cătălin afrăsinei - robinson față-n față cu mica sirenă

 

robinson față-n față cu mica sirenă

 

 

~*~

 

în fiecare zi deveneam bărbatul robinson

agățat prin mii de fire de nisip de orizont

în fiecare zi trăiam prin disimulare

și din vreme-n vreme participam la jocul de satyri

aș fi vrut să vii să te culeg din mare

așa cum privești algele printre recife

dulce și mortală  sirenă

tu

cea mai aprigă înotătoare

știu că vei veni într-o zi târându-te printre ghețuri subțiri

tăioase ca umbra soarelui în orion

mă părăsiseră vertebrele și devenisem o paiață

o legumă peste care a dat bruma târâtă din spital în spital

cu gând că ai să vii și ai să mă știi

cum știu corăbierii busola pe harta cerului înstelat

elocința devenise o fată bătrână și proastă rămasă

pe dinafara cuvintelor rostite cu greu printre respirări intubate

muritorule

nu l-ai citit pînă la capăt pe descartes

nu te preface dinadins a fi neștiutor cu umorile lumii

în care ne-a fost dat să trăim

dragostea întotdeauna se împlinește

n-ai să știi ce-i va fi spus în zori reginei christina

lumea simțurilor desigur nu există cum să existe

ne iubim cu emisferele cerebrale

emisfera mea dreaptă iubește emisfera ta dreaptă

emisfera mea stângă e îndrăgostită de emisfera ta stângă

ne iubim cu trecătoarele boli

cu nevindecabilele iluzii

întotdeauna viața are două intrări

cea pentru intrarea lui robinson

cea pentru ieșirea lui robinson

nu nu

intra în labirint

întotdeauna lumea începe și se sfârșește cu tine

traversând deșertul pe cămila adevărului sau pe uimitoare picioroange

topind ghețurile subțiri tot ce a mai rămas din bruta lumii

deși nu poți  spune adio lumii empirice

cotropitoare

cu desăvârșire

 

~*~

cătălin afrăsinei