Alesandru Duţu - Cauze ale pierderilor de la Odessa

 

Cauze ale pierderilor de la Odessa

Col. (r) Prof. univ. dr. Alesandru Duţu

28 Septembrie 2025

 

Analizând cauzele care au determinat pierderile mari înregistrate în bătălia de la

Odessa, generalul Alexandru Gavrilescu, aprecia că acestea au fost „multiple” și „își au originea mult mai îndepărtată decât ar părea la prima impresie”.

Şeful Secţiei 3 a Marelui Cartier General, se referea la:

- Organizarea şi conducerea deficitară a atacului de către comandanţi, mai ales pe măsura înaintării spre/în dispozitivul de luptă inamic.

- Neajunsuri în ceea ce privește combinarea focului cu mișcarea, deseori atacul oprindu-se pe motiv că nu era susținut de bazele de foc.

- Teoria ,,flancului descoperit” a paralizat deseori orice mișcare de depășire sau de învăluire, iar gruparea excesivă a militarilor spre centrul dispozitivului de atac al grupelor și plutoanelor sporind și mai mult numărul răniților și morților.

- Instrucţia sumară a provocat, greşeli de execuţie, lipsă de combativitate, teamă, sensibilitate, în special în cazul luptei contra tancurilor inamice (din fericire nu prea multe la Odessa), chiar panică, mai ales acolo unde fuseseră înregistrate pierderi în rândul ofiţerilor activi şi a gradaţilor.

- Insuficienta pregătire a ofiţerilor în rezervă şi a subofiţerilor, ,,uitaţi” de guvernanţi în perioada interbelică, spre deosebire de situaţia din armata germană, în care rezerviştii şi subofiţerii au avut un rol considerabil la menţinerea poziţiilor de luptă, chiar în condiţii de inferioritate numerică, în special în partea finală a războiului. În multe situații instrucția trupei s-a făcut chiar pe câmpul de luptă”.

- Întrebuinţarea, cu teamă a grenadelor.

- Camuflarea a fost pusă pe planul al doilea, majoritatea unităților nefolosind la maximum camuflajul natural și artificial, precum și ,,șiretlicurile” și ,,șicanele” pentru a provoca pierderi inamicului.

- Observarea și contactul cu inamicul nu au fost continui, invocându-se faptul că terenul plat nu oferea condiții pentru observatoare.

- „Forfoteala” s-a dovedit condamnabilă. Cei care „au făcut pe vitejii” au plătit deseori cu viaţa. Treptat, treptat, experienţa pierderilor inutile a făcut să se ajungă la ascunderea „ţigării aprinse”.

- Numeroase au fost şi situaţiile în care mulţi apreciau că ,,trebuie să ajute, dar aşteptau ca ajutorul să-l dea altul”.

- Insuficienta legătură dintre infanterie și artilerie în timpul atacului, artileria tragând deseori pe obiectivele fixate dinainte și nu pe cele reale, care trebuiau sesizate de către infanterie. La rându-i, infanteria nu a exploatat suficient tragerile artileriei, deplasându-se cu ,,o încetineală exasperantă”, solicitând prea des (şi uneori fără motiv) focul artileriei, în special pe cel al tunurilor de mare calibru. După constatări răutăcioase, dar şi adevărate, făcute de artilerişti, ea a solicitat focul artileriei ,,chiar dacă doi ruşi se ridicau în picioare”.

- Scurtă a fost, la început, şi durata pregătirii de artilerie (circa 10 minute), mărită apoi chiar până la o oră, însă rezultatele nu au fost pe măsură deoarece armamentul inamic a fost bine camuflat; nu s-au făcut concentrări puternice de foc.

- În general, militarii au ştiut să folosească materialul din dotare din punct de vedere tehnic. A lăsat de dorit însă întrebuinţarea tactică a armamentului, în special a brandturilor, care au fost folosite, la început, izolat. Lipsuri s-au manifestat şi la întrebuinţarea armamentului antitanc, dislocat prea înapoi. Probleme au provocat şi transmisiunile cu fir, în special telefonul, care a fost folosit deseori „când nu era necesar şi a lipsit în momentele supreme”.