Îngropăm
nu doar trupuri, ci și adevăruri!
Prof. univ.
dr. Nicolae Radu
28
Septembrie 2025
De ce solidaritatea internațională
trebuie să aibă culoare politică
Pe 10 septembrie 2025, Charlie Kirk, în varstă de 31
de ani, fondatorul organizației „Turning Point USA” și una dintre cele mai
proeminente voci ale conservatorismului american modern, a fost asasinat în
timp ce modera o dezbatere universitară în Utah. Glonțul care i-a curmat viața
a fost tras de un tânăr de 22 de ani, Tyler Robinson, care, potrivit
autorităților, și-a justificat crima prin „ura” pe care, susține el, o resimțea
față de mesajele transmise de Charlie Kirk.
Într-o națiune care și-a construit identitatea pe
libertatea de exprimare, acest act nu este doar un atac la adresa unei
persoane, ci un atac simbolic împotriva libertății însăși. La memorialul
organizat în Washington, la care au participat peste 200.000 de persoane, în
două spatii special amenajate, Trump l-a numit pe Charlie Kirk „martir al
adevărului și al libertății”, declarând: „astăzi, America este o
națiune în doliu, o națiune șocată și o națiune îndurerată”. Vicepresedintele
american JD Vance, a denunțat „retorica periculoasă a stângii radicale care a
normalizat ura și violența”, apreciind ca „Charlie Kirk a fost ucis in
timp ce spunea adevărul"!
În contrast cu unitatea administratiei Trump,
reacțiile din Europa au fost ezitante și, în unele cazuri, poate chiar cinice.
În Parlamentul European, propunerea unui moment de reculegere a fost respinsă
de președinta Roberta Metsola, în ciuda nevoii de unitate in fața durerii. De
ce solidaritatea internațională trebuie să aibă culoare politică?
Reacția întârziată sau inexistentă a multor lideri
europeni - inclusiv din România - arată că diplomația e încă tributară
fricii de a „supăra” pe cineva. De ce uităm că în fața morții, nu este
loc de calcule? In fața morții este loc doar de umanitate! Greu de
înțeles este și motivul pentru care România a tăcut timp de cinci zile,
fără ca Ministerul Afacerilor Externe (Oana-Silvia Țoiu - n.r.),
Președinția (Circul Nțional de la Cotroceni- n.r.), sau Guvernul României
(guvernul 2 ucrainean de la Palatul Victoria - n.r.) să transmita un mesaj
oficial de compasiune față de asasinarea unui om! De ce, oare, Ambasada
României la Washington (Dan-Andrei Muraru - n.r.) a preferat tăcerea în locul
unui gest de solidaritate pentru o națiune aliată aflată în doliu? Să
însemne acest lucru o dovadă că România manifesta o atitudine distantă „care
a marcat legătura noii conduceri politice a țării cu administrația Trump"?
De ce ministrul de externe al Romaniei (Oana-Silvia
Țoiu zisă și Muma Pădurii - n.r.), a condamnat, cu 10 zile
întârziere, asasinarea lui Charlie Kirk? Cât de adevărat este că același
ministru de externe a tinut un discurs într-o sală aproape goală, la Chicago,
pentru „Summitul Comunității Române", găzduit de „Christian Heritage
Academy"? Nu cumva mesajul ministrului de externe a venit prea târziu și a
fost, din păcate, lipsit de ecou?
Moartea nu este un motiv de bucurie! Cu toate
acestea, teribiliștii ca să nu spunem tulburații la minte „sărbătoresc
uciderea lui Charlie Kirk”, în aceasta ipostază nefericită fiind și unii
jurnaliști români! Fără să fac politică si fără să îndemn la atitudini
neconforme cu respectul fața de lege, trebuie amintit ca singurul gest
„oficial" notabil din România a venit din partea partidului AUR, care a
cerut și a obținut un moment de reculegere în plenul Parlamentului. Însă chiar
și acest gest de respect a fost boicotat de doi senatori (unul PSD și altul
USR) care au refuzat să se ridice în picioare, invocând „bunul simț”.
Senatorul USR a catalogat momentul drept „rușinos”. Rușinos pentru cine?
De ce aliantele politice și setea de putere
anuleaza umanitatea? Până unde poate merge ura? Crima poate fi un răspuns?
Discursul de ură, disprețul față de cei cu alte opinii, demonizarea
adversarului politic - toate acestea nu sunt doar vorbe goale. Ele creează
contextul psihologic pentru violență.
Când ura devine „normală”, crima devine posibilă.
Asasinarea lui Charlie Kirk a scos la iveală o realitate periculoasă! Adevărul
supără! Valori, precum credința și familia sunt lovite cu gloanțe! Discursul de
ură nu mai vine doar din colțuri obscure ale internetului. Acesta se regăsește
acum și în instituții, în redacții de presă și, în mod regretabil, chiar în
bănci parlamentare!
Mai există frica față de Dumnezeu? Dar unitatea în
fața durerii? Un post de televiziune din România a relatat că activistul
republican Charlie Kirk ar fi cerut execuții publice, fără a aduce vreo dovadă
concretă. Potrivit „Open Sources (agerpres.ro), „un pompier din New Orleans
este investigat după ce a postat, apoi a șters, un comentariu în care numea
glonțul care i-a luat viața activistului conservator «un dar de la Dumnezeu»”!
Unii jurnaliști (inclusiv din România) au sărbătorit moartea lui Charlie Kirk pe
rețelele sociale. Asemenea reacții au determinat Departamentul de Stat al SUA
să anunțe revocarea vizelor pentru cetățenii străini care „glorifică sau
batjocoresc uciderea” lui Charlie Kirk. „America nu va găzdui străini
care celebrează moartea concetățenilor noștri” - Marco Rubio, secretar
de stat al SUA.
Charlie Kirk nu a fost un oficial de stat. Dar a fost
o voce a unei jumătăți din America. Pe cine supara această măsură obiectivă?
Dacă România aspiră să fie mai mult decât un partener de conjunctură, atunci
trebuie să înțeleagă că solidaritatea nu se măsoară doar în contracte de
armament in valoare de zeci de miliarde de dolari sau în vizite
„oficiale” tip VIP Dubai, ci și în gesturi umane, de susținere!
Asasinarea lui Charlie Kirk trebuie să rămană o lecție
pentru noi toți! Charlie Kirk a fost ucis pentru că și-a exprimat convingerile.
Fie că suntem de acord sau nu cu ideile lui Charlie Kirk, asasinarea unui om
doar pentru opiniile sale este mai mult decat un semnal de alarmă!
Ce intelegem? Libertatea de exprimare este tot mai
fragilă într-o lume polarizată! Moartea lui Charlie Kirk nu este doar un
eveniment trist petrecut peste Ocean. Este o oglindă care reflectă
fricile, orgoliile și diviziunile noastre. Intalnim oameni care se bucură
de moartea altora. Intalnim politicieni care se tem să-și arate compasiunea.
Avem diplomați care nu știu să transmită nici măcar un mesaj de condoleanțe.
America îi apără pe americani! Îi onorează. Noi, uităm
de români! Uităm cine suntem! Din păcate, uităm mult prea repede! Îngropăm nu
doar trupuri, ci și adevăruri! Exemplele pot fi multiple! Cine explica
„bucuria" recuperării sumei de asigurare in valoare de 5,7 milioane
de euro primiți de la asigurator pentru Coiful dacic de la Coțofenesti?
Cine răspunde pentru rușinea ca un președinte al
României să nu fie onorat de un președinte al altui stat? Noi ce învățăm din
toate acestea? Cine conduce Romania? Ce mesaj transmitem prin
„omisiuni” si „tacerei” adoptate de autorități? Indiferent de religie sau
credință, moartea cere respect. Cei care au refuzat momentele de reculegere au
ales o formă de aroganță inutilă. Când nu mai putem fi uniți nici în fața
morții, ce ne mai rămâne?
Deși nu este o temă deschisă, dacă nu știm să
promovăm bunele relații chiar și în fața morții și dacă nu avem puterea de a
manifesta unitate în fața durerii, de ce in anul 2024 au fost plătite peste 40
milioane euro pentru chiriile personalului diplomatic?
În psihologia aplicată se știe că increderea se
obține greu, dar se pierde intr-o clipă! Caracterul său adevarata față a unui
om sau a unui stat se vede în momente de grea încercare! Președinții,
miniștrii, politicienii vin și pleacă! Ce lasă în urma lor confirmă
înțelepciunea populară: „la plăcinte înainte, la război inapoi".
Charlie Kirk nu a fost un oficial al Statelor Unite
ale Americii! Cu toate acestea, președintele american a decretat trei zile de
doliu național, „ordonând arborarea drapelelor în bernă în toată ţara"!
Drapelele coborîte, doliul național, revocarea vizelor celor care au batjocorit
moartea lui Kirk - toate transmit un mesaj clar: „cetățenii noștri contează”.
România când își va onora proprii cetățeni?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu