SĂ
REDESCOPERIM ROMÂNIA!
-
PĂRINTELE PIMEN -
Dorul românilor din diaspora
La foarte mulți, părinții pleacă în străinătate, la
muncă. Copiii nu mai au contactul cu părinții și neavând prezența, căldura lor,
se formează o distanță între ei. Părinții, ca să completeze această lipsă, le
trimit bani. Dar, uneori le fac un și mai mare rău, trimițând bani, mai ales
dacă copilul are libertate și nu știe să o folosească. Poți să-i dai tot ce
vrei. Totuși, prezența părinților are cel mai mare rol în viața copiilor.
Când îi întrebi pe părinți: „De ce nu vă întoarceți?
De ce nu încercați să vă limitați la strictul necesar?”. Ei zic: „Pentru ei,
ne-am dus”. Pentru ei? Dacă tu lipsești douăzeci de ani din viața copilului,
cum te-ai dus pentru el?”. La început, te duci pentru el, dar după aceea totul
devine o nevoie de a ta, nu mai e pentru el. La început, zici: „Mă duc, să aibă
copiii de toate”, dar după un timp, te întreb: „De ce nu vii?”. „Păi, m-am
obișnuit acolo”. Și atunci, unde-i nevoia copiilor dacă tu te-ai obișnuit acolo
și pe urmă, nu poți să renunți la asta?
Mă bucur când aud de familii din străinătate care
spun: „Copiii noștri vor să se întoarcă în țară. Noi rămânem aici, dar ei vor
la studii, în România”. Au descoperit România, venind în concediu, cât e de
frumoasă în comparație cu țara unde sunt ei. Părinții s-au obișnuit acolo, și-i
lasă pe copii la studii, dar ei au intrat într-o comoditate. Și atunci, nu mai
poți să spui că te-ai dus pentru copii.
Dar, te-ai gândit la viitorul copiilor care rămân fără
rădăcini, fără țară, că întotdeauna o să fie străini și pentru aceia, mai
târziu, străini și pentru România? Nu întâmplător, Dumnezeu a rânduit să aibă
fiecare neam, limba lui, rădăcinile, tradițiile lui. Atunci, când se ajunge la
amestecarea aceasta, se dă peste cap tot ce ține de rădăcini. Se nivelează
totul.
Nivelarea gândirii
Și, revenind la tehnologie, pentru că la aceleași
lucruri se uită toate popoarele lumii, că-i chinez, american, român, ușor, ușor
li se nivelează gândirea. Renunță la tradiție, la multe. Noi zicem: „A, dar ce
are? Păi, e bine așa!”. Da, dar îi îndepărtează de rădăcini. Rădăcini, ce
înseamnă? Familia tradițională și credința. Ușor, ușor, ele se diminuează,
devin superficiale. Și atunci, și legătura cu Dumnezeu devine la fel. Apar
divorțurile sau: „De ce să ne căsătorim, că-i bine și așa?”. Ai două-trei relații,
fără căsătorie, și copii din fiecare. Trăiesc și ei cum pot. Și încet, încet se
pierde legătura cu Dumnezeu.
Întotdeauna, bătrânii până la urmă își încheie viața,
dar tinerii ajung bătuți de vânt, de soartă, cum se zice. Dacă nu le mai este
bine într-o țară, fug în alta. Apare o problemă acolo, fug în alta. Deci,
oameni ai nimănui! Nu luptă pentru nimic, nu țin cu adevărat la nimic, pentru
că nu mai au pentru ce. Din momentul în care știi: „În căsuța asta, au stat și
părinții, și bunicii sau la cimitirul acela, am străbunici”, în istoria ta vezi
că e o legătură cu locul acela.
Vedeți și acum, cât de ușor se duce istoria noastră!
Tot se introduc istorii străine ca să ne pierdem. Să nu mai avem strămoșii
noștri, voievozii ce au luptat, care s-au jertfit pentru fiecare bucățică de
pământ. E o luptă la nivel mondial ca să se niveleze gândirea și să fie
distrusă.
„Eu am nădejde!”
Tinerii aceștia au ajuns uneori să-i ridice ei, pe
părinți, pentru că au strigat la sfinți, la Maica Domnului și au fost ajutați.
Mai ales la Iași, în jurul Cuvioasei Parascheva, sunt o grămadă de minuni. De
aceea, eu am nădejde în tinerii aceștia că o să fie, poate, mult mai buni decât
generația noastră. Ei văd că e greu și atunci se ancorează în credință. Și
găsesc căile lor: se apropie de Biserică, se spovedesc, se împărtășesc. Îi vezi
așa, senini, frumoși!...
Deci, ați întâlnit tineri frumoși...
Sunt. Avem în țara asta. La noi, încă există o putere
a tineretului. De aceea, e o luptă la toate nivelurile. Am întâlnit fete care
îmi spuneau: „Părinte sunt în ultimul an de Facultate. Vreau să intru în
biserică, cum a făcut mama, la cununie”. Auzeam pe un părinte care zicea: „O
tânără acum, dacă ajunge la căsătorie, așa cum vrea Dumnezeu, e trecută în
rândul mucenicilor”. E mucenicie pentru că toate prietenele ei se laudă cu
necinstea. Și ea trebuie să treacă prin toate astea, să stea cu mintea la Hristos
și nu-și piardă direcția.
(Extras dintr-un interviu publicat în Revista
Atitudini Nr. 87
BISERICILE
FRANTEI ARD SI NIMANUI NU-I PASA
In 2024 au fost incendiate cu 30% mai multe biserici
in Franta ca in 2023. Presa europeana tace. Din fericire unele publicatii
conservatoare inca publica asupra subiectului. Un astfel de articol a fosu
publicat de Spectator (UK) pe 15 februarie. Informatiile date sunt
infricosotoare si denota ca francezilor nu le mai pasa daca crestinsimul mai
supravietuieste ori nu in tara parintilor lor. Textul in engleza al articolului
poate fi citit aici:
https://www.spectator.co.uk/article/frances-churches-are-burning-and-no-one-seems-to-care/
Redam traducerea in romana:
***
Bisericile din Franța sunt atacate si arse, dar
mass-media și instituțiile politice se prefac că nu observă. Anul trecut am
văzut incendii la bisericile istorice din Rouen, Saint-Omer și Poitiers –
fiecare statistică sumbră într-o criză în creștere. De ani de zile, am văzut
locuri de cult creștine targhetate pentru incendiere și vandalism. Cu toate
acestea, până acum, confirmarea oficială a amplorii problemei a lipsit în mod
curios. Asta s-a schimbat. Serviciul francez de informații teritoriale a raportat
o creștere cu 30% a incendiilor criminale în biserici în 2024. Asta nu este o
mână de incidente izolate – este o creștere seminificativa. Una profund
tulburătoare.
Date
statistice
În 2023, au fost înregistrate 38 de cazuri de
incendieri criminale împotriva bisericilor din Franța. În 2024, acest număr a
crescut la aproape 50. Cele mai afectate regiuni sunt Nouvelle-Aquitaine,
Île-de-France și Grand-Est. Acestea nu sunt incendii accidentale declanșate de
cablaje defectuoase sau de o lumânare nevizionată lăsată pâlpâind. Ele sunt
acte deliberate. Cu toate acestea, nu a existat niciun strigăt ca răspuns la
această situatie, nicio cerere de acțiune din partea presei franceze, doar o tăcere
tulburătoare.
Ni se spune adesea că toate religiile trebuie
respectate. Vedem condamnări rapide ale atacurilor asupra sinagogilor sau
moscheilor și pe bună dreptate. Dar când vine vorba de biserici, peste subiect
se coboară o liniște ciudată. Mass-media franceză, de obicei dornică să disece
tendințele sociale, a fost vizibil tăcută. Europe 1 și Journal du Dimanche au
dat raportului o mențiune trecătoare, menționând creșterea incendiilor în
biserici, creșterea furturilor din lăcașurile de cult (cu 7% până la 288 de incidente
înregistrate) și chiar o tentativă de atac islamist asupra unei biserici
dejucate de serviciile de securitate în martie 2024. Dincolo de asta, nimic.
Fără titluri pe prima pagină. Fără dezbatere națională. Doar indiferență
liniștită.
Creștinismul în Franța este atacat – nu doar în sensul
metaforic al scăderii frecvenței la biserică și al secularizării târâtoare a
societății, ci într-un mod foarte real, fizic. Incendiere, profanare, furt.
Acest lucru nu se întâmplă într-un ținut oarecum îndepărtat, se întâmplă în
Franța, o țară care încă se pretinde că este înrădăcinată în moștenirea ei
creștină.
Statisticile pot fi noi, dar tendința nu este.
Atacurile asupra bisericilor s-au înmulțit de ani de zile, cu rapoarte despre
altare distruse, statui degradate și corturi furate. Cu toate acestea, fiecare
incident este tratat mai degrabă ca un nefericit unic, decât ca un model
îngrijorător.
Unul dintre cele mai șocante atacuri din ultimii ani a
fost uciderea brutală a părintelui Jacques Hamel în 2016, care a fost luat
ostatic de doi teroriști islamiști în timp ce tinea Liturghia la
Saint-Étienne-du-Rouvray. L-au forțat să îngenuncheze la altar înainte de a-și
tăia gâtul, totul în timp ce filmau actul lor barbar. Moartea lui ar fi trebuit
să fie un punct de cotitură împotriva violenței crescânde împotriva lăcașurilor
de cult creștine. În schimb, tiparul de atacuri a crescut.
Politicienii
ignora subiectul
Politicienii, dornici să evite conversațiile
neplăcute, le îndepărtează ca un vandalism mărunt, mai degrabă decât ca ceva
mai sinistru. Faptul că un raport guvernamental recunoaște acum amploarea
crizei ar trebui să fie un semnal de alarmă. Nu numai că atacurile sunt în
creștere, dar rapoartele oficiale confirmă un număr tot mai mare de cazuri de
incendiere intenționată, furturi și întreruperi ale slujbelor religioase,
evidențiind o ostilitate în creștere față de lăcașurile de cult creștine.
Recunoașterea atacurilor anti-creștine ar însemna
confruntarea cu câteva adevăruri incomode.
Ar însemna să recunoaștem că Franța nu reușește să-și protejeze propria
moștenire civilizationala. Ar însemna să abordăm întrebarea incomodă despre
cine este responsabil. Și ar însemna ruperea narațiunii la modă care
înfățișează creștinismul ca fiind învechit, opresiv sau chiar care merită
dispreț.
Acest lucru nu poate continua. Bisericile Franței nu
sunt doar lăcașuri de cult; sunt legături vii cu trecutul națiunii, comori
culturale care aparțin tuturor, credincioși și necredincioși deopotrivă.
Distrugerea lor este un atac atât la moștenirea țării, cât și la poporul
acesteia. Guvernul francez a confirmat în sfârșit ceea ce mulți dintre noi
știam deja. Atacurile se agravează. Întrebarea este acum dacă guvernul francez
va face ceva în acest sens. Din păcate,
cred că știm deja răspunsul.
De
ce nimeni nu vorbeste despre decapitarea si genocidul impotriva crestinilor in
Siria si Congo?
Cuvintele sunt insuficiente pentru a ne exprima
frustrarea privind masacrul intentionat al crestinilor in Africa si Orientul
Mijlociu. Spectator (UK), insa, este, se pare, singura publicatie occidentala
in care citim despre masacrele orchestrate impotriva crestinilor cu scopul cert
si clar exprimat de a elimina minoritatile crestine in diferite tari ale lumii.
Recent, Spectator a publicat astfel de comentarii privind Congo si Siria.
Detaliile privind Congo sunt infioratoare. Un caz a
implicat o persoana care a fost decapitata, iar capul i-a fost strivit intr-o
risnita in vazul si tipatul oamenilor. [Link:
https://www.theguardian.com/global-development/2024/dec/21/children-executed-and-women-raped-in-front-of-their-families-as-m23-militia-unleashes-fresh-terror-on-drc]
***
Iata citeva alte detalii:
Statul Islamic din Congo are un mod nemilos de a opri
străinii să-i raporteze autorităților. Conform directivelor lui Jamil Mukulu,
care a trăit cândva ca si cleric la Londra, oricine trece prin tinutul lor
trebuie ucis la vedere. „Macelăriți-l, tăiați-i imediat capul”, spunea el
odata. „Nu vă gândiți niciodată, nu ezitați.” Luna trecută, au decapitat 70 de
creștini în Mayba, în estul Congo, potrivit organizației caritabile catolice
Aid to the Church in Need, care ajuta creștinii persecutați din întreaga lume.
Organizația de caritate a spus că cadavrele victimelor, inclusiv femeile,
copiii și bătrânii, au fost aruncate într-o biserică evanghelică din apropiere.
Chiar și într-o lume deja obișnuită cu ororile
Statului Islamic, astfel de atrocități ar trebui în mod normal să fie subiectul
ziarelor. Nu este așa când e vorba de Congo, unde violența a devenit norma de
multă vreme. Singura atenție pe care creștinii uciși au primit-o în Marea
Britanie a fost din partea lui Lord Alton din Liverpool. „Ce facem pentru a
confirma aceste rapoarte?” a întrebat el în Parlament. Este puțin probabil ca
întrebările lui să primească răspunsuri satisfăcătoare. [Link: https://www.spectator.co.uk/article/why-does-the-beheading-of-christians-not-make-headlines/]
***
O situatie similara se afla si in Siria.
Recent, Secretarul de Stat al SUA Marco Rubio, afirma
că „teroriştii islamişti radicali” vizeaza minorităţile din Siria, inclusiv
alauiţi, creştinii şi druzii. Deși cifrele precise sunt greu de stabilit, se
pare să fi fost ucișe până la 3.000 de persoane in Siria, majoritatea civili
alauiți nevinovați, dar si un număr de creștini. Creștinii din Siria sunt
profund îngrijorați pentru că, așa cum spune vechea expresie siriană, „întâi
alauiții, apoi creștinii”. De la instaurarea guvernului islamist la sfârșitul
anului trecut, creștinii au fost ucisi, răpiti, intimidati și vandalizati.
Situația este foarte tensionată. [Link:
https://www.spectator.co.uk/article/save-syrias-christians/]
FRUNZISUL
-
Sfantul Tihon din Zadonsk -
Vezi ca pomul îsi leapada iarna frunzisul sau, iar
primavara, fiind încalzit de soare, îsi desface mugurii din nou. Multi oameni
fac asemenea. Atunci când sunt rapusi de iarna, de frigul necazurilor si al
nenorocirilor, ei îsi leapada poftele si parca se straduiesc sa se caiasca si
sa le faca pe toate dupa buna placere a lui Dumnezeu. Însa atunci când îi
încalzeste iarasi caldura bunastarii, acestia îsi dezleaga poftele ca mai
înainte si, întocmai precum pomii îsi desfac frunzisul, ei iarasi înverzesc, se
împodobesc si se desfata cu placerile lumesti. Asa sunt cei care atunci când îi
loveste frigul unei boli, se caiesc si înceteaza a pacatui si fagaduiesc sa
vietuiasca în cucernicie si sa-I slujeasca lui Dumnezeu, însa dupa ce se fac
sanatosi, se întorc din nou la poftele si la faptele lor de mai înainte. Sa
stii ca astfel de oameni nu sunt adevarati dreptslavitori crestini, ci doar
niste fatarnici, întrucât adevaratii crestini ramân nestramutati în bunastare
si în necazuri, în boala si în sanatate, în saracie si în bogatie, în defaimare
si în cinstire, în slava si în umilinta, în robie si în libertate; oriunde si
oricând ei se afla în pocainta si savârsesc roadele acesteia, iubindu-L pe
Dumnezeu si slujind Lui. Aceste cugetari te îndeamna sa nu te asemeni celor
amintiti mai sus, ci sa fii pururea statornic, în fericire si în nenorocire, sa
te lepezi de poftele tale si sa faci voia Domnului. Iar daca esti si tu un
astfel de om, atunci te povatuiesc sa te îndreptezi, pentru ca nu cumva, stând
împreuna cu fatarnicii, sa auzi de la Hristos: „Nu va stiu pe voi de unde
sunteti” (Luca 13, 25).
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 81
--
Pr. Alexandru Stanciulescu - Barda ,
Parohia Malovat , jud. Mehedinti, Romania
tel. 0724 998086
CUVÂNT
SUPERB DESPRE MAICA DOMNULUI ȘI FEMEIE
-
Pr. MICHEL QUENOT -
Comoara cea mai pură a omenirii
Un diamant acoperit de praf îşi pierde strălucirea şi
frumuseţea. Ce minune, în schimb, să-l contempli proaspăt şlefuit! Expus
razelor soarelui, se aprinde şi străluceşte în mii de lumini.
Comoara cea mai pură a omenirii, Fecioara Maria,
reflectă lumina din Lumina purtată la sânul său. Poeţi, scriitori, pictori,
sculptori, artişti de toate genurile s-au întrecut, de-a lungul timpurilor, să
o mărească şi să încerce să exprime frumuseţea sa maternă. Atmosfera de
indiferenţă şi de raţionalism, creată de omul modern îndopat de tehnologie şi
ancorat în material, goleşte totuşi orice spaţiu de o Fecioară Maică, cu atât
mai mult de o femeie considerată Maică a lui Dumnezeu. (…)
Multă cerneală a curs pe tema ei, şi chiar dacă totul
pare a fi spus deja, ea depăşeşte într-atât inteligenţa omenească, că
proslăvirea ei rămâne inepuizabilă. Nicio limbă omenească nu este de ajuns
pentru a enumera minunile sale!
Maică a celor vii
Câte fiinţe umane nu suferă din lipsa unei adevărate
mame? Se strică şi se încalcă acest rol vorbind de mame necăsătorite, de mame
purtătoare (n. r. care dau naştere prin însămânţare artificială), de mame
lesbiene.
Adam o numeşte pe însoţitoarea sa „Eva”, ceea ce
înseamnă „viaţă”, „pentru că ea este mama tuturor celor vii” (Fac. 3:20).
Înălţată la gradul de mamă a creştinilor, urmaşă a lui Avraam care îi asigură
paternitatea, Fecioara Maria a crezut, de asemenea, în îndeplinirea promisiunii
Domnului (Lc. 1:45), devenind astfel preafericita Maică a celor cu adevărat
vii. Importanţa sa în istoria mântuirii şi în viaţa fiecărui om de aici îşi
trage izvorul.
În felul primei Eve, a cărei căderi priveşte întreaga
omenire, „da”-ul său la primirea în ea a Mântuitorului a unit dumnezeiescul şi
omenescul.
„De la Eva maică a celor vii,
Maica lui Dumnezeu,
Tu ai fost ridicarea,
Căci tu ai adus pe lume pe Făcătorul
vieţii”.[1]
Relaţia dintre bărbat şi femeie
În sânul societăţii noastre, în care confruntarea
sexelor ia întorsături subtile, femeia ocupă o poziţie ţintă printr-o serioasă
repunere în discuţie a rolului său şi a locului său în raport cu trecutul.
Orice căutare de fuziune înlocuieşte iluzia şi nivelează harismele specifice
fiecăruia.
Într-o viziune a lumii aţintită pământului, omul tinde
să organizeze totul după scheme logice, fără referinţă la persoană. Viaţa
cedează atunci locul legilor, şi bărbatul – mai ales în dimensiunea sa
masculină, dimensiune câteodată nefavorabil poftită de femeie – riscă în orice
moment să cadă tentaţiei puterii, a forţei şi a violenţei. Diferiţi din punct
de vedere ontologic, bărbatul şi femeia îşi întemeiază legătura lor pe
dragoste, şi nu pe egalitate, cum ni se dă să credem.
Femeia dă naştere şi întreţine prin firea sa o relaţie
privilegiată cu viaţa. Adevărata sa vocaţie nu se situează în imitarea
bărbatului, adesea în luptă pentru putere la toate nivelele societăţii şi,
bineînţeles, în Biserică, ci în depăşirea viziunii fixiste masculine
care consistă în reducerea vieţii la scheme sterile. Ei îi revine
responsabilitatea de a sublinia unicitatea şi plenitudinea vieţii, de a arăta
că autenticitatea vieţii rezidă în dragoste, şi nu în sex.
Bărbatul și fuga de vulnerabilitatea
inimii
Pentru Jean Vanier, care se bucură de o mare
experienţă umană culeasă de-a lungul continentelor şi în comunităţile Arcei,
„pericolul la om este de a fugi de vulnerabilitatea inimii sale şi de puterile
sale de tandreţe. Uneori, el cere o femeie-mamă, apoi foarte repede, ca un
băieţel, el o refuză, dorind propria sa libertate. El se aruncă atunci în lumea
eficienţei şi a organizării, negând tandreţea şi adevărata reciprocitate. Dar
prin însuşi faptul acesta el se mutilează şi se separă de ceea ce este esenţial
în el.
Acum idealizează femeia – ea este Fecioara
preacurată – acum o aruncă în dizgraţie – ea este marea seducătoare,
instrument al diavolului, prostituata, sau încă, el se serveşte de ea ca de o
servitoare. În toate cazurile, el nu face altceva decât să-şi respingă propria
sa sexualitate, pe care el o consideră rea, sau o neagă. În orice caz, el
refuză orice relaţie adevărată cu femeia ca persoană şi nu o mai vede decât ca
simbol al păcatului sau al curăţiei, sau ca pe o fiinţă inferioară.
Întreaga creştere a bărbatului este în maturizarea
raporturilor sale cu femeia. Atâta timp cât el rămâne la stadiul de raporturi
mamă-copil, sau la stadiul de femeie seducţie-repulsie, el nu poate cu adevărat
să crească, chiar spiritual.
Echilibrul femeii
În aceeaşi manieră, femeia de asemenea trebuie să-şi
găsească echilibrul. Ea nu trebuie, prin refuzul feminităţii sale, să caute
aceeaşi putere ca bărbatul, nici să privească cruciş cu gelozie la capacităţile
sale de organizare. Ci ea trebuie să descopere bogăţiile propriei sale
feminităţi, puterea care poate fi ascunsă în chiar slăbiciunea ei, lumina şi
înţelepciunea propriei sale inteligenţe şi capacităţile de tămăduire şi de
compasiune care sunt în ea.
Când este lipsită de orice putere, se întâmplă ca ea
să aibă o intuiţie cu atât mai limpede şi mai adevărată, mai puţin amestecată
cu patimile de orgoliu şi de putere care colorează adesea inteligenţa
bărbatului”.[3]
Femeia desăvârşită
În faţa tentaţiei prometeice a femeii moderne, care
consistă în a limita feminitatea sa în folosul unei masculinităţi în care ea
crede că va găsi forţa şi prestigiul său, Fecioara Maria oferă exemplul unei
fiinţe care a integrat armonios masculinul şi femininul până la o
depăşire a genului.
Ea opune orgoliului o smerenie umplută de vigoare
spirituală; aparenţei – fiinţa, măştii – chipul; impudorii – frumuseţea pură;
căutării frenetice a provocărilor – odihnirea în Duh; urii – iubirea acestui
Dumnezeu al iubirii pe care ea L-a născut. Violenţa sa pacifică este cea a
Fericirilor; slava sa, cea a lui Hristos.
Femeie împlinită şi personificare a femeii într-o lume
dominată de bărbat, ea înalţă forţa Împărăţiei.
(Extras din Revista Atitudini Nr. 12)
[1] Adormirea Maicii Domnului, vecernia Mare, Litie.
[3] Comunitatea, loc al iertării şi al sărbătorii,
Fleurus-Bellarmin, 1989, p. 256-257.
1] Duminica tuturor sfinţilor, Orthros, oda 3
MATERIALISMUL
-
Sfantul Nectarie al Eghinei -
Teoriile materialiste care neaga nemurirea sufletului
uman si îl reduc la nefiinta submineaza existenta si supravietuirea, progresul
si fericirea omului. Este respinsa menirea înalta a omului, coborât la nivelul
fiintelor necuvântatoare, universul sau spiritual este distrus, sentimentele
nobile îsi pierd valoarea, morala, virtutea, adevarul si întregul tezaur de
cinste al virtutilor ramân doar niste cuvinte perimate, fara sens si lipsite de
orice semnificatie. Evlavia, credinta, cultul religios sunt socotite roade ale
unui cuget obscurantist specific vremurilor trecute. Comuniunea este nimicita
si în locul ei este introdus individualismul, existenta egoista. Fiecare e
împotriva tuturor si cu totii sunt dusmani unii altora. Pacea este alungata în
munti, iar în societatea umana se înfiripeaza razboiul necrutator spre
proclamarea dreptului celui mai puternic si a tiranului de temut, groaznic si
însetat de sânge, care se desfata cu necazurile semenilor, ale caror sânge si
sudoare trebuie sa adape pamântul si solul în care îsi înfig radacinile iubirea
de placeri si patimile tiranice. Prezentul este totul pentru om, trecutul si
viitorul, inexistente; desfatarea de acum si fericirea care decurge din ea sunt
gândurile ce domina.
Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al
omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia /
Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 213-214
BILANTUL
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
De-ti va trece cândva prin minte gândul nechibzuit de
a-ti face „bilantul” faptelor bune, cauta îndata sa-ti opresti aceasta pornire
gresita, facându-ti mai degraba socoteala pacatelor în care cazi neîncetat si a
nenumaratelor ocazii când L-ai jignit pe Stapânul Cel Preabun si Preaîntelept
si le vei gasi mai multe decât nisipul marii, faptele bune fiind în comparatie
cu ele ca si inexistente.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 104
DE
CE NU SE ÎMPLINESC RUGĂCIUNILE?
-
PR. IOAN IOVAN -
Cum îndrăznești să ceri, când nu te vezi cine ești?
Unii se revoltă că nu li se împlinește rugăciunea. Să
nu uitați că pentru oamenii simpli, care sunt mult mai atașați de Dumnezeu
decât cei complicați, cu multă știință și multă teorie, cu multă carte
întortocheată, pentru oamenii simpli Dumnezeu totdeauna găsește câte un exemplu
așa de puternic, încât e mai clar decât teoria sau dogma unei doctrine.
Greșeala mare a noastră e aceasta: uităm dacă nu cumva
ce cerem noi nu depășește mult faptele noastre, viața noastră. Cum îndrăznești
să ceri, când nu te vezi cine ești? Că Știutorul inimilor știe exact cine ești
și atunci, rogu-vă, gândiți-vă mai bine în viitor: aveți dreptul să cereți, să
pretindeți punctualitate la Dumnezeu? Sunteți chiar așa de punctuali în
moralitatea dumneavoastră, în curăția dumneavoastră?
Nicio rugăciune nu este respinsă de Dumnezeu
Dacă nu, lăsați-vă rândul pe care vi-l pune Dumnezeu
acolo, ca să știți: nicio rugăciune nu este respinsă de Dumnezeu, chiar dacă nu
se împlinește imediat, este pentru tine, este pentru altul, iar dacă totuși nu
s-a împlinit, are Dumnezeu grijă și o pune deoparte pentru nevoi mai mari la
Dreapta Judecată. Stai liniștit, roagă-te în continuare, cere de la Dumnezeu,
trăiește în frica de Dumnezeu și rușine de oameni!
Veniți, iubiți tineri, legați-vă de Hristos până la
moarte! Dacă sunteți întinați, spălați-vă de păcate, schimbați-vă viața,
intrați pe calea mântuirii și veți fi fericiți! Veți avea de toate, nu mai
trebuie să mergeți în străinătate să cerșiți milă! Rogu-vă din suflet: nu vă
lăsați ispitiți, nu începeți să răriți mersul la biserică sau la mănăstiri
pentru că știți ce repede te ia cel rău?
(Extras din Revista Atitudini Nr. 64)
FRUMUSETEA
TRECATOARE
-
Sfantul Vasile cel Mare -
Vreau sa ramâna în tine si mai puternica minunea
creatiei, pentru ca, oriunde te-ai gasi si lânga orice fel de planta te-ai
afla, sa-ti aduci aminte cu tarie de Creator. Când vezi un fir de iarba verde
si o floare, sa te duci cu mintea la firea omeneasca, aducându-ti aminte de
imaginea înteleptului Isaia, care a spus ca „tot trupul este ca iarba si toata
slava omului, ca floarea ierbii” (Isaia 40, 6). Putinii ani ai vietii, bucuria
cea scurta si veselia fericirii omenesti au gasit în cuvintele profetului o preafrumoasa
icoana. Astazi trupul îti este înfloritor si plin de carne din pricina
desfatarii; fata ti-i rumena ca esti în floarea vârstei; esti zdravan si
puternic, iar când te pornesti, nu ti se poate nimeni împotrivi; mâine, tot tu,
esti vrednic de mila, fie vestejit de vreme, fie istovit de boala. Cutare este
vestit cu multimea banilor sai; are în jurul lui multime de lingusitori; suita
de prieteni fatarnici, care cauta sa-i fie pe plac; nenumarate rude, dar si
acestea fatarnice; roi de servitori, care stau lânga el fie pentru a-l servi la
masa, fie pentru alte trebuinte; pe acestia îi târaste dupa el si când iese din
casa si când se întoarce, ca sa stârneasca invidia celor care-l întâlnesc.
Adauga-i acestui bogatas si oarecare putere politica sau dregatorii primite de
la împarati sau conducere de popoare sau conducere de osti; adauga-i crainicul,
care striga cu glas puternic, mergând înaintea lui, lictori de o parte si de
alta, care baga spaima în supusi – ca de la ei vin loviturile, confiscarile de
averi, arestarile, închisorile. Da, nesuferita este frica pe care o are de
acestia poporul de sub mâna lor! Iar dupa acestea ce-i? Într-o singura noapte
sau temperatura mare, sau pleurezia, sau pneumonia rapeste pe om, îl duce
dintre oameni si-l dezgoleste dintr-o data de toata înselaciunea care-l
înconjura, iar slava lui s-a dovedit a nu fi decât un vis. Dreptate a avut,
deci, profetul, când a asemanat slava omului cu slabiciunea florii.
Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la
Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p.
121
PUTEREA
CREATOARE A ARTISTULUI
- Mitropolitul Ilarion Alfeiev -
Artistul, compozitorul, scriitorul si reprezentantul
oricarei profesii creatoare poate, prin maiestria sa artistica, sa-L slaveasca
pe Facator. Daca puterea creatoare este închinata lui Dumnezeu, daca persoana
creatoare îsi pune straduinta întru slujirea oamenilor, daca propovaduieste
idealuri spirituale înalte, atunci lucrarea lui poate sa fie spre mântuirea lui
si spre cea a mii de oameni din jurul lui. Daca însa telul puterii creatoare
este de a afirma eul cuiva, daca procesul creator este stapânit de intentii
egoiste sau mercantile, daca artistul, prin arta sa, raspândeste valori
anti-spirituale, împotriva lui Dumnezeu sau împotriva oamenilor, atunci
lucrarea sa poate fi distrugatoare atât pentru el, cât si pentru cei din jurul
lui.
Mitropolitul
Ilarion Alfeiev, Cantul inimii – puterea cuvantului si a muzicii (MIA),
traducere de Laura Marcean & Olga B
LEGAMANTUL
PRIETENIEI
-
Sfantul Tihon din Zadonsk -
Vezi ca atunci când un tânar si o fecioara întemeiaza
o casnicie sau doi oameni leaga o prietenie, acestia asaza între ei un
juramânt, fagaduind sa pastreze credinciosia unul fata de celalalt pâna la
moarte. Cu acest prilej adu-ti aminte de legamântul care s-a pus între tine si
Dumnezeu prin Sfântul Botez. Atunci Domnul cel Milostiv te-a primit întru cea
mai înalta dintre milele Sale prin credinta în Hristos si tu ai fagaduit sa-I
slujesti Lui cu credinta si dreptate pâna la capatul zilelor tale. Pornind de
la aceasta întâmplare, poti: Sa cugeti si sa te minunezi de negraita bunatate a
lui Dumnezeu, Care pe omul cel lepadat, calcator de lege si vrajmas al Sau îl
primeste întru o asemenea mila, încât îl face fiu al Sau întru Domnul nostru
Iisus Hristos si tot întru El îl va întari ca mostenitor al vesnicei Împaratii,
daca îsi va pazi credinta sa pâna în sfârsit, dupa cum graieste Apostolul:
„Fiindca toti sunteti fii ai lui Dumnezeu prin credinta în Hristos Iisus. Caci
câti în Hristos v-ati botezat, în Hristos v-ati îmbracat” (Galateni 3, 26-27).
2) Sa te cercetezi, cautând sa vezi daca slujesti cu credinciosie Dumnezeului
tau, Care te-a primit întru mila Sa. El credincios este si pururea asa ramâne:
„Credincios este Domnul întru toate cuvintele Sale si sfânt întru toate
lucrurile Sale” (Psalmul 144, 13). El a fagaduit sa-i tina pe cei drepti ai Lui
în dragoste si în milostivire, si îi tine; a zis ca le va da Împaratia
Cerurilor, si le-o daruieste. Ai pazit ori mai pazesti tu oare credinciosia ta
fata de El? Oare nu L-ai parasit, cu toate ca marturisesti numele Lui? Oare nu
ti-ai întors inima ta de la El, lipindu-te de iubirea lumii acesteia? Oare n-ai
îndragit bogatia, aurul, argintul, cinstirea, slava si placerile lumii, în loc
de a-L iubi pe Domnul tau? Oare faci ascultarea pe care El o cere de la tine?
„Te-ai îndreptat” tu oare prin Sfântul Botez „întru numele Domnului Iisus
Hristos si întru Duhul Dumnezeului nostru” (1 Corinteni 6, 11) si oare
adeveresti roadele acelei îndreptari? Oare savârsesti dreptatea? Oare te
pazesti de toata spurcaciunea trupului si-a duhului, de vreme ce ai fost
sfintit în acel mare Nume si în Duh? De vei zari în tine necredinciosia fata de
Dumnezeu, pâna când nu s-a sfârsit înca vremea, întoarce-te la El cu toata
inima prin pocainta, tânguire si credinta, caci Domnul îi primeste pe cei ce se
întorc, pentru ca nu cumva sa te îndepartezi de El în veci spre marea ta
nenorocire. Iar de te vei îndrepta spre Dumnezeu cu o neprefacuta parere de rau
si cu credinta, si El Se va întoarce catre tine cu mila Lui, dupa cum ne spune
prin Prorocul Sau: „Întoarceti-va la Mine, zice Domnul Puterilor, si Eu ma voi
întoarce spre voi” (Zaharia 1, 3). Caci însusi Sângele cel de viata facator al
lui Hristos, ce s-a varsat pentru cei întinati, striga catre Dumnezeu pentru
pacatosul care cu toata inima se departeaza de pacate si se întoarce la Domnul;
iar celor nepocaiti, acel Sânge nu le va aduce nici o îndreptatire, ci le va fi
spre o mai aspra osândire, de vreme ce au nesocotit un har atât de mare si de înalt.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 134.
GUSTUL
ROADELOR
-
Sfantul Tihon din Zadonsk -
Mergând prin livada, ajungi sa întelegi ca nu poti
cunoaste pomii altfel decât gustând din rodul lor. Asemenea sa cugeti si despre
oameni. Multi se numesc pe sine crestini. Însa crestinul adevarat nu se vadeste
altfel decât prin credinta cea dreapta si prin dragoste. Semnele ce marturisesc
despre un crestin adevarat acestea sunt: el este plin de dragoste, smerit,
rabdator, milostiv si binevoitor. Si precum multi dintre pomii unei livezi aduc
roade placute la înfatisare, însa atunci când le gusti pricepi îndata ca nu
sunt bune de nimic, asemenea si multi dintre oameni sunt buni numai parelnic:
vorbesc domol, blând si linistit, postesc si se roaga mult, însa îndata ce te
atingi de ei, se dovedesc a fi amari prin roadele lor, caci sunt plini de ura,
pizma, rautate si neîndurare si de aceea prin firea lor ei se aseamana cu pomii
cei rai care dau roade rele. Tocmai despre acestea graieste Domnul: „Nu este
pom bun care sa faca roada rea si nici, dimpotriva, pom rau care sa faca roada
buna. Ca fiece pom dupa roada lui se cunoaste” (Luca 6, 43-44). Nu e defaimat
aici postul sau rugaciunea, însa acestea nimic nu sunt fara dragostea crestina;
nu este defaimata în sine nici vorba lina, blânda si linistita, însa fara roada
dragostei ea nu este decât viclenie si fatarnicie. Nu doar cuvintele, ci
faptele împreunate cu vorbe line, blânde si tihnite îl vadesc pe crestinul cel
bun. De aceea, trebuie sa purtam înlauntrul nostru adevaratul duh crestin si sa
ne straduim neîncetat sa-l dobândim. Si în chipul acesta, daca binele va fi
întru noi, el va razbate si în afara noastra. Astfel, dupa cuvântul lui
Hristos, „omul bun, din vistieria cea buna a inimii sale scoate cele bune”
(Luca 6, 45).
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 101
AVEREA
SAU CRUCEA
-
SF. ILARION FELEA -
Creștinul
- purtător de Cruce
Creştinul adevărat e un purtător de cruce. El se
leapădă de tot ce ar putea să-l împiedice a dobândi împărăţia lui Dumnezeu
şi-şi poartă crucea cu răbdare şi cu credinţă până la moarte.
Averea nu spune nimeni că e rea. După cum o întrebuinţează omul, ea poate să
fie bună sau rea. Dacă o întrebuinţăm în scopuri bune, e bună; dacă o
întrebuinţăm în scopuri rele, e rea. În orice caz, averea singură nu poate să
ne asigure viaţa veşnică.
Averea ne însoţeşte până la groapă şi de aici încolo
nu ne mai poate ajuta, dacă nu am ştiut să o punem în slujba mântuirii
sufletului. Averea ne lasă la moarte, cum ne părăsesc zidarii când nu-i mai
putem plăti sau soldaţii când văd că războiul e pierdut.
Averea
e mai slabă decât veşnicia
Viaţa veşnică este ca şi zidirea unui turn: trebuie
să-ţi faci dinainte socoteala dacă ai cu ce să-l isprăveşti, ca să nu începi
lucrul şi să rămâi cu zidirea neisprăvită. Averea ne poate ajuta numai să
începem, dar nu să şi dobândim viaţa veşnică. Oricum am face socoteala, averea
ne duce numai până la un loc, până la moarte. Cu ajutorul ei, locuinţa vieţii
veşnice, turnul mântuirii, nu se poate isprăvi.
Viaţa veşnică se dobândeşte prin luptă şi putere. Cel
mai tare învinge totdeauna. Averea e mai slabă decât veşnicia. Câte bogăţii nu
mănâncă viermii!… Câte avuţii nu spulberă curgerea anilor!... Câte împărăţii
mari nu s-au făcut praf şi cenuşă!… Toate, toate sunt trecătoare ca umbra şi
înşelătoare ca visul…
Averea
și necazurile
Singurul împărat nebiruit este Dumnezeu şi singura
împărăţie nemuritoare este împărăţia Sa. În faţa acestei împărăţii, averile
noastre, oricât ar fi de mari, ne fac numai dureri, neplăceri şi dezamăgiri,
pentru că ne legăm de ele, ca şi când ar putea să ne dea totul şi ne dau aşa de
puţin.
Mântuirea ne vine numai prin cruce. Cine alege averea,
pierde mântuirea. Cine alege crucea, dobândeşte mântuirea.
Avuţiile pot să ne facă vremelnic fericiţi, dar e
sigur că în calea vieţii veşnice, ele sunt o mare piedică, deoarece nu ne pot
zidi niciun turn de scăpare, nici împărăţie de mântuire. Toţi părăsim lumea
aceasta cu mâinile goale. Un mare bogat din vechime a lăsat să fie îngropat cu
mâinile afară din sicriu, goale, ca să vadă toţi, că nu duce cu el nimic din
toate avuţiile lui.
Creştinul bun pleacă şi el din lumea aceasta cu
mâinile goale, dar cu sufletul plin de comori cereşti. El ascultă şi urmează
cuvântul Domnului: «Nu vă adunaţi comori pe pământ,… ci adunaţi-vă comori în
cer… Că unde este comoara voastră acolo va fi şi inima voastră» (Mt. 6:19-21).
(Extras din „Pildele Mântuitorului”, de Pr. Ilarion Felea
Sfântul
Mucenic Vasile Mărturisitorul
-
preot din Ancira, Turcia -
Acest Sfânt Vasile a luat mucenicia de la arieni, în
timpul împărăţiei lui Constanţius.
El era un om cunoscut tuturor pentru râvna cu care
apăra Ortodoxia şi cu care îşi punea viaţa pentru turma cea cuvântătoare lui
încredinţată, în cetatea Ancirei.
Ocărând pe împărat
Suindu-se apoi la rândul lui pe tronul imperial,
urmaşul lui Constanţius, Iulian Apostatul, a început să-i prigonească sălbatic
pe creştinii ortodocşi.
Cum Sfântul Sfinţit Vasile mustra ticăloşia lui pe
faţă şi îşi întărea turma şi poporul în sfânta credinţă, el a fost aruncat în
temniţă.
Venind Iulian la Ancira, Sfântul Vasile a fost adus în
faţa lui.
Împăratul a încercat să-l convingă pe sfânt să se
lepede de credinţa lui în Hristos, ademenindu-l cu onoruri şi bogăţii.
Sfântul Vasile însă i-a răspuns:
„Eu în Hristos al meu cred, pe Care tu îl lepezi pe
când El ţi-a încredinţat ţie împărăţia aceasta pamânteasca.
De aceea va fi luată ea de la tine, foarte curând.
Au nu ai ruşine de Sfântul Altar sub care ţi-ai scăpat
viaţa din mâinile celor care voiau să te omoare, pe când erai copil de opt ani?
De aceea iată, îndată îţi va fi ţie răpită această
împărăţie lumească iar trupul tău nu va cunoaşte îngropare după ce vei fi
pierit cu sunet, căci în chinuri mari vei avea să-ţi lepezi necuratul tău
suflet."
Jertfă vie adusă lui Hristos
Iulian s-a umplut de furie şi de ură mai mare la auzul
acestor cuvinte şi a poruncit ca în fiecare zi să se jupuiască de pe trupul
sfântului câte şapte fâșii de piele.
Aşa au făcut chinuitorii timp de mai multe zile.
Fiind din nou adus înaintea împăratului, Sfântul
Vasile a apucat cu mâinile lui una din aceste fășii şi a aruncat-o în faţa
păgânului împărat, strigându-i:
„Apucă şi mănâncă, luliane, căci dulce îţi este ţie
acest fel de hrană, iar mie Hristos îmi este Viaţa!"
Vestea acestei fapte a mucenicului a răsunat în toate
cetăţile împărăţiei.
Văzând aceasta Iulian de ruşine a părăsit Ancira şi a
plecat la Antiohia.
Torţionarii au continuat mai departe să-l chinuiască
pe mucenic cu fiare înroşite în foc, până când el şi-a dat sufletul în mâinile
lui Dumnezeu, pentru Care a luat mucenicia la anul 363 după Hristos.
(sursă: „Proloagele de la Ohrida”, vol I,
Sf Nicolae Velimirovici)
JUDECATA
PREVAZATOARE
-
Sfantul Vasile cel Mare -
Daca cele necuvântatoare nascocesc si-si gasesc
mijloace pentru mântuirea lor, daca pestele stie ce trebuie sa aleaga si de ce
trebuie sa se fereasca, ce vom spune noi cei înzestrati cu ratiune, cei
instruiti de lege, cei îndemnati de fagaduinte si înteleptiti de Duhul, când
rânduim viata noastra mai fara de minte decât pestii? Ei stiu sa se îngrijeasca
pentru viitor, iar noi, pentru ca nu nadajduim în viitor, ne cheltuim
dobitoceste viata în placeri. Pestii strabat atâtea si atâtea noianuri de ape
ca sa gaseasca un oarecare folos; dar tu ce poti spune, tu, care traiesti în
trândavie? Ca trândavia este început al facerii de rau. Nimeni sa nu dea vina
pe nestiinta! Este sadita în noi o lege naturala, care ne arata sa ne apropiem
de bine si sa ne departam de cele ce ne vatama.
Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la
Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p.
153
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu