Mesaj de „departe de lumea
dezlănțuită”
Ion Măldărescu
02 Ianuarie 2022
După
decenii de zbatere pentru restituirea adevărului istoric, după „n” încercări de
demarare a unei rejudecări corecte a mascaradei procesuale, numită „Procesul
Marii Trădări Naționale” din mai 1946[1], desfășurată la comandă și sub regie
străină, în urma căruia au fost declarați criminali de război și asasinați: Ion
Antonescu, Gheorghe Alexianu, Mihai Antonescu și Constantin (Pichi) Vasiliu,
Șerban Alexianu - fiul fostului Guvernator al Transnistriei, Gheorghe Alexianu a scris cartea „Gheorghe
Alexianu. Monografie. Transnistria, un capitol în istoria omeniei românești”,
editura Vremea, 2007.
Ceva
mai târziu, în urmă cu șapte ani, domnul Șerban Alexianu scria un aricol în
care întreba retoric: „Și cu tata, cum rămâne?”: „Cum este să scrii o carte
despre tatăl tău, condamnat la moarte şi executat? Nu mi-a fost deloc uşor să
mă apuc de scrierea acestei cărţi (« Gheorghe Alexianu. Monografie.
Transnistria, un capitol în istoria omeniei românești », editura Vremea, 2007 -
n.r.), o întreprindere oricum dificilă, pentru care s-ar fi cuvenit să am o
minimă experienţă a scrisului şi mai ales a cercetării istorice.
Sunt
atâţia care ar putea s-o facă mai bine decât mine! În plus, eu, ca fiu al celui
despre care va fi vorba în paginile ce urmează, sunt pur şi simplu „condamnat”
să am o perspectivă (prea) personală asupra subiectului. Să fiu, vrând-nevrând,
de partea tatei.
Din
fericire - şi o spun din capul locului, această poziţie inerent partizană nu
m-a pus niciodată în contradicţie cu adevărul, cu ideea de justiţie, cu idealul
de omenie şi toleranţă. Dimpotrivă, cercetând acte şi documente despre al căror
conţinut nu ştiam nimic, de fiecare dată s-a confirmat părerea ce o aveam
despre părintele meu. Mă întreb şi acum ce reacţie aş fi avut dacă pe parcursul
cercetării mele aş fi dat peste dovezi ale vinovăţiei tatălui meu, ale «
crimelor de război » săvârşite de acesta: le-aş fi publicat?
Probabil
că nu, dar nici cartea de faţă n-aş mai fi scris-o! Voi încerca totuşi să mă
detaşez, să mă distanţez cât mai mult de oamenii pe care vreau, prin scrierea
acestei cărţi, să-i salvez de la uitare sau să-i apăr de ceea ce poate fiSerban
Alexianu Transnistria mai rău şi decât uitarea: minciuna, calomnia şi
defăimarea. Pot doar atâta să promit şi să-mi promit mie însumi - că voi
încerca. Voi încerca să uit partea autobiografică, dacă pot spune aşa, a
cărţii. De reuşit, rămâne de văzut cât…
Situaţia
dificilă şi complicată în care m-am aflat tot timpul cât am scris la această
carte va fi s-o înţeleagă foarte uşor oricare dintre cititori, cărora le fac de
la bun început cunoscută informaţia cea mai importantă despre cine a fost tata.
Unii dintre ei ştiu deja, alţii nu şi află abia acum, că tatăl meu, profesorul
George Alexianu, a fost condamnat la moarte şi executat alături de mareşalul
Ion Antonescu. Această împrejurare este, pentru cei mai mulţi dintre cititori,
punctul de plecare, inevitabil, al acestei cărţi”[2].
1 ianuarie 2022
Cu
puțin înainte de plecarea covidatului an 2021, în semn de respect, am urat
sănătate domnului Șerban Alexianu, iar
domnia sa mi-a trimis un mesaj impresionant, parcă venit dintr-o altă
lume, mai bună, mai senină, mai curată, „departe de lumea dezlănțuită”:
„Am
apreciat cum greu se poate închipui, frumoasa discuție purtată la finalul
anului ce a trecut. Am sperat, și mai toată lumea în disperarea ei a făcut
același lucru, că se va întâmpla o minune în acest an și ne vom recăpăta
Credința, Adevărul și Identitatea morală și spirituală. În mod sigur m-am
simțit un fericit că mai există cineva care să se gândească la mine.
Ca
răspuns la urările dumneavoastre, îmi permit să vă aștern cele câteva gânduri
despre părintele meu, născut la 1 ianuarie
1897. Le adresez eternității cu gândul la cel fără de mormânt și fără
nici o candelă aprinsă. Sper ca gândurile mele să nu vă deranjeze prea tare.
Tatăl
meu s-a născut în comuna Străoanele - Putna, fiul al oierului Ovanez Alexan și
a Adelei Teodoru fata preotului din com.
Faraoanele - Ajud.
Încerc
să aștern aceste gânduri în pomenirea și dragostea ce i-am purtat-o veșnic. Am
căutat să-i gândesc în tumultoasa lui viață ce a avut, ceva inedit sau special
pentru a-l descrie, dar părintele meu nu a fost omul lucrurilor inedite sau
speciale . Scriu deci, așa cum cred că ar dori să se scrie despre el, simplu
normal și direct și cu bună credință.
A
fost omul, dăruit vieții, profesorul studenților săi, sau cercetătorul neobosit
în tainele Dreptului Public, fie un administrator exigent și corect dar pentru
unii incomod,dar niciodată nedrept. Fac acest lucru în puținele cuvinte ce
aștern, gândind despre el, tată și părinte al întregii familii, ca un om de o
generozitate și delicateță fără seamă, care și-a jertfit viața unui ideal în
care a crezut permanent și de la care nici până în ultima clipă a vieții lui nu
a renunțat - Dragostea pentru Țară, pentru Neamul Românesc și pentru
adevăratele lui valori.
Nu
am și nu avem dreptul la tăcere ! Cu cât trec anii, mi se pare mai teribilă,
nedreaptă și de neiertat această tăcere. Asemenea situații inadmisibile
trebuies mereu denunțate și înfruntate oricum, chiar dacă pe moment nu dispunem
de mijloace normale pentru a le rezolva.
Într-o
țară ca a noastră, înclinată mai mereu spre compromis, împăciuitorism și
spălarea mâinilor prin murdărirea caracterelor, asemenea lucruri nu ar mai fi
posibile dacă am reacționa.
Nu
știu și sper să nu fie așa, ca aceste puține dureri sufletești să deranjeze sau
să fie găsite fără sens la un 1 ianuarie
oarecare.
Vă
doresc dumneavoastră, familiilor dumneavoastră și întregului colectiv ART-EMIS,
un An Nou bun, cu tot binele posibil !
Șerban
Alexianu
1
ianuarie 2022”.
--------------------------------------
[1]
https://www.art-emis.ro/istorie/procesul-marii-tradari-nationale-procesul-si-sentinta
- 6 iulie 2011
[2]
https://www.certitudinea.ro/articole/istorie/view/serban-alexianu-si-cu-tata-cum-ramane
- 21 aprilie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu