oranduire politica care antreneaza tineretul sa asculte lozinci de tipul: ‘e bine sa fii singur’, ‘iubeste-te singur’, fii sigur ca stii cine esti; ‘homosexual’ sau ‘lezbianca’ sau chiar ‘zoofil’ numai cum te-a facut natura ‘sa nu fii’, ca evoluiezi si nu te mai putem controla. Viva Globalismul care este…, daca nu ma insel, egal cu sclavagismul primitiv. Toate filmele care se produc de la revolutie incoace sunt cenzurate de finantatorii globalisti care nu au interesul sa ridice si sa intareasca natiunea. Toate sunt facute sa devalorizeze si sa demoralizeze, sa-si bata joc de acest popor milenar si de traditiile lui. Un Eminescu INSPECIAL nu are nici o sansa sa fie promovat ca promovezi un adevar si o limba in care se oglindesc toate limbile pamantului ca sunet. Daca iti imaginezi limba ca mijloc de comunicare si numarul limbilor de pe pamant azi ca randul exterior al une-i cepe mari iar randurile ca mii de ani, si incepi sa dezbraci ceapa de fiecare rand vei ajunge la bulb, la inima ei si vei realiza ca e limba stramosilor nostrii, o vei intelege jumate pentru ca de-a lungul timpurilor am fost alterati de evolutie care a adaugat si furat din ea folosindu-se de natura timpului si a locurilor. Deci toate se trag din adevarul originar de care romana lui Eminescu e ce-a mai aproape. El a patruns-o ce-l mai adanc. Sigur ca avem scenarii de film despre poet insa chiar daca il realizez nu va fi promovat de intuneric. Va fi cumparat si ingropat. Ei vor accepta un film cu Eminescu, prezentat tot asa cum este prezentat si Decebal, ca un erou cu fata bucalata si buze injectate de homosexual. Daca iti aduci aminte de filmul Vlad Tepes facut pe vremea comunista si il compari cu cel promovat in toate tarile occidentale/democratice de Vampirul Dracula atunci intelegi ce fel de Eminescu doreste imperiul globalistilor de azi. Acelasi raspuns e valabil si cu Piersic. De ce sa aleaga un erou simbol care inalta cand pot pune un comedian foarte bun la care te uiti si razi inainte ca el sa deschida gura si din acel moment tot filmul devine un “misto tiganesc”.

     - Frace Benule, Cum te afli Benule? Cum stai cu tensiunea, ai grijă de tine și de sănătate în primul rând. Am citit acel areticol despre ”Mărul pădureț și foloasele lui”, m-am bucurat și imediat m-am gândit la voi, la Dialogul cu Pavel, despre mere, ”Căutând după mere”. Știi că în Europa nu a existat pomul de măr, până la găsit Alexandru Macedon(336-323-B.C) cucerind Persia. El la adus în Europa și de atunci sa răspândit peste tot. A adus și păsări. Mărul se afla pe teritoriul unde azi se află statul Kazakhstan. Deci, iată și Alexandru Macedon căuta după mere, de ni le-a adus. Știu că știi asta Benule, ți-am scris doar să te mai inveselești, căci viața e scurtă frace Benule. SĂ AI O ZI FRUMOASĂ! Cu drag și frăție, Ionica din CRINGILA

     - Nu am stiut sursa merelor insa e minunat ca mi-ai spus. Poate ai si vre-o poveste despre reactia lui Alexandru cand a descoperit marul. Pe vremea lui nu se stia nimic de EVA si Sarpele. INCREDIBILA STIRE, Ben

     - Tu îndrăsneşti să ne uimeşti prin adevăruri trăsnet, care le convine capitaliştilor fulgerați cu brutalitatea şi apăsarea pe capul nostru, cu gest neverosimil, că Vica de pe nicăieri cum să mă mai ajute ca pe tinerii în luna de miere în elicopterul avariat şi în cădere apocaliptică, deşi dragoste cu sila nu se face, cu toate, că Gulea e un frumos şi priceput regizor carpatic şi mioritic şi face partea adoua la istoricul film Moromeții, cel mai potrivit dintre munții cu spledori, cu brazi verzi clătindu-se în vântul cu iubiri (premiera e la sala palatului) aici erou principal e Nicolae, un erou de nu te vezi cu autenticul palpabil ca ceva atestat tradițional, important, că noi nu-l negăm ca regizor artist pe Gulea fără îndoială cu interfață psihologică de mare valoare asemenea cărții Moromeții care-şi merită banii cu toate chestiile: unii eliminându-i calitățile de capodoperă cărții, de operă omnia, ca să ne facă una cu pământul, ca pe Eminescu, deşi nu l-au scos în evidență pe Gică prin beutură cu aplomb, deşi iară păşise pragul cu hopuri la Daria, cu hopuri şi încețoşat, ca la noi împrăştiat, obsedat, că el are bani, deşi talanții lui se risipesc bându-şi talanții cu cerneala direct din şcoala de maiştri, bându-i, ca pe o ceață cu burniță, care se extinde să sufoce plăcutul în toate regiunile, județele, cu multe vedete, prea multe vedete, ca el amețite tunate şi adunate, deşi ostea lui Napoleon înfrântă  de ruşii câtă frunză şi iarbă, de neplăcutul dându-ne probleme că caprele negre sunt risipite uitând de fapte omeneşti pasionate păscând florile de colț mai călcându-le pe stei de stâncă, cu copitele nepotcovite de mână de om firav, căuaci ca Ionucan făcut celebru de Marin Preda, (de ce să steie Gică cu Daria dacă nu-i de Daria neavând calitățile lui de Daria pentru el mai presus fiind barul "Lori-Codruța" a lui Minuca Mânzat-Beldean ori a lui Floricuța, o rază de soare a Ciubăncuții, un izvor fermecat, nesecat, pentru bețivii însetați şi viciați de crede şi nu cerceta prăpădul, care ți-l face spurcându-te, că nu se ştia cum se pot potcovi şi ciutele, că e o idee în povestea drăguță plină de detalii, care-ți dă  multe traume, chiar drame, dar cine vede opacitățile în afara mea ? E cu obsesii opulente îşi arată fața rea a felului de de a fi, care o demolează pshic pe Daria, gloria napolionică aparținându-i lui Gheorghe Crăciun din Cristeşti, Botoşani, care neagă a fi familist şi-i cum zice până când impecabil voi dovedi, argumenta,în timp real, oficial, contrariul, că eu dând cu coatele în dreapta şi stânga sper să dau lovitura aflând, descoperind, cu efect adevărul şi drumeția mea la Botoşani să aibă un scop nelăsând de dorit, că oricare ar fi adevărul va fi o victorie, că de adevăr avem nevoie, minciuna având picioare scurte, picioare de lut, de humă cu ochi, cum zice şi marele povestitor, Creangă, care nu intră la apă nici dus la scaldă şi mamă-sa Smaranda, o păvază a casei ei, soțul ei fiind dus la lucru cât îi ziua, ca să facă față şi să-şi întrețină familia, ca Dragomir, familia conform şi după vremurile dificile, aflate la greu din cauza regimului care explotează şi fură pe oameni fiind pe fază în multele neânțelegeri care există cu diplomație şi la Luviu Dragnea care lasă baltă pe omul de rând ruginându-l şi aruncându-l să-l deruteze într-o Românie paralelă fără nici o îndoială . Cinismul şi laşitatea nu trebuie să ne domine, zice draga de Vica, ca s-avem gust amar, că asta nu combate bacteriile şi dizonaurii invadându-ne viața, având ca natural ploile cu ruperi de nori şi ape tulburi de potop ieşite balauri peste maluri ca să facă daune cu drame şi tragedii, distrugeri şi moarte de om, chiar dăcă sunt mire, mireasă ş un întreg alai de nuntă, care se afundă în adâncul mării sufocându-i pe toți nuntaşii... 

     - Femeile nu gandesc ca noi barbatii. Nu le-am inteles pe femeile frumoase sau cele regulat batute de ce traiesc cu cu astfel de masochisti. Ele cauta altceva decat credem noi, in masculi nea Pavele.

     - E monstros să se culce doi oameni beți, că spermatozoidul nesătos cu ovula  idem se unesc să formeze zigotul, oul, fetusul cu malformații, care va face mari probleme, ca monstru cu perturbări (în cazul acesta ce să vă explic, că nu-i ceva corect ?)

-"Toată lumea vorbeşte la propriu pentru bani, Daria", zice Gică (el ştie de ce borborosea aşa ceva bosunflat luând razna cu vorbe  în logoree, cu toanele lui, unii chiar zicând, că nu el vorbeşte, ci berea băută fără măsură:

-"Să nu crezi, că eu sunt buhaiul satului". Eu am pasiune pentru tine. Vorbim de inversiuni stricându-ne buna-dispoziție".

Daria nu prea înțelegându-l:

-"Tu-ți cam bați joc de mine cu fursecuri sfințite la apelul de seară"

-Daria, te rog iartă-mă io-s Gigi... nu mă lua-n balon, zice ca un misogin:

-"Vezi, că eu cu toate te respect o să mă duc, că am multe pe cap am să te las. zicea Gică, dar pun pariu, că nici nu a ştiut ce zice turmentat, făcut şi ca aspect praf.

-Toanta vorbeşte de bani, dar dăcă nu i-aş avea, cine să mă iubească?

-"Am bani toată lumea-i neam cu mine, cât timp am bani şi România mare ca un cânt scump pe pământ omenesc sfânt", se bagă şi Daria deşteaptă, ca Vica, că nu s-ar lăsa proastă în spectacolul aiesta fără rost, că la un adică pierzându-şi echilibru, gâlgâit şi bâlbâit zice Gică:

-"Ai grijă, Daria, că Gică îți zice: "Adio!"ştii, că vorba aia era în filmul ăla, înt-un film... se chinuie să-i spună vădit numele, dar nu-şi-l aminteşte, ca să-şi refacă imaginea morală (dintr-o dată alunecă defăimându-l pe consăteanul lui Ionică plecat acasă după alți muncitori:

-"I ciudă pe mine lui Ionică şi mă vorbeşte de rău. S-ar fi culcat bețivul cu tine, Daria, dar eu cu banii mei fac ce vreau, că banii, ochii dracului, vorbesc în favorea mea."

-"Nu mai bea," îi zice Daria-" nu bea ca să ai forță".

-"Eu am forță", se înfoaie ca un curcan Gică.

-"Mi ruşine Daria de tine că eşti prea simțită şi cuminte, că eşti  serioasă, drăguță şi fată bună, sufletistă, că eu ți-am spus... sunt caratist şi nu mă tem de nimeni şi de nimic". Tot el incredibil din senin:

-"Când ai bani eşti orgolios, dar când n-ai bani eşti un nimeni."

-"Tu, Daria uită că ți-am dat o palmă grea venind la tine mort de beat".

-"Eu am bani destui..."

Iar prietenului său Ionică din imaginația lui, că Ionică-i dus acasă la Cristeşti:

-"Mă Ionică, tu n-ai banii mei" şi:

-"Dacă n-am pe cineva n-am cu cine mânca, n-am cu cine mă culca şi împărți banii şi degeaba am bani dacă n-am pe cineva ca tine Daria, buiguieşte, aiurează...

-"Culcă-te, Daria, că eşti obosită, îi mai zice şi cade în toropela şi tontoroiul somnului.

Eu pe cine să mă supăr ? Imporant e să nu renunți la bine, că eroul nostru nu-i altfel decât e, ca o jucărie stricată, că oricum tot prin Eminescu suntem cu şansă, suntem cu cămaşa fericirii pe noi, îmbrăcată, pentru pace şi pâine, o stare de bine pentru omenire. Tu fizic ce faci, că moral nu-i rău, ca şi cum te-ai fi desprins de malefic, tu avându-ți motivația şi direcția şi puterea de a merge mai departe trăind în prezent acut neumbrit, fără conflict privind în față cu vigilența şi efortul melcului care motivează concurența cu iepurele, cu răbdarea şi stropul de fericire, că reuşeşte, câştigă, concursul prin perseverență, dacă stăm şi ne gândim la ce-i năstruşnic, la pasul dinaintea tuturor. Tu eşti o parte din sufletul meu, ca muşchetarii din sufletul meu, că se mişcă iute lucrurile, că ştim cum şi unde se pune mâna pe una alta, pipăind rănile lui Iisus cu multa lineşte care-ți dă energie, îți reâncarcă bateriile (la ce întrebare să-ți răspund corect ?)

     - Fizic am acceptat destinul oricare ar fi. Singurele moduri de a invinge sunt: sa-ti vinzi sufletul satanei sau sa te urci langa Isus. Simt sangele cum curge prin vene ca plumbul topit.

     - Eşti om de bună-credință, dar ce faci e nobil impecabil (asta se vede). Multe nu-s după noi, dar ca o sălbăticiune ne zbatem în lațul bolii, deşi-i un deranj, o devorare, că necunoscutul e un rău-voitor cu distrugerea noastră, că pe vineri şi eu ajung la Recuperare (nu mă întreba de ce că ştii, că şi eu sufăr atacul nemilos a bolii). Zici: am acceptat destinul şi ce spui nu-i adevărat, că tu îmi scrii cât mai ai suflare în tine şi asta fac şi eu Ben, scriu, uneori, ca un om beat, deşi beau doar cafea pentru a mă mai desmetici şi beu apă că setea e insuportabilă şi e nevoie în metabolismul, un foc din mine.

     - Inseamna ca nu suntem nici noi, daca continuam sa scriem departe de Proust. (Scriem sub influienta drogurilor.)

     - De unde droguri prietene ? Apoi n-avem şcoala lor, n-avem ca oameni civilizați  nici obişnuința, nici obiceiul de a le consuma, ca alcolul sunt otrăvuri, moarte curată, iar Proust e un maistru a scrisului, că face pe cine-l înțelege fericit, nu mă înțelege greşit.

     - Ma refer la medicamente.

     - Ce-i acel ceva care ne leagă, Ben, acel ceva care ne mistuie în această bio-chimie a vieții consumată, mistuită pe Arcă, că este ceva care ne leagă ombilical prin nevăzutul național, tradițional, gândind deschis, generos, omenesc, cu-n mai mult decât te aştepți fără a avea răgazul să mai citim prospectul, că mă respecți şi te respect şi ajustat, croit şi cusut, că mă cunoşti, cum te cunosc, mare păstor şi pescar de oameni, valori ("să mai pun de la mine şi o lalea" cum zice inedit Maria Dragomiroiu (nu mă întreba dacă-n cânt sau..., că e o premieră cântul bocet al zorilor, de pe coloana sonoară a filmului Moromeții 2, un istoric original, după romanul marelui scriitor şi director de la Editura Cartea Românească, un preaplin de valoare omenescă, pentru care acest moromete a plătit cu viața fiind misterios omorât misterios de ruşi, într-o operă urmând să-i desconspire, că-i fi tu şmecher, ținând la tine fără nici un drept, ținând o mare comoră, tezaur, a poporului român, dar unii ştiu nişte dedesupruri, din culisele curat-murdarului...), dar nu poți ascunde pentru totdeauna aurul românesc, bucuria de a trăi cu emoție şi artistic, tot noi trăind ancenstral, mai special:

Zorilor, surorilor,

mândrelor voi zorilor

să nu vă pripiți zorilor surorilor

scoală Vică, Ioane, scoală,

că noi am venit, că noi am venit,

că eşti călătoare, călătoare,

pe calea cea lungă fără umbră,

că Vică de când mai părăsit

şi de la mine ai pornit,

cămeşa ți s-a negrit

în fundu pământului,

că m-ai lăsat la necaz,

zorilor, surorilor...,

inima mi-ai opărit,

că tu Vica m-ai părăsit...

lăsându-mă viu în realitate,

ca să trăiesc frumos omenesc,

înainte de toate

cu Eminescu-n suflet,

Cel mai iubit, un mit fără mit,

că eu n-am murit...

(Maria Dragomiroiu e o mare interpetă).

Democrația e ca democrația prost înțeleasă, că formalitatea  e brânză cânească şi e pe bani şi cireasa e pe tort şi sâmburele e ce trebuie scuipat în nasu mâții din vecini, că lăcomia îngheață apele, că se dă mare, că se încheie subiectul.

     - Cind te gandesti ca niciodata nu ne vom mai intalni cu Pamantul. Iti vine sa turbezi , nu alta! Ma duc sa ma culc. E noapte. Ma refeream la medicamente cand faceam aluzie la droguri.

    - Şi asta-i o minune şi dacă nu facem rău nimănui ? Prin asta suntem puşcați în aripă şi zborul frânt pentru'că vrem să trăim frumos. Nu vrem loc mai larg, că avem o atenție mai mare ca să nu facem rău cubului ciobit. (Nichita)

Tu eşti un român bun cu siguranță,

eşti pe cinste o conştință măreață,

ziua care se cunoaşte după dimineață

şi de dimineață cu bună-cuvință şi ştință.

Dragnea s-a cocoțat în vârfull piramzii şi are fecnius (stiri mincinoase, false), ca Ioahanis care penal cu mâța-n sac, cu case înhățate şi impozite neplătite către stat cum n-o face nici Cocoşu Roşu pentru tractor şi tot nu i se întâmplă nimic (de ce ?).

     - Corb la corb nu-si scoate ochii. Acum e protejat de gasca lui Tramp ca sa oferit sa plateasca mai mult decat toti cei din blocul NATO doar sa aibe sansa sa se fotografieze in fata casei albe cu presedintele si acum are protectia lor. El a devenit exemplul folosit de americani sa le de-a peste fata europenilor care sa screm sa-si plateasca tributul imperiului. Pe vremuri erau turcii apoi rusii si acum nenea Donald.

     - Pe mesajul trimis lui Daria scrie şi-i grav, că are către Primăria Criateşti amenzi neplătite şi c-ar fi bătut-o pe mamă-sa Alexandrina, a zdrobito în bătaie, deşi mămă-sa-i mamă de 80 de ani... Ce laude culegem ? Se face ce nu-i bine cu tupeu, deşi lumea nu aşa se salvează.

     - Noi suntem o specie care foloseste minciuna ca forma de progress si inaltare si suntem cu totii vinovati la implimentarea ei fara sa ne dam seama. Parintii isi mint copiii cu Mos Craciun iar copiii ii mint inapoi pe parinti prefacandu-se ca il asteapta sa vina cand, dupa cum stim niciodata nu i-am crezut pe mama si tata insa nu le-am reprosat-o pentru ca doream, cadourile sa curga. Deci am crescut si crestem in cultura mincinoasa, o promovam inconstient de urmarile ei. Guvernantii ne spun ce dorim sa auzim iar noi ne prefacem ca ii credem pentru ca nu vrem responsabilitate pe umeri. “TORTURATI, OMORATI insa nu ne spuneti ca sa nu ne simtim vinovati/pacatosi. Spune-i femeii ca are cearcane si vezi unde dormi deseara.

     - Ben, e vorba de plăcere, de valoarea unui om, de caratele talismanului viu uman, deşi în tot pentru bine se pune efort pentru bine trebuind total pregătit, că pentru o viață sănătoasă e nevoaie să lupți pe rupte regăsindu-te-n familie, prin ce eşti om aşezat, îmbrățişați de dragoste, răbdare, perseverență pentru o idee bună, că tu eşti organizat, disciplinat, în a reuşi. Vântul ne face probleme, sufletul, fiind ondulat, ca un lan de grâu în pârgă rafinându-se în viitoarea vecernie a pâinii, că-n a fi e o plăcere să fii surprins de imperceptibil esențial, cu împlinire, în tot fiind emoția pentru a ne desăvârşi, în propria desăvârşire pentru celălalt. Care-i semnul de la tine ? Noi n-avem o clauză a națiunii favorite, că premiul Nobel nu ni se dă pentru lecțiile de viață (de ce ? pentru'că suntem români, Ben ?)

     - Pentru ca lumea e condusa de niste golani parsivi. Nu mai e morala in lume. Traim din Mila Domnului si din nevoia corporatiilor de a ne mai tine. Nu stiu pana cand insa daca vrem sa supravetuim atunci va trebui sa ne adaptam noii oranduiri globale care il are ca dumnezeu pe ban. Ca sa nu-l spurci pe Dumnezeu cu mentalitatea propagata azi va trebui sa-l respecti pe ascuns, ca sa ramai liber si cu un suflet sanatos. Nu te poti opune potopului declansat. Guvernatorii lumii au atatea pacate pe capul lor incat sunt fortati sa renunte la Dumnezeu pentru a functiona si ei nu pot functiona intr-o lume crestina fapt pentru care au demarat globalizarea. Globalizarea se poate face doar cu atei.

     - Noi suntem norocoşi, c-avem ce pune pe masă şi de bine, de rău, să îmi plătesc publicarea cărților fără să recunoască cineva, c-ar fi-n regulă, că nu sunt recompensat  cu drepturi de autor ori mă înşel ? Tu ce faci, te întreabă un pârlit, ca mine? Eu sunt exclus din viața asta apăsătoare, că se luptă Dragnea cu-n alt nepăsurător, preşedintele, care se uită la popor, ca la maşini şi case străine şi asta e străin de noi, de firea noastră dreaptă, sfântă.

     - Ce ti-au spus doctorii ? Cum iti merge cu sanatatea?

     - Mă internează, dar nu acuma, ci de sărbători, ca să aibă probabil pacienți de sărbători, chiar zice, c-are să mă ține internat 17 zile, o va face-o de prin 21 decembrie 2018 până-n 7 ianuarie (şi ce să fi făcut ? să-l fi refuzat, chipurile, că eu am alte visuri cu neprevăzut de pus în ramă ?) şi mă ține mai mult, ca atare voi fi mulțumit, îmi zice acest doctor fără arginți, cum zic pacienții lui, c-ar fi şi asta mi clar, sunt convins de bună-cuvința lui) îmi zice bonom  cu zâmbet sănătos, că tu îmi zice Dr. neurog Rusu Vasile-Marius, zicea tu scrii şi nu înțeleg cum o poți face pe telefon senzațional (aşa, că pot să mai aştept, că n-aş arăta rău mai revenindu-mi, că înteresant nu arătam rău, nu mai eram de plâns şi pricepeam, că-i aşa cum zice dumnealui). -"Nu noi am inventat apa caldă şi ardeii iuți", zice Măruță " la Măruță", bărbatul lui Andra. Modul de viață trebuie să fie mai relaxant ca o matematică bine utilizată fiind de calitate, că asta ne dorim stopând tâlhăria, minciuna fiind un dezastru, nu un eficient chiar dacă e mai diluat ca o temă neânțeleasă din predare, o lipsă de randament, că prfesorii sunt nişte repetenți pentru cei care îi vrem promovați la bac, bacalaureat, însă profesorul nu-i relevant, de calitate, că avem o indulgență şi-n cazul profesorului nepregătit, dar violent, brutal, nici el cu experență şi relevanță în competență, deşi ne înteresază ce fel de element este elevul, în civilizație, că tineretul ne întereseaază cum e, omule, fiind vorba de valoare națională oportună, elevul fiind o urgență pentru viața corelată, corectă, la ofertă din partea şcolii, învățământului omenesc (profesorul de ce zice de bine, dar nu e o alegeră bună, că profesorul nu-i o oglindă, că nu se poate vedea credința, coerența, profesiunea de credință, care e în involuție, că nu se înhamă la binele zilei zilnic, pragmatic şi asta e un agresiv, după hazardul, care ne spânzură în necesitate cu ciucurii brâului de toarta inelului, deci nu ne uşurează situația de cetățeni buni, ci ne împovorează viața (ca ce ? cu ce drept ne complică, încurcă ?). De preferință e să corespundem cerințelor, oportunităților social-umane ca valori autentice. Mincinoşii-s odioşi,de-a naibii, că îşi urmăresc scopurile rău intenționate, ca cele a lui Gică aiesta, care parcă-i lovit cu leoca lui Ieremia şi-i un neisprăvit, de la el din sat primind Daria mesaje care rostesc, grăind, cum, că nevasta i-ar trăi, c-ar avea 2 fete şi un băiat, deci 3 copiii (e un scenariu pasivitatea lui, că şi el e un frige-peşte; de ce, Ben, oamenii-s fețe palide, coiți americani ?)  -"E o chestiune de educație națională, chiar şi pe stradă, "că poporul trebuie educat", zice profesorul Coşa la "miezul problemei" de la național tv, că noi trebuie să avem ca elevi promovarea în gradația de merit, care stabileşte la ce putem fi coptați în societate civilizată, ca învățământul românesc să nu lase de dorit, o cenuşăreasă în societate, că ştiința, cunoaşterea, nu trebuie îngrădită nicicum, asta fiind puntea genialității, eminescialismului raportat la predictibilitate şi universal competitiv. Cum vor răspunde neglijenții, neresponsabili ? în ce chip vor fi condamnați în cadru legal neisprăviții, viața avându-şi reguli şi nu abateri,de la sandard şi normalitate, care ne dă cădere liberă în conul de umbră a criminalității social-umane ? De ce să admitem jumătăți de măsură în viața de fiecare zi având dreptul de a fi cu acel de a ieşi din comun sărind peste cal din banal ?  

PR-F&BT.