Scrisoare pastorală
Foaie periodică,
gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi
Anul XXV(2025),
nr. 549(1 –15 Septembrie)
Dragii mei enoriași!
Târgurile disperării. În anumite zile din săptămână, la marginea orașelor
noastre se organizează adevărate târguri ale disperării. În Severin, spre
exemplu, este un asemenea târg sâmbăta și dumineca, în Craiova este lunea.
Puhoi de lume se duce acolo să vândă, puhoi de lume se duce să vadă sau să
cumpere. La astfel de târguri găsești tot ce e pe lume: de la ace cu gămălie,
până la autoturisme, camioane, tractoare și remorci. Vin particulari din toate
categoriile sociale să vândă orice găsesc pe acasă. Vezi acolo obiecte vechi și
noi, unele chiar antichități; vezi acolo lucruri casnice alături de cărți, de
plăci de patefon, de haine și încălțăminte scâlciată. Se vede cât de colo că
sunt lucruri uzate, îmbătrânite de timp și de folosință, frecate și lustruite
la repezeală. Vezi în târg truse cu scule, piese făcute la strung, la freză ori
la alte mașini-unelte și gândul te duce fără să vrei la vremea când se mai
putea fura câte ceva de prin întreprinderi, la vremea când mai aveai ce să furi
și de unde să furi. Găsești în târg seturi complete de cărți ale clasicilor
marxiști(Marx, Engels, Lenin), ale unor ideologi ai partidului muncitoresc
român sau partidului comunist român de altădată. Fără îndoială, că acele cărți
au aparținut unor oameni care-și făcuseră niște idealuri mărețe, învățând
lozinci din acele cărți. Vezi culegeri de partituri muzicale și alături
instrumente muzicale uzate de vreme și înțelegi că au aparținut unor înaintași
ai celor ce vând. Cel mai trist este, când vezi asemenea culegeri și instrumente
muzicale chiar în mâna celor ce le-au folosit la tinerețe și acum sunt nevoiți
să se despartă de ele pentru a putea să supraviețuiască. Am fost impresionat
până la lacrimi, când am văzut pe un domn îmbrăcat sărăcăcios, ca la 70 de ani,
cântând la vioara expusă la vânzare cu virtuozitate piese din Ciprian Porumbescu. Cânta atât de bine și cu
atâta suflet, încât lumea se adunase în jur și asculta cu nesaț, chiar dacă nu
aveau pregătire muzicală propriu-zisă. La un moment dat cineva s-a desprins din
mulțime, a schimbat câteva vorbe cu proprietarul viorii, i-a dat un preț
oarecare, -probabil derizoriu-, și i-a luat bijuteria sufletului. Bătrânul a
rămas privind lung în urma noului proprietar. Ședea înmărmurit, fără să zică nimic, doar lacrimile i se prelingeau pe
obraz. Parcă și-ar fi înmormântat în momentul acela pe unul drag din familie,
parcă și-ar fi înmormântat însăși tinerețea și speranța în ceasul acela. Vezi
piese de mobilier vechi, din lemn sculptat, ce a aparținut cândva unor case
înstărite, lămpi cu abajur, lămpi cu gaz, generatoare de curent electric menit
să pună în funcție aparatele de radio de altădată, adevărate răcnete ale
tehnicii anilor ʼ60. Vezi tacâmuri argintate ori aurite, veselă de porțelan
scump, pe care nu o găseai decât la mesele de la casele boierești de altădată.
Vezi haine care au stat zeci de ani nefolosite prin șifoniere, care mai degajă
încă miros de naftalină sau de
levănțică. Vezi chiar rochii de mirese de mai bine de o sută de ani. Vezi
pantofi de modă veche, cravate de altădată, cămăși de naylon, pături și
macaturi țesute în casă, covoare lucrate la război de țărănci harnice în
nopțile târzii de iarnă.
Majoritatea celor ce
vând sunt oameni săraci. Îi vezi
îmbrăcați modest, uneori chiar cu haine ponosite, zdrențuite. Fața lor e
pământie, adesea piele și os. Ochii triști te privesc rugător, poate-poate vei
voi să cumperi ceva și de la ei. Unii
dintre cei ce vând sunt oameni înstăriți și aduc piese de mașini străine, aduc
mașini străine, aparatură electronică, țigări, cafea și tutun de contrabandă și
câștigă destul de bine. Se vede cât colo, după înfățișarea lor, după straturile
de grăsime de la gârbină.
Cele câteva mese puse la
mijlocul târgului nu sunt suficiente pentru toate mărfurile existente.
Majoritatea își așează exponatele pe jos, pe câte un prosop, față de masă,
cârpă, ori, pur și simplu, pe câte o haină sau câte o cămașă. Se vinde puțin,
foarte puțin. Cei mai mulți care se duc acolo o fac pentru a se minuna de
diversitatea articolelor puse la vânzare. Alții vin după chilipiruri, în
speranța că își fac rost de vreun lucru bun și ieftin, ori pot să cumpere ceva pe nimic, pentru ca să-l
scoată în săptămâna următoare pe piață cu alte prețuri, cu alt statut.
Când vizitezi un asemenea
târg, te cuprinde o tristețe adâncă, fiindcă vezi acolo însăși imaginea
societății românești, auzi strigătul de disperare al unor oameni săraci,
care-și agață nădejdea de supraviețuire
de valorificarea unor obiecte care au făcut parte din viața lor și a
înaintașilor lor. Sunt târgurile disperării, iar imaginea lor e complet
dezolantă.
*
Casa părintească. Cei mai mulți dintre Dvs. ați auzit minunata poezie a
lui Grigore Vieru cu acest titlu, cântată de Fuego și de alți cântăreți. Fără
îndoială, că vi s-a înfiorat sufletul, poate v-au podidit lacrimile, dar cu
siguranță că fiecare v-ați amintit de anii copilăriei, de casa părintească, de
părinți, de bunici, de frați și de surori.
Am ascultat-o eu însumi de nenumărate ori și am meditat asupra ei. Îi
dau dreptate poetului, dar numai până la un anumit punct. Fiecare din noi am
avut o casă părintească. E casa în care
ne-am născut și în care ne-am trăit copilăria. Nu toți mai avem, însă,
casa părintească, pentru ca să mai putem s-o vindem sau s-o păstrăm. Sunt fel și fel de cazuri, care au făcut ca
să nu mai avem casa părintească, clădirea din ziduri și acoperiș. Dar să dăm
citire mai întâi poeziei:
,,E păcat, nu-i drept și nu e bine
Să vinzi casa care te-a-ncălzit.
Bani ne-ar trebui la fiecare,
Toți avem copii și vremea-i grea,
Însă cum să vinzi fereastra, oare,
Cea la care maica te-aștepta?!
O vom da și vor schimba lacăta
Și vor pune și ferestre noi.
Ascultați-mă, surori, pe mine
Și trecând pe lângă ea vreodată,
Va privi ca la străini la noi.
Casa părintească nu se vinde,
Nu se vinde tot ce este sfânt.
Din atâtea lucruri dragi și sfinte
Ochii mamei încă ne privesc.
Vom pleca și noi cândva din viață
Și părinții sus ne-or întreba,
Ce mai face casa lor cea dragă,
Cine are grijă azi de ea?”
Dacă
poetul a vrut să transmită prin această poezie un mesaj conducătorilor de țară,
că țara, care este pentru toți ca o casă părintească, nu se vinde, mare
dreptate a avut. Cât privește casa-clădire a fiecăruia, situația comportă
discuții. Ar fi păcat ca poezia să nu se adreseze tuturor, ci doar acelora care
încă mai au case părintești. Casa părintească poate să nu mai existe fizic, pe
teren. Casa părintească trebuie păstrată în suflet toată viața, până intrăm în
mormânt. Indiferent unde ne-ar duce viața, chiar și la capătul lumii, în
bagajul pe care ni-l luăm cu noi, să nu uităm niciodată să înghesuim într-un
colț al sufletului nostru și casa părintească. Dacă vom uita, ori nu vom vrea
s-o luăm, vom fi mai săraci decât oricare altul, chiar dacă am câștiga oricâte
bogății ale lumii, chiar dacă vom ajunge cine știe ce înalți demnitari,
artiști, savanți etc. Casa părintească este un fragment din viața noastră, din
copilăria noastră, din propria noastră temelie ca oameni. Acolo am deschis
pentru prima dată ochii și am văzut lumea. Acolo ne-am văzut părinții, bunicii
și frații. Acolo am învățat primele cuvinte. Acolo ne-am jucat și am râs și am
plâns. Acolo am învățat și am rostit prima rugăciune. Acolo am absolvit celebra
școală a celor șapte ani de acasă. Acolo ne întoarcem măcar cu gândul, când
viața ne este grea, când loviturile ce ni se dau sunt prea dure, acolo ne
reîncărcăm bateriile și plecăm mai departe.
M-am născut și am trăit
într-o casă, care a fost demolată în urmă cu aproape cincizeci de ani. M-am
mutat în alta, dar, culmea, niciodată nu m-am visat în casa nouă, ci tot în cea
veche. Din cea veche mai este doar o moviliță de pământ care acoperă niște
pietre din fondație, care n-au mai fost scoase. Și totuși! Pot reconstitui vechea casă cu lux de
amănunte până în cele mai mici detalii. Văd cele două cămăruțe, dintre care
doar una terminată, în care se înghesuiau un pat, o masă, două scaune și o sobă
de cărămidă. Văd o tindă îngustă cu prispă, care a fost închisă apoi cu patru
ferestre, în care mama așezase în fiecare câte patru sacsii(ghivece) cu puturoase(mușcate). Prin ghivecele acelea
găseam câteodată câte un bănuț uitat! Văd pământul de pe jos, pe care mă jucam
cu scăunelul cu patru picioare, cu pisica, cu ghemele de ață, cu chibriturile și
cu glodurile de porumb. Văd scara cu cinci trepte, care cobora într-o grădiniță
de câteva palme, în care se înghesuiau tot felul de soiuri de flori, un păr cu
pere ,,ruginii”, un pui de cireș și doi stupi. Văd ulița pe care am crescut, pe
care mă jucam, pe care mă simțeam ,,ca la mine acasă”. Văd oborul(curtea) și
casa bunicilor.
Cum poți să uiți casa
părintească?! Ea este, ca și tine însuți, rodul dragostei părinților tăi,
cuibul din care ți-ai luat zborul la un moment dat. Cum pot s-o uit, când știu
cu cât chin au construit-o, pentru că s-au iubit și m-au iubit. Pentru ca să construiască
acea casă, părinții furau noaptea lemne din Bremăna. Bunicul avea pădure la
Conac, dar îi avertiza în fiecare zi să nu cumva să îndrăznească să taie de la
el o creangă măcar. Pentru casa aceea
părinții cărau apă din Vârtoape cu spinarea, cu hârdăul pe ciobârneac, în timp
ce boii bunicului se jucau în obor. În
polata din spatele casei, după streaz, mă ascundea tata cu o oaie, când veneau
de la primărie să facă recensământul animalelor. Mă acoperea cu o pătură și trebuia să țin
oaia, ca nu cumva să zbiere și să ne dea de gol. Acolo, lângă casă, era
cuptorul în care mama făcea pâine, pe vatra căruia făcea mâncare. Sub părul din
obor puneam vara măsuța cu trei picioare și ne așezam pe scăunele și mâncam.
Văd iagudul(dudul) uriaș din colțul casei. Niciodată nu cred că voi mai găsi
iagude atât de bune ca acelea. Mă urcam pe curte, de pe curte pe polată și de
pe polată pe casă, ca să mănânc iagude… Era marea mea aventură!
A uita casa părintească
înseamnă a o vinde. Cel care-și uită casa părintească este un om fără trecut,
este ca o țară fără istorie. Să nu fie!
*
Cuvinte duhovnicești. Am selectat
din scrierile Sfinților Părinți și nu numai câteva cugetări, care socotim că
sunt benefice sufletului Dvs.: ,,Dă-mi, Doamne, puterea de a schimba
lucrurile pe care le pot schimba. Dă-mi puterea de a accepta lucrurile pe care
nu le pot schimba și dă-mi înțelepciunea de a le deosebi; Zâmbind printre lacrimi, am simțit că durerea
e mai mică. Dăruind, am simțit că singurătatea e mai puțin dureroasă. Iubind,
am simțit că nefericirea nu ține pentru totdeauna. Iertând, am simțit că rănile
inimii pot fi vindecate. Răbdând, am simțit că fiecare clipă e prețioasă.
Ascultând, am simțit că orice om are în inimă uneori durere. Visând, am simțit
că pot zbura. Am simțit că fiecare clipă în care pot să dăruiesc o fărâmă din
inimă poate rămâne veșnic în amintire;
Mulțumirea vine când înțelegem că ceea ne dă Dumnezeu este mai bun decât
ceea ce ne dorim noi; Ferește-ți inima
de ură, mintea de îngrijorări, trăiește simplu, gândește-te la alții, umple-ți
inima de dragoste și răspândește lumină în jurul tău; Nu există oameni atât de buni, ca să se
mântuiască singuri, dar nici atât de răi ca să nu poată fi mântuiți de
Dumnezeu; Cred în Dumnezeu așa cum cred
în răsăritul soarelui. Nu pentru că îl văd, ci pentru că văd tot ce
atinge; Timpul mă face să prețuiesc
veșnicia. Prețuiește fiecare moment pe care ți-l dă Dumnezeu. Amintește-ți că
timpul nu așteaptă pe nimeni! Ieri este istorie, mâine este o taină, astăzi
este un dar de la Dumnezeu. Se spune că timpul trece. Timpul nu trece
niciodată. Noi trecem prin timp; Ce
suntem este darul lui Dumnezeu pentru noi. Ce devenim este darul nostru pentru
Dumnezeu; Dumnezeu ne-a creat, natura
ne-a format, păcatul ne-a deformat, școala ne-a informat, societatea ne-a
reformat, dar numai Hristos ne-a transformat. Cine este în Hristos este făptură
nouă; S-ar putea să-L găsim pe Dumnezeu cu mintea, dar de găsit cu adevărat Îl
găsim cu inima; Dacă n-ai văzut niciodată copacii bătând din palme și n-ai
auzit munții cântând, nu este pentru că nu se întâmplă. Roagă-L pe Dumnezeu
să-ți deschidă urechile, ochii și inima, ca să poți intra în simfonia creației;
*
In memoriam: Judecător
Ion Lulă. Era un om voinic, impunător, frumos la chip,
care-ți impunea respect. L-am cunoscut cu mulți ani în urmă la Tribunalul
Mehedinți. Îl văzusem de multe ori, știam cine este, dar nu vorbisem cu dânsul.
Domnul Avoc. Alexandru Bălănescu ,,se lăudase” în repetate rânduri cu unul
dintre clienții săi și, din întâmplare,
acela eram tocmai eu.
Pe 4 iunie 1981 l-am întâlnit.
S-a oprit, m-a privit prietenește și a început să-mi vorbească, parcă ne-am fi
cunoscut de când lumea. M-a surprins sinceritatea cu care-mi vorbea, încrederea
ce mi-o acorda, mie, un neica nimeni! Mi-a vorbit despre ultimele două volume
de versuri ale lui Adrian Păunescu. Îl considera pe poet un ,,artist prost”,
prin faptul că a devenit victimă a propriei sale dedublări. Mascarea,
falsitatea și jocul de teatru l-au făcut să devină nu numai ,,miliardar”, ci și
cu o poziție socială deosebită. În același timp, el își trăia propria dramă
interioară, pe care, din păcate, nu și-a putut-o stăpâni ca să nu erupă. Ar fi
avut consecințe drastice în urma publicării celor două volume.
Cu puțin timp înainte, în
martie, Nichita Stănescu, ,,idolul” Domnului Ion Lulă, a fost în Severin. A
tras mai întâi la avocatul Romulus Cojocaru, care, pentru Domnul Lulă, e o
nulitate sau cam așa ceva. S-a dus și Domnul Lulă acolo. L-a luat cu sine și pe
Domnul Avocat Bobei, așa, ,,pentru decor”. Au discutat aproape toată noaptea.
Domnul Lulă i-a recitat numeroase poezii, pe care Nichita Stănescu le publicase
anterior, ceea ce l-a ,,uimit” și l-a determinat să-i dedice o poezie, ce
urmează a apărea în ,,Tribuna”. Nichita e un atletic blond, cu plete galbene și
ochi albaștri, ,,făcut parcă anume pentru a înnebuni femeile”. Știe multe
bancuri, pe care ,,le spune frumos”. Își cântărește bine vorbele, fiind ,,un
mare stilist!”
Mama avea o boală grea.
Fusese însă amendată că nu-și realizase norma la C. A. P. Făcusem apel la
diferite instituții superioare ale statului, dar... tăcere peste tot! La 23
februarie 1983 notam: ,,Joia trecută am fost și
la Severin. L-am întâlnit pe Domnul Judecător Ion Lulă. I-am spus de cazul
mamei mele și de respingerea recursului extraordinar de către Procuratura
Generală. M-a îndemnat să merg în audiență la procurorul-șef al județului și,
dacă nu-mi aprobă acesta recursul, să mă duc la dânsul ca să vorbim cu Domnul
Judecător Sârboiu, președintele Tribunalului Mehedinți. Acesta va face un referat către Procuratura
Generală și va cere el recurs extraordinar. Domnul Judecător Lulă mi-a spus: ,,-
Am rezolvat noi cazuri grele, dar pe acesta, unde mai are și dreptate!”
Împrejurările
au făcut ca să fiu în proces prin 1984 cu pictorul care-mi lăsase lucrarea
neterminată la biserica de la Malovăț, luase banii și refuza să mai vină. L-am
dat în judecată la Judecătoria Tr. Severin, am câștigat procesul, dar a făcut
el recurs la Tribunalul Județean. Procesul s-a judecat de trei Judecători:
Domnul Judecător Lulă, ca președinte de complet, Domnul Judecător Mihai Popescu
și Domnișoara Judecător Ștefănescu. În instanță pictorul m-a împroșcat cu cele
mai degradante afirmații. A fost amenințat în mai multe rânduri de instanță că
va fi dat afară din sală, dacă nu va avea un comportament civilizat. Era felul
lui specific de a trata ,,adversarul”. Am vorbit liniștit, respectuos, mi-am
bazat toate afirmațiile pe actele de la dosar. Procesul a rămas în pronunțare. La
ora 14 m-am dus la tribunal să aflu hotărârea de la proces. Se dăduseră
pronunțările mai devreme. Grefiera ne-a adunat pe cei câțiva care fusesem
absenți. Era și pictorul acolo. Când grefiera a spus că i s-a respins recursul,
nu-i venea să creadă. De vreo trei ori a întrebat ce înseamnă ,,a respinge
recursul”. Grefiera i-a tăiat-o scurt: ,,- Adică n-ai dreptate, domʼle! V-a
respins recursul ca nefondat!” ,,- Domniță, eu nu pun la îndoială seriozitatea
și competența personalului Tribunalului Județean Mehedinți, dar trebuie să fie
vorba de o eroare la mijloc. Eu am dreptate și o voi dovedi, de-ar fi să mă duc
până la ministru! Nu e vorba de paișpe mii, e vorba de demnitatea mea de
artist! Vă rog îndrumați-mă ce trebuie să fac ca să merg mai departe!” ,,-
Consultați un avocat, domʼle!” Eu i-am cerut grefierei devizul, care-l
depusesem la dosar. Nu era devizul la dosar. ,,- Mergeți la biroul domnilor
judecători, vă rog și întrebați-i unde-i devizul!” L-am lăsat pe pictor să-și
mai verse focul, explicându-i grefierei cât de monstruos am fost și câtă
nedreptate i-am făcut și m-am dus în biroul judecătorilor. Acolo erau Domnii
Judecători Ion Lulă și Dorin Popescu. Au început să râdă când m-au văzut. ,, -
Ce mai face Michelangelo?” m-a întrebat Domnul Jud. Lulă. ,,- Vrea să se ducă
la ministru, Domnule Judecător!” ,,- Să se ducă unde o vrea, dar dreptate nu
are! Acesta-i Michelangelo, să știți!” Devizul mi-au spus că mi-l mai păstrează
până redactează hotărârea și urmează să mi-l restituie după două-trei
săptămâni.
Am mai
zăbovit puțin pe coridor. Întâmplarea a făcut ca tocmai atunci să treacă și
Domnul Judecător Lulă. Mi-a făcut semn să-l urmez. În stradă mi-a zis: ,,-
Părinte, ai câștigat procesul, dar tărăboiul să știi că nu s-a terminat! Vei
primi peste câteva zile hotărârea, dar nu vei putea s-o pui în aplicare. ,,- Domʼle, tari pile trebuie să aibă inamicul
Dvs. Ne-a venit un ordin de la Procuratura Generală, prin care se cere
suspendarea executării și trimiterea dosarului. De peste douăzeci de ani lucrez
în justiție, însă nu mi s-a întâmplat vreodată ca Procuratura Generală să
suspende o hotărâre înainte de a vedea dosarul. Cred că va avea șanse pentru
recursul extraordinar. După ce veți primi hotărârea de la tribunal, puteți face
o audiență la procurorul general. De data aceasta mi-e teamă că nu e bine! Îți
iei cu dumneata copie după toate actele care știi că le aveai la dosar. Nu te
învăț eu cum să pledezi, dar susține-ți caua, fiindcă ai dreptate. Ar fi păcat
să ți-o calce în picioare! Noi de aici vom face o hotărâre-beton. Lucrează
Domnișoara Ștefănescu la ea. În fiecare zi ne întâlnim și discutăm amănunte, ca
să nu aibă motive de respingere, dar mai departe ne depășește!”
Am mulțumit Domnului
Judecător Lulă, l-am asigurat că mă voi duce în audiență. Când am ajuns în fața unui restaurant, s-a
uitat atent în toate părțile și mi-a făcut semn să-l urmez. A intrat într-un separeu. Eram numai noi doi
acolo. ,,- Ia loc, părinte! Să nu te surprindă
atitudinea mea, dar noi suntem foarte supravegheați și caut să fiu
prudent!” A comandat două pahare cu suc.
Aveam bani la mine. Am vrut să comand ceva de mâncare. ,,- Nu, nu, nici vorbă!
Nu pentru mâncare am venit! Îmi face plăcere să stau de vorbă cu dumneata. Mi-a
vorbit frumos Domnul Avocat Bălănescu despre dumneata, știu că ai preocupări
deosebite și tocmai de aceea te-am chemat!” M-a privit atent și mi-a spus: ,,-
Părinte, te rog luptă-te pentru cauza Parohiei Malovăț! Ai dreptate, dar lumea
e ca lumea și ar fi păcat să pierzi! Te rog să mă crezi, că nu- mi este nici mie indiferent ce va decide
Procuratura Generală. De mai bine de douăzeci de ani funcționez la acest
tribunal, dar până acum nu mi-a fost respinsă nici o hotărâte de această
instanță. O respingere poate fi asemănată pentru judecătorii emitenți cu nota
patru pe care o ia un elev la școală. Anul viitor îmi susțin examenul de
doctorat. Lucrez de zor la teză. O voi susține, voi da un examen, dar, pe lângă
astea, se va verifica și activitatea mea din ultimii ani! Nu vreau să am
hotărâri respinse de instanțele superioare! De aceea, vă rog insistent, mergeți
în audiență, susțineți-vă cauza, că aveți dreptate și ar fi păcat să-și bată
joc!”
Discuția a deviat apoi spre
preocupările noastre extraprofesionale.
Domnul Judecător știa despre mine că public în reviste, că am publicat
chiar câteva cărți. Atunci mi-a spus,
sfios ca un elev, că și dânsul scrie.... poezii. A publicat câteva. Mi-a spus că e bun prieten cu Nichita
Stănescu. De câte ori vine acesta în Tr. Severin, se întâlnesc și stau
câte o noapte la.... ,,taclale”.
Urmare acestei discuții
am fost în audiență la Procuratura Generală și am reușit să clarific multe
lucruri cu acel prilej. Parohia Malovăț a avut câștig de cauză și acolo, dar
cred că fără sfatul Domnului Judecător Lulă nu m-aș fi dus în audiență și rezultatul
nu știu dacă ar mai fi fost același!
Mulți ani n-am mai avut
probleme pe la judecătoria sau tribunalul din Tr. Severin. La 30 Octombrie 1989,
când lucrurile în țară erau destul de tensionate, l-am
întâlnit pe Domnul Judecător Ion Lulă. Era președintele adjunct al Tribunalului
Județean. Am mers în parc, ne-am așezat pe o bancă. Am stat mult de vorbă cu
dânsul. A criticat vehement starea de lucruri din țară. Mă uimea sinceritatea
și încrederea cu care-mi vorbea. Parcă era un cazan sub presiune, care rupsese
zăgazurile și izbucnea. Toată degringolada socială o considera specifică unui
anumit tip de boală. A urmărit la televizor cum Ceaușescu savura ovațiile și
uralele, discursurile super-laudative, care i se prezentau. Domnul Lulă critica
formația românului de laș, conform proverbelor: ,,Capul plecat nu-l taie
sabia!” și ,,Fă-te frate cu dracul până treci puntea!” Acestea ar fi devize
specifice ale unui popor intrat până-n afundul indiferentismului, apatiei și
lașității. S-ar putea să fie însă și un alt revers al medaliei. S-ar putea să
fie la fel ca la deținuții din lagărele naziste. Aceștia ar fi putut să se
revolte și ar fi putut să nimicească fără doar și poate cei câțiva gardieni
care-i supravegheau, torturau, dar, cum spune Augustin Buzura, n-o făceau,
fiindcă n-aveau nici cea mai mică fărâmă de libertate. Libertatea le era
anihilată de frică, neîncredere și suspiciune. Din doi, unul cel puțin era
copoi al stăpânirii. Toți știau aceasta și de acea se fereau cu tărie de orice
izbucnire, mulțumindu-se mai degrabă cu o moarte comună, decât cu una eroică.
La fel e și la noi. Ți-e frică de lume, de colegi de serviciu, de cunoscuți și
prieteni, ba chiar și de unii din familie. Ți-e frică să asculți un post de
radio, să comentezi, să scrii, să gândești. Președintele Ceaușescu a cerut în
ultimele sale discursuri cu insistență să se facă artă cu tendință, care să
cânte realizările contemporane ale societății, ci nu artă pentru artă. În toate
e nevoie să fii ascultător și incapabil ca să poți supraviețui. Această regulă
s-a instaurat de sus până jos, în toate domeniile de activitate. Aceasta
condiționează și reclama, ba chiar și pătrunderea în artă. Totul este la
cheremul politicului. Domnul Lulă mi-a recitat mai multe poezii de Mircea
Dinescu. L-a cunoscut personal pe Mircea Iorgulescu, de la care are și o carte
cu dedicație. Îi apreciază mult pe cei doi, ca și pe Andrei Pleșu și Gabriel
Liiceanu. Nu l-am auzit niciodată pe Domnul Lulă vorbind astfel. Nu credeam că
și în justiție există oameni care gândesc astfel. Domnul Lulă mi-a spus: ,,Putem
vorbi aici fără grijă, fiindcă în iarbă, cu siguranță, nu sunt microfoane!”
Am
încercat și eu să-l încurajez, explicându-i că primăvara nu-i departe. Gheața
s-a topit peste tot. A mai rămas un petec de zăpadă, care se încăpățânează să
reziste, dar îi este imposibil să facă față. Totul e chestie de timp, de foarte
puțin timp. Ne-am despărțit, urându-ne să ne auzim de bine.
A
trecut Revoluția și la scurt timp am aflat că Domnul Judecător Lulă a plecat la
Timișoara, unde a funcționat ca judecător la tribunalul de acolo și profesor de
Drept Civil la Universitatea de Vest. A publicat mult în revistele de
specialitate, a fost autor a numeroase lucrări de drept. A lăsat tuturor o
amintire frumoasă de om demn, sincer și capabil. S-a stins din viață la 26
decembrie 2020, la venerabila vârstă de 81 ani. Dumnezeu să te ierte, prieten
drag!
*
Ajutoare și donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și
donații, astfel: O persoană care nu vrea să i se știe numele a donat pentru
construcția bisericii Cernele II din Craiova: 10.000 lei; Domnul Spârlea
Voicu-Marius din Craiova: 300 lei; Domnul Bogdan Filip din Ostrovul
Corbului(MH): 200 lei; Domnul Sârbu Marian din Tr. Severin: 100 lei;
Familia Preda din Tr. Severin: 50
lei;
*
Joi, 11 septembrie, preotul Dvs. împreună cu
Domnul Vasile Dima, epitropul parohiei, au făcut o deplasare la Azilul de bătrâni de la Cireșu și le-a dus
o ,,Dacia” combi și o remorcă auto cu haine și lenjerie de corp, pe care
enoriașii parohiei noastre le-au donat, cât și 40 cearșafuri-husă pentru saltele de latex. Dumnezeu să ne ajute să mai putem face
asemenea deplasări!
*
Plăți. În cursul lunii august am făcut câteva plăți mai mari,
astfel: 10.000 lei Parohiei Cernele II din Craiova pentru construcția
bisericii; 4.745 lei brutăriei pentru cele 3.650 pâini donate și
vândute în cursul lunii august; 1.730 lei tipografiei pentru cărți; 1.140
lei pentru 40 cearșafuri-husă pentru saltele donate Azilului de la
Cireșu; 392 lei pentru impozit; 196
lei pentru curentul electric; 150 lei legalizări de acte la notariat, cât și altele
mai mici.
*
Publicații. În această perioadă, preotul Dvs. a
reușit să publice câteva materiale, astfel:
,,Scrisoare pastorală” – 547, în ,,Moara lui Gelu”,
Baia Mare, 23 august 2025, ediție și on-line(https://moaraluigelu.blogspot.com);
,,Scrisoare pastorală” – 548, în ,,Observatorul”, Toronto-Canada,
2 sept. 2025, ediție și on-line(https://www.observatorul.com);
Părintele Arsenie Dumitrache, în ,,Națiunea”, București, 7 sept.
2025, ediție și on-line(https://ziarulnatiunea.ro).
Parohia
noastră a republicat cartea Doamnei Dr. Ionescu Mihaela-Aritina, Zbor frânt și a mamei sale, regretata Prof. Sofia
Dobrescu, Justiția supremă.
Doamna Doctor a cumpărat întreg tirajul.
*
Pelerinaje. Duminică, 7 sept., parohia noastră a organizat un pelerinaj la
Mănăstirea Godeanu(MH), unde a slujit Prea Sfințitul Episcop Nicodim împreună
cu Prea Sfințitul Episcop Lucian al Caransebeșului. Domnul Gheorghe
Ungureanu, patronul firmei de transport, ne-a pus la dispoziție, gratuit,
autocarul. Au participat 50 enoriași din Malovăț și Bârda. A fost un
pelerinaj reușit. Slavă Domnului!
*
Joi,
25 Septembrie, parohia noastră organizează o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Tr.
Severin-Malovăț-Bârda-Motru-Tg. Jiu- Valea Jiului – Mănăstirea Teiș- Mănăstirea
Lainici-Petroșani-Hațeg-Mănăstirea Prislop-Mormântul Părintelui Arsenie Boca-
Caransebeș - Mănăstirea....... - Mănăstirea Piatra Scrisă-Orșova-Tr.
Severin-Malovăț-Bârda. Costul e de 80 lei/pers. Primim înscrieri și din
afara parohiei.
*
Zâmbete. ☺Prima zi de școală, spune profesorul: ,,- Daca aveți o
întrebare, vă rog să ridicați mâna!” Unul dintre elevii din ultimele bănci
ridică imediat mâna și așteaptă. ,,- Ai vreo întrebare?” ,,- Nu!! Doar
verificam dacă sistemul funcționează!” ☺Prima zi de școală... Profesoara: ,,-Dorele,
cum îţi imaginezi tu şcoala ideală?” ,,-
Închisă, doamnă, închisă!” ☺Dorel vine acasă, amărât, după prima zi de şcoală
şi maică-sa îl întreabă: ,,- Ce aţi învăţat astăzi la şcoală?” ,,- N-am învăţat
tot! spune Dorel. Ne-au spus că... trebuie să ne întoarcem şi mâine!” ☺În clasa
întâi, la o lună după începerea școlii: ,,- Spune, Dorele, cunoști această
literă?” ,,- Da!” răspunde cel întrebat. ,,-Dacă o cunoști, cum o cheamă?” ,,-
Nu-i știu numele, o cunosc doar din vedere, domnule învățător!”
*
Anunț. Urmare cererii adresată Episcopiei Severinului și
Strehaei, cât și procesului verbal al Consiliului Parohial, i s-a prelungit
preotului Dvs. termenul de funcționare la Parohia Malovăț până la 1 Octombrie
2026, iar Domnului Stănciulescu Cristian numirea începând cu aceeași dată.
Mulțumim cordial Preasfințitului Episcop Nicodim pentru aprobarea dată.
Mulțumim cordial enoriașilor Parohiei Malovăț, care au dovedit în ziua de 5
februarie a. c. că sunt un factor foarte important, care trebuie luat în considerație.
Mulțumim, de asemenea, membrilor Consiliului Parohial, care s-au făcut
porta-voce a parohiei noastre și au susținut interesul enoriașilor. Cu așa
oameni alături simți că întinerești! Păi nu?
*
Botezuri. Nunți. În ziua de 6 septembrie am oficiat Taina Sf. Botez
pentru Giurgi Mario-Denis, fiul Domnului Giurgi Iulian și al Doamnei
Giurgi Silvia-Rodica din Malovăț. Să le trăiască! În ziua de 6 Septembrie
am oficiat Taina Sfintei Cununii pentru Domnul Ștefan Marius din Malovăț
și Domnișoara Ciolacu Victoria-Loredana din Florești(MH). Dumnezeu să le
ajute! Tot în ziua de 6 Septembrie am
oficiat ,,cununia de aur” pentru Domnul Bora Ion și Doamna Bora Elena
din Malovăț. Să fie sănătoși!
*
Program. În cursul lunii Octombrie
avem următorul program de slujbe: 1 Oct.(Malovăț);
4 Oct.(Malovăț-Bârda); 5 Oct.(Bârda); 11 Oct.(Bârda-Malovăț);
12 Oct.(Malovăț); 14 Oct.(pomeniri la Bârda, dimineața, la ora 8;
slujbă la Malovăț); 18 Oct.(Bârda-Malovăț); 19 Oct.( (Bârda); 25
Oct.(Malovăț-Bârda); 26 Oct.
(slujbă la Bârda: pomeniri la Malovăț, la ora 12); 27 Oct.(Malovăț). În
restul timpului, la orice oră din zi sau
din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99.
80. 86, ori pe adresa: stanciulescubarda@gmail.com.
Sănătate și bucurii să vă dea Dumnezeu!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu