SONETOTERAPIE 231
- text și interpretarea autorului -
Brașov, strada Curcanilor
( Șchei)
~*~
N-a fost să bat
cărarea ei abruptă
Din Şcheiul meu,
unde-am văzut lumina,
Căci casa
noastră o luă vecina
Şi viaţa mamei
a-nsemnat doar luptă.
Arareori, când
îmi lăsam maşina
Pe Lacea-n colţ
şi cu privirea suptă
Urcam pieptiş,
simţeam cum se înfruptă
Din glasuri
vechi un duh urmând colina.
Ce ar fi fost să
am oraşu-n poală?
Dar nu a fost să
fie ceasul blând.
S-au deşertat
dureri. Cu mâna goală
Am stat la uşa
veacului plângând,
Răpus de
lipsuri, de trufii şi boală
Şi doar cu taina licărind în gând.
~*~
("Ferestre în cetate, Sonete
4,", Arania, 2008)
ADRIAN MUNTEANU
SONETOTERAPIE 232
- text și interpretarea autorului -
VIAȚA NETRĂITĂ
~*~
Sub clopotul ce
va vesti sfârşitul
Se încovoaie
clipele plăpânde
Zvârlite-n focul
serilor flămânde
Ce şi-au înfipt
în timpul scurs cuţitul.
Cât mi-am dorit
să le atârn osânde
Secundelor ce
şi-au uitat cositul,
Ca să aducă
daruri când peţitul
Miresei vieţi
ne-adună-n zări arzânde.
M-am nevoit
să-mi fac un rost anume,
Să nu rămân
uitat şi gol prin vremi.
Când ani pribegi
se vor topi în spume,
Nu te-ngrozi,
nevolnic să nu gemi
Nu-ţi fie teamă
când te stingi din lume.
De viaţa
netrăită să te temi!
~*~
(2005 - sonet
nepublicat în volum)
ADRIAN MUNTEANU
SONETOTERAPIE 233
- text și interpretarea autorului -
NESĂȚIOȘII
NUFERI
~*~
Plăpânda rază
împletind năvoade
Cu firul nopţii
ferecând câmpia,
Coboară-n tihne
moi sorbind vecia,
Covor de crini
şi străvezii broboade.
Cosesc din
gândul tainic bălăria,
Îngrop lopata-n
curgeri de izvoade;
Tăria râvnei
încordat sloboade
Ascuns hotar,
sfărmând zădărnicia.
Pe luciul brumei
s-a culcat jivina
Apusului
prăsindu-se-n iubiri;
În smârcul dens
s-a aşternut rugina
Răstimpului
rămas ca să inspiri.
Nesăţioşii
nuferi sorb lumina
Până-n afund de jilave uimiri.
~*~
ADRIAN MUNTEANU
SONETOTERAPIE 234
- text și interpretarea autorului -
ÎNGEMĂNAREA
NOPŢII CU LUMINA
~*~
În piatra
visătoare scrie luna
Sfiala pleoapei
asmuţind săgeata.
Pe duhul serii
s-a închis lăcata,
Un greier trist
îşi pierde-n iarbă struna.
Cu grâul tainei
s-a umplut covata
Şi seva umbrei
pârguieşte pruna.
Din brazi
uitarea picură întruna
Şi-o stea
absentă-şi caută surata.
În plasa beznei
s-a-ncurcat albina,
Dar prin păduri
de crengi mai poţi să vezi
Şi-o rază-n
piept a devenit vecina
Tăcerilor sub
care te aşezi.
Îngemănarea
nopţii cu lumina
Tresare-n noi, înduioşând zăpezi.
~*~
("Casa fără ziduri, Sonete
2", Arania, 2006)
Adrian Munteanu
SONETOTERAPIE 235
- text și interpretarea autorului -
SUB CRUSTA CLIPEI
~*~
Sub crusta
clipei se frământă jarul,
Scârba și ura
colcăie şi sfarmă.
Un glonţ uitat
în ruginită armă
Sloboade foc,
să-mi biruie hotarul.
Sub zid adânc e
mult prea multă larmă.
Goneşte aprig,
furtunos, ogarul,
S-aprindă-n
sânge vlăguit amnarul
Şi-n gongul
spart să bată de alarmă.
Gonesc sub
pleoape neatinse mrene
Şi vipera mâniei
s-a zbătut,
Muşcând din
carnea aţipită-n lene.
Dar otrăvind
sfiala-n nevăzut,
Pe drumul umbrei
răscolind prin vene
Se-njgheabă lumi
de care n-am ştiut.
~*~
(2005 - sonet
nepublicat în volum)
ADRIAN MUNTEANU
SONETOTERAPIE 236
- text și interpretarea autorului -
LUCIREA IERBII
~*~
Lucirea ierbii
alintând pârâul,
Mătasea ceţii
mângâindu-mi geana,
Turbate ploi
sporind în trup prigoana
Şi duhul nopţii
asmuţind desfrâul
Ating zvâcnirea
tâmplelor cu pana
Când aţipeşte
nestatornic grâul.
Un fulger stins
îşi prelungeşte brâul,
Ce-mi înfăşoară
cu un freamăt rana.
Mă prinde-amiaza
şubred la răscruce.
Uitări şi
vise-aştern câmpii de jad
Pe care cântă
mierle, să apuce
Frânturi de cer
vibrând prin crengi de brad.
Îngândurarea
norului aduce
Zăpezi mirate ce din gânduri cad.
~*~
("Casa fără ziduri, Sonete
2"; Arania, 2006
ADRIAN MUNTEANU
SONETOTERAPIE
237
- text și
interpretarea autorului -
ZIDIRI PLĂPÂNDE
DEX 2 abatiză s., dispozitiv de apărare făcut din
copaci tăiaţi şi culcaţi cu vârful spre inamic.
~*~
Cât aţipesc
între zidiri plăpânde,
La umbra tihnei
ce-mi alină vrerea,
Au şi ieşit
să-şi apere averea
Oştiri de
vrajbe-n alergări flămânde.
Cum să opresc
tăişul când durerea
O ştiu înfiptă-n
răni mereu arzânde,
Când mă ajung
nepregetat osânde
Ce vor să-mi
smulgă înrăit puterea?
Din fagul drept
ce tainic înfrunzeşte,
O lance-mi fac,
să pot lupta cu mori.
Tăişul ei în
trupul sterp rodeşte
Şi din tulpini
mijesc mulţimi de flori.
Vigoarea mea în
patimi se topeşte,
Dar din cenuşă vor sui cocori.
~*~
("Casa fără ziduri, Sonete
2", Arania, 2006)
ADRIAN MUNTEANU
SONETOTERAPIE 238
- text și interpretarea autorului -
SPUNE-MI SPRE
SEARĂ TE IUBESC!
~*~
Spune-mi spre
seară te iubesc! Odată.
Cum nu mi-ai
spus de când te am în sânge.
Nu vezi că-s
trist şi răsuflarea-mi plânge
Sub coapsa ta în
chinuri frământată?
Toarnă cuvântu-n
mierea ce se strânge
În cupa tainei
îndelung păstrată,
Ca să-mi cuminec
clipa alinată
Cu azima ce
între noi se frânge.
În timp ce ruga
n-a sfinţit havuze,
Din degete s-au
revărsat poveşti
Şi-n peşteră,
umbros lăcaş de muze,
Mi-am aşezat
hotarele domneşti.
N-ai împlinit un
zbucium scris pe buze.
Mi-ai arătat cu trupul că iubeşti.
~*~
("Casa fără ziduri, Sonete
2", Arania, 2006)
ADRIAN MUNTEANU
SONETOTERAPIE 239
- text și interpretarea autorului -
CÂND CORP, CÂND
SPIRIT
~*~
Când corp, când spirit joc
pe funii ude,
Fără popas, cu verbul drept povaţă.
Trupul zăbavnic de neant se-agaţă,
Iar spiritul din temniţi nu aude.
Un gând nu-şi trece firul lui de aţă
Prin ochiul gol, în luptă să asude,
Răzbind prin hoarda vălurilor crude
Ce mi-au căzut, învinse, de pe faţă.
Murind încet, din veşnicii se-abate
Şi s-a mutat în smârcuri care cern
Frânturi de nopţi şi de singurătate
Din cercul strâmt, ademenit şi tern.
Cum dorul meu de-a fi în tot şi toate
Nu s-a-mplinit, mâhnit rămân etern.
~*~
( "Casa fără ziduri, Sonete
2", Arania, 2006)
ADRIAN MUNTEANU
SONETOTERAPIE 240
- text și interpretarea autorului -
DEZBRAC CĂMAŞA
DEX
4 abluţiune s. Spălare rituală pe corp
~*~
Dezbrac cămaşa,
lepăd orice urmă
De trist veşmânt
ferind răsuflul pielii.
Mă-nclin supus
şi neclintit greşelii
Ce-n trupul meu
cu-nfrigurare scurmă.
Cu mierea
strânsă-n floarea de camelii
Îmi ung sfiala
când un gest se curmă.
Alung poveri
strivind ades, în turmă,
Ca să răzbun
prigoana îndoielii.
Şi lacrimi mari
din cer coboară, calme,
Pe glezne, pe
genunchi, pe umeri goi.
Îmi scaldă
fierea urii din sudalme,
Sfinţesc pojarul
patimii. Apoi
Irup tulpini şi
frunze verzi din palme
Cu foşnet stins
cerşesc eterne ploi.
~*~
("Casa fără
ziduri, Sonete 2", Arania, 2006)
ADRIAN MUNTEANU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu