sâmbătă,
29 martie 2025
Astă seară, la ora 19:00, la sediul din Calea Driviței
nr. 64,
fost sediu al Comitetului Geologic și al IPGG,
va avea loc un recitat extraordinar susținut de
artistul SERGIU CIOIU
din lirica lui MARIN SORESCU.
Vom fi acolo, pentru un recital de neuitat!
29
martie: Constanţa Buzea, n. 29 martie 1941 - d. 31 august
2012
Acolo
unde cred că eşti
Acolo
unde cred că ești
Nici
trenurile nu străbat
Acolo
ca de sticla par
Padurile
de brad brumat.
Tot
mai departe simți și taci
Adăugat
la rest mereu
Și
nu mai pot înainta
Decât
pierzându-mă și eu.
Cum
ninge, alb e orice drum
Și
alb respiră-ntregul timp
Nici
nu te-aș recunoaște-acum
Desperecheat
și fără nimb.
Mi-e
milă și să-mi amintesc
Dar
nici să uit nu mă îndur
Câtă
părere-i în destin
Câtă
greșeală-i împrejur.
Cu
degete de frig adun
Ca
sub un șal înzăpezind
Sufletul
nostru încă bun
Mișcarea
lui către argint.
Cum
ninge, nu s-ar mai opri
Și
fi-vor brazii îngrădiți
Acolo
unde cred că ești
Printre
barbari meteoriți.
In
fiecare an aștept
Să
ningă, să te pot vedea
Dacă
privești, dacă asculți
Dacă
mai înțelegi ceva.
Naivul
răsplătind pe cel ce minte
Aceleași
drumuri și aceleași ținte
Aceiași
porumbei pe-un blid de linte
Naivul
răsplătind pe cel ce minte.
Mi-e
dor de tihnă și de lucruri sfinte
De-o
lacrimă întreagă și fierbinte
De
umilință și de rugăminte
Către
duioase mume-morminte.
Dar
duc povara câtorva cuvinte
Mi
le atârn de gât cerând în minte
Ochi
pentru ochi și dinte pentru dinte.
***
Viitoarea poetă s-a născut într-o familie modestă din
mahalaua Olteniţei-Giurgiului, din sudul Capitalei. A terminat facultatea de
Filologie în 1970. A debutat cu poezii încă de pe băncile liceului şi a
publicat un număr impresionant de volume, impunându-se drept una dintre marii
poeţi ai ultimei jumătăţi de secol XX. Redactoră la revista Amfiteatru între
anii 1974 şi 1990, după care a trecut la redacţia România literară,
unde a deţinut rubrica de Poezie şi pe cea de Poşta redacţiei, promovând
generaţii succesive de poeţi.
S-a căsătorit în 1971 cu poetul Adrian Păunescu, au
avut doi copii, după 15 ani de convieţuire s-au despărţit. Unele aspecte
dureroase ale iubirii cu poetul tribun sunt narate în scrierea autobiografică Creştetul
aisbergului (2009).
Debutând în volum cu De pe pământ, 1963,
în colecţia care avea să devină faimoasă "Luceafărul", deci la 22 de
ani, poeta era deja foarte cunoscută din colaborările sale intense la
toate revistele literare, căci puţine erau pe-atunci, inclusiv la revistele
pentru copii şi tineret. A trebuit deci să selecteze pe cât posibil din ceea ce
scrisese şi se publica în plin proletcultism, dimpreună cu ceilalţi colegi de
generaţie care băteau impetuoşi la porţile poeziei, la "Poarta
cetăţii", cum şi-a intitulat Gh. Pituţ prima carte de versuri. Până
prin 1965 nici nu se putea debuta altfel în poezie. Ilie Constantin, Adrian
Păunescu, Gh. Istrate, alţi prieteni din grupul respectiv, dar şi Cezar Baltag,
Nichita Stănescu, Ana Blandiana au plătit acest tribut. Apoi, cu un nume
deja făcut, fiecare a continuat în felul său personal, s-au salvat de la
fundătura partinicului doar cei care au avut specială înzestrare pentru poezie.
Singura salvare fiind talentul, nimic altceva. Ultima redută. "Ultima
Thule". Pe alţii lipsa talentului i-a scos din cursa pentru poezie, chit
că au continuat să publice ani la rând şi decenii, în virtutea inerţiei,
nevoiţi să îngroaşe latura militantismului, a ceauşismului naţionalist. Un
exemplu ar fi Ion Crînguleanu, altul A.I. Zăinescu, sau... dar sunt destui.
Constanţa Buzea este exemplul salutar, fericit, al salvării prin talent şi prin
conştiinţă artistică înaltă. Iar pe partenerul dsale, nu lipsa de talent, ci
arivismul, lipsa caracterului l-au dus spre derizoriu şi circ. Puternică a fost
la Constanţa Buzea şi ardoarea cu care s-a devotat cuvântului, înainte de orice
altceva, înainte chiar de fericirea personală. Jurnalul publicat până acum
arată într-adevăr doar vârful aisbergului nefericirii sale personale, marele
dezastru adus în viaţa ei de iubirea pentru bardul de la Bârca. Restul de
durere, muntele de gheaţă şi de durere se află ascuns vederii directe,
disimulat în lunga elegie a poeziei sale de-o viaţă. Agonice, Sala
nervilor, Răsad de spini etc, etc.
Opera: De pe pământ (1963); La
ritmul naturii (1966), Norii (1968); Agonice (1970); Coline (1970) Sala
nervilor (1971; sonete); Leac pentru îngeri (1972;
antologie), Răsad de spini (1973) , Pasteluri (1974), Ape
cu plute (1975); Limanul orei (1976); Poeme (1977;
antologie); Ploi de piatră (1979); Umbră pentru
cer (1981); Cină bogată în viscol (1983); Planta
memoria (1985); Cheia închisă (1987; antologie); Pietre
sălbatice (1988); Ultima Thule (1990; sonete); Pelerinaj (1997); Foșnet
fabulos (1997; antologie); Pastelul amoros (1998;
antologie); Pretext de conversație (1998; antologie); Roua
plural (1999, ed. adăugită 2007; antologie); Făcutul meu
cuvântul / Mon sort le mot (2006; antologie bilingvă în traducerea
poetului Miron Kiropol); Netrăitele (2004); Netrăitele
II (2008); Creștetul ghețarului: jurnal 1969–1971(2009)
Poezia zilei, Lidia Lazu:
*
poetei
Constanţa Buzea
Astfel
era una dintre părţile vieţii -
Ca
o coajă de pîine
Înmuiată
în zloată şi ciugulită
De
păsările cerului
Iar
cealaltă parte
Era
ca o pată de ulei
Pe
asfaltul încins
Nimeni
nu le-ar putea uni
Într-un
singur cuvînt
Măcar
pentru o clipă.
*
To
the poet Constanta Buzea
Thusly
was one of life’s parts
Alike
to a crust of bread
Soaked
in mud and pecked at
By
the birds in the sky
And
the other side
Was
like an oil spill
On
the hot pavement
None
could unite them
Within
a single word
Even
for a moment
(din volumul Cuvântul care stă să mă nască /
The woed poised to birth me, Ed. Vinea 2008)
Alţi scriitori:
I. A.
Bassarabescu, n. 17 decembrie 1870 - d. 27 martie
1952.
D. P.
Perpessicius, n. 21 oct. 1891 - d. 29 martie 1971
vineri, 28 martie 2025
28 martie: Daniel Turcea, n. 22
iulie 1945 - d. 28 martie 1979
Isihia
Sfânta
iubire
-căci
în jurul inimii roteşte acoperământul
Întunericului
cel
ce cere va lua
cu
faţa descoperită (adică omul dinăuntru)
oglindind
Slava
Domnului
nu
aripi trupești ca ale păsărilor
ci
ale Duhului, chemând, ușurând,
cu
aripi inteligibile.
Cel
nesfârșit și fără trup se micșorează pe Sine
din
Bunătate nesfârșită.
Trupul
acesta subțire s-a îmbrăcat
prin
ochiul care vede.
Mai
mult decât să arzi pe rug
rug
ți-e și trupul de-l
desparți
de suflet
și-l
însetezi de patimă și somn.
Mai
mult decât să-l lași să muște biciul
din
trup, pentru că nu poți nici șopti
că
Dumnezeu e numai o părere
că
nu-i în tine
și
decât tine nu-i adevărat,
Mai
mult decât să crești ca o fântână
între
nisipuri
este
să ai milă
de
cel sărac, de cel
ce
are
de
tine,
de
cuvântul
de
lumina
privirii
blânde,
sau
de
hrana ta mai multă lipsă,
căci
dăruind, lui Dumnezeu te asemeni.
***
Unul dintre cei mai mari poeţi creştini ai
secolului XX, cum a fost considerat în postumitate (căci nu a trăit nici 34 de
ani) Daniel Turcea s-a născut la Tg. Jiu, şi-a terminat liceul la Piteşti şi a
urmat Institutul de Arhitectură din Bucureşti, absolvit în 1968, an în care a
şi debutat în revista Amfiteatru. Onirismul de care a părut să se afilieze era
de fapt o desprindere decisivă de cursul impus al poeziei acelor vremuri, era
căutarea unui drum spiritual spre credinţă. A debutat editorial cu Entropia,
1970, la Cartea românească, sub redacţia lui Mircea Ciobanu, care i-a mai
publicat în 1978 volumul Epifania, iar în 1982 l-a inclus în
prestigioasa colecţie Hiperion, alături de cei mai importanţi
tineri poeţi ai momentului; un volum impresionant, consistent, de 350 pagini,
cuprinzând tot ce scrisese poetul, inclusiv un grupaj substanţial de inedite.
În 1991 i s-a editat volumul Iubire. Înţelepciune fără sfârşit, cu
prefaţă de Valeriu Cristea.
Ion
Lazu: Poezia Daniel.
Întinsesem pe jos pagini de ziar
să nu-i murdăresc gazdei preşurile –
aşa
e obiceiul – şi pe-aici rar să nu plouă-n vreo zi
Păşind neatent şi privind la fel
Văzui pe jos un ochi rotund,
o mustaţă naivă şi m-am aplecat să citesc:
Poeme de Daniel Turcea.
Le-am citit cu atenţie, cum şi meritau: în genunchi.
Ştim:
poetul e desăvîrşit, e pur şi e, vai, în cealaltă lume deja
un an de cînd ne-a părăsit…
Ne-am despărţit ca ieri, după un drum pînă
în Piaţa Romană, acum cincisprezece ani.
Am să iau ziarul de pe jos şi am să-l pun
în perete: pagina aceasta e ca o icoană,
desenată cu infinită durere, un pronaos ridicat din
evlavia
din renunţarea celui ce-a înţeles că numai trupul său
va
să moară…
1980,
Păuşeşti-Măglaşi, Vâlcea
***
În cartea de
confesiuni în dialog epistolar Himera literaturii, Ed. Curtea Veche
2007, poetul Ion Murgeanu mărturiseşte a fi fost prieten şi vecin de
cartier cu Daniel Turcea. Seara târziu sau noaptea de-a binelea, se întorceau
pe jos din centru în Balta Albă şi se tot plimbau de la blocul unuia la al
celuilalt, discutând cu fervoare despre Poezie, despre Credinţă. Ambii fiind
învăţăcei ai părintelui Constantin Galeriu. În aşa fel că acestora doi şi lui
Mircea Ciobanu le-a dedicat Ion Murgeanu eseul Iisus, o carte unică
în literatura română, reeditată la Ed. Ideea europeană cu titlul Viaţa
lui Iisus.
*
Am pus o placă memorială pentru Daniel Turcea pe
fațada unui bloc din Bdul Baba Novac colţ cu Câmpia Libertăţii (la marginea
parcului IOR.)
Alţi scriitori:
Al.
Kiriţescu, n. 1888 – d. 9 aprilie 1961
Victor
Felea, 24 mai 1923 -m. 28 martie 1993
Eugen
Ionescu, 26 nov. 1909 – 28 martie 1994
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu