luni, 5 iulie 2021

Stanciulescu Alexandru - MINILECTURĂ cu GÂND DE SEARĂ, DOAR O VORBĂ.....!

 



FIARELE SALBATICE

Sfantul Nicolae Velimirovici

 

 

             În înteles general fiarele salbatice întruchipeaza patimile. Asa cum fiarele salbatice chinuiesc trupul, la fel si patimile aduc vatamare sufletului. Ziditorul i-a dat lui Adam putere asupra tuturor patimilor. Iata de ce Adam avea putere asupra fiarelor salbatice ca simbol al patimilor. Sfintii, care prin Noul Adam, Hristos, si-au îmblânzit patimile, au dobândit de altfel si putere asupra fiarelor salbatice.

 

Sfantul Nicolae Velimirovici, Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009, p. 49-50



VAZDUHUL PRIMAVERII

Sfantul Inochentie al Odessei

 

 

          Vazduhul primaverii osteneste întru împlinirea poruncilor dumnezeiesti. Câte înaripate noi nu primeste el în fiecare primavara în adierile sale! Priviti cum întreaga familie, ba înca si cei straini, ajuta si cu aripile si cu strigatele lor zborului slab al puisorilor neîncercati! Însa multe tari, din pricina asprimii climatului, sunt sarace în timpul iernii întru multimea locuitorilor vazduhului. Spre împlinirea acestei lipse, la începutul fiecarei primaveri, aduse de o putere nevazuta, vin în aceste tari nenumarate cete de înaripate, spre a umple locurile cele lipsite. Ele strabat departari uimitoare, trec peste munti si peste mari, dar întotdeauna izbutesc a sosi la vreme si într-un numar destul de mare, atât cât trebuie, ca praznuirea cea mare a naturii sa nu ramâna fara oaspeti. În sfârsit, si acele înaripate care petrec iarna împreuna cu noi, odata cu sosirea primaverii primesc oarecum puteri noi. De unde pâna acum erau tacute si retrase, deodata devin gurese si zgomotoase, ca si cum ar vrea sa atraga privirea tuturor. Cautând la toate acestea, cum sa nu ne aducem aminte de atotputernica porunca a Facatorului: „si pasarile sa se înmulteasca pe pamânt!” (Facere 1, 22)

 

Sfantul Inochentie al Odessei, Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii, traducere de patriarhul Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 28-29

 

 

 

BALOANE DE SAPUN

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

                Asa cum curge timpul fara sa se opreasca, si trupul meu, atâta vreme cât este în viata, se schimba mereu si se trece, precum si lumea întreaga se trece – dupa cum arata modul cum evolueaza – de parca s-ar grabi spre un sfârsit prestabilit, asemenea unei jucarii puse în miscare de un resort. Unde s-ar putea afla ceva stabil? Stabil este ceea ce pune în miscare si directioneaza totul spre un tel anumit. Stabila, neschimbatoare, este cauza primordiala a tot ceea ce este creat si întocmit si care, ea însasi, nu este creata si de aceea nu este trecatoare, ci vesnica. Neschimbatoare sunt si spiritele îngerilor si oamenilor, create dupa chipul cauzei primordiale. Restul – baloane de sapun! Prin aceasta nu subapreciez creatia, vreau doar sa o pun în raport cu Creatorul si cu fericitele duhuri.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 18

 

 

 

TEMELIA VIETII LAUNTRICE

Sfantul Paisie Aghioritul

 

 

       Toata viata duhovniceasca este temeluita pe gând.

La oamenii de astazi gasesti orice în afara de gânduri bune, care sunt atât de rare.

Boala cea mai mare a epocii noastre sunt gândurile desarte ale oamenilor, care poarta nelinistea lumeasca. Si vindecarea o da Hristos, fiind de ajuns ca oamenii doar sa se pocaiasca si sa se întoarca catre Acesta.

Gândurile bune aduc sanatatea duhovniceasca.

 

Sfantul Paisie Aghioritul, Mica filocalie, traducere de Parintele Victor Manolache, Ed. Egumenita, Galati, 2009, p. 51-53



OGLINDIREA SOARELUI

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

            Luminatorul cel mai mare, soarele, se reflecta în infinitatea celor mai mici corpuri de pe pamânt, în nenumarata lor multitudine; si chipul omului se reflecta în minuscula pupila a ochiului. Tot astfel Soarele ratiunii – Hristos, capata chip în fiinte minuscule – oamenii –, în infinita lor multitudine si, tot asa, în cele mai mici particule din Trupul si Sângele Sau, fiindca viata primordiala si vesnica este simpla (necompusa) si unica. Soarele se reflecta într-o multitudine de corpuri, mari si mici, lumineaza tot pamântul, îl cuprinde cu razele sale. Asijderea si Domnul.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 78.

 

 

MELODIA

Sfantul Tihon din Zadonsk

 

 

        Când auzi o melodie sau o cântare armonioasa si dulce, duhul sa îti fie rapit de credinta si dus întru salasluirile ceresti, în casa Dumnezeului lui Iacov. Si acolo, cu urechile cele sufletesti, sa asculti cum adunarea Îngerilor si cetele Sfintilor Îi aduc Dumnezeului Triipostatic o cântare preaarmonioasa. Aceasta întâmplare îti slujeste drept prilej pentru a I te ruga Lui cu osârdie sa te învredniceasca a-L slavi pe El si aici si în veacul ce va sa fie, dimpreuna cu toti alesii Lui.

 

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 72.

 

 

 

CONSTRUIREA LOCUINTEI

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

              Cel ce si-a construit o locuinta, dupa lege are dreptul sa locuiasca în ea. Noi suntem locuintele Creatorului nostru. El ne-a creat pentru El, caci „El toate le-a facut pentru slava Sa”; deci El este acela ce trebuie sa locuiasca în noi si nu diavolul, acest ucigas, hot si mincinos. „Vino si Te salasluieste întru mine” (din rugaciunea catre Sfântul Duh). „Noi vom veni la el si vom face locas la el” (Ioan 14, 23). „Nu stiti, oare, ca voi sunteti templul lui Dumnezeu, si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste în voi?” (1 Corinteni 3, 16).

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1995, p. 136.



ARBORII CRESTELOR

Parintele Ilie Cleopa

  

              Daca pe crestele cele înalte ale muntilor vedem arbori vajnici si puternici care prea adesea cu furtuni si vânturi napraznice se lupta si pururea de primejdia rasturnarii si a doborârii sunt amenintati si de la acestia cu gândirea noastra la cei ce se afla pe culmea stapânirii si a dregatoriilor veacului de acum sa ne întoarcem si de furtunile si valurile tulburarilor care îi lupta pururea pe cei din dregatorii sa ne aducem aminte. Sa gândim apoi câta osteneala si grija au ei în viata si cât de putina le este lor linistea si alinarea pe acest pamânt. Daca la acestea vom cugeta, apoi multa adeverire vom gasi în cuvintele Scripturii care a zis ca: „Mai buna este pâinea cu sare în casa saracului cu liniste, decât punerea înainte a bucatelor cu multa tulburare în casele împaratilor” (Pilde 15, 17; 1 7, 1). Acestea întelegând, pururea de dregatorie si ranguri vom fugi si pe calea linistii si a saraciei totdeauna vom alerga.

 

Parintele Ilie Cleopa, Opt cuvinte despre minunile lui Dumnezeu din zidiri, Ed. Episcopiei Romanului si Husilor, Roman, 1996, cap. cap. 4: Minunile lui Dumnezeu din lumea arborilor , p. 38-48.

 

 

DELICATESE

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

               Nu iubi darurile mai mult ca pe Daruitor, nu iubi hrana stricacioasa mai mult decât hrana nestricacioasa – preacuratul Trup si Sânge al lui Hristos, fiindca sunt unii care iubesc delicatesele lor mai mult decât aceasta hrana cereasca, nestricacioasa, de viata facatoare.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Spicul viu de ganduri despre calea mantuitoare, traducere de Adrian si Xenia Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2002, p. 131





POLUAREA

Arhiepiscopul Iustinian Chira

 

 

               Atmosfera este extrem de poluata. De ce? Din forma aceasta de a dezvolta tehnica, nu cu scopul în sine de a evolua, ci cu scopul de a se îmbogati omul. De aceea azi un copil nu merge la scoala ca sa învete acolo sa fie om, ci sa-si câstige niste cunostinte ca sa devina si el apoi sef. Sa-si câstige o putere în grup, sa domine. Ori scoala ar trebui sa formeze personalitati. Sa-l învete pe om sa fie întotdeauna om. Om adevarat, respectând poruncile lui Dumnezeu, care sunt necesare si vitale. Acum, de la individ si pâna la marile dezvoltari sociale totul este poluat din cauza abuzurilor. Asta e întâi. Apoi vine aceasta – ca oamenii nu primesc raspuns de niciunde.

 

Arhiepiscopul Iustinian Chira, Convorbiri in amurg, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2006, p. 67.

 

 

MINCIUNA SI ADEVAR

Cuviosul Bonifatie de la Teofania

 

 

                Cu toate ca orice mincinos doreste sa ascunda adevarul, nu oricine doreste sa ascunda adevarul e mincinos. Adeseori adevarul este ascuns nu prin amagire, ci doar prin tacere. Asa a facut si Domnul când a zis: „Înca multe am a va spune, însa acum nu le puteti purta” (Ioan 16, 12).

 

Cuviosul Bonifatie de la Teofania, Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 10

 

 

ALERGAREA DUPA FLUTURI

Sfantul Simeon din Dajbabe

 

                 

                Întocmai precum copiii alearga veseli pe câmp dupa fluturi, tot astfel cei nepriceputi alearga dupa slava lumii.

 

Sfantul Simeon din Dajbabe, The Orthodox Word, nr. 271-72, traducere de Laura Marcean, Ed. St. Herman, Platina, SUA, 2010, cap. Selected Verses from the Treasury of St. Symeon’s , p. 37-53



MICSORAREA UMBREI

Sfantul Tihon din Zadonsk

 

 

                Vezi ca, pe masura ce soarele se apropie, umbra tot mai mica se face. Asemenea si inima cucernica: cu cât Dumnezeu vine mai aproape de ea cu lumina si darurile Sale, cu atât mai mult îsi cunoaste nimicnicia si se smereste înaintea Domnului si a oamenilor, socotindu-se pe sine mai mica decât oricine. Ori, dimpotriva, pe masura ce soarele se îndeparteaza, umbra creste tot mai mult; când luminatorul zilei merge spre apus, umbra se mareste mult, însa îndata ce apune, piere si umbra cea mare. Întocmai se face si cu omul: cu cât mai mult se departeaza de el Dumnezeu, cu atât mai tare se preamareste si se înalta pe sine în inima sa; si pe masura ce tot mai mult se ridica în slavi, se înstraineaza si Domnul de el; si asa cum dispare umbra atunci când soarele se ascunde, asemenea pier cei ce se socotesc pe sine mari, când Se tainuieste Dumnezeu de ei. Dintru aceasta întâmplare ne învatam, crestine, ca: 1) Adevarata smerenie este nedespartita de neprefacuta evlavie si pururea se însoteste cu aceasta. 2) Cu cât este mai cucernica inima, cu atât este ea mai smerita. Caci pe masura ce omul este luminat tot mai mult de harul lui Dumnezeu, îsi vede mai limpede nevrednicia, asa cum, atunci când suntem învaluiti tot mai mult de lumina fireasca, zarim tot mai bine atât metehnele de pe chipul si mâinile noastre, cât si gunoiul din casa. Astfel, vazând ca este nevrednic, omul se smereste. 3) De nu se gaseste într-o inima smerenia, ci mândria staruieste în ea, atunci nu se poate afla nici cucernicia în una ca aceasta. Caci un asemenea om nu-si cunoaste netrebnicia si de aceea nu este loc în el pentru evlavie, întrucât aceasta din urma nu poate sta acolo unde lipseste Dumnezeu: „Dumnez eu celor mândri le sta împotriva”, dupa cum zice Scriptura (1 Petru 5, 5). 4) Acea inima care nu se straduieste a pricepe cât de nevrednica este si ramâne întru mândria sa, pâna la urma se pierde si piere asa precum dispare o umbra dupa ce apune soarele. 5) Din acestea ne învatam a cauta adevarata evlavie si întelegerea nevredniciei noastre, adica, de vreme ce voim sa avem în inimile noastre o cucernicie neprefacuta, atunci trebuie sa ne cunoastem în fel si chip netrebnicia si nimicnicia, smerindu-ne în asa masura, încât sa caute spre noi Dumnezeu, „Cel Ce cauta spre cei smeriti”, si sa ne daruiasca harul Sau. 6) Întrucât avem o inima stricata pâna în adâncuri si prin fire suntem orbi cu ochii cei duhovnicesti, din care pricina nu ne putem vedea saracia si pacatosenia, ni se cuvine sa suspinam catre Dumnezeu, pentru ca El Însusi sa ne lumineze si sa ne arate întinaciunea noastra. Atunci vom cunoaste ca noi de felul nostru suntem întocmai ca si umbra ce umbla dupa trup si care se misca atunci când este trupul în miscare; când acesta sta, ramâne si ea neclintita, iar daca trupul se îndeparteaza, îi urmeaza lui.

 

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 142

 

 

 

TERMOMETRUL

Sfantul Ioan din Kronstad

 

 

          Domnul Dumnezeu poate fi în raport cu sufletul nostru precum aerul fata de mercurul termometrului, cu singura deosebire ca dilatarea sau contractia, urcarea sau coborârea mercurului se produc în urma schimbarilor din atmosfera, iar în cazul nostru Dumnezeu ramâne neschimbat, etern, mereu bun si drept. Dar sufletul se schimba în raporturile cu Dumnezeu, suporta mutatii în sine însusi, în sensul ca atunci când se apropie de Dumnezeu cu credinta si cu fapte bune capata îndata amploare, dobândeste pacea inimii, dupa cum atunci când se îndeparteaza de Dumnezeu, prin putina credinta, neîncredere în adevarul dumnezeiesc si prin faradelege, se chirceste îndata, sufera de neliniste si apasare.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 13.

 

 

ARBORELE FIRAV

Sfantul Teofan Zavoratul

 

 

            Mândria se aseamana unui arbore foarte înalt si încovoiat, toate ramurile caruia sunt firave, si pe care, daca se catara cineva, îndata se va prabusi de la înaltime.

 

Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 52

 


FRAGILITATEA PANZEI DE PAIANJEN

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

               Domnul conduce cu întelepciunea si cu cuvântul Sau lumile materiale; o face puternic, în chip minunat. Ca si componentele unui trup de animal, arborii, iarba, pietrele se tin legate în alcatuirea lor, asemenea tuturor corpurilor, gratie fortelor si legilor care lucreaza în ele. Asa cum sufletul poarta trupul si îl însufleteste, tot astfel si Dumnezeu „poarta” lumea, însufletind-o cu Duhul Sfânt. Nu în zadar omul este considerat a fi o lume în mic. În fata lui Dumnezeu, lumea întreaga este ca o biata pânza de paianjen! O biata pânza de paianjen este si trupul meu! Si totusi, câta întelepciune în fiecare atom al materiei si totul se tine numai prin întelepciune, prin legi vesnice, pline de întelepciune. O, întelepciune, întelepciune, cu toata existenta noastra suntem datori fata de tine – fata de bunul tau Pricinuitor! Moartea mea, dezagregarea sau nimicirea fiintei mele vazute, dovedeste limpede ca nu sunt în fata Ta, Doamne, decât o pânza de paianjen!

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 191-192.

 

 

CAMPUL INFLORIT

Sfantul Luca al Crimeei

 

 

               Seara, pe un câmp înflorit, multime de floricele se întorc catre soare, de parca i-ar înalta lui Dumnezeu o rugaciune de seara, iar dupa asfintit adorm adânc, pentru ca dimineata, îndreptându-se spre rasarit, sa întâmpine iar soarele cu rugaciunea de dimineata, plina de bucurie. Mireasma florilor este ofranda adusa lui Dumnezeu. Florile sunt cadelnite. Nuferii se deschid larg sub cerul senin, se îndulcesc de lumina si aer, îsi aduna petalele si se cufunda în apa atunci când se înnopteaza.

 

Sfantul Luca al Crimeei, Puterea inimii, traducere de Evdochia Savga, Ed. Sophia, Bucuresti, 2010, p. 74-75

 

 

MULT

- Sfantul Ioan din Kronstadt

 

              Nenumarate sunt picaturile de ploaie care cad pe pamânt, dar toate vin din acelasi nor; multe sunt razele de lumina, dar toate iradiaza de la acelasi soare; multe sunt frunzele, dar copacul pe care cresc este unul singur; mult este nisipul, dar tot sta pe acelasi pamânt. Multi sunt oamenii si toti se trag dintr-un singur om – Adam – dar mai înainte de toate, de la Dumnezeu.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 224



CHIRURGII SUFLETULUI

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

            Adeseori ne suparam pe oamenii deschisi si directi, care ne descopera fara ocolisuri defectele. Trebuie sa-i apreciem pe acesti oameni si sa-i iertam pentru faptul ca, prin limbajul lor îndraznet, ne-au zdrobit iubirea de sine. Ei sunt, din punct de vedere moral, chirurgii care taie printr-un cuvânt ascutit, cangrena inimii; biciuiesc iubirea de sine, trezesc în sufletul amortit constiinta pacatului si stârnesc o reactie vitala.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1995, p. 102.

 

 

 

ADAPOSTUL

Sfantul Tihon din Zadonsk

 

 

             Vezi un om pribeag care, neavând casa lui, s-a adapostit pentru o vreme într-o casa straina. Sa-ti aminteasca întâmplarea aceasta ca noi suntem calatori si venetici în lume: „caci nu avem aici cetate statatoare, ci o cautam pe aceea ce va sa fie”, dupa cum graieste Apostolul (Evrei 13, 14). De aici vedem ca mai devreme sau mai târziu va trebui sa punem capat pribegiei si sa ne întoarcem în Patria noastra. Iata de ce ni se cuvine sa ne aflam în aceasta lume asemeni unor calatori si pribegi si sa tinem minte cuvântul Apostolului: „Noi n-am adus nimic în lume, dupa cum e vadit ca nici nu putem sa ducem ceva; dar daca avem hrana si îmbracaminte, cu acestea vom fi îndestulati” (1 Timotei 6, 7-8).

 

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 68

 

 

 

LUMINA ORBITOARE

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

           Ce s-ar întâmpla, Domnul meu si Mântuitorul meu Iisus Hristos, daca lumina Dumnezeirii Tale ar tâsni din Preasfintele Tale Taine, când ele odihnesc pe Masa Sfântului Altar sau pe Sfântul Disc, sau în chivot, sau când preotul le poarta la pieptul sau, ducându-se la un bolnav? Toti cei care ar vedea aceasta lumina s-ar pleca la pamânt înfricosati, caci însisi Îngerii îsi acopar fata de frica slavei tale nepatrunse, si totusi, cât de indiferenti sunt oamenii fata de aceste Taine ceresti?

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1995, p. 92



DE UN MILION DE ORI MAI BINE

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

             Exista înlauntrul nostru un ochi duhovnicesc cu care vedem de un milion de ori mai bine decât cu ochii trupului, acestia fiind doar un instrument al ochiului duhovnicesc, un canal de comunicare prin care sufletul cunoaste obiectele vizibile si reflecteaza asupra lor. Ce obiecte intra în aria de contemplare a ochiului duhovnicesc? Fenomenele de ordin spiritual. În afara lumii vazute exista Dumnezeu ca Duh infinit, Ratiune infinita, care a creat si creeaza totul în universul material, acesta constituind traducerea în fapt a planurilor si ideilor Sale, si exista lumea duhovniceasca îngereasca, fara numar, care traieste într-o perpetua contemplare a Divinitatii, a faptelor atotputerniciei si întelepciunii Sale. Ochiul nostru duhovnicesc tine mai mult de Domnul si ca atare, lucrarea lui se numeste contemplatie, cugetarea de Dumnezeu. Contemplatia si cugetarea de Dumnezeu se pot extinde la infinit, dupa cum Dumnezeu Însusi este infinit; ele au darul de a ne curati sufletul de pacat, de a-l desavârsi, de a-l apropia tot mai mult de Dumnezeu, Izvorul luminii, ratiunii si existentei noastre. Apoi contemplarea cinurilor îngeresti, pe masura ce avem revelatia lui Dumnezeu, firii lor duhovnicesti purtatoare de lumina, bunatatii lor duhovnicesti, iubirii de Dumnezeu, iubirii reciproce si de neamul omenesc, lucrarii lor ocrotitoare asupra pamântului nostru, a stihiilor pamântului, a comunitatilor umane, asupra locurilor sfinte si în general a oricarui loc si a fiecarui crestin în parte. Ochiul duhovnicesc mai este îndreptat si înlauntru, asupra omului însusi, si atunci lucrarea lui se numeste cercare de sine, autocunoastere, introspectie, sfânta înviorare sau trezvie, în raport cu rationamentele si dorintele noastre.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 417

 

 

 

CU NOI ESTE DUMNEZEU

Sfantul Nicolae Cabasila

 

 

               Domnul Nostru Iisus Hristos nu s-a multumit cu aceea sa împrastie samânta vietii pe pamânt, pentru ca imediat dupa aceea sa se retraga, lasând oamenilor grija de a supraveghea cresterea ei, nici n-a aprins foc, pe care sa-l lase în seama oamenilor sa-l sporeasca si, în sfârsit, nici n-a adus foc si sabie, ca sa le dea oamenilor si apoi sa plece. Nu, ci însusi Dumnezeu este cu noi, dupa cuvântul Apostolului: „Dumnezeu este cel ce lucreaza în voi, El va face si sa voiti si sa savârsiti” orice lucru, asa încât El Însusi aprinde focul si-l pune unde e lipsa, dupa cum tot El Însusi este cel ce mânuieste sabia. Ca sa nu mai lungim vorba, doar nu se va semeti securea fata de cel ce o ridica. Tot asa nici unul dintre noi nu va putea savârsi vreun bine, daca n-ar fi ajutat de Bunatatea cea desavârsita.

 

Sfantul Nicolae Cabasila, Talcuirea Dumnezeiestii Liturghii si despre viata in Hristos, traducere de Pr. Ene Braniste si Pr. Teodor Bodogae, Ed. Arhiepiscopiei Bucurestilor, Bucuresti, 1992, p. 132.

 

 

LUCRAREA MASINII GANDURILOR

Sfantul Paisie Aghioritul

 

 

             Fiecare judeca lucrurile dupa masura starii lui duhovnicesti. Daca unul are cugetul stricat, si masina lui este stricata; chiar aur sa pui într-însa, va face gloante de aur, ca sa ucida.

 

Sfantul Paisie Aghioritul, Mica filocalie, traducere de Parintele Victor Manolache, Ed. Egumenita, Galati, 2009, p. 53.








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu