Decalogul
junelui naționalist (8)
Anti-comunismul
a apărut la români, în mod paradoxal, înaintea comunismului
1 ianuarie 2025|Doctrină naţionalistă
Anti-comunismul a apărut la români, în mod paradoxal, înaintea comunismului
3 februarie 2020|Doctrină naţionalistă
Anti-comunismul a apărut la români, în mod paradoxal, înaintea comunismului.
Când, după victoria insurgenței bolșevice din
octombrie 1917, întreg frontul de Est a fost cuprins de nebunia revoluției, a
decapitării exploatatorilor, a abolirii privilegiilor sociale etc., singurii
care nu au cedat febrei anarhiste au fost soldații români. Și-au păstrat firea
și nu s-au grăbit să urmeze exemplul mujicilor bezmetici care trecuseră la
degradarea ofițerilor și la refuzul luptei. Atunci, pe frontul din Moldova,
unde cantonau împreună cele două armate, s-a produs un eveniment extraordinar
de pitoresc, de spectaculos, dar și semnificativ: aflând că soldații ruși fac
propagandă printre soldații români să le urmeze exemplul, adică să facă și ei
revoluție, să-l detroneze pe rege, să-i degradeze pe ofițeri și să proclame
împărțirea între țărani a moșiilor boierești, generalul Poetaș a dat ordin ca
soldații ruși, un regiment întreg de turbulenți, să fie dezarmați, să li se dea
jos pantalonii, cu izmene cu tot, și să fie bătuți la curul gol cu centironul
din dotare, în fața combatanților români… În felul acesta a luat sfârșit pe
frontul din Moldova, adică în România, marea revoluție socialistă din Octombrie
roșu!… Secvență antologică! De film!
La Praga și la Viena în schimb, modelul rusesc a avut
succes și a declanșat o debandadă totală. Teoreticienii marxism-leninismului
numesc această anarhie drept stare de spirit revoluționară, premergătoare
revoluției comuniste propriu zise. Singurii care nu s-au lăsat contaminați de
morbul revoluționar au fost tot militarii români, de data aceasta ardelenii din
armata chesaro-crăiască. Depășite de situație, autoritățile au apelat la
români, la Iuliu Maniu în persoană, aflat încorporat ca ofițer. Sub comanda acestuia,
românii au organizat serviciul de poliție militară și au salvat Austria de
comunism, instaurând ordinea la Viena și Praga, în toată Austria. Un an mai
târziu, la ordinul primului prim-ministru al României Mari, Ionel Brătianu,
Ungaria a fost salvată prin alungarea bandei de teroriști bolșevici a lui Bela
Kun!…
Sunt, toate acestea, momente de excelență românească,
bine ascunse de adversarii noștri, iar de noi ignorate cu inconștiență tembelă!
Nu suntem vrednici să deducem din ele cât au fost de bărbați, de oameni cu
capul pe umeri, românii de atunci!
Anticomunismul la români a fost exemplar mai apoi prin
Panait Istrati, marele scriitor și militant de stânga. Spre deosebire de
tovarășii săi de idei, un Henri Barbusse sau Romain Rolland ori un Louis
Aragon, aflați toți pe lista de stipendiați ai Moscovei, adică în solda
propagandei cominterniste, românul nostru nu a pregetat să-și facă publice
motivele dezamăgirii și ale despărțirii de URSS, de minciuna bolșevică! Asta în
vreme ce toată intelectualitatea subțire a Europei, toată intelighenția
apuseană, spera în victoria bolșevismului, a comunismului leninist, și făcea
propaganda pro-stalinistă! Nu poate fi găsit nici un intelectual român autentic
care să se fi lăsat momit sau păcălit de propaganda comunistă!
Anticomunismul a fost și pentru legionari o constantă
doctrinară și de acțiune. Iar intrarea României în război, la 21 iunie 1941,
s-a făcut sub titulatura de Cruciada împotriva comunismului!…
După trădarea de la 23 august 1944 și ocuparea Țării
de Armata Roșie, românii au fost primii care au organizat un guvern (Guvernul
național de la Viena) și o armată de rezistență anti-sovietică, prin legionarii
care, aflați în lagărele naziste de concentrare, au cerut să fie lăsați să
lupte împotriva hoardelor bolșevice!
În fine, după instalarea la putere a comuniștilor,
numai în România a existat o rezistență armată, cea din munți. Desigur, această
rezistență nu-și propunea să răstoarne guvernul și să-i alunge pe ruși. Ci doar
să mențină în sufletul poporului român flacăra speranței și a demnității
naționale. Să mențină duhul opoziției la o politică atât de inumană. Nu a fost
deloc puțin!…
De toate aceste isprăvi ale românilor, ale românilor reprezentativi pentru
Neam, nu se ostenește nimeni să vorbească, nici măcar în zilele noastre. Când
se vorbește de anti-comunism, toată lumea se repede să pomenească Revoluția din
Ungaria (1956), Primăvara de la Praga (1968) sau sindicatul Solidaritatea, plus
câteva nume de disidenți. De români nu pomenește nimeni. Mă întreb ce se va întâmpla
atunci când se va afla de toată lumea că KGB a fost implicat în declanșarea și
desfășurarea acestor evenimente, azi etichetate ca onorabile manifestări
anti-comuniste?!…
În fine, mai amintesc că numai în România mascarada
organizată în 1989 de KGB și celelalte servicii secrete, inclusiv Mossad și
CIA, s-a transformat într-o revoltă autentic anti-comunistă, așa cum nu fusese
în nici una dintre celelalte țări socialiste. Moment istoric: România a fost
prima țară din lume – și pare-mi-se singura până azi, în care statuia lui Lenin
a fost demolată, în huiduielile asistenței! Evenimentul s-a petrecut în martie
1990, în ciuda opoziției noilor guvernanți… Se ruga Ion Iliescu la televizor,
de mulțimea adunată în Piața Scânteii, să lase în pace statuia lui Ilici. Deh,
Ilici la Ilici nu dă jos statuia!… La fel cum tot în România, și numai în
România, pe vremea lui Ceaușescu, a fost dată jos din Piața Victoriei și mutată
mai la dos statuia soldatului sovietic eliberator… La Viena și-n multe alte
orașe ale Europei de Răsărit statuia similară tronează și azi în calea
oamenilor, stricându-le ziua… La București, nimeni nu mai știe unde a fost
ascunsă statuia cu rușinea, ridicată în cinstea soldaților cotropitori, a
inamicului!
Ce se întâmplase în celelalte țări comuniste până la
22 decembrie 1989 fusese o perestroikă anemică, o încercare de cosmetizare a
comunismului, făcută cu susținerea complezentă a întregului Occident. Turnura
pe care a luat-o perestroika în România după ieșirea în stradă, la sacrificiu,
a sute de mii de români, nu a mai putut fi ținută sub control de autorii
loviturii de stat. Ei contaseră pe faptul că „mămăliga nu va exploda” și că
românii, speriați de tancuri și de teroriști, vor sta sub plapumă, privind pe
furiș la televizor.
Ci românul a ieșit cu pieptul gol dinaintea
tancurilor! „Fără par, fără pistoale, Numai cu palmele goale”, cum sună idealul
de comportament voinicesc… Abia la București și în România s-a impus
evenimentelor din toamna lui 1989 caracterul anti-comunist ireversibil, de
unde, în final, s-a tras și destrămarea URSS. Momentul demolării la București a
statuii lui Lenin este semnificativ. Din păcate, revoluția anti-comunistă a
populației a adus la guvernare comuniști din speța cea mai nenorocită, a
kominterniștilor KGBiști! Ei ne conduc până azi…
S-a pierdut atunci un capital fantastic: o disponibilitate totală și generală
pentru sacrificiu întru binele comunitar, național, a milioane de români. Dacă
li s-ar fi cerut atunci românilor să muncească un an de zile pe brânci și pe
gratis, în folos obștesc, nimeni nu ar fi spus că nu acceptă!…
Nemernicii care se cocoțaseră în frunte nu aveau însă
gândul decât la jaf. Și au debutat printr-un jaf! Au scos pe piață, pentru
îndestularea populației, mii de tone de carne, despre care au spus că au
cumpărat-o ei, taman atunci, în zilele revoluției! În realitate era carne
cumpărată de cu vară, despre care lui Ceaușescu i se raportase că a fost dată
pe piață, în realitate fusese dosită de autorii loviturii de stat în scop
îndoit: pentru a crea nemulțumire în populație prin absența de pe piață a
cărnii și pentru a o scoate la vânzare după lovitura de stat, încasând și banii
pentru o marfă care mai fusese o dată plătită! Cu asemenea găinării a debutat
guvernarea FSN…
*
Comunismul a eșuat în România căci nu a avut niciodată
vreo șansă de a se impune. În schimb, național-comunismul ceaușist nu a fost
departe de reușită. Dacă aveam norocul ca linia lui Ceaușescu să fie continuată
(și corectată, desigur, pe ici-colo, în câteva puncte esențiale…) de generația
următoare, a lui Nicu Ceaușescu și Traian Ștefănescu, România azi ar fi fost
una dintre țările cele mai prospere din lume. De aceea, în logica bestială a
anti-românismului cominternist, Nicolae Ceaușescu trebuia pedepsit, trebuia
eliminat într-un mod deopotrivă sângeros și umilitor, iar tot ce rămânea de pe
urma lui, distrus! Ca să fie învățătură de minte pentru cine ar mai încerca să
facă la fel, adică să înfrunte oligarhia financiară a planetei și alte forțe
ale Răului, diabolice în sensul cel mai propriu al cuvîntului!
…Mai exact spus, alta ar fi fost soarta României dacă eram lăsați să ne vedem
singuri de viața și de Țara noastră, lăsați să corectăm și să continuăm cum am
fi vrut noi linia național-comunismului ceaușist, fie-i, Doamne, țărâna ușoară
robului Tău Nicolae!…
*
Din nefericire, un inventar complet a ceea ce România
a reușit să dobândească în „epoca de aur”, este, în mare măsură, un inventar a
ceea ce s-a distrus și s-a dus pe apa Sâmbetei după 1990. Pentru
industrializarea României s-a muncit mult și s-a suferit! De 20 de ani, după
1990, se lucrează la distrugerea economiei românești și încă mai au de lucru.
Din perspectiva celor petrecute după asasinarea lui Ceaușescu, acesta, dacă era
mai înțelept, trebuia să-și dea seama că visul său de a ridica România printre națiunile
fruntașe ale planetei nu putea fi ușor acceptat și tolerat de forțele care trag
sforile pe această planetă. Poate că dacă Ceaușescu își dădea seama de asta, nu
ne mai hăituia atât pentru „îndeplinirea cincinalului în patru ani și jumătate”
și alte minuni asemănătoare. Ar fi alocat la fondul de consum mai mult de o
treime din produsul național și am fi avut și noi mai mult timp liber să ne
distrăm, să cheltuim noi propria agoniseală, să ne bucurăm de viață.
Tragedia României este că ne-am spetit cu toții, vreme
de 25 de ani, dar nu noi am ajuns beneficiarii eforturilor noastre și ai
realizărilor noastre din timpul dictaturii lui Ceaușescu. Beneficiari au ajuns
cei care l-au ucis banditește pe Ceaușescu și au avut după 1990 ce fura și ce
distruge! Nicolae Ceaușescu a știut să ne pună la muncă, dar nu a știut să ne
ferească de acești nemernici! Și cred că era de datoria sa, de șef de stat, să
se asigure de transferul puterii la momentul cel mai potrivit și către cei mai
potriviți să o preia… Și era de datoria lui să pregătească un grup mare și
omogen de persoane pe mâna cărora să dea Țara când se va retrage! …S-a purtat
de parcă mai avea de trăit 100 de ani!
Era obligat să cunoască primejdiile reale care pândeau
atât persoana sa, cât și viitorul României. S-a temut ori nu s-a priceput să
rezolve definitiv problema cozilor de topor KGB-iste din partid, din armată,
din securitate, deși dispunea de lista cvasi-completă a lor. Poate că l-a
speriat numărul prea mare al trădătorilor!…
De teama de a nu fi trădat de cei din imediata apropiere, s-a înconjurat numai
de imbecili, de incompetenți, care, ce-i drept, îi erau loiali, știind bine că
poziția lor privilegiată o datorează exclusiv lui Ceaușescu, nicidecum vreunui
merit personal.
Ceaușescu, luându-și răspunderea unei politici independente, trebuia să-și dea
seama de acțiunea forțelor ostile, anti-românești, și să reacționeze cu un pas
înaintea lor. Adică bine era să-și fi regizat el însuși retragerea din viața
politică și predarea puterii, înainte de a fi silit s-o părăsească într-un mod
atât de dramatic și de catastrofal pentru Țară.
…Dar acest punct de vedere îl las să fie dezvoltat de
alții. Eu, aflat încă și azi sub impresia celor văzute la Televiziunea Română
în noaptea de 25 decembrie 1989, am mari dificultăți în a mai vedea defectele,
greșelile și, poate, crimele lui Nicolae Ceaușescu…
*
Memento! L-am întrebat pe un înalt demnitar chinez, pe
la mijlocul deceniului 1990, de ce în China nu s-a produs o revoluție
anti-comunistă similară celei din 1989 din Europa de Est. Răspunsul: Pentru că
în Comitetul Central al Partidului Comunist Chinez nu există nici un evreu…
Nu eu am spus-o!
Ion Coja
(fragment din Decalogul junelui naționalist)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu