sâmbătă, 17 iulie 2021

Limba noastră - Ne mai bate si SOARELE!

 



Ne mai bate si SOARELE!

Limba noastră

 

Eiii, ia să vedeți cu ce gând m-am trezit eu azi:

Mi-am dat seama că în însăși limba noastră, în dulcele nostru grai, se ascunde un secret despre natura noastră românească.

Noi suntem, prin excelență, niște bătăuși, o zic la modul...simpatic...nu vă gândiți la...a bate pe cineva, un om, femeie, copil.....

Ne place bătaia!

O și cunoaștem bine, că am mai luat.

Păi ia fiți atenți aici:

 

- Noi ne începem fiecare sărbătoare cu o bătaie, pentru că noi nu curățăm covoare, noi le batem (săracele!).

- Noi nu parcurgem un drum, noi îl batem (ce-om avea cu el?!)

- Chiar și când suntem gânditori, cu un început de intelectuali, tot ne bate... un gând.

- Inima noastră de român pur sânge, nu pompează, nu ticăie, ca la orice muritor de rând, ci bate!

- Pantofii noștri nu ne rod, nu ne sunt mici sau mari, ci scurt - ne bat, mai ales dacă sunt românești.

- Nu mai poti sa ii urezi, dom'le, de bine cuiva, că tot la violență ajungi: „Bată-te norocul să te bată!”, iar când te-ai săturat de el îi urezi: "„Cale bătută!”.

- Unul dintre dansurile noastre tradiționale (din zona Moldovei, evident ) este „Bătuta”.

- Laptele nostru nu-i fermentat, nuuuu... el e bătut....

- Noi nu ciocănim, noi batem la ușă. De ciocănit poate oricine, dar când vine rumânu', trebuie să simți!

- Cândva, unele femei, câștigau un ban cinstit din bătaie - băteau la mașină, răilor, la ce v-ați gândit?!

- Nu știm sa avem o competiție sportivă loiala nicăieri. Scopul nostru e sa-l batem pe ăla.

- ... la noi până si vântul bate, pe afară si prin buzunare (uneori) si-apoi ii mai dă și cu ploaie.

- Si atunci stii ca ești bătut și de soartă, nu doar de consoartă.

- Ai zice că „a bate” e unul dintre verbele preferate, cu litera „B”,ale românilor după „a bea” și deseori se petrec chiar în ordinea asta.

- Să mă bată Dumnezeu dacă nu iubesc eu limba asta a noastră!

- Eh... dar ce-mi bat eu gura aici..

- Dar știți vorba aia: gura bate fundu' ..... poate mai sunt si altele...poate le stii Domnia Ta! deabia le-aștept!

 

- Și norocu” ne bate câte-o dată ....

 

 

CE PĂRERE AI???

Sursa: Prof. VALENTINA LUPU








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu