Mircea Dorin Istrate - NEPOTULUI POVAȚĂ +

 

NEPOTULUI  POVAȚĂ

 

 

~*~

 

Nepoate, fost-am ca și tine, cândva, în vremea de demult,

Un pui de om, aproape nimeni, slăbuț, bălai, smerit, tăcut,

Visând în seri sub cer cu stele cum fi-va vremea ce-o să vină

Aici, pe huma mea străbună, înveșnicind aceeași tină.

 

Visam să fiu, cum nimeni fost-a, din neamul meu mereu muncit

Un cineva, cumva mai altfel, în toate-un pic mai răsărit,

Să mă preumblu prin prejururi să văd, să știu, ca fiecare,

Să am ce spune și la alții, c-am ce-i prin lumea asta mare.

 

N-a dat norocul peste mine să am bănet, să am avere,

Să hoinăresc cum mie-mi place și-așa cum inima mi-o cere,

Dar am găsit, prin slova cărții și gândul agățat de ea,

Să fiu oriunde-aș vrea prin lume, chiar până dincolo de ea.

 

De-aceia-ți spun, nepoate dragă, ia și citește cu nesaț,

Tot ce au scris aceia care, prin lumea-ntreag-au fost purtați,

Și ai să fii, cu văzul minții în orice loc de pe pământ,

Să poți a spune și la alții, ce îmi văzut-a al tău gând.

 

Cu slova cărților citite vei colinda întreaga lume,

Vedea-vei tot ce nu văzut-ai și răutăți și lucruri bune

Și mai ales, cum poate alții, au fost mai înțelepți ca noi

Cu mii de ani n-aintea noastră, de da-vom timpul înapoi.

 

Și încă-i ști, că-n lume pace n-a fost să fie niciodată

La fii lui Cain și Abel, ce și acuma se mai ceartă,

Și-mpart a Raiului avere, cum vor mai fiecare-n parte

Și încă asta vor mai face-o, în vremi ce-or curge mai departe.

 

Și îi mai ști din slova cărții, că orișiunde pe pământ

Sunt pe de-o parte-mbogățiții ce vin din tată-n fiu la rând,

Și nesfâeșitele cohorte de silniciții în nevoi,

Ce-și duc de azi pe mâine viața, la fel cam cum o ducem noi.

 

Așa că dragul meu nepoate, poate că-n Raiul cel ceresc

O fi visatul cele bine, dar nu aicea-n pământesc,

Ne fost-a bine la-nceputuri, dar în aceea plictiseală,

Un drac băgatu-și-a cea coadă, și-a răsturnat o învoială.

 

De-atuncea lume-i cam aceiași, mereu în ceartă și-n războaie,

Cu bucurie pe de-oparte, pe alta lacrimi în șiroaie,

Tu dar citește-a cărții slovă, să judeci singur de-i dreptate

Pe lumea asta, că în alta, visăm mereu, că se mai poate.

 

16.07.2021

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

CUCERITORII  LUMII

 

De ce cuceritorii lumii sunt eroi,

Când mi-au ucis de-avalma milioane

De suflete aflate în nevoi

Și-n cartea de istorii sunt...icoane?

 

Un Darius, Cezar, Petru, Gingis-Han,

Un Bonaprte, Hanibal, Atila,

Întinsu-și-au imperii fără mal,

Tot impunându-și vrerea cu de-a sila.

 

Ce mi-ați avut cu cei neorocoși

Ce-au fost jertfelniciți în calea voastră?

V-au înjurat de mamă? De strămoși?

Ori doar avut-au ei, o ziuă proastă?

 

Îmi stați în fila cărții de istorii

Înlăurați, semeți și îngânfați,

Voi ce v-ați dat plăcerii și ororii

De-a omorî în chin, nevinovați.

 

Și-apoi mai încă noi, așa ca proștii,

Vă ridicăm în slăvi și vă mărim,

La tineri sunteți mari eroi de-ai noștri

Și cu a voastre fapte, ne mândrim.

 

N-o fi departe ziua când li-ți pune

Pe Hitler lângă ceia preamăriți,

Că și el, ca și voi, o spurcăciune

A fost pentru aceia oropsiți.

 

Doi bani nu dau pe voi, netrebniciți

Ce-mi sunteți dați adesea ca modele,

Ați pustiit popoare de-umiliți

Să le-mbuibați pe-a voastre-n toate cele.

 

Ați supt la țâța vremii ani cu sacul

Și v-ați întins împerii peste mări,

De mari nevoi s-a gârbovit săracul

Că neam de neam trăit-a în răbdări.

 

Ați  jefuit pământ, și păgubiți

Cu milioane-au fost în urma voastră

Și-acuma  fără jenă vă mândriți

C-a voastre țări frumoase-s ca o astră.

 

De aș putea la zid pe toți v-aș pune

Istoria s-o curăț de tâlhari,

Uitați să fiți, pân’ lume va apune,

Pe voi ce sunteți spurcați criminali.

 

~*~

17.07.2021

Mircea Dorin  Istrate