Cine
ești tu, America?!
Spre
deosebire de alte state, la baza cărora stă o istorie, temeiul Americii este un
mit. Și încă un mit al originilor.
Mihai
Maci
18.03.2025
„Părinții
pelerini” care traversează Oceanul în 1620 la bordul navei Mayflower nu sunt
exploratori, în sensul clasic, așa cum erau marile nume ale descoperirilor
geografice. Ci sunt reprezentanții unor grupuscule religioase radicale ieșite
din Reformă și din tensiunile pe care le traversează lumea engleză de după
Henric al VIII-lea, care refuză Babilonul statului monarhic și vor să
instaureze Împărăția lui Dumnezeu pe Pământ. De aceea sunt persecutați de Iacob
I și fug, mai întâi în Olanda, apoi în Lumea Nouă. Ajunși aici, asemenea
triburilor lui Israel după rătăcirea în pustiu, ei nu se dedică ridicării unei
colonii oarecare, ci construirii Ierusalimului terestru, spațiul (sacru) în
care Dumnezeu va locui împreună cu aleșii lui. America s-a născut din fervoarea
religioasă a unor secte apocaliptice pentru care iminența sfârșitului și
elecțiunea celor ce trăiau doar potrivit preceptelor biblice erau evidențele
unei Istorii ce nu avea nimic de-a face cu istoria din care fugiseră. Deși, la
fel ca-n cazul primilor creștini, sfârșitul lumii a-ntârziat – și cu toate că
tot soiul de iluminați i-au fixat diverse termene (și poveștile acestea se
repetă mereu) –, locuitorii coloniilor și, mai apoi, ai Statelor Unite au
continuat să trăiască în orizontul lui. America e altfel decât restul lumii: e
prefigurarea Împărăției, e națiunea care le călăuzește pe toate celelalte spre
transfigurare, e „lumina lumii”, cea care dispensează pacea și prosperitatea
tuturor, cea mereu cu un pas înainte, „aleasă” să conducă și să moralizeze
istoria. Iar americanii sunt „aleșii” Domnului în timp; oriunde și întotdeauna,
ei sunt altfel decât ceilalți: mai buni, mai drepți, mai creatori, mai
deschiși, și – în primul rând – mai credincioși. Chiar și-n defecte, America e
mai mare decât oricare altă nație. Și nu întâmplător, ci deoarece (asta e
credința ei) din abisul păcatului poate renaște pe culmile gloriei.
Dacă nu
înțelegem această fervoare religioasă care a impregnat mentalul american și
care e referința lui ultimă, riscăm să nu înțelegem nimic din America zilelor
noastre. S-a vulgarizat ideea pragmatismului american, a lui the Uncle Sam pus
pe afaceri (mai mult sau mai puțin curate), pe jaf (oriunde se nimerește) și pe
o îmbogățire al cărei kitsch șochează. Numai că – dacă se poate spune astfel –
pragmatismul american e, în fondul lui ultim, idealist. Căci scopul final al
acestei acumulări – cinstite sau necinstite – nu e bogăția pur și simplu, ci
faptul că deținătorul ei este the best sau măcar in the top. „Măsurările”,
„evaluările”, „criteriile cantitative” (care ne fascinează atât de mult pe noi,
la periferia lumii) au o menire clară în America: aceea de a desemna „alesul
între aleși”, pe cel dintâi și pe cei din frunte și – în felul acesta – de-a
confirma, peste tot, excepționalismul american. Dar și reciproca e valabilă:
idealismul american e cât se poate de pragmatic. Vrei să-ți schimbi viața, cumpără
un produs oarecare; posesiunea unui lucru nu-l adaugă celorlalte lucruri, ci te
transformă, te integrează într-o comunitate, te face să participi la o altă
realitate. Cine se uită de departe la lumea americană va fi uimit de pasiunea
cu care oamenii de acolo creează și multiplică obiectele (inclusiv pe cele
imaginare), însă – în același timp – se raportează la ele asemenea copiilor: le
doresc cu pasiune, investesc în ele speranțe și așteptări, iar apoi le uită și
le abandonează în favoarea altora, mai noi, mai mari, mai frumoase și mai
colorate.
Astăzi, când majoritatea ustensilelor noastre sunt
„made in China” (sau altă țară asiatică), uităm că majoritatea produselor
industriale ale secolului al XX-lea au fost americane. Mai mult decât orice
altceva, profilul Americii e unul tehnologic. Însă, pentru american, tehnologia
nu e doar îndemânare sau inventică, ci – în primul rând – e o cale de eliberare
și de salvare a omului din sclavia muncii care-l abrutizează. Mașinismul
american e –înainte de orice – o soteriologie tehnologică care, proiectată la
scară planetară, ne-a schimbat tuturor viețile. Dacă omul Lumii Vechi vorbește
în numele istoriei și al memoriei pe care aceasta o decantează, cetățeanul
Lumii Noi vorbește în numele viitorului în care crede pasional. Pe el nu îl
încurcă trecutul, nici amintirea lucrurilor care au fost, căci întreaga lui
atenție și energia sunt orientate spre crearea unei realități fără măsură,
comună cu ceea ce ne vine din tradiția istorică. În cea mai bună filiație
protestantă, moștenirea trecutului trebuie abolită (deoarece poartă în ea atât
germenii, cât și consecințele disfuncționalităților timpurilor precedente) și –
în locul ei – se cere creată o altă istorie, pusă sub semnul credinței, al
încrederii și al reușitei. Dincolo de afacerile curate și necurate, de fauna
întreprinzătorilor și de furnalele Pennsylvaniei sau abatoarele din Chicago,
aceasta e teza ce subîntinde enorma revoluție tehnologică americană din ultimul
veac.
Reușita
tehnologiei americane nu se datorează doar idealului care o animă, ci, în egală
măsură, faptului că – în articularea ei – se vrea a fi riguros științifică. La
fel cum adevărul pe care-l enunță misionarul e singurul adevăr, și ceea ce pune
în mișcare industria americană e singura știință cu adevărat demnă de acest
nume. Și aceasta, dintr-o rațiune simplă: pentru că – și pe terenul limbajului
– a abolit tradiția. În locul unui discurs sinuos și plin de termeni ce poartă
în ei o întreagă istorie, americanul a creat un limbaj simplu și transparent:
cel al numerelor și al măsurătorilor. Acesta e accesibil oricui (suspendând
pretențiile elitare ale celor inițiați în retorica de modă veche) și – mai ales
– se impune cu forța evidenței. Adevărul nu poate vorbi ambiguu; atributul lui
definitoriu este claritatea. De ce? Deoarece mesajul lui e, întotdeauna, un
imperativ practic: Fă! America Premiilor Nobel pentru științe, cea pe care
intelectualii europeni sunt adesea tentați s-o idealizeze, e, în bună măsură, creația
noastră. Nu pentru că America n-ar investi în Nobelurile ei, ci pentru că,
dincolo de acestea, e – întotdeauna – o nouă tehnologie, cu patentele și cu
industria (sau cu industriile) ei. America e productivă și, tocmai de aceea, e
revoluționară. Rusia sovietică a fost revoluționară, dar n-a reușit să păstreze
ritmul productivității americane. Pentru că impulsul care mână Statele Unite
spre schimbare e mai puternic decât orice ideologie.
Există chiar o
știință născută din pasiunea convingerii celorlalți de adevărul pe care
misionarul îl predică: marketingul. Tehnicizarea acestuia nu e în măsură a-i
ascunde tropii comuni cu discursul religios: omul publicității vinde nu un
obiect, ci promisiunea unei alte vieți. Faptul de a cumpăra e aproape secund în
raport cu credința pe care o cristalizează obiectul vândut. Lipsește un Luther
care să critice toată această campanie care transformă lucrurile fabricate de
om în indulgențe pentru o altă viață! Dar poate critica ține tocmai de mecanica
înnoirii, grație către pasiunea obiectuală, în mod straniu, se
dematerializează, abolind una după alta toate suporturile pe care s-a fixat la
un moment dat. Fiecare dintre ele e o reușită, dar – în același timp – e
reușita unui moment; dincolo de toate se proiectează marea reușită finală, cea
care (la fel ca-n literatura science-fiction) duce la desăvârșire toate
tehnologiile și, în același timp, se dispensează de ele.
Mai trebuie
spus un lucru: tehnologia e un limbaj universal și, grație lui, America a
cucerit lumea. Muzica rock nu e nimic altceva decât o funcție a tranzistorului,
succesul serialelor se datorează transmiterii satelitare, rețelele sociale sunt
aplicații ale internetului. Tot ceea ce nouă ni se pare a fi conținut american
al ultimelor opt decenii e, în realitate, un derivat al tehnologiilor de peste
Ocean care au cucerit lumea. Mai eficiente decât orice discurs, decât orice
filosofie și orice apologie, tehnologiile au pătruns peste tot, au transformat
lumea până în cele mai îndepărtate cotloane și ne-au schimbat – tuturor –
viețile. Căci dincolo de produsul industrial și de reclamă mai e ceva, propriu
Americii: show-ul. Asemenea convertirii, acesta e public și spectaculos.
La-nceput, europenilor li se părea exagerat, melodramatic și caricatural. Numai
că în America zgârie-norilor și a zborului spre Lună (mai nou, spre Marte),
nimic nu e exagerat. În lumea care a dus opereta și vodevilul, muzica sentimentală
și emfaza pe ultimele lor culmi (câteodată transformându-le în artă pură – ca
Chaplin), nimic nu e melodramatic. Și în țara lui Walt Disney, a gagului și a
Comics-urilor Marvel nimic nu e caricatural. Totul e spectaculos, totul e făcut
pentru a atrage atenția și pentru a se vinde. Cât mai mult.
Cu toții avem în minte câte o Americă proprie:
din literatură, din filmografie, din știință, din muzică sau chiar din
filosofie. Însă s-ar cuveni – mereu – să ne întoarcem la această Americă în
care milenarismul și misionarismul hrănesc o apocalipsă cotidiană (a
tehnologiei și a consumului), extinsă la scară planetară, pentru a nu fi atât
de surprinși de seismele care-și au epicentrul peste Ocean. Nu asta e America?!
https://revista22.ro/opinii/mihai-maci/cine-esti-tu-america
trimis de GM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu