Eliberarea
de sub jugul xenocrației și al cleptocrației (4)
Colonel
(rtg) Vasile Zarnescu
26
Martie 2025
Scrisoare
deschisă către Parlamentul nou ales
Să înlăturăm presiunea „copitei despicate”!
În timpul împărătesei Ekaterina I-a, jidovii au fost
împinși să stea numai în „zona de rezidență”, situată în vestul Imperiului
Țarist, adică în Ukraina de atunci, în Polonia, Cehia, Slovacia și Țările
Baltice. De aici, au migrat fără restricții spre Vestul Europei, unde,
îndeosebi în Germania, au prosperat cel mai mult - de aceea limba idiș a
încorporat cei mai mulți termeni germanici, din care motiv ignoranții
consideră, în mod absolut fals, că limba idiș ar fi un dialect al limbii
germane - limbă pe care, remarcă Engels revoltat, jidanii o vorbesc „pocind-o
îngrozitor“! Această prosperitate obținută în Germania a fost secondată de
impertinența funciară a jidanilor - numiți Die Juden, de unde derivă termenul
jidan[114], ceea ce a dus la apariția unui viguros curent antijidănesc. În acea
etapă, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ideologii jidovi au lansat
și termenul de „antisemitism”, pentru a contracara și a defini, cu ștaif,
curentul care se formase contra lor și care devenea, rapid, tot mai viguros.
Politologul german Heinrich Gotthardt von Treitschke a
sintetizat acel curent în lozinca „Die Juden sind unser Unglück” [115] (Jidanii
sunt nenorocirea noastră!). De atunci o repetăm și noi, românii, prin marii
noștri filosofi, poeți, ziariști și oameni de stat: Vasile Alecsandri, Vasile
Conta, Mihai Eminescu, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Ioan Slavici, A.C. Cuza,
Atanase Hâciu, Ilariu Dobridor, Simion Bărnuțiu, Bogdan Duică, Verax – Radu
Rosetti, Octavian Goga, Nichifor Crainic, Nicolae Iorga, Barbu Theodorescu,
Radu Gyr, Mircea Vulcănescu, Petre Țuțea și mulți alții. După 1945, jidovii
s-au înstăpînit în România, cu ajutorul politrucilor sovietici - aceștia fiind
tot jidovi! În 1958, diplomația românească de esență bizantină a reușit să
scoată trupele sovietice din România - caz unic în „Lagărul socialist” -, iar
după 1965, Nicolae Ceaușescu le-a creat condiții și mai lejere să facă alia -
să emigreze[116] - în Palestina și în Occident, fiindcă ar fi fost persecutați, ar fi fost holocaustați! După
1989, au uitat de holocaustizare și au început să revină masiv și să-și
revendice averile, de care fuseseră, deja, despăgubiți[117] la emigrare - un
exemplu eclatant fiind Sandu Mazor, care, după ce și-a încheiat mandatul de
ambasador al Israelului, a rămas aici, ca „om de afaceri”: le plăcuse
holocaustizarea!
Jidovul onest Arthur Koestler a mai făcut o observație
radicală: jidovii nu au o cultură proprie, ei nu au contribuit cu nimic la
dezvoltarea culturii popoarelor în care s-au pripășit, ci doar au parazitat
cultura popoarelor-gazdă, dar s-au lăudat că ar fi dezvoltat-o! O constare
identică o făcuse, anterior, Gustave Le Bon: „Evreii nu au avut nici arte, nici
științe, nici industrie și nici alte elemente care constituie o civilizație. Nu
și-au adus niciodată nici cea mai mică contribuție la edificarea cunoștințelor
omenești. Niciodată n-au depășit acea stare de semi-barbarie a popoarelor care
nu au istorie”[118]. Și aceasta pentru că, în cea mai mare parte a istoriei lor
fără istorie, ei au fost nomazi: umblau „ca țiganul cu cortul”! Arthur Koestler
conchide și că „Istoria khazarilor le-a jucat o mare festă jidovilor, care
apar, acum, ca impostori ai Istoriei, deoarece ei nu sunt descendenți ai
iudeilor și, ca atare, nu au nici o legătură cu Palestina, cu Avraam, cu Sarah,
Iacob, Rașela, cu Iordanul. Ei provin de pe Volga inferioară și, de aceea, nu
au nici un drept să pretindă că Palestina ar fi țara lor, unde ar trebui să se
întoarcă”! Idei similare a emis și Albert Einstein, cu puțin înainte să moară!
Toți liderii politici și religioși și toți jidovii din
întreaga Lume și, îndeosebi, din Israel sunt ashkenazi, adică provin dintre
jidovii emigrați din Imperiul Țarist, din imperiul Uniunii Sovietice – care a
fost înființată și condusă de jidovii lui Lenin și Troțki, cum subliniază,
printre mulți alții, inclusiv jidovul american, cinstit și el, și convertit la
protestantism Benjamin Harrison Freedman[119] -, precum și din țările Europei
Centrale și de Est, în care, la fel, se împuiaseră jidovii emigrați din zona
țaristă.
Leon Troțki nu era angajat nicăieri, nu avea nici o
sursă de venit, dar trăia la New York într-un apartament de lux și avea pusă la
dispoziție mașină cu șofer! Adică era un șomer-belfer cu bani. Cine îl
întreținea?! Nu jidovii lui?! Adică oculta financiară internațională? Cînd a
plecat din New York spre Imperiul Țarist, ca să facă Marea Revoluție Socialistă
din Octombrie (M.R.S.O.), a avut ca țidulă de protecție la trecerea
frontierelor - deoarece era urmărit de polițiile americană și canadiană fiind
cunoscut ca agitator comunist - o scrisoare autografă semnată de anticomunistul
președinte american Woodrow Wilson[120]. Simptomatic este faptul că, atunci
cînd, ulterior, i s-a atras atenția că este jidov, Troțki (născut la Odesa,
leagănul jidovilor comuniști din Imperiul Țarist) a ricanat furios: „Eu nu sunt
jidov. Eu sunt internaționalist!”.
Vladimir Ilici Lenin a plecat din Elveția spre Rusia
Țaristă, împreună cu cîțiva coechipieri, într-un vagon „plumbuit” - colportează
legenda contrafăcută: de fapt, era un vagon obișnuit, dar cu sigilii de plumb
la uși, ca să lase impresia că nu a intrat nimeni în el și nu a ieșit nimeni
din el, ca să mascheze faptul că nu a luat legătura cu conducerea Germaniei -,
vagon atașat unei garnituri de tren protejat de Armata Germaniei, după ce
făcuse un aranjament cu autoritățile militare ale Germaniei cum că, ajuns la
Putere, va scoate Rusia din războiul contra Germaniei. Și avea să se țină de
cuvînt prin Pacea de la Brest-Litovsk[121].
Aceste aspecte ale istoriei au fost multă vreme
dosite, dar, între timp, au fost documentate de cercetători onești, americani
și ruși, ca Robert Service[122], Antony Sutton, Nikolai Starikov[123], Dmitri
Volkogonov[124] și alții.
Desigur, sunt mulți alți autori care relevă asemenea
situații. Iar acum, în Lume, în proporție de 95 la sută, există doar jidovii,
însumînd cam 20 de milioane de indivizi – adică descendenți ai khazarilor
cărora li s-a impus talmudismul/iudaismul. Comparativ cu cele peste 8 miliarde
de locuitori ai Planetei, este evident că, demografic și cultural, ei nu
contează; iar cei „3.271 de evrei din România“[125] nici atît! Dar, prin
acapararea accentuată a finanțelor și prin ideologia talmudismului ei constituie
inamicul nr. 1 al Planetei!
În concluzie, semite sunt doar popoarele din Peninsula
Arabică, descendente din Sem, unul dintre fiii lui Noe. Jidovii infiltrați în
Palestina – în care s-a înființat statul terorist Israel - și jidovii răpîndiți
pe Glob nu sunt semiți, ci sunt descendenți ai (k)hazarilor convertiți la
talmudism - sunt descendenți talmudizați, sunt talmudicii de azi! Adică, așa
cum a clarificat situația Arthur Koestler, ei sunt impostorii Istoriei și nu au
cum să facă parte din „poporul ales” - care „popor ales” nu a existat nici în
realitate, darămite în teorie. Talmudicilor nu trebuie să li se acorde nici un
respect, nici o considerație – dimpotrivă! Așa cum talmudismul îi obligă să
trăiască în ghetou - prin rabinii care îi terorizează, fiindcă au drept de
viață și de moarte asupra enoriașilor –, talmudicii trebuie ghetoizați și mai
mult, pînă la dispariție.
Termenul „evrei” a fost născocit de Cahal (aflat în
Rusia țaristă), pentru a le oferi jidovilor un pedigri acceptabil și a le
camufla proveniența asiatică, de faimă detestabilă, mai ales din cauza invaziei
hunilor: Occidentul nu a uitat figura malefică a lui Attila, poreclit sinistru
„biciul lui Dumnezeu“! Dar, în Imperiul Țarist ei sunt denumiți de către popor
jidovi; la fel în țările Europei Centrale și de Est, care, multă vreme, cum am
mai arătat, au fost încorporate Rusiei țariste, ca Polonia, Ukraina, Țările
Baltice. În Europa Occidentală nu se folosește termenul „evrei“[126], ci numai
în România, unde a fost impus de Hannah Robinsohn, alias Ana Pauker - zisă
„Stalin-cu-fustă” - și ciracii ei, veniți, cum se știe, pe tancurile sovietice!
Dar, la fel, inserarea cuvîntului „antisemite” aici,
în Legea 51/1991, subsumat termenului mai general de „antisemitism” -
subînțelegîndu-se că există și „semitismul” - are același rol: de a-și spori
revendicările pecuniare de „despăgubiri de holocaust“, pentru că ar fi o etnie
perpetuu persecutată inclusiv de către români! Condamnînd permisivitatea,
toleranța lor impardonabilă față de invazia imperceptibilă a jidovilor, Nicolae
Iorga se exprimase categoric de frust la adresa românilor: „Un popor ridicol şi
criminal de tolerant“ (vezi Problema evreiască la Cameră, 1910[127]).
Este necesar să precizăm că, în Occidentul invocat de
clicocrația cleptocrată – adică alianța „contra naturii“ formată din
P.S.D.+P.N.L.+U.D.M.R.+U.S.R.+G.M.N. (Grupul minorităților naționale), reunită
a treia oară[128]! - prin clamarea „valorilor pro-europene, euroatlantice”“,
este permisă existența și a partidelor comuniste, fasciste și naziste.
Referindu-se la Mișcarea Fascistă Italiană, care
acționează acum sub numele de Mișcarea Socială Italiană (M.S.I.) - condusă de
nepoata lui Benito Mussolini, Alessandra Mussolini, membră veche a
Parlamentului italian -, un președinte al Italiei a numit partidul fascist
italian (M.S.I.) ca fiind „floarea neagră a democrației italiene”! Deci, în
Europa Occidentală - care dă dovadă de „spirit atotcuprinzător”, cum se
exprimase lingușitor senatorul jidov Joe Lieberman - se permite activitatea
partidelor comuniste, fasciste, naziste - căci democrația occidentală europeană
este foarte cuprinzătoare privind „valorile europene“, dar jidovimea din
România – care, acum, ar număra doar 3.271 de membri (sic), deși, în realitate,
sunt peste două milioane (veniți pe furiș) - nu permite expunerea valorilor
comuniste, fasciste, legionare, „antisemite” - înțelegîndu-se antijidovești -
fiindcă „nu vrea mușchii ei“!
Acum afluxul de jidovi - în marea lor majoritate
veniți cu nume false românești, cu concursul criminal al Ministerului
Afacerilor Interne - constituie cel mai mare pericol pentru România! Acest
pericol este accentuat de Școala Lauder-Reut[129], din curtea Teatrului
Evreiesc de Stat, unde sunt aduși - sub nume românești - tineri din Israel,
care sunt învățați să vorbească foarte bine românește și sunt pregătiți să
ocupe toate posturile de conducere din toate întreprinderile și instituțiile
țării, cu prioritate conducerea ministerelor, a Ministerului de Externe în mod
special! Am relevat acest pericol inclusiv în Apelul meu adresat Curții de Apel
București. De aceea, „Școala” Lauder-Reut trebuie interzisă, iar absolvenții ei
expulzați!
În concluzie, Legea nr. 51/1991 privind securitatea
națională conține, paradoxal, o propoziție imperativă prin care se subminează
grav tocmai securitatea națională! Derivata întîi a Legii nr. 51/1991 este
emiterea legilor liberticide, indicate mai sus; derivata a doua este
înființarea organizațiilor care să le aplice: I.N.S.H.R.-„E.W.“, M.C.A.,
C.N.A., C.N.C.D., C.N.S.A.S. - persecutîndu-i pe români!
Semnificativ este și faptul că proiectul legii care să
pedepsească antiromânismul - proiect propus de către 33 de parlamentari – a
fost respins ca neconstituțional! Dar Legea nr. 217/2015, propusă de 11
parlamentari, toți jidovi sau jidoviți, a fost votată în cvasiunanimitate,
fiind considerată constituțională, deși este absolut antinațională!
Pentru remedierea cu celeritate a situației extrem de
periculoase în care am ajuns, trebuie făcută o minireformă juridică, prin
aceste 10 „porunci“ de lege ferenda!
- Propun partidelor naționaliste, zise suveraniste,
precum și tuturor patrioților din noul Parlament modificarea, de urgență, a
art. 3 litera „h“ al Legii nr. 51/1991, care să fie formulată astfel: „h)
iniţierea, organizarea, săvârşirea sau sprijinirea în orice mod a acţiunilor
antiromânești, revizioniste, separatiste care pot pune în pericol sub orice
formă unitatea şi integritatea teritorială a României, precum şi incitarea la
fapte care pot periclita ordinea statului de drept”.
- Pe cale de consecință juridică, trebuie abrogate
expres și imediat toate legile liberticide, anticonstituționale și
antiromânești: O.U.G. nr. 31/2002, Legea nr. 107/2006, Legea nr. 217/2015,
Legea 157/2018, Legea nr. 2/04.01.2021 privind unele măsuri pentru prevenirea
și combaterea antițigănismului[130] (legea „proțigănească”) și Ordonanța nr.
137/31.08.2000 - toate trecute prin Parlamentele trădătoare și votate prin
criminalul art. 75 din Constituție, al „aprobării tacite”!
- Tot pe cale de consecință, să fie emisă o lege prin
care să fie desființate imediat I.N.S.H.R.-„E.W.“, M.C.A., C.N.A., C.N.C.D.,
C.N.S.A.S.
Dacă aceste prime trei propuneri nu sunt transformate
imediat în legi, înseamnă că Parlamentul nou ales este continuatorul politicii
antinaționale și al situației dezastruoase actuale și trebuie înlocuit printr-o
revoluție autentică, națională, făcută de români pentru români, menită să
întroneze libertatea, independența și suveranitatea țării.
- Tot prompt, să fie emisă o lege care să interzică
alogenilor să poarte nume românești, iar cei care le au, deja, să fie obligați
să revină la numele inițial purtat în etnia lor și, totodată, în posturile de
conducere, la orice nivel, să fie promovați numai români ortodocși cu
genealogia de cinci generații - cum susțin și activiștii Mișcării
Naționale!
- Să fie reintrodus, cu celeritate, art. 200 din Codul
Penal și, pe cale de consecință, să fie scoase în afara legii propaganda și
acțiunile L.G.B.T.Q.
- Să fie reintrodusă pedeapsa cu moartea pentru
anumite genuri de crime.
- Trebuie emisă o lege prin care să fie eliminată
procedura prescrierii - generatoarea masivă a corupției și a protejării „pe
cale legală“ a infractorilor!
- Trebuie emisă o lege prin care să fie eliminat
cuvîntul „antisemitism” din toate legile care-l conțin și înlocuit cu termenul
„antiromânism”!
- Să se legifereze anularea tratatelor cu Ucraina și
să se solicite returnarea, de îndată, a teritoriilor românești răpite prin
Pactul Ribbentrop-Molotov, spre a se reconstitui frontierele României de la 24
ianuarie 1918.
- Să se legifereze stoparea oricărui ajutor acordat
Ucrainei, expulzarea așa-zișilor refugiați de război din orice țară și
interzicerea importării de forță de muncă străină.
În acest mod vom elimina presiunea „copitei despicate”
- a jidovismului!
A venit timpul să aplicăm concluzia lui Karl Marx:
„Die gesellschaftliche Emanzipation des Juden ist die Emanzipation der
Gesellschaft vom Judentum” (Emanciparea socială a jidanilor este emanciparea
societății de jidănism)[131]. Studiul său „Chestiunea jidănească” (Zur
Judenfrage[132]) a fost tradus, după circa 110 de ani, în limba engleză și
publicat, separat, în broșura cu titlul dat de traducătorul Dagobert Runes, „A
World without Jews”[133] (O lume fără jidovi!).
Acest titlu extraordinar este un adevărat program de
luptă și este cu atît mai relevant cu cît Dagobert Runes este sionist și
apologet holocaustist!
De aceea trebuie să aducem la zi lozinca celebră a lui
Karl Marx și să o adaptăm astfel:
Patrioți din toate țările, uniți-vă și anihilați
talmudismul!
-------------------------------------------------
[113] Codruț Burdujan, «Rabinul Eli
Kaufman despre „antisemitismul“ din România», ART-EMIS, 20 august 2015, pe
https://www.art-emis.ro/jurnalistica/rabinul-eli-kaufman-despre-antisemitismul-din-romania
; vezi și https://www.ziaristionline.ro/2015/08/10/bomba-video-rabinul-eli-kaufman-spune-lucrurilor-pe-nume-in-romania-nu-exista-antisemitism-dar-antisemitismul-aduce-bani-astia-cu-scandalul-sunt-oamenii-lui-ana-pauker/
;
https://www.ziaristionline.ro/2015/09/10/ion-spanu-despre-dementa-antisemitismului-marca-katz-si-florian-ii-lista-neagra-a-reprezentantilor-celor-84-milioane-de-romani-antisemiti-parintele-justin-parvu-jurnalistii-victor-roncea-si/
[114] Vasile I. Zărnescu, HOLOCAUSTUL –
GOGORIȚA DIABOLICĂ. Editura Tempus, București, 2014, pe
https://www.academia.edu/45190092/Vasile_I_Zarnescu_HOLOCAUSTUL_gogorita_diabolica
; vezi și https://www.academia.edu/44757454/Cuv%C3%A2ntul_evreu_trebuie_scos_din_uz
[115] Cf.
https://de.metapedia.org/wiki/Die_Juden_sind_unser_Ungl%C3%BCck ; vezi și
capitolul 33 de aici:
https://www.incorectpolitic.com/mlastina-mass-media-serial-complet/
[116] Cf.
https://safielumina.ro/ultimul-evreu/
[117 Cf.
https://www.incorectpolitic.com/constitutia-alienata-si-alienanta-sau-statul-de-drept-curmezis-2/
[118] Gustave le Bon, ROLUL EVREILOR ÎN
CIVILIZAȚIE, Editura Antet, f.a., ediție Samizdat.
[119] Cf.
https://archive.org/details/transcript-speech-of-benjamin-freedman-willard-hotel-washington-dc-1961_202312/mode/2up
; Benjamin Harrison Freedman, pe
http://www.sweetliberty.org/issues/israel/freedman.htm ; vezi și traducerea:
https://ioncoja.ro/benjamin-h-freedman-evreul-care-nu-minte/ ;
https://conspiratiisimistere.wordpress.com/2014/02/08/de-ce-au-ajuns-germanii-sai-omoare-pe-evrei-cine-a-declansat-si-la-ce-au-folosit-razboaiele-mondiale/
; http://www.sweetliberty.org/issues/israel/untermeyer.htm
http://www.iamthewitness.com/doc/Samuel.Untermyers.speech.in.1933.htm
[120] Antony C. Sutton, Wall Street și
Revoluția Bolșevică, Editura Anacronic, Domnești, România, 2017;
https://ia601604.us.archive.org/14/items/pdfy-jzdqXvsS5ZHaHNVy/Antony%20Sutton%20-%20Wall%20Street%20%26%20The%20Bolshevik%20Revolution.pdf
; Antony C. Sutton, Wall Street and the Bolshevik Revolution, Ed. Clairview,
2011, pe
https://www.amazon.com/Wall-Street-Bolshevik-Revolution-Capitalists/dp/190557035X
[121] Dorin Stănescu, „Povestea trenului
plumbuit care l-a adus pe Lenin din exil în fruntea Marii Revoluţii
Socialiste“, Historia, pe
https://historia.ro/sectiune/general/povestea-trenului-plumbuit-care-l-a-adus-pe-lenin-576336.html
; Cosmin Pătrașcu Zamfirache, „Cine i-a dat bani lui Lenin...“, adevărul,
30.08.2024, pe
https://adevarul.ro/stil-de-viata/magazin/secretele-istoriei-cine-i-a-dat-de-fapt-bani-2384789.html
122] Robert Service, LENIN. O biografie.
Ed. Polirom, 2020; Robert Service, LENIN. A biography. Pan books, 2000.
[123] Nikolai Starikov, 1917. Dezlegarea
enigmei revoluției „ruse“, Editura Frontiera, Timișoara, 2017.
[124] Dmitri Volkogonov, LENIN. O nouă
biografie. Editurile Orizonturi & Lider, București, 1995.
[125] https://snspa.ro/evreii-din-romania/
; https://evz.ro/hanukkah-sarbatoare-evrei-iudaism.html ;
https://newsweek.ro/politica/departamentul-de-stat-al-sua-in-romania-mai-sunt-3271-de-evrei-actele-de-antisemitism-continua
[126]
https://www.scribd.com/document/700877118/altermedia-ro-Cuvantul-evreu-trebuie-scos-din-uz
https://www.academia.edu/44757454/Cuv%C3%A2ntul_evreu_trebuie_scos_din_uz
;
https://www.incorectpolitic.com/cuvantul-evreu-trebuie-scos-din-uz/
[127]
https://www.academia.edu/45163152/Nicolae_Iorga_Problema_evreiasca
[128]
https://www.incorectpolitic.com/craparea-crustei-clicocratiei-cleptocrate/
[129] https://lauder-reut.ro/
[130] Vezi
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/235923 ; Mihai Stoica,
«„Anti-țigănismul“ va fi aspru pedepsit. Legea a fost adoptată tacit»,
Evenimentul zilei, 2 decembrie 2019, pe
https://evz.ro/anti-tiganismul-va-fi-aspru-pedepsit-legea-a-fost-adoptata-tacit.html
[131] K. Marx-F. Engels, Opere, București,
1960, vol. 1, pag. 382-412; cf. și:
https://www.marxists.org/romana/m-e/1844/problema.htm ;
https://www.marxists.org/archive/marx/works/1844/jewish-question/index.htm ;
[132]
http://www.mlwerke.de/me/me01/me01_347.htm
[133] Karl Marx, A WORLD without JEWS.
Philosophical Library Inc., New York, 1959, pag. 45;
https://www.scribd.com/book/470850472/A-Word-Without-Jews
; https://www.everand.com/book/470850472/A-World-Without-Jews. Vedeți, pe larg,
comentariul aici:
https://www.incorectpolitic.com/un-nou-proces-impotriva-lui-vasile-zarnescu-cazul-vasile-i-zarnescu-contra-alexandru-florian/
;
https://www.incorectpolitic.com/justitia-stalinista-a-romaniei-procesul-colonelului-vasile-zarnescu-concluzii-scrise-suplimentare/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu