FIARELE SALBATICE
Sfantul Nicolae Velimirovici
În înteles general fiarele
salbatice întruchipeaza patimile. Asa cum fiarele salbatice chinuiesc trupul,
la fel si patimile aduc vatamare sufletului. Ziditorul i-a dat lui Adam putere
asupra tuturor patimilor. Iata de ce Adam avea putere asupra fiarelor salbatice
ca simbol al patimilor. Sfintii, care prin Noul Adam, Hristos, si-au îmblânzit
patimile, au dobândit de altfel si putere asupra fiarelor salbatice.
Sfantul
Nicolae Velimirovici, Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2009, p. 49-50
VAZDUHUL PRIMAVERII
Sfantul Inochentie al Odessei
Vazduhul primaverii osteneste întru
împlinirea poruncilor dumnezeiesti. Câte înaripate noi nu primeste el în
fiecare primavara în adierile sale! Priviti cum întreaga familie, ba înca si
cei straini, ajuta si cu aripile si cu strigatele lor zborului slab al
puisorilor neîncercati! Însa multe tari, din pricina asprimii climatului, sunt
sarace în timpul iernii întru multimea locuitorilor vazduhului. Spre împlinirea
acestei lipse, la începutul fiecarei primaveri, aduse de o putere nevazuta, vin
în aceste tari nenumarate cete de înaripate, spre a umple locurile cele
lipsite. Ele strabat departari uimitoare, trec peste munti si peste mari, dar
întotdeauna izbutesc a sosi la vreme si într-un numar destul de mare, atât cât
trebuie, ca praznuirea cea mare a naturii sa nu ramâna fara oaspeti. În
sfârsit, si acele înaripate care petrec iarna împreuna cu noi, odata cu sosirea
primaverii primesc oarecum puteri noi. De unde pâna acum erau tacute si
retrase, deodata devin gurese si zgomotoase, ca si cum ar vrea sa atraga
privirea tuturor. Cautând la toate acestea, cum sa nu ne aducem aminte de
atotputernica porunca a Facatorului: „si pasarile sa se înmulteasca pe pamânt!”
(Facere 1, 22)
Sfantul
Inochentie al Odessei, Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii,
traducere de patriarhul Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 28-29
BALOANE DE SAPUN
Sfantul Ioan din Kronstadt
Asa cum curge timpul fara sa se
opreasca, si trupul meu, atâta vreme cât este în viata, se schimba mereu si se
trece, precum si lumea întreaga se trece – dupa cum arata modul cum evolueaza –
de parca s-ar grabi spre un sfârsit prestabilit, asemenea unei jucarii puse în
miscare de un resort. Unde s-ar putea afla ceva stabil? Stabil este ceea ce
pune în miscare si directioneaza totul spre un tel anumit. Stabila,
neschimbatoare, este cauza primordiala a tot ceea ce este creat si întocmit si
care, ea însasi, nu este creata si de aceea nu este trecatoare, ci vesnica.
Neschimbatoare sunt si spiritele îngerilor si oamenilor, create dupa chipul
cauzei primordiale. Restul – baloane de sapun! Prin aceasta nu subapreciez
creatia, vreau doar sa o pun în raport cu Creatorul si cu fericitele duhuri.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 18
TEMELIA VIETII LAUNTRICE
Sfantul Paisie Aghioritul
Toata viata duhovniceasca este temeluita
pe gând.
La
oamenii de astazi gasesti orice în afara de gânduri bune, care sunt atât de
rare.
Boala
cea mai mare a epocii noastre sunt gândurile desarte ale oamenilor, care poarta
nelinistea lumeasca. Si vindecarea o da Hristos, fiind de ajuns ca oamenii doar
sa se pocaiasca si sa se întoarca catre Acesta.
Gândurile
bune aduc sanatatea duhovniceasca.
Sfantul
Paisie Aghioritul, Mica filocalie, traducere de Parintele Victor Manolache, Ed.
Egumenita, Galati, 2009, p. 51-53
OGLINDIREA SOARELUI
Sfantul Ioan din Kronstadt
Luminatorul cel mai mare, soarele,
se reflecta în infinitatea celor mai mici corpuri de pe pamânt, în nenumarata
lor multitudine; si chipul omului se reflecta în minuscula pupila a ochiului.
Tot astfel Soarele ratiunii – Hristos, capata chip în fiinte minuscule –
oamenii –, în infinita lor multitudine si, tot asa, în cele mai mici particule
din Trupul si Sângele Sau, fiindca viata primordiala si vesnica este simpla
(necompusa) si unica. Soarele se reflecta într-o multitudine de corpuri, mari
si mici, lumineaza tot pamântul, îl cuprinde cu razele sale. Asijderea si
Domnul.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 78.
MELODIA
Sfantul Tihon din Zadonsk
Când auzi o melodie sau o cântare
armonioasa si dulce, duhul sa îti fie rapit de credinta si dus întru
salasluirile ceresti, în casa Dumnezeului lui Iacov. Si acolo, cu urechile cele
sufletesti, sa asculti cum adunarea Îngerilor si cetele Sfintilor Îi aduc
Dumnezeului Triipostatic o cântare preaarmonioasa. Aceasta întâmplare îti
slujeste drept prilej pentru a I te ruga Lui cu osârdie sa te învredniceasca
a-L slavi pe El si aici si în veacul ce va sa fie, dimpreuna cu toti alesii Lui.
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 72.
CONSTRUIREA LOCUINTEI
Sfantul Ioan din Kronstadt
Cel ce si-a construit o locuinta,
dupa lege are dreptul sa locuiasca în ea. Noi suntem locuintele Creatorului
nostru. El ne-a creat pentru El, caci „El toate le-a facut pentru slava Sa”;
deci El este acela ce trebuie sa locuiasca în noi si nu diavolul, acest ucigas,
hot si mincinos. „Vino si Te salasluieste întru mine” (din rugaciunea catre
Sfântul Duh). „Noi vom veni la el si vom face locas la el” (Ioan 14, 23). „Nu
stiti, oare, ca voi sunteti templul lui Dumnezeu, si ca Duhul lui Dumnezeu
locuieste în voi?” (1 Corinteni 3, 16).
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura,
Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1995, p. 136.
ARBORII CRESTELOR
Parintele Ilie Cleopa
Daca pe crestele cele înalte ale
muntilor vedem arbori vajnici si puternici care prea adesea cu furtuni si
vânturi napraznice se lupta si pururea de primejdia rasturnarii si a doborârii
sunt amenintati si de la acestia cu gândirea noastra la cei ce se afla pe
culmea stapânirii si a dregatoriilor veacului de acum sa ne întoarcem si de
furtunile si valurile tulburarilor care îi lupta pururea pe cei din dregatorii
sa ne aducem aminte. Sa gândim apoi câta osteneala si grija au ei în viata si
cât de putina le este lor linistea si alinarea pe acest pamânt. Daca la acestea
vom cugeta, apoi multa adeverire vom gasi în cuvintele Scripturii care a zis
ca: „Mai buna este pâinea cu sare în casa saracului cu liniste, decât punerea
înainte a bucatelor cu multa tulburare în casele împaratilor” (Pilde 15, 17; 1
7, 1). Acestea întelegând, pururea de dregatorie si ranguri vom fugi si pe
calea linistii si a saraciei totdeauna vom alerga.
Parintele
Ilie Cleopa, Opt cuvinte despre minunile lui Dumnezeu din zidiri, Ed.
Episcopiei Romanului si Husilor, Roman, 1996, cap. cap. 4: Minunile lui
Dumnezeu din lumea arborilor , p. 38-48.
DELICATESE
Sfantul Ioan din Kronstadt
Nu iubi darurile mai mult ca pe
Daruitor, nu iubi hrana stricacioasa mai mult decât hrana nestricacioasa –
preacuratul Trup si Sânge al lui Hristos, fiindca sunt unii care iubesc
delicatesele lor mai mult decât aceasta hrana cereasca, nestricacioasa, de
viata facatoare.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Spicul viu de ganduri despre calea mantuitoare, traducere
de Adrian si Xenia Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2002, p. 131
POLUAREA
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Atmosfera este extrem de
poluata. De ce? Din forma aceasta de a dezvolta tehnica, nu cu scopul în sine
de a evolua, ci cu scopul de a se îmbogati omul. De aceea azi un copil nu merge
la scoala ca sa învete acolo sa fie om, ci sa-si câstige niste cunostinte ca sa
devina si el apoi sef. Sa-si câstige o putere în grup, sa domine. Ori scoala ar
trebui sa formeze personalitati. Sa-l învete pe om sa fie întotdeauna om. Om
adevarat, respectând poruncile lui Dumnezeu, care sunt necesare si vitale. Acum,
de la individ si pâna la marile dezvoltari sociale totul este poluat din cauza
abuzurilor. Asta e întâi. Apoi vine aceasta – ca oamenii nu primesc raspuns de
niciunde.
Arhiepiscopul
Iustinian Chira, Convorbiri in amurg, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2006, p. 67.
MINCIUNA SI ADEVAR
Cuviosul Bonifatie de la Teofania
Cu toate ca orice mincinos
doreste sa ascunda adevarul, nu oricine doreste sa ascunda adevarul e mincinos.
Adeseori adevarul este ascuns nu prin amagire, ci doar prin tacere. Asa a facut
si Domnul când a zis: „Înca multe am a va spune, însa acum nu le puteti purta”
(Ioan 16, 12).
Cuviosul
Bonifatie de la Teofania, Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian
Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 10
ALERGAREA DUPA FLUTURI
Sfantul Simeon din Dajbabe
Întocmai precum copiii alearga veseli
pe câmp dupa fluturi, tot astfel cei nepriceputi alearga dupa slava lumii.
Sfantul
Simeon din Dajbabe, The Orthodox Word, nr. 271-72, traducere de Laura Marcean,
Ed. St. Herman, Platina, SUA, 2010, cap. Selected Verses from the Treasury of
St. Symeon’s , p. 37-53
MICSORAREA UMBREI
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca, pe masura ce soarele
se apropie, umbra tot mai mica se face. Asemenea si inima cucernica: cu cât
Dumnezeu vine mai aproape de ea cu lumina si darurile Sale, cu atât mai mult
îsi cunoaste nimicnicia si se smereste înaintea Domnului si a oamenilor,
socotindu-se pe sine mai mica decât oricine. Ori, dimpotriva, pe masura ce
soarele se îndeparteaza, umbra creste tot mai mult; când luminatorul zilei
merge spre apus, umbra se mareste mult, însa îndata ce apune, piere si umbra
cea mare. Întocmai se face si cu omul: cu cât mai mult se departeaza de el
Dumnezeu, cu atât mai tare se preamareste si se înalta pe sine în inima sa; si
pe masura ce tot mai mult se ridica în slavi, se înstraineaza si Domnul de el;
si asa cum dispare umbra atunci când soarele se ascunde, asemenea pier cei ce
se socotesc pe sine mari, când Se tainuieste Dumnezeu de ei. Dintru aceasta
întâmplare ne învatam, crestine, ca: 1) Adevarata smerenie este nedespartita de
neprefacuta evlavie si pururea se însoteste cu aceasta. 2) Cu cât este mai
cucernica inima, cu atât este ea mai smerita. Caci pe masura ce omul este
luminat tot mai mult de harul lui Dumnezeu, îsi vede mai limpede nevrednicia,
asa cum, atunci când suntem învaluiti tot mai mult de lumina fireasca, zarim
tot mai bine atât metehnele de pe chipul si mâinile noastre, cât si gunoiul din
casa. Astfel, vazând ca este nevrednic, omul se smereste. 3) De nu se gaseste
într-o inima smerenia, ci mândria staruieste în ea, atunci nu se poate afla
nici cucernicia în una ca aceasta. Caci un asemenea om nu-si cunoaste
netrebnicia si de aceea nu este loc în el pentru evlavie, întrucât aceasta din
urma nu poate sta acolo unde lipseste Dumnezeu: „Dumnez eu celor mândri le sta
împotriva”, dupa cum zice Scriptura (1 Petru 5, 5). 4) Acea inima care nu se
straduieste a pricepe cât de nevrednica este si ramâne întru mândria sa, pâna
la urma se pierde si piere asa precum dispare o umbra dupa ce apune soarele. 5)
Din acestea ne învatam a cauta adevarata evlavie si întelegerea nevredniciei noastre,
adica, de vreme ce voim sa avem în inimile noastre o cucernicie neprefacuta,
atunci trebuie sa ne cunoastem în fel si chip netrebnicia si nimicnicia,
smerindu-ne în asa masura, încât sa caute spre noi Dumnezeu, „Cel Ce cauta spre
cei smeriti”, si sa ne daruiasca harul Sau. 6) Întrucât avem o inima stricata
pâna în adâncuri si prin fire suntem orbi cu ochii cei duhovnicesti, din care
pricina nu ne putem vedea saracia si pacatosenia, ni se cuvine sa suspinam
catre Dumnezeu, pentru ca El Însusi sa ne lumineze si sa ne arate întinaciunea
noastra. Atunci vom cunoaste ca noi de felul nostru suntem întocmai ca si umbra
ce umbla dupa trup si care se misca atunci când este trupul în miscare; când
acesta sta, ramâne si ea neclintita, iar daca trupul se îndeparteaza, îi
urmeaza lui.
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 142
TERMOMETRUL
Sfantul Ioan din Kronstad
Domnul Dumnezeu poate fi în raport cu
sufletul nostru precum aerul fata de mercurul termometrului, cu singura
deosebire ca dilatarea sau contractia, urcarea sau coborârea mercurului se
produc în urma schimbarilor din atmosfera, iar în cazul nostru Dumnezeu ramâne
neschimbat, etern, mereu bun si drept. Dar sufletul se schimba în raporturile
cu Dumnezeu, suporta mutatii în sine însusi, în sensul ca atunci când se
apropie de Dumnezeu cu credinta si cu fapte bune capata îndata amploare,
dobândeste pacea inimii, dupa cum atunci când se îndeparteaza de Dumnezeu, prin
putina credinta, neîncredere în adevarul dumnezeiesc si prin faradelege, se
chirceste îndata, sufera de neliniste si apasare.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 13.
ARBORELE FIRAV
Sfantul Teofan Zavoratul
Mândria se aseamana unui arbore
foarte înalt si încovoiat, toate ramurile caruia sunt firave, si pe care, daca
se catara cineva, îndata se va prabusi de la înaltime.
Sfantul
Teofan Zavoratul, Psaltire sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de
Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 52
FRAGILITATEA PANZEI DE PAIANJEN
Sfantul Ioan din Kronstadt
Domnul conduce cu întelepciunea
si cu cuvântul Sau lumile materiale; o face puternic, în chip minunat. Ca si
componentele unui trup de animal, arborii, iarba, pietrele se tin legate în
alcatuirea lor, asemenea tuturor corpurilor, gratie fortelor si legilor care
lucreaza în ele. Asa cum sufletul poarta trupul si îl însufleteste, tot astfel
si Dumnezeu „poarta” lumea, însufletind-o cu Duhul Sfânt. Nu în zadar omul este
considerat a fi o lume în mic. În fata lui Dumnezeu, lumea întreaga este ca o
biata pânza de paianjen! O biata pânza de paianjen este si trupul meu! Si
totusi, câta întelepciune în fiecare atom al materiei si totul se tine numai
prin întelepciune, prin legi vesnice, pline de întelepciune. O, întelepciune,
întelepciune, cu toata existenta noastra suntem datori fata de tine – fata de
bunul tau Pricinuitor! Moartea mea, dezagregarea sau nimicirea fiintei mele
vazute, dovedeste limpede ca nu sunt în fata Ta, Doamne, decât o pânza de
paianjen!
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 191-192.
CAMPUL INFLORIT
Sfantul Luca al Crimeei
Seara, pe un câmp înflorit,
multime de floricele se întorc catre soare, de parca i-ar înalta lui Dumnezeu o
rugaciune de seara, iar dupa asfintit adorm adânc, pentru ca dimineata,
îndreptându-se spre rasarit, sa întâmpine iar soarele cu rugaciunea de
dimineata, plina de bucurie. Mireasma florilor este ofranda adusa lui Dumnezeu.
Florile sunt cadelnite. Nuferii se deschid larg sub cerul senin, se îndulcesc
de lumina si aer, îsi aduna petalele si se cufunda în apa atunci când se
înnopteaza.
Sfantul
Luca al Crimeei, Puterea inimii, traducere de Evdochia Savga, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2010, p. 74-75
MULT
- Sfantul Ioan din Kronstadt
Nenumarate sunt picaturile de ploaie care cad pe pamânt, dar toate vin din acelasi nor; multe sunt razele de lumina, dar toate iradiaza de la acelasi soare; multe sunt frunzele, dar copacul pe care cresc este unul singur; mult este nisipul, dar tot sta pe acelasi pamânt. Multi sunt oamenii si toti se trag dintr-un singur om – Adam – dar mai înainte de toate, de la Dumnezeu.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 224
CHIRURGII SUFLETULUI
Sfantul Ioan din Kronstadt
Adeseori ne suparam pe oamenii
deschisi si directi, care ne descopera fara ocolisuri defectele. Trebuie sa-i
apreciem pe acesti oameni si sa-i iertam pentru faptul ca, prin limbajul lor
îndraznet, ne-au zdrobit iubirea de sine. Ei sunt, din punct de vedere moral,
chirurgii care taie printr-un cuvânt ascutit, cangrena inimii; biciuiesc
iubirea de sine, trezesc în sufletul amortit constiinta pacatului si stârnesc o
reactie vitala.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura,
Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1995, p. 102.
ADAPOSTUL
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi un om pribeag care, neavând
casa lui, s-a adapostit pentru o vreme într-o casa straina. Sa-ti aminteasca
întâmplarea aceasta ca noi suntem calatori si venetici în lume: „caci nu avem
aici cetate statatoare, ci o cautam pe aceea ce va sa fie”, dupa cum graieste
Apostolul (Evrei 13, 14). De aici vedem ca mai devreme sau mai târziu va trebui
sa punem capat pribegiei si sa ne întoarcem în Patria noastra. Iata de ce ni se
cuvine sa ne aflam în aceasta lume asemeni unor calatori si pribegi si sa tinem
minte cuvântul Apostolului: „Noi n-am adus nimic în lume, dupa cum e vadit ca
nici nu putem sa ducem ceva; dar daca avem hrana si îmbracaminte, cu acestea
vom fi îndestulati” (1 Timotei 6, 7-8).
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 68
LUMINA ORBITOARE
Sfantul Ioan din Kronstadt
Ce s-ar întâmpla, Domnul meu si
Mântuitorul meu Iisus Hristos, daca lumina Dumnezeirii Tale ar tâsni din
Preasfintele Tale Taine, când ele odihnesc pe Masa Sfântului Altar sau pe
Sfântul Disc, sau în chivot, sau când preotul le poarta la pieptul sau,
ducându-se la un bolnav? Toti cei care ar vedea aceasta lumina s-ar pleca la
pamânt înfricosati, caci însisi Îngerii îsi acopar fata de frica slavei tale
nepatrunse, si totusi, cât de indiferenti sunt oamenii fata de aceste Taine
ceresti?
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura,
Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1995, p. 92
DE UN MILION DE ORI MAI BINE
Sfantul Ioan din Kronstadt
Exista înlauntrul nostru un ochi
duhovnicesc cu care vedem de un milion de ori mai bine decât cu ochii trupului,
acestia fiind doar un instrument al ochiului duhovnicesc, un canal de
comunicare prin care sufletul cunoaste obiectele vizibile si reflecteaza asupra
lor. Ce obiecte intra în aria de contemplare a ochiului duhovnicesc? Fenomenele
de ordin spiritual. În afara lumii vazute exista Dumnezeu ca Duh infinit,
Ratiune infinita, care a creat si creeaza totul în universul material, acesta
constituind traducerea în fapt a planurilor si ideilor Sale, si exista lumea
duhovniceasca îngereasca, fara numar, care traieste într-o perpetua contemplare
a Divinitatii, a faptelor atotputerniciei si întelepciunii Sale. Ochiul nostru
duhovnicesc tine mai mult de Domnul si ca atare, lucrarea lui se numeste
contemplatie, cugetarea de Dumnezeu. Contemplatia si cugetarea de Dumnezeu se
pot extinde la infinit, dupa cum Dumnezeu Însusi este infinit; ele au darul de
a ne curati sufletul de pacat, de a-l desavârsi, de a-l apropia tot mai mult de
Dumnezeu, Izvorul luminii, ratiunii si existentei noastre. Apoi contemplarea
cinurilor îngeresti, pe masura ce avem revelatia lui Dumnezeu, firii lor
duhovnicesti purtatoare de lumina, bunatatii lor duhovnicesti, iubirii de Dumnezeu,
iubirii reciproce si de neamul omenesc, lucrarii lor ocrotitoare asupra
pamântului nostru, a stihiilor pamântului, a comunitatilor umane, asupra
locurilor sfinte si în general a oricarui loc si a fiecarui crestin în parte.
Ochiul duhovnicesc mai este îndreptat si înlauntru, asupra omului însusi, si
atunci lucrarea lui se numeste cercare de sine, autocunoastere, introspectie,
sfânta înviorare sau trezvie, în raport cu rationamentele si dorintele noastre.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 417
CU NOI ESTE DUMNEZEU
Sfantul Nicolae Cabasila
Domnul Nostru Iisus Hristos nu
s-a multumit cu aceea sa împrastie samânta vietii pe pamânt, pentru ca imediat
dupa aceea sa se retraga, lasând oamenilor grija de a supraveghea cresterea ei,
nici n-a aprins foc, pe care sa-l lase în seama oamenilor sa-l sporeasca si, în
sfârsit, nici n-a adus foc si sabie, ca sa le dea oamenilor si apoi sa plece.
Nu, ci însusi Dumnezeu este cu noi, dupa cuvântul Apostolului: „Dumnezeu este
cel ce lucreaza în voi, El va face si sa voiti si sa savârsiti” orice lucru,
asa încât El Însusi aprinde focul si-l pune unde e lipsa, dupa cum tot El
Însusi este cel ce mânuieste sabia. Ca sa nu mai lungim vorba, doar nu se va
semeti securea fata de cel ce o ridica. Tot asa nici unul dintre noi nu va
putea savârsi vreun bine, daca n-ar fi ajutat de Bunatatea cea desavârsita.
Sfantul
Nicolae Cabasila, Talcuirea Dumnezeiestii Liturghii si despre viata in Hristos,
traducere de Pr. Ene Braniste si Pr. Teodor Bodogae, Ed. Arhiepiscopiei
Bucurestilor, Bucuresti, 1992, p. 132.
LUCRAREA MASINII GANDURILOR
Sfantul Paisie Aghioritul
Fiecare judeca lucrurile dupa
masura starii lui duhovnicesti. Daca unul are cugetul stricat, si masina lui
este stricata; chiar aur sa pui într-însa, va face gloante de aur, ca sa ucida.
Sfantul
Paisie Aghioritul, Mica filocalie, traducere de Parintele Victor Manolache, Ed.
Egumenita, Galati, 2009, p. 53.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu