Valentina Teclici - Anria, o carte pentru toate vârstele, care va dǎinui în timp

 

Anria, o carte pentru toate vârstele, care va dǎinui în timp

 

Alina Lavinia Grigoraş, Aligri și cele 4 anotimpuri, roman, volumul 1: Anria, Editura Leviathan, Bucureşti, 2024

 

La zece ani de la apariția cărții de debut, Scufia cu vise, Editura Oscar Print, București, 2014, Alina Lavinia Grigoraș revine în forță pe arena literaturii pentru copii cu publicarea romanului Anria, primul volum din cele 4 din seria Aligri și cele 4 anotimpuri.

Inspiratele şi sugestivele coperţi şi ilustraţii ale cǎrţii sunt semnate de fiica autoarei, Eva-Katerina Buţu, care la doar 12 ani se „joacǎ” cu talent şi ingeniozitate cu formele şi culorile.

Cu imaginația sa debordantă, cu condeiul înmuiat în cerneala talentului ei autentic și viguros, autoarea a creat o narațiune fascinantă, în care convieţuiesc în deplinǎ armonie elemente din lumea reală, cea a poveștilor și a basmului cult. În această carte, structurată pe 22 de capitole, eroii trec dintr-o aventură în alta, folosindu-şi cunoștințele, abilitățile, învățȃnd unii de la alții, trecȃnd printr-un proces de autodescoperire, devenind mai buni, mai încrezǎtori în ei înşişi, mai înțelepți. Pe tot parcursul romanului interesul cititorilor este menținut la cote ridicate de spiritul de aventură care străbate cartea ca un fir roșu, de varietatea personajelor, unele cu puteri supranaturale, de vioiciunea și frumusețea stilistică a descrierilor. Scriitura este picurată cu suspans, simţ al umorului, rețete vegetariene despre băuturi întăritoare, săpun magic, salate energizante etc. Un mare merit al autoarei este cǎ strecoarǎ în context informaţiile educative fără didacticism.

Eroina principalǎ a romanului, un acronim între numele și prenumele autoarei, este „o fetiță firavă abia în prima decadă de vârstă”, inteligentă, curioasă, curajoasă, își făcea temele și învața lecțiile cât ai bate din palme, avea mai mult timp la dispoziție să hoinărească prin grădina casei și să-și pună în aplicație spiritul ascuțit de observație. Ea este secondată de alte două personaje importante: Boticelli „prietenul ei cel mai bun, aliat și partener în toate” care este de fapt, „un motan gras, cu ochii verzi de smarald, primit în dar de Aligri când a împlinit 3 ani” și Bibliotecus, bibliotecarul ţinutului: „o enciclopedie ambulantă, dornic să vorbească și să dea explicații”, un „anriş”, adică un locuitor de pe tărâmul iernii – Anria (o anagramare a cuvântului Iarnă).  

În acest roman, acțiunea se întâmplă pe tărâmul fantastic al iernii, în care Aligri, plină de curiozitate, intră cumva asemenea lui Alice în Țara minunilor, printr-o gaură. Dar nu de iepure, ca-n povestea lui Lewis Carroll, ci mult mai spectaculos, printr-o scobitură sub formă de spirală aflată în spatele caisului din grădina casei. Lumina care strălucea din scobitură i-a atras pe Aligri și pe motan, ca un magnet în interior, printr-un cilindru, ca pe un tobogan, la capătul căruia o trambulină i-a propulsat în Anria, unde-şi are culcuşul şi domneşte Crăciunul. Acest ţinut mirific este împărţit în mai multe districte (zone distincte) separate prin poduri (graniţe), guvernate de constituţii, legi scrise şi nescrise, cu conducǎtori democraţi sau dictatori, cu o istorie alternȃnd în perioade de rǎzboi şi de pace. Numele districtelor sunt ingenios alese de autoare din dicționarul anotimpului cǎruia aparțin: Districtul Oamenilor de Zăpadă Multicolori, Cartierul Coniferus verde, Palatul Crăciunului, Districtul Pinguinilor, al Brazilor Argintii, Districtul Fulgilor de Zăpadă, al Țurțurilor de Gheață, al Hornurilor de Fum, al Nămeților, al Gerului, al Viforului… Fiecare district are ceva caracteristic, de care Aligri și Bibliotecus trebuie să fie conștienți. De exemplu, în Districtul Fulgilor de Zăpadă, pericolul îl reprezintă „balada de ninsoare” (te adoarme și poți îngheța); districtul Viscolului este „un tărâm fără intrare și fără ieșire precise, fără timp și spațiu delimitat.”; ţinutul Gerului are reputația nu doar pentru frigul său crâncen, ci și pentru răutate etc.

Revenind la naratiune, „vinovat” de tot șirul aventurilor e doar Boticelli care în joaca lui pisicească a deșirat și încâlcit firele unor „gheme argintii, verzi, aurii și roșii puse ordonat sub un brad de Crăciun”, care era de fapt „Bradul Cosmic”. „Iar firele ghemelor erau nici mai mult nici mai puțin decât rădăcinile fiecărui anotimp, într-o „ordine prescrisă”. Cum firele din Bradul Cosmic puteau fi descurcate doar cu o baghetă specifică Anriei aflată la marginea ținutului, la Al Zecelea Pod de Gheață, cei trei prieteni au fost nevoiți să pornească într-o călătorie plină de provocări, capcane, încercări, teste, apariții înșelătoare sau înspăimântătoare, stare de război, captivitate în închisoare… Ca să avanseze dintr-un district în altul, eroii principali au trebuit să-și folosească inteligența, cunoștințele, calitățile și aptitudinile, să-și întǎreascǎ trăsăturile de caracter prin practicarea diferitelor lecții, cum ar fi renunțarea la obiecte cu valoare sentimentală (sacrificii), diplomația, bunele maniere. Deoarece „lucrurile nu sunt tot timpul ce par a fi” şi binele „învinge când nu cedezi ispitei și lupți să mergi înainte”, eroii principali au trecut cu brio testul toleranței, al sfaturilor bune, al răbdării, al bunătății și generozitătii, al rezilienței etc. Acestea au fost de fapt „armele” cu care eroii principali au cucerit bagheta magicǎ. Ca urmare, firele s-au descâlcit ca prin farmec şi ordinea anotimpurilor nu a mai fost în pericol. Un Happy end, ca în orice poveste sau basm care se respectă.  

Se pare că tot boacăna lui Boticelli, legată de încâlcirea firelor anotimpurilor, a trezit din somnul veșnic uriașii de gheață ai lui Ymir, care erau adormiți de milioane de ani, și a dus la războiul dintre districte, împărțite în două oștiri: Alianța răului și Alianța binelui, cu victoria celei din urmă. Dar cine este Ymir? Este „supremul creator, care avea formă de om de gheață, dar putere de zeu”. Veți afla mai multe dintr-o frumoasă legendă a vikingilor pe care autoarea ne-o povestește prin intermediul lui Bibliotecus la paginile 57-58.

Aș dori să subliniez că unele avantaje ale lumii moderne, cum ar tehnologia de ultimǎ oră au pătruns şi în Anria. Gândul m-a dus automat la Jules Verne, dar si la Harry Potter din seria de volume scrise de J. K. Rowling, care au fascinat cititorii de-a lungul anilor cu spiritul de aventurǎ si inventivitatea tehnicǎ. Astfel, pe tǎrâmul iernii veşnice, unele uşi sunt automate, cu senzori, „dotare de ultimă generatie”, „există și sănii cu motor, deci au comandă automată și au un confort sporit în interior” iar „schiurile pot tȃşni ca vântul și ca gândul” dacă se apasă un buton care acționează ca un laser. Talismanele de chihlimbar veșnic verde pot fi activate doar prin folosirea unui cod de acces ca să „ofere protecție maximă împotriva celor mai mari pericole” etc.

De remarcat cǎ-n acest prim volum totul este legat de iarnǎ. Nu doar numele districtelor, ale personajelor, dar mai ales descrierile plastice şi detaliate care stimuleazǎ toate simţurile. De exemplu: Bibiotecus este prezentat ca „o vietate ciudată, mică și îndesată care semăna cu un spiriduș. Omulețul nu avea însă urechi mari de spiriduș, nici nu avea urechi de fapt, ci niște pâlnii care semănau cu conurile de brad. Era alb la fațǎ ca zăpada pe care călca, avea un cap rotund ca un glob și un smoc de păr verde în frunte.”; Brăzuții, „copiii înaripați ai brazilor (…) niște pui de pasăre ciudați, aurii, cu ciocul și picioarele roșii și penele ca niște crengi de brazi de un verde închis”; oamenii de zăpadă din Anria: „Firește, tot din nea albă imaculată erau făcuți, însă erau echipați în culori care mai de care mai stridente și aveau fiecare câte o piesă vestimentară care îi distingea de ceilalți: câte o căciulǎ mai trăsnită, vreo mătură într-o formă ciudată, fulare multicolore, fie elegante, fie moderne, sau nasturi la fel de strident colorați, în forme ciudate. Unii chiar aveau niște bumbi bizari care scoteau sunete muzicale când apăsai pe ei”; Dârdâiașii: „Niște făpturi lățoase, cu plete albe ca funiile împletite din sfoară, care se amestecau cu șuvițele de lână nepieptănate ale sumanelor de pe ei, ce păreau acoperite de promoroacă…”  Alte personaje care-şi au reşedinţa pe tǎrâmul Anriei sunt: Împărăteasa Fulgia, Glacia, Viforul, Vifornița, Crivățul, Gerul, Viscolul, Hornurile de fum etc.

Prin iscusința condeiului sǎu, prin care frazele curg clar și limpede, înfrumusețațe de abundența figurilor de stil, prin atenția la detalii și ghidarea firului acțiunii cu inteligență, inventivitate și curaj ca să treacă victorios prin toate încercările și capcanele, Alina Lavinia Grigoraş, conduce cititorii de toate vârstele prin „tărâmul iernii veșnice” într-o caleaşcǎ de literaturǎ bunǎ din care n-ar mai dori să coboare.

Costin Tuchilǎ, în prefaţa cǎrţii concluziona: „Acest prim volum al romanului Aligri și cele patru anotimpuri rivalizează cu cea mai bună literatură modernă de gen.”

Susțin această afirmație și am convingerea că prin publicarea romanului Anria scris cursiv, cu fantezie, agerime, originalitate, frumusețe stilistică, Alina Lavinia Grigoraș a îmbogățit literatura română cu o operă de excepție care va dăinui în timp şi-n sufletele cititorilor. Aceastǎ lucrare veritabilǎ poate intra cu grație și-n patrimoniul literaturii universale, dacă autoarea, o foarte bună cunoscătoare a limbilor engleză și franceză, o va traduce în aceste limbi în viitorul apropiat.

Felicit din toată inima autoarea și pe toți cei care au contribuit la apariția primului volum din seria Aligri și cele patru anotimpuri și aștept cu nerăbdare publicarea celorlalte trei volume. 

 

Valentina Teclici

Napier, Noua Zeelandǎ

Membrǎ a Uniunii Scriitorilor din Bucureşti, Secţiunea pentru Copii şi Tineret