Palatul Take Ionescu din Bucuresti.
Un avocat italian a cumpărat Palatul
lui Take Ionescu din centrul Bucureștiului și are un plan formidabil pentru
clădire.
palatul, take, ionescu, bucuresti
Palatul Take Ionescu din Bucuresti
Palatul
se află pe strada care leagă Piața Lahovary de Piața Amzei, la intersecția cu
Magheru. Trecem pe lângă el tot timpul, fără să știm al cui a fost, ce arhitect
celebru l-a proiectat și ce valori ascunde. Imaginați-vă doar atât: în perioada
interbelică, prin grădina Palatului se plimbau un urs, o maimuță și multe,
multe căprioare. L-a proiectat un mare arhitect elvețian, Louis Blanc, pentru
un om care-a făcut mai degrabă istorie, decât politică: Take Ionescu. După ce a
trecut prin două războaie, o ocupație comunistă și o dezolantă distrugere post
comunistă, Palatul are șansa să renască pentru că un avocat italian a înțeles
mai bine decât noi ”cât de grandios a fost acest interbelic în România”.
Mai
jos, interviu în exclusivitate cu avocatul italian Mario Antico la “Make
Bucharest Great Again”, un proiect B365 dedicat salvării patrimoniului
orașului.
Despre
Take Ionescu se învață puțin la școală, câteva rânduri în treacăt în manualul
de istorie pentru clasa a 12-a. Cine mai știe că a fost un mare orator, tribun
politic, avocatul care câștiga orice proces prin pledoariile sale imbatabile,
politician, diplomat, ministrul Instrucțiunilor Publice, Prim Ministru, omul
care a contribuit cu mare dăruire la înfăptuirea României Mari? A mai fost și
ziarist (corespondentul TheTimes la București), un pasionat călător care planuia
să vadă Japonia, poet romantic, multidisciplinar. Așa că, dacă personalitatea
sa este uitată, de ce s-ar vorbi despre măreția palatului său în care găsim
pasiunea lui pentru Artă, Frumos, Arhitectură?
take, ionescu
Take Ionescu, 1858-1922.
Un
personaj cu calități atât de evidente, încât până și acidul Caragiale îl
respecta, ba chiar Nenea Iancu s-a înscris în noul partid înființat de domnul
Take, Partidul Conservator Democrat desprins din Partidul Conservator, că și pe
atunci partidele făceau pui.
Caragiale:
Insemnarea lui Caragiale din iunie 1897, sursa Arhivele Naționale.
Bine
că, până la urmă, dacă îi citiți scrisorile, Caragiale se supără pe Take că nu
l-a pus pe liste ca să devină deputat de Argeș.
“Gândesc
că Take, cum îl știu om bun, mă va pune la masa lui, bogată ori săracă, în cel
din urmă loc din coadă, mă va pune însă la masă-între meseni”. (Berlin, 1908,
Caragiale, Cele mai frumoase scrisori alese de Dan C. Mihăilescu). Take nu l-a
pus la masă, așa că nenea Iancu a rămas la Berlin să manânce “franzela
exilului”, cum spunea. palatul, take,
ionescu, din bucuresti,
Fatada
Poporul
îl știa de ”Take, Șapte Pantaloni” sau “Tăkiță, Guriță de Aur”
pentru că avea darul vorbirii, și mai ales, al rostirii. Mi-l imaginez în
campanie electorala in București prin mahalale desfundate și prin târgurile
prăfuite din țară. Sau la Barou, unde nimeni nu-i rezista.
„De
la primele cuvinte place prin dulceața graiului, de i se spune Guriță de aur,
și interesează prin limpezimea expunerii, raționamentul este atât de strâns,
încât adversarul se simte ca intr-un clește. Faptele defilează, argumentele se
înșira, concluzia se desprinde repede. Intreaga lui ființă raspândește o imensă
simpatie, este vrajitorul cuvintelor. Este peste putință când sfârșește să nu
fii de părerea sa; cauza e câștigată. Pledoaria lui era o bijuterie fină din
care te deșteptai ca dintr-un concert, prins și de inimă și de minte, avea
vraja inimilor si succesul lui in toate directile se explica prin acest dar
mistic ( Dem
I. Dobrescu, Decanul Baroului Ilfov in „Take Ionescu, viața si opera” de
Romulus Seișanu). Să nu uit. Dem. I Dobrescu a fost cinci ani primar al
Bucureștiului, a făcut lucruri importante pentru oraș, are o vilă absolut
extraordinară în cartierul Armenească, imobil care în prezent se află într-o ruină totală.
Cineva urmărește terenul ei.
La
Paris, Take a frecventat Cenaclul Hidropaților în care studenții studiau arta
improvizării discursurilor
Cei
zeflemitori, cei care nu-l aveau la inimă, adversarii politici îi spuneau ”Take,
Șapte Pantaloni”, după cum scrie George Costescu în “Bucureștii Vechiului
Regat” (1944, Editura Universul). Și asta pentru că tatăl sau, negustor de
cereale avea și o abagerie în Ploiești, unde atârna pe o sfoară, drept marcă a
firmei, șapte perechi de pantaloni din aba. Așa arătau panourile publicitare pe
atunci: șapte pantaloni de aba, pe o sfoară. Nici “aba” nu mai avem, așa
că de unde să știm ce înseamnă dacă nu se mai face? Era o țesătură groasă de
lână din care țăranii își croiau haine pe vremea când nu aveau Gucci, Nike,
Hugo sau Boss Casual.
Take
Ionescu, băiatul de negustor din Ploiești, se întoarce după sapte ani de la
Paris cu diplomă de doctor în drept “magna cum laude” (l-a avut coleg pe
Raymond Poincare, viitorul Președinte al Franței). Se înscrie în Baroul de
Ilfov, rupe gura târgului cu pledoariile sale, intră în politică, iar în
ultimii ani ai secolului al XIX-lea, îl poftește pe Louis Blanc să-i ridice un
Palat. Blanc a făcut foarte multe pentru chipul Bucureștiului, printre care
Ministerul Agriculturii, Facultatea de Medicină sau Palatul Maurice Blank,
fostul sediu al Amabasadei SUA la București, despre care am scris aici.
Interior Palatul Take Ionescu din
Bucuresti.
Un
Palat cu un turn fascinant, în curtea căruia, în locul unor foste grajduri, cea
de-a doua soție a lui Take, Adina, a construit replica unui palat florentin,
asta mai târziu, după moartea politicianului. De prima soție, o englezoaică,
Elisabeth Richards, domnul Take se îndrăgostește la prima vedere la Paris și se
însoară împotriva voinței tatălui său care-și dorea ca baiatul lui să se
insoare cu o fată de boier, la București. Elisabeth era săracă, dar avea inimă
mare, puțină lume știe că doamna Bessi Ionescu a înființat “Societatea pentru
prevenirea cruzimii față de animale”, prima de acest tip din România.
Interior Palatul Take Ionescu din
Bucuresti.
“
Lumea cea mai neașteptată, diplomați cunoscuți, senatori respectabili, deputați
grăbiți, arivisti de tot felul, clienți bogați, ziariști serioși sau lihniți,
șantajiști de meserie, solicitatori de rând, văduve, orfani, bancheri,
cămătari, femei suspecte, toată zgura politicianismului român venea la parterul
Palatului. În timp ce la etaj, doamna Bessi era înconjurată de câteva
englezoiace și de nenumărați câini, citind, cântând la pian și ocupându-se, cu
o britanică tenacitate, de protecția animalelor” (I.G.Duca “Memorii”).
Doamna Bessie Ionescu a infiintat
Protectia Animalelor in Romania.
După
35 de ani de căsnicie cu domnul Take, Bessie moare la vârsta de 60 de ani
într-un accident de călărie, în Anglia. Take se recăsătorește cu Adina Olmazu,
fostă Cordescu, o fată care avea cu 33 de ani mai puțin ca el. În timpul
primului război mondial, Adina era refugiată la Odessa. Venerabilul politician
sare toate granițele ca să o vadă, fapt despre care scriu ziarele vremii: “țara
este în nenorocire și miniștrii bătrâni petrec și se țin de aventuri amoroase”.
În
martie 1922, Take Ionescu pleacă în vacanță în Italia. Într-un restaurant din
Napoli consumă stridii oferite cu insistență. Moare în ziua de 22 iunie 1922
într-un sanatoriu din Roma de febră tifoidă, boală contractată în urma
consumului de stridii. In țară, compatrioții sunt convinși că a fost otrăvit.
Este îngropat cu onoruri militare la Mănăstirea Sinaia, conform dorinței sale,
un loc sacru de care era foarte legat (avea și o minunată vilă la Sinaia),
locul în care în copilărie se vindecase de holeră. Nicolae Iorga scrie că
„înmormântarea a fost mai strălucită ca a Regelui Carol”. Cavoul său în stil
neoromânesc va fi proiectat de un alt mare arhitect, Petre Antonescu.
Interior din cavoul lui Take Ionescu
de la Manastirea Sinaia.Foto Antoaneta Dohotariu.
Manastirea Sinaia, drumul spre cavoul
lui Take Ionescu.Foto Antoaneta Dohotariu.
În Palatul lui Take Ionescu din
București a funcționat Institutul de Etnografie și Folclor. De curând, monumentalul imobil a fost cumpărat de
avocatul italian Mario Antico. mario, antico, avocat, italian
Mario Antico, avocat italian.
„Mulți
străini, inclusiv ai mei din Italia, nu stiu cât de mare a fost România in
perioada interbelică”
Mario
Antico este in România, trăiește și lucrează în București de 12 ani. Împreună
cu asociatul său, Andrea Chirulli, Mario a gândit un plan amplu și nobil pentru
Palatul Take Ionescu.
“Va fi contribuția mea la țara aceasta care mi-a dat tot” spune Mario.
„Vrem
să facem un incubator de cultură italiană, vom colabora cu mari teatre din
Italia cum este Scala din Milano”
Mario
Antico: “Palatul
are o structura extraordinară, are anumite caracteristici tehnice care ne
permit să realizăm acolo tot ce vrem. Vrem să facem un incubator de cultură
italiană, cu laboratoare gastronomice în care o să aducem chefi din Italia, cu
laboratoare de artă și pictură. Există niște vitralii mari și acolo vom face o
parte artistică unde studenții vor veni să picteze, dar în același timp
împreună cu Eduard Uzunov de la Galeria “Rotenberg Uzunov” vom organiza
expoziții de artă pentru public. Avem un pod foarte, foarte mare de șapte metri
înălțime, acolo vom construi un teatru pentru arte dramatice în care se vor
ține cursuri de regie și de actorie. Și acest pod va fi deschis publicului și
avem deja colaborări cu artiști din Italia și cu mari teatre din Italia, cum
este Teatro alla Scala din Milano. Vor fi și laboratoare de fashion
design în care marile case de modă din Italia o să ne sprijine pentru a
organiza ceva pentru public, un proiect de excelență.
Vom
concentra cultura italiană, adică arta, pictura, designul, arhitectura,
gastronomia și muzica într-o școală opendoor, acesta este proiectul”.
Palatul Take Ionescu din Bucuresti.
Mario
Antico: „Vom
face acest proiect dintr-un mare respect pentru toată splendoarea pe care a
avut-o perioada interbelică în România, mai ales pentru un exponent de marcă al
ei, care este Take Ionescu”.
„Noi
deschidem această scoală pentru români, asta este miza proiectului”
Mario
Antico:
“Inaugurarea este prevăzută pentru septembrie 2023 și suntem în faza de
renovare totală. Este efectiv distrus, el a fost distrus, au existat mulți ani
de litigii în care palatul a fost vandalizat, un monument istoric, un exemplu
extraordinar al culturii românești a fost distrus. Chiar dacă este școală
italiană ea va respecta România, acolo va fi România. Noi deschidem această
școală pentru români, asta este miza proiectului”.
Podul Palatului Take Ionescu din
Bucuresti.
„Am
văzut ce dezastru s-a intâmplat cu arhitectura extraordinară pe care voi o
aveți”
B365: Cum de v-ați gândit la un
“incubator de cultură italiană”?
Mario
Antico:
“Sunt trei motive. Unul vine dintr-o frustrare pe care am avut-o în anii
aceștia. Sunt aici de 12 ani și am văzut cum multe monumente istorice au fost
distruse, am văzut ce dezastru s-a întâmplat cu arhitectura extraordinară pe
care voi o aveți. Apoi este o pasiune de-a mea, stau nopțile să mă uit la ce
monumente mai sunt la vânzare în ideea de a le cumpăra și de a le renova. Pentru
că este ceva ce foarte puțină lume știe, și anume cât de grandios a fost acest
interbelic în România. Și mulți din străinătate, ai mei din Italia nu se
așteaptă la așa ceva, nu știu cât de mare a fost România în perioada
interbelică”.
Mario
Antico: “Mi
se pare important și frumos să reevaluăm ce a fost România în acea perioadă,
sunt pasionat de aspectul acesta arhitectural și imobiliar. După care, să
zicem, mai am un motiv de frustrare, unul pentru cultura italiană. În sensul că
sunt multe școli bune private, școala franceză, școala americană, dar școala
italiană nu a avut până acum un incubator de cultură, noi am supraviețuit, dar
nu am fost la adevăratul nostru nivel în București. Și al treilea motiv este că
mi se pare că latinitatea aceasta merită mai mult și deschiderea României către
facultățile bune din Italia trebuie să aibă o legătură în țară”.
Interior Palatul Take Ionescu din
Bucuresti.
B365: Ați cumpărat mai multe
imobile în București? Sunteți un colecționar de case?
Mario
Antico:
“Este prea mult spus. Mai avem un monument în zona Ion Mihalache pe care
încercăm să-l renovăm, mai am o proprietate monument pe Louis Blanc, tot așa o
clădire extraordinară, și acest Palat al lui Take Ionescu”.
Interior Palatul Take Ionescu.
B365: De ce iubiți Bucureștiul?
Mario
Antico:
“Pentru că îți permite să ai absolut orice și pentru că, inclusiv ca străin,
dacă vrei să faci ceva, să realizezi ceva, ai șansa să o faci. Dar asta este în
general România. Este o țară in care ți se permite să faci dacă vrei, daca ești
serios ai șanse, prin comparație cu o țară ca Italia în care dacă nu ești
copilul cuiva și dacă nu ai recomandări nu ajungi nicăieri”.
„In
Italia acest Palat ar fi Muzeu, aici au devastat din punct de vedere estetic
ceva grandios”
Mario
Antico: “Am
văzut ce monumente există în București, am văzut cât s-a distrus și văd zilnic
acest paradox. Dacă va uitați la Palatul lui Take Ionescu o să vedeți că o bună
parte din el este “îngropat” vizual de un bloc comunist. Deci în această școală
italiană vom avea pe de-o parte un lucru oribil, vedem un monument care în
Italia ar fi muzeu, “îngropat” într-un bloc plin de balcoane abuzive, cu
termopane. În fața Palatului avem niște gherete cu plăcinte, practic au
devastat din punct de vedere estetic ceva grandios. Totuși, eu am zis că îmi
place și acest lucru. Pe de o parte pentru ca oamenii de artă să înțeleagă ce
a însemnat comunismul, ce a însemnat distrugerea artei și cât de urât poți să
îți bați joc de tot ce ai avut”.
Palatul Take Ionescu din Bucuresti.
„Unii
incearcă să recupereze ceea ce a fost, aceasta este contribuția mea la țara
aceasta care mi-a dat tot”
Mario
Antico: “Poate
de asta îmi și place Bucureștiul. Pentru că are o parte de arhitectură
extraordinară, dar are și un contrast incredibil cu ceea ce se întâmplă la
nivel de blocuri și de orori care s-au făcut și care, din păcate, se fac
inclusiv astăzi. Asta este fascinant pentru mine: ce a putut să facă
comunismul. Lumea nu conștientizează ce înseamnă să închizi un balcon istoric
cu termopane. Ce înseamnă să pui niște chiriași să locuiască într-un monument
istoric, o familie care habar nu avea ce a însemnat pentru foștii proprietari
să realizeze acea proprietate. Oarecum este un fel de nișă în care unii
încearcă să recupereze ceea ce a fost. Cel puțin așa voi face eu, acest puțin
este partea mea, este partea mea mică, contribuția mea la țara aceasta care
mi-a dat tot”.
Palatul
Take Ionescu se află în portofoliul Regatta Imobiliare și a fost vîndut de
Eduard Uzunov, proprietarul firmei.
https://b365.ro/
Sursa: RADU GABRIELA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu