Scrisoare pastorală
Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi
Anul XXV(2025), nr. 537(1 –15 Martie)
Dragii mei enoriași!
Sfânta Spovedanie reflectată în proverbele românești(III).
III.
Definiția Sfintei Spovedanii este de o
claritate și profunzime impresionante: ,,Spovedania
este biciul greșalelor și mijlocul cel mai înlesnitor spre spăsenie și
împăciuire”(VIII, 574). Existența sau neexistența Sfintei Spovedanii este
în directă legătură cu atitudinea lui Dumnezeu față de om în lumea aceasta: ,,Cel ce nu se pocăiește, de câte ori se
închină, de atâtea ori aduce aminte lui Dumnezeu de-ale lui nelegiuiri,
de-aceea tu întâi să te pocăiești, apoi la Domnul să îndrăznești”(VIII, 264);
,,Precum după boală sănătatea e mai dulce, așa și după greșeală căința ne-aduce
pocăință mai dulce”(IX, 57); ,,Prin păcate ne bolnăvim și prin pocăință ne
lecuim. Alergă la leac, ca să scapi de boală”(VIII, 264). Această atitudine
însă devine mult mai hotărâtoare pentru
situația sufletului după moarte: ,,Urât
este să te duci cu sufletul încărcat de nelegiuiri, de blestemății și de
netrebnicii”(VIII, 543).
IV.
Întemeietorul Tainei Sfintei Spovedanii nu este
menționat în proverbele studiate.
V.
Săvârșitorul Sfintei Spovedanii este preotul,
care e numit frecvent și pe bună dreptate duhovnic. Instituția duhovniciei în dreptul
cutumiar(obișnuelnic) românesc este foarte veche și e firesc acest fapt, având
în vedere, pe de o parte, vechimea preoției, iar pe de altă parte vechimea
creștinismului la români. Așa, bunăoară, ea a intrat în cutumele unor
localități rurale, fiindcă acolo se
întâlnesc destul des proverbe precum ,,I-a
făcut popa blană”(V, 82). În acele localități era obiceiul ca preotul să facă judecățile pentru
infracțiunile din parohie. Pentru adulter, punea un țăruș în curtea bisericii.
Făcea gaură la o scândură și o înfigea pe țăruș. La celălalt capăt al scândurii
făcea altă gaură și acolo băga cu capul pe femeia adulteră, după slujbă. Toți
care treceau o scuipau. Bărbații nu erau băgați niciodată cu capul ,,în blană”.
Duhovnicul are puterea de a lega și dezlega păcatele oamenilor: ,,Ca duhovnicul: el leagă și dezleagă”(IX,
203). El spovedește pe toți, și buni și răi: ,,Duhovnicul spovedește și pe cel bun și pe cel rău”(VI, 632). Ținerea
sau iertarea păcatelor este un drept incontestabil al duhovnicului: ,,Ca duhovnicul: când vrea, te iartă, când
vrea, te osândește”(IX, 203). El își ,,încarcă sufletul cu păcatele altuia”(VII,
75), în sensul că toate păcatele mărturisite intră în responsabilitatea
preotului. El răspunde în fața lui Dumnezeu de ușurința cu care a iertat unele
păcate, de refuzul de a reține altele, de asprimea sau ușurătatea epitimiilor
pe care le dă. Tocmai de aceea duhovnicul
trebuie să fie om învățat, mai învățat decât toți, fiindcă el este cel care
leagă și dezleagă, cel care povățuiește, cel care dă sentințe: ,,Duhovnicii decât toți mai învățați să fie, că
de la ei toți așteptăm povățuiri să luăm”(VIII, 710). Autorul proverbului
nu se sfiește să spună că duhovnicii buni contribuie substanțial la progresul
religios-moral al unui popor și invers: ,,vai
de acel popor ce duhovnici nevoiași au”(VIII, 710). Cele destăinuite la
scaunul duhovniciei rămân îngropate în sufletul preotului-duhovnic. El are
obligația sacră de a nu le divulga nimănui: ,,Ce știe popa nu trebuie să știe satul”(VII, 100); ,,Nimeni ca
duhovnicul mai multe taine poate cunoaște”(IX, 203). Spovedania este făcută
direct, față către față, fără martori: ,,La
duhovnic, ca la moară, pe rând intră, pe rând iese”(IX, 203). Credincioșii
se îndeamnă unul pe altul să se spovedească: ,,Haideți să ne spovedim/La moș popa Constantin”(VII, 90). De aici
vedem imaginea duhovnicului ca a unui bătrân preot cu experiență de viață. El
povățuiește și dă canoane enoriașilor ce se spovedesc, dar în unele cazuri aceste
prescripții el nu le respectă: ,,Duhovnicul
pe păcătoși bine îi povățuiește, iar el niciuna nu păzește din câte lor le
grăiește”(VIII, 710). De aceea omul din popor îi transmite un îndemn
înțelept: ,,Dohtore, vindecă-te mai întâi
pe tine însuți”(V, 270). Dacă uneori epitimiile și îndrumările duhovnicești
sunt prea aspre, omul din popor conchide: ,,Nici
toate ale dohtorului, nici toate ale duhovnicului”(V, 269). Există și
afirmații ironice din partea omului din popor care se bazează pe obiceiul unor
preoți – duhovnici de a lua bani pentru spovedanie: ,,Vai de duhovnici, când vor lipsi păcătoșii”(VIII, 710).
VI.
Primitorii Sfintei Spovedanii sunt creștinii,
oamenii păcătoși, care-și simt sufletul greu de păcate(Va continua).
*
|
Cunună pentru Femeie. Am
găsit pe internet o predică excepțională a Înalt Prea Sfințitului Arhiepiscop Calinic al Argeșului și Muscelului dedicată Femeii din toate timpurile și din
toate locurile, din care vom reda în paginile de față un fragment, cu
speranța că, după lectura lui, respectul față de tovarășul de viață pe care
ni l-a dat Dumnezeu de la facerea lumii va fi mai mare. ,,Acum, la începutul bătrâneţii mele, îmi pot desluşi ceea
ce m-a fascinat din primăvara copilăriei! Cele două fiinţe unice pe pământ şi
în Cer: Maica Domnului şi mama care m-a născut! Cele mai
apropiate fiinţe, fără de care n-aş fi fost şi n-aş fi primit ocrotirea sub
sfântul Omofor. De câte ori stăteam la masă şi mai întârziam în glume şi în
zbenguieli, mama mi-o reteza scurt: ,,-Mâncaţi mai repede, că Maica Domnului
stă în genunchi!” Îşi poate imagina oricine, ce efect extraordinar au avut
spusele mamei, pe un ton extrem de serios, care-mi face fiori şi acum, când
scriu aceste rânduri. N-am mai auzit niciodată pe nimeni spunând. Cum adică,
să stea Maica Domnului în genunchi, atât timp cât noi mâncăm? De unde a auzit
mama acest lucru? N-am întrebat-o şi nici n-am aflat până acum. S-ar putea să
se mai spună aceste cuvinte în spaţiul nostru binecuvântat de Dumnezeu! De
atunci făceam parte din cele două case: a Maicii Domnului şi a vrednicei mele
mame şi ori de câte ori vorbesc şi-mi aduc aminte de mama, gândul îmi zboară
la toate femeile de la începutul lumii până azi! Ce minune a mai creat Dumnezeu! Femeia straşnică! A
pus Dumnezeu atâta plinătate şi atâta forţă în sinea ei, deşi pare şi chiar
este atât de sensibilă şi chiar, se poate spune, extrem de fragilă.
Auzeam uneori spunându-se de către unii bărbaţi, că femeia nu trebuie
atinsă nici cu un fulg, aşa trebuie să ne purtăm de delicat şi frumos.
Când eram student la Sibiu, profesorul meu Grigore Marcu, o celebritate în
Studiul Noului Testament, când a intrat într-un magazin, l-am auzit cât de
frumos a salutat pe doamnele de acolo şi cât de suav le-a sărutat mâinile,
spre surpriza mea - o mărturisesc - totală! Nu m-am aşteptat să-mi văd pe
cogemitea profesorul şi preotul să facă un gest pe care nu-l mai văzusem.
Deşi era cam potrivit de statură, l-am văzut cum creştea spre înalturi, mai
ales că, tânăr fiind, l-am privit atent să văd dacă nu cumva glumeşte. Era de
maximă seriozitate! A crescut în ochii mei profesorul exigent, dar au crescut
şi acele doamne care au primit cu drag, dar şi cu o obişnuită stare. Femeia este conştientă că este valoroasă, chiar dacă nu
are timp s-o arate prea des. Este prea ocupată cu lucrurile serioase şi nu
glumeşte asupra rosturilor sale sădite de Dumnezeu: de mamă, de gospodină, de
vatră caldă în virtuţi şi vreri creştine, de vrednicii de fiecare zi, care nu
se văd şi de care, uneori, te cuprind, fără să vrei, unele amărăciuni, dacă
nu sunt recunoscute de cei din jur. Mama, soţia, gospodina, întreita lucrare,
şi osteneala fără margini, de nimeni ştiută, mereu împrospătată şi, de
la capăt, din nou luată! De unde atâta forţă? Ai putea spune că este de
domeniul supranaturalului! Mă uitam la mama şi o vedeam cu câtă forţă
lucrează o zi întreagă şi noaptea până a doua zi. N-am mai văzut o aşa fiinţă
şi de dragul ei o ajutam din răsputeri. Pentru mine, mama, soţia, gospodina,
este întreita minune printre noi, oamenii. Şi, Doamne, de câte ori n-am
umbrit întru întristare această întreită minune! Ori de câte ori am supărat
pe mama mea cea scumpă, am avut cumplite dureri în suflet şi acum simt ca şi
atunci, ba, mai mult, cu cât trece timpul, durerea creşte şi mai mult. Nu că
aş fi supărat-o peste măsură, dar mai ales că nu i-am mulţumit niciodată că
m-a născut, că m-a crescut, m-a învăţat, m-a dus la biserică, m-a vegheat să
nu mă frig pe sobă sau să cad în fântână. Când mama a venit la Curtea de
Argeş şi a intrat pe uşa palatului, unde, în anul 1936, tata a stat de gardă
când era în armată, mi-a povestit cum m-a pierdut într-o zi din ochi. Aveam 2
ani! Strigând după mine disperată, a întâlnit-o pe moşica lui Cojoc, vecina
noastră de casă, şi întrebând-o dacă m-a văzut cumva, i-a spus: ,,-Tu,
Ileană, Costică mergea pe cărare spre fântână, fugi să nu păţească ceva!” M-a
găsit cu burta pe buduroiul fântânii, uitându-mă în apă, cum fac şi acum! M-a
luat de cămăşuţă de pe spate în sus ca să nu mă sperii! ,,-Vai, mi-a spus
mama, parcă s-a întâmplat ieri. Am nişte emoţii grozave!” Când mi-a povestit,
m-a cuprins un straşnic plâns pe dinăuntru!
Câtă grijă la o mamă şi că nu
uită nimic! Nici un amănunt! Când spui mamă, spui un univers! Când
spui femeie, spui viaţă! Când spui soţie, spui speranţă! Ea, femeia,
mama, soţia, gospodina, umple totul: casa, lucrarea, bucuria, fericirea,
văzduhul, cerul! Doamne, ce fiinţă este femeia! Dacă ar şti ea însăşi cât
este de valoroasă! Dar s-o lăsăm aşa, mai bine să nu ştie pentru că în final ea
este o taină a lui Dumnezeu printre noi, oamenii. Să nu fim barbari cu
femeia pentru că este viaţă şi cu ea ţine Dumnezeu! Să nu uităm!” |
*
Din sfaturile Părintelui Arsenie Boca. ,,Când cineva te jicnește nu te răzbuna pe el, nu-l urî și
nu te supăra pe el, întrucât această jicnire este un dar de la Dumnezeu. Dacă
n-o accepți, urmează ca purificarea sufletului să se înfăptuiască prin boli și
nenorociri, iar dacă nu ești pregătit nici pentru aceasta ea vine prin moarte.
Această formă de purificare ne este dată prin intermediul celor apropiați, de
aceea, în măsura în care reușim să-i iertăm, în aceeași măsură sunt posibile
schimbări interioare de profunzime.
Se cuvine să
iertăm nu numai în gând, ci și cu sufletul. Cel mai mult ne leagă de trecut
supărările neiertate. Iertând un om care ne-a jicnit sau ne-a supărat, ne putem
vindeca de o boală gravă. Roagă-te în permanență ca toți cei din jurul tău să
fie fericiți, sănătoși și întreaga lume să fie binecuvântată. Această rugăciune
va iradia atât de multă iubire către întreaga lume, încât iubirea se va
întoarce la tine din belșug.
Cum
dăruiești, așa primești. Răzbunându-te, te faci egal cu adversarul. Iertându-l,
te arăți superior. Iertând, ne eliberăm pentru a ne putea înălța. Să fim
conștienți că, iertând, îi eliberam pe cei care ne-au greșit, deci, iertând,
oferim libertate. Să alegi calea iertării, pentru că numai ea desface rana
încleștata în timp. Că de nu iertați voi, nici Tatăl vostru nu vă va ierta vouă
greșelile.
Dependența naște frica, îndoiala, depresia și
supărarea. Nu căutați plata, nici lauda și nici o răsplată, orice ați face.
Săvârșind ceva bun, noi pretindem imediat recompensa. Aceste dorințe aduc ca
rezultat suferința. Cu cât veți intensifica dorințele omenești, cu atât va
crește nivelul de agresivitate și se va întări programul de autodistrugere.
Orice dorință, când se agață de tine devine stăpânul tău.
Când ești
mânios, mânia devine stăpânul tău, te acaparează complet. Astfel, mânia ta, în
această stare, va face lucruri pe care mai târziu le vei regreta. Dependența
naște agresivitatea. Iar agresivitatea produce boală. Boala purifică sufletul
omului și îi fortifică sistemul imunitar. Dependența de dorințe, frica,
depresia și supărarea atrag gelozia. Cu cât este mai puternică dependența de
persoana iubită, cu atât mai numeroase sunt pretențiile noastre față de ea.
Cearta, mânia, nerăbdarea emit în tăcere o mare forță distructivă. Numai prin
iubire poate seca izvorul răutăților.
Să nu
vorbiți despre nenorocirile trăite pentru că ele pot prelungi durata lor. Când
nu vorbim cuiva despre problemele noastre, noi ne îndepărtăm de ele.
Îndepărtarea de ele este primul pas pentru depășirea acestora. Esențial este,
când vorbiți despre problemele și emoțiile dvs., să nu căutați milă sau
compătimiri. Țânțarii și furnicile apar când este prezentă trufia. Când
tânțarul vă înțeapă este o umilință pentru dvs. El este de mii de ori mai mic
decât dvs. și reușește să vă înțepe simțitor. În această situație, dacă nu vă
enervați, trufia descrește. Deci, țânțarii ne pot ajuta la ameliorarea
destinului și micșorarea trufiei.”
*
Scrisoarea-Testament
a lui Nicolae Iorga. Redăm mai jos o scrisoare a lui Nicolae Iorga,
scrisă cu puțin înainte de a fi ucis. Este plină de învățăminte pentru fiecare
din noi și pentru toți laolaltă, azi, mâine și în toate timpurile. Iat-o:
,,Dragii mei români,
Când aceste rânduri vor fi citite, eu nu voi mai fi. Dar cuvintele mele
vor rămâne, așa cum rămâne lumina unei stele moarte, călăuzind pașii celor ce
vin. Am iubit acest pământ, am scris și am luptat pentru ca voi, cei de azi și
de mâine, să știți cine sunteți.
România nu este doar brazda pe care o calci sau râul ce-ți adapă setea.
România este limba pe care o vorbești, cântecul ce-ți tresare sufletul,
amintirea celor ce au visat pentru voi înainte de a vă naște. Ea este jertfa
lui Mihai la Călugăreni, lacrima lui Horea în lanțuri, sabia lui Ștefan în
apărarea hotarelor. Dar mai presus de toate, România este ceea ce fiecare
dintre voi alege să fie.
V-am privit, popor al meu, în ochii copiilor voștri și am văzut în ei
viitorul. Sunt cartea nescrisă pe care doar voi o puteți umple cu înțelepciune
sau ignoranță, cu muncă sau nepăsare, cu demnitate sau uitare. Vă rog, în
numele celor care s-au stins pentru această țară, să nu-i lăsați fără rădăcini.
Păziți-vă graiul, căci în el stă sufletul nostru. Când dispare limba,
dispare și neamul. Citiți, învățați, cunoașteți-vă trecutul. Clădiți viitorul
cu mintea, nu doar cu mâinile. Cinstea, munca și iubirea de țară să vă fie scut
și armă.
Vor veni vremuri de încercare, cum au venit mereu. Vor fi momente când
România va părea rătăcită printre furtuni. Să nu vă lăsați amăgiți de
strălucirea mincinoasă a altor pământuri. Țineți aproape, țineți-vă frățește,
căci nimeni nu ne va ridica, dacă noi nu ne ridicăm singuri.
Dacă simțiți că nu mai este nădejde, priviți spre munții noștri. Ei nu
s-au plecat în fața vijeliilor. Așa trebuie să fie și sufletul românesc: de
neîndoit, de neînfrânt.
Vă las această scrisoare ca pe o fărâmă din sufletul meu. Să o citiți
când drumurile se vor tulbura, când glasul trecutului va fi acoperit de vuietul
nepăsării. Și să nu uitați: o țară nu trăiește doar prin hotarele ei, ci prin
inima celor ce o iubesc.
Al vostru, Nicolae Iorga”
*
In memoriam: Prof. Vasile Prescure. Mi-a fost profesor în seminarul de la Craiova.
Era pe atunci un flăcău tomnatec, foarte atent la el și la cele din jurul său.
Hainele sale erau modeste, dar întotdeauna curate și bine călcate. Pantofii
erau parcă scoși atunci din cutie și încălțați pentru prima dată. N-am
înțeles cum își lega șireturile, fiindcă
niciodată nu li se vedeau capetele. Poziția mâinilor sale era inconfundabilă:
mereu adunate la mijloc, mereu cu una sprijinindu-și capul. Era un om
meditativ, adânc. Poate a fost vreodată supărat, dar știa să se stăpânească,
fiindcă niciodată nu l-am văzut ieșindu-și din fire, strigând și amenințând,
așa cum făcea directorul, spre exemplu.
Ne preda în anii trei,
patru și cinci Psihologia, Filozofia și Dogmatica. Erau obiecte grele, dar
dânsul știa să le facă ușoare, pe înțelesul nostru. Venea întotdeauna cu
lecțiile scrise pe coli ministeriale. Ne explica lecția, apoi ne lăsa foile să
le copiem pe caietele noastre și să învățăm. La examene se mulțumea dacă îi
reproduceam textul pe care ni-l dăduse dânsul, dar se bucura sincer, când vedea
că vreunul iese din text, gândește pe cont propriu și exprimă lucruri
interesante, conforme cu învățătura oficială. Venea la biserică regulat, fie că
era de serviciu, fie nu. Pășea ușor, pe vârfuri, se strecura atent până la un
scaun oarecare și acolo rămânea până la sfârșitul slujbei. Privea în pământ,
asculta, medita, se ruga. Îl priveam și înțelegeam că așa ar trebui să fim și
noi, elevii.
Cele mai frumoase
momente pe care le crea ,,nea Vasile”,
cum i se spunea în culise de către elevi, erau acele ore dinafara orelor, când dânsul venea la câte o
clasă unde știa că sunt copii interesați și ne vorbea despre lecturile sale.
Citea mult. De fiecare dată când venea la noi la clasă în afara orelor – și asta
poate de două-trei ori pe săptămână, ne prezenta o altă carte. Unele erau în
română, altele în franceză, altele în germană. Pe marginea acelor cărți ne
vorbea o oră sau două, dar simțeam că ar fi fost în stare să ne vorbească și o
zi. Aș putea spune că dânsul a reușit să mă învețe în seminar ce înseamnă
preoția. Dânsul a reușit să ,,ne deschidă ochii” și să înțelegem că preoția nu
e meserie, ci misiune și, ca atare, trebuie practicată ca o misiune a vieții.
Este înnăscută în firea omului. Dacă n-o ai, să nu te faci preot. Poți să fii
bun pentru orice altceva pe lume, dar de preot nu. Cred că dacă n-ar fi fost
Domnul Prescure printre profesorii mei, mi-ar fi rămas un gol imens în suflet.
Aș fi terminat seminarul, poate și facultatea de teologie, fără să știu ce
înseamnă de fapt Teologia. După ce-i ascultai o prelegere, te îndrăgosteai cu
adevărat de Preoție, doreai să ajungi cât mai repede preot, ca să-I slujești
lui Dumnezeu.
Ne răspundea la întrebări
cu lux de amănunte, ne crea piste de decolare pentru o lume a cugetării, a
credinței, a apropierii de Dumnezeu.
Ne vorbea despre toate
sistemele filozofice. Era expert în ele. Într-o zi, însă, unul dintre colegi,
absolvent de liceu, l-a întrebat ce este materialismul și marxismul. Domnul
Profesor nu ne vorbise niciodată despre acestea. Știam ce sunt, dar era subiect
tabú. L-a privit pe elev adânc câteva minute, ne-a privit și pe noi cu un
zâmbet abia perceptibil și a spus: ,,Nu e momentul acum să vă vorbesc despre
astea! Altădată!” Am terminat școala și nu s-a ivit prilejul acela până târziu!
Domnul Profesor Prescure
era un singuratec. Însoțea pe ceilalți profesori, ședea cu ei în cancelarie,
dar el era cu lumea lui, cu lecturile lui. Era croit dintr-o altă stofă!
După ce am terminat
seminarul, am plecat la facultate, m-am căsătorit, m-am preoțit. L-am întâlnit
rar pe Domnul Profesor. Am vorbit puțin cu dânsul, deși știam că aș avea o
mulțime de lucruri să-i spun. După Revoluție s-a călugărit. A ajuns stareț la
Mănăstirea Prislop din Județul Hunedoara. Am aflat destul de târziu, că fusese
ucenicul Părintelui Arsenie Boca. Știam că venea de undeva din ținutul
Făgărașului, dar nu ne vorbise niciodată de Părintele Arsenie.
Astăzi, de câte ori merg
cu grupuri de credincioși la mormântul Părintelui Arsenie, mă strecor ușor să
nu mă vadă supraveghetoarea. În spatele mormântului Părintelui Arsenie se află
mormântul Părintelui Vasile Arhimandritul, fostul meu profesor de altădată.
Dumnezeu să te ierte,
dascăl scump al tinereții mele!
*
Prețul unui copil.
Eram o mogâldeață de om. Nu mai
aveam frați. Mă luau părinții în toate părțile cu ei, fiindcă nu aveau cu cine
să mă lase acasă. Învățasem rostul vitelor, aveam grijă de ele în câmp, vreme
în care părinții făceau muncile pe la locurile mai apropiate. În sat era o
familie fără copii: Gheorghe și Lenuța Curea. De la o vreme stăruiau tot mai
insistent de părinții mei să mă dea lor, să mă înfieze. Promiteau că dau în
schimb, nici mai mult, nici mai puțin, un taur. Noi aveam un bou și trăgeam la
jug cu Melache al lui Cățel, așa că oferta lui Gheorghe Curea venea să
completeze o mare lipsă a familiei.
În
fața mea, părinții înclinau să fie de acord. Mă întrebau mereu pe mine dacă
vreau să mă fac copilul lui Gheorghe și al Lenuței. Refuzam întotdeauna
categoric și atunci ei mai mult stăruiau: ba că vom avea și noi de atunci
înainte doi boi și nu ne vom mai ruga de unul sau de altul să ne împrumute, ba
că suntem săraci și nu vom avea niciodată bani să cumpărăm un bou, ba că
Gheorghe nu stă departe de casa noastră și voi putea să revin pe acasă ori de
câte ori voi vrea și că vom fi tot împreună. Eu: una și bună, nu și nu! La un
moment dat am început să plâng. Nu știu dacă se așteptaseră la așa întorsătură,
dar atunci știu că m-a luat tăticu în brațe, m-a sărutat și mi-a spus: ,,-Bine,
mă, tată, mă, ai fi crezut tu, că te dădeam noi pe un bou? Toți boii și toate
vacile din lume să nu-i fi dat și pe tine nu te dădeam! Păi atîta copil avem și
noi și să-l dăm altuia?!”
M-am
liniștit, dar multă vreme m-am minunat, amintindu-mi întâmplarea și socotind
cât de scump poate fi un copil!
Gheorghe
și Lenuța au luat mai mulți nepoți de-a lungul timpului cu intenția de a-i
înfia, dar nici unul nu a stat mai mult de un an. Se purtau urât cu ei, îi
umileau și îi jicneau și copiii plecau repede. Mai târziu, Bebe al lui Bogatu
mi-a spus, legat de un caz asemănător: ,,-Părinte, câinele nu fuge de
îmbucături, ci de zburături!” Avea dreptate!
*
Cântec şoptit.
Am găsit pe internet o poezie cu acest titlu, plină de frumusețe și de simțire
românească. Acum, când se vând pe nimic minele de aur de la Roșia Montană,
poezia aceasta e mai actuală ca oricând. Din păcate, nu-i cunoaștem autorul.
Indiferent cine o fi, cinste lui!
,,Munţii noştri aur poartă
Şi-au purtat din veac în veac,
Ne-a fost dat s-avem o soartă,
Soarta unui neam sărac...
Palmele acestea două,
Tălpile crăpate sunt,
De sudoare, nu de rouă
Avem Casă pe pământ!
Când străini veneau de-a valma
Pe-Arieş în sus şi-n jos
Am răbdat mereu sudalma
Şi ocara pân’ la os.
Dar de-aici, din Ţara asta
De-Adevăr şi de dreptate,
Nu ne-am părăsit nevasta
Şi pruncuţii pân’ la moarte!
Piatra, lemnul, râul, para,
Ne ştiu Dorul pe de rost,
De cu zori şi până sara
Cine suntem, cine-am fost.
Doamne, ce sublimă-i Clipa
Psalmului în care tac!
Mi-a fost dat să-ndur risipa
Ăstui cântec fără leac.
Obosit printre cuvinte
Gândul tace şi ascultă-
Aur poartă Munţii noştri,
Aur şi durere multă…”
*
Ajutoare și
donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și
donații, astfel: Domnul Rolea Aurel
din Schela Cladovei, Doamna
Sârbu Felicia din Turda(CJ)
și Doamna Nina-Mihaela Rusu din Tr. Severin: câte 300 lei; Doamna
Leferenz Elisabeta din Nürnberg(Germania): 245
lei; Doamna Ilinca Luminița din Tr. Severin,
Doamna Ana-Maria Fota din Tr. Severin: câte 200 lei; Doamna
Vișan Ecaterina din Tălpășești(GJ), Doamna
Mișa Mirela din Tr. Severin, Fam.
Mureș din Tr. Severin,
Doamna Preda Emilia din Tr. Severin,
Doamna Rolea Violeta din București, fiică a satului Bârda, Doamna Roman Carmen din Tr.
Severin și Domnul Ciurel Ion din Tr. Severin: câte 100 lei; Doamna Nicolae
Victoria din Tr. Severin: 75
lei; Doamna Filip Cornelia din Tr. Severin: 50 lei;
Pentru Fondul Central Misionar au donat: Domnul Zgarcea Cornel și Domnul Boșneanu Virgil din Tr. Severin: câte 100 lei. Dumnezeu să le răsplătească tuturor!
*
Publicații.
În
această perioadă am reușit să mai publicăm câteva materiale astfel: Taina
Sfintei Spovedanii reflectată în proverbele românești, în ,,Națiunea”,
București, an. XIII(2025), 9 mart., ediție și on-line(https://ziarulnatiunea.ro);
,,Scrisoare pastorală” – 236, în ,,Bibliotheca
Septentrionalis”, 17 mart. 2025, ediție și on-line (https://
ebibliothecaseptentrionalis. wordpress.com); în ,,Observatorul”,
Toronto (Canada), 17 mart. 2025, ediție și on-line(https://www.observatorul.com); în ,,Armonii
culturale”, Adjud, 18 mart., ediție și on-line (https://armoniiculturale.ro); Paraliticul vremii
noastre, în
,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXVI(2025), nr. 1270(20
mart.), p. 12; Sărbătoarea bucuriei și a speranței, în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr.
Severin, an. XXVI(2025), nr. 1271(20 mart.), p. 4, 10;
*
Parohia noastră a republicat vol. D.
Bălașa, Țara Soarelui și Norica
Ion, Evadarea din iad.
Parohia
noastră a publicat cartea Părintelui Pr. Stelică Zoican, Graiuri și fapte pe
firul vieții(160 pag.). Lucrarea este o culegere de amintiri personale, pe
care autorul le prezintă într-un mod plăcut și atrăgător. Se adaugă numeroase
fotografii ilustrative. Autorul și-a cumpărat întreg tirajul.
*
Zâmbete. ☺-Dacă te-ai
împrietenit cu cineva care nu se spală, nu înseamnă că te-ai împrietenit cu
necuratul! ☺O
veste bună de la guvern: prețul la benzină de luna aceasta este mai mic decât
cel de luna viitoare! ☺Chiar nu știu să mă comport la vârsta mea! Niciodată
n-am avut atâția ani! ☺Soacra e ca un condiment: se amestecă în toate! ☺500
milioane de europeni cer ajutor de la 300 milioane de americani să-i apere de
140 milioane de ruși ținuți în loc de 30 milioane de ucraineni!☺ Când
traversați strada, uitați-vă foarte atent la mașini, nu la semafor. Foarte rar
semafoarele au călcat pietonii! ☺,,-Părinte, sunt foarte speriat! Aud mereu o
voce, care-mi spune ce să fac! Sunt posedat?” ,,- Nu, fiule! Ești însurat!” ☺ Dumnezeu
a făcut viața simplă; omul a complicat-o! ☺Cuvintele sunt gratuite! Numai modul
cum le folosești te poate costa!
*
Anunț. Facem înscrieri pentru făclii de Paști. Costă
25 lei/buc. și 35 lei/buc.
*
Apel. Rugăm respectuos pe toți enoriașii parohiei noastre să binevoiască să
curețe mormintele celor dragi ai lor. Vine Marea Sărbătoare a Învierii și e
nevoie de o înnoire, de o înfrumusețare și a locurilor de veci. Cimitirul este
ca o carte de vizită a unui sat. Păstrați-o curată!
*
Excursii. În
ziua de joi, 27 martie, organizăm o excursie-pelerinaj la Prislop. Mergem pe
Valea Jiului și întoarcem pe Caransebeș. Prețul e de 80 lei/pers. Vom reveni cu
amănunte.
*
Înmormântări. În
ziua de 13 Martie am oficiat slujba înmormântării pentru Rolea Elena(60 ani) din Bârda. Dumnezeu s-o ierte!
*
Program. În cursul lunii Aprilie avem următorul program
de slujbe: 5 Apr.(Malovăț-Bârda); 6 Apr.(Malovăț); 12 Apr.(Malovăț-Bârda); 13 Apr.(slujbă la Bârda;
pomeniri la Malovăț, la ora 12); 14 Apr.(denie la Bârda); 15 Apr.(denie
la Malovăț); 16 Apr.(spovediri și împărtășiri în Bârda, la biserică și
în sat; denie la Malovăț); 17 Apr.(pomeniri dimineața la Bârda; slujbă
la Malovăț; denie la Bârda); 18 Apr.(spovediri și împărtășiri de adulți
în Malovăț; slujbă la Bârda de la ora 18; slujbă la Malovăț de la ora 21); 19
Apr.(spovedit și împărtășit copiii în Malovăț dimineața; pomeniri la
Malovăț, la ora 19; Slujba Sf. Învieri la Bârda, la ora 23); 20 Apr.(Slujba
Sf. Învieri la Malovăț, la ora 3); 21 Apr.(Bârda, slujbă și pomenirea
Paresimilor la vii); 22 Apr.(Malovăț, slujbă și pomenirea Paresimilor la
vii); 23 Apr.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 26
Apr.(Bârda-Malovăț, cu pomenirea Paresimilor la morți); 27 Apr.(Malovăț).
În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte,
preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86,
ori pe adresa: stanciulescubarda @gmail.com. Sănătate, pace și bucurii să vă dea
Dumnezeu!
Pr.
Al. Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu